INTERVIU. Artista Care A Desenat Câte O Femeie Din București în Fiecare Zi Din 2021: „A Trebuit Să Se Alinieze Multe Planete Ca Să Fac Proiectul”

Ne întâlnim cu Georgiana într-o zi friguroasă de decembrie, chiar în atelierul ei, unde are până acum peste 300 de ilustrații cu femei din toate mediile și categoriile sociale – lucrătoare la salubritate, călugărițe, vârstnice, femei surprinse în metrou sau în timp ce își plimbă câinele.

Cele mai multe poartă mască, astfel că sunt greu de recunoscut. Dar Georgiana spune că nu și-a propus să le facă cunoscute – toate personajele sale sunt anonime. Ceea ce contează este atitudinea lor și felul în care se prezintă și dau culoare orașului, explică ea, într-un interviu pentru Libertatea.

„Nu eram fericită și în fiecare clipă liberă pe care o prindeam încercam să desenez”

Reporter: Cum te-ai apucat de desenat?
Georgiana Chițac: M-am apucat la 10 ani, destul de brusc – peste noapte am zis că vreau să merg la Liceul de Artă, știam că începe din clasa a V-a. Eram în clasa a IV-a și am insistat pe lângă părinți, să zic așa, până când s-au dus și m-au înscris la Liceul de Artă, că n-aveau încotro.

Recomandări

Ultimul infractor român „refugiat” în Italia, după o condamnare simbolică. Juristul Irinel Caius Iliescu și-a terorizat iubita până când femeia s-a aruncat de la etajul 15

– Aveai un model în familie, cineva căruia să-i calci pe urme?
– Nu, nu chiar. Părinții mei au fost contabili, nu aveau legătură cu arta. Nici eu nu prea aveam legătură cu arta, pentru că nu prea desenasem până la vârsta de 10 ani și așa am început.

Am vrut să mă mai las, m-am reapucat, m-am lăsat din nou, m-am reapucat până când, în 2009, după ce s-a născut primul meu copil am luat decizia definitivă să rămân pe drumul acesta pentru totdeauna.

– Ce te-a făcut să iei decizia asta?
– Faptul că nu-mi găseam liniștea, indiferent ce satisfacții îmi aducea ceea ce făceam. Nu eram liniștită, nu eram fericită și în fiecare clipă liberă pe care o prindeam încercam să desenez, să pictez, tot acolo voiam să ajung.

De ce m-am dus spre ilustrație? Îi citeam cărți fetiței mele și erau atât de frumos ilustrate unele dintre ele – și de ilustratori străini, și de ilustratori români, cum ar fi Irina Dobrescu, de pildă, pe care o știam și știam de ce e capabilă. Atunci, am zis: gata, o să mă întorc la ceea ce știu să fac mai bine.

Recomandări

Conform ultimului recensământ, Parlamentul României ar trebui să aibă cu 66 de aleși mai puțin. Câți deputați și senatori ar pierde Bucureștiul

– Poți să ne prezinți puțin activitatea ta de ilustrator?
– În ultimii ani, am avut tendința să mă ramific în tot felul de direcții, chiar dacă am păstrat un numitor comun – ilustrația, artele etc. Nu am stat 100% canalizată pe ilustrație, pur și simplu. Pe lângă ilustrația de carte am început să fac și texte pentru cărți, am început să imprim ilustrații pe tricouri, hanorace, calendare, ceea ce presupune o muncă în plus, care are legătură cu ilustrația și nu prea.

Am mai făcut ilustrație pentru afișe, materiale promoționale, e una dintre părțile cele mai plăcute, chiar dacă nu apuc să o fac foarte mult. Afișul ocupă un loc special în inima mea. Ilustrația editorială e și ea o mică parte, dar în ultimii ani nu am avut ocazia să o fac foarte des.

– Cu ce publicații ai colaborat până acum?
– Am colaborat puțin cu Decât o Revistă, dar a fost o chestie mică și am mai colaborat și cu altele, dar sub pseudonim.

Recomandări

Revoluția inteligenței artificiale începe să dea rateuri. The Economist: Nu va oferi profiturile uriașe estimate

– Ce te inspiră când începi să lucrezi?
– Orice. Când fac lucrări de artă, pur și simplu, fiindcă mi s-a întâmplat să fac ilustrație fără a avea un scop, mă inspiră orice – văd o imagine care îmi stârnește interesul, îmi notez undeva, fac o schiță, apoi le regăsesc prin agende vechi, le mai iau la răsfoit. Pot desena orice, nu am o preferință, nu pot să zic că desenez doar animale, oameni sau doar peisaje.

365 de femei pentru „Les dames de Bucarest”

– Povestește-ne despre proiectul tău, „Les Dames de Bucarest”.
– Am început chiar la 1 ianuarie, în prima zi a anului. Ideea o aveam de ceva timp, dar nu s-a întâmplat fiindcă știam că, să fac așa ceva vreme de un an, înseamnă un efort foarte mare și nu eram pregătită nici psihic, nici ca timp.

A trebuit să se alinieze multe planete ca să fac proiectul ăsta și să am curajul să-l încep. Acum, uitându-mă în urmă și gândindu-mă că mai sunt doar vreo 20 de zile, aproape că nu-mi vine să cred că am ajuns în punctul ăsta. E o energie care a intrat acolo și probabil lipsa ei se va simți o oarecare perioadă, dar sunt destul de mulțumită de faptul că am ajuns până aici și sper eu să-l pot finaliza, sper că nu voi claca în ultimele zile.
Georgiana Chițac:

– Cum s-a desfășurat în prima zi?
– Pe 1 ianuarie a fost destul de dificil. M-am întors în București seara, nu aveam lumină. De obicei pozez persoana pe care vreau să o desenez, dar acum a trebuit să țin minte. Efectiv, din mașină, am văzut o doamnă la semafor. Iar după aceea s-a desfășurat mai ușor. Când am fost plecată, au fost sora mea sau nepoata mea care mi-au trimis poze, am primit și ajutor și a fost mai ușor, dar prima se vede că e făcută din memorie.

Apoi, pe 2 ianuarie am văzut pe cineva de la balcon (râde) și apoi am început să diversific locurile. La început, a fost mai timid, mult mai puțin organizat. Sunt hârtii luate din agendă, apoi mi-am luat hârtii și așa a continuat. După 11-12 desene, am început efectiv să le fac pe format standard și să mă organizez mai bine.

Aproape nu-mi vine să cred, încerc să-mi dau seama cum era la începutul anului și cum e acum, dar nu-mi dau seama.

– Ai început să desenezi mai repede pe măsură ce trecea timpul?
– Nu neapărat, contează foarte mult și dispoziția în care sunt. La început era mai mult entuziasm, normal, lucrurile mergeau mai repede, acum am o perioadă mai aglomerată și atunci găsesc mai greu timp, sunt mai nemulțumită de ce iese, revin, insist mai mult. Poate că am câștigat la rapiditate, dar nu-mi dau seama acum.

– Ce materiale folosești?
– De bază e hârtia (râde). Folosesc tehnici mixte, întotdeauna mi-a plăcut să le combin și am folosit de toate: creioane colorate, tușuri, tempera, peniță, cărbune, grafit, carioci, acuarele și așa mai departe. Absolut orice.

– Ai vorbit vreodată cu vreunul dintre personaje?
– Nu, întotdeauna am păstrat anonimatul. Ele nu știu că le pozez, întotdeauna sunt persoane în mișcare sau care își văd de treaba lor.

Nu mă interesează ca persoana să fie identificabilă, ci mișcarea, felul în care e îmbrăcată, atitudinea, lucruri care contează mai mult pentru ceilalți.
Georgiana Chițac:

„Încercând să desenez femei, mă caut pe mine”

– Ce încerci să transmiți?
– Cumva, aș vrea să captez esența anului ăsta care e un an dificil pentru toată lumea. Voiam să văd câți poartă mască, când nu se mai poartă mască, cum e în metrou, cum e când plouă, lucruri de genul ăsta.

Pe de altă parte, aș fi vrut să transmit mai bine discrepanțele dintre zonele din București – care e atitudinea oamenilor și cum sunt îmbrăcați în anumite zone mai bogate… Nu știu dacă am reușit, dar am păstrat caracterul întâmplător, am ales personajele complet întâmplător.

De multe ori am fotografiat o persoană care mi-a atras atenția, dar la desen am desenat pe altcineva, aflat în spate. Mi-a plăcut să surprind diversitatea femeilor și a locuitorilor Bucureștiului în general. De obicei, făceam fotografiile pe drum.

– De ce doar femei?
– Pentru că ele mă interesează mai mult, sunt mai complexe, asta e. Au lucruri pe care nu le regăsesc în bărbați – există mai multă variație în felul de a se îmbrăca, de a se purta și cred că încercând să pictez, să desenez femei, mă caut pe mine. E ca o călătorie de autocunoaștere prin intermediul altor persoane, cred. Voi ști mai multe după ce îl voi încheia și voi lăsa lucrurile să se sedimenteze.

– Văd că multe persoane din ilustrațiile tale poartă mască. A fost un inconvenient?
– M-a interesat să redau realitatea așa cum e – mișcarea, dinamica și ceea ce transmite. Faptul că e o mască sau nu, pe mine nu mă deranjează. E un mod de a arăta cum a fost acest an. E important că s-a desfășurat în acest an și pe tot parcursul unui an.

– Ai avut momente în care te-ai gândit să renunți?
– Am avut momente în care mi-a fost greu, dar nu sunt o persoană care renunță foarte ușor.

– Cam cât îți ia să realizezi un desen?
– Depinde mult de stare, de inspirație. Uneori, ai poza cu subiectul, ai tot ce îți trebuie la îndemână, dar efectiv ai un blocaj, adică ai toate datele tehnice, dar nu ți-e ușor să desenezi. Uneori poate dura 10 minute, alteori – jumătate de oră, poate mai mult și, culmea, cele care durează mai mult nu sunt neapărat mai bune.

– Ce te face să te atașezi de un desen?
– E greu să îți explici de ce îți place un desen, dar cred că cele în care reușesc să îmbin desenul foarte corect cu spontaneitatea. Am avut experiențe în care eram foarte supărată pe un desen pe care l-am făcut și pe care l-am publicat, pentru că a fost un proiect în care nu am selectat nimic, dar am descoperit peste câteva zile, o săptămână, că sunt desene bune care, culmea, sunt apreciate de ceilalți.

Pentru omul care creează, pentru artist e greu să își aprecieze opera și e greu să o aprecieze la cald, pentru că consumul emoțional poate fi foarte mare, iar implicațiile pe care le are asupra noastră sunt diverse.
Georgiana Chițac:

„Urmează să fie expuse la Muzeul de Artă din Brăila”

– Ce reacții ai primit până acum legat de proiect?
– Am văzut că e apreciat. Deocamdată nu l-a criticat nimeni (râde). Am văzut că a stârnit interes chiar din primele săptămâni, de când am postat primele lucrări. A fost destul de vizibil și a primit multe comentarii pozitive și de încurajare.

– Ce ai de gând să faci pe mai departe cu desenele?
– Urmează să fie expuse la Muzeul de Artă din Brăila, iar apoi vom vedea dacă vor fi expuse și în alte locuri. Mi-ar plăcea să meargă în cât mai multe orașe din țară, pentru că e un mod de a ramifica, practic, cultura Bucureștiului către restul țării și sper să fie un subiect atrăgător pentru publicul vizitator.

Apoi, vreau să fac un site unde să fie accesibile tuturor și să se poată comanda printuri. De-a lungul proiectului, au fost mulți interesați, dar el nu a fost gândit ca un proiect comercial, ci ca un proiect artistic-cultural.

Urmărește-ne pe Google News