1 comentariu„Conștiința este dependentă de celelalte lucruri din care suntem realizați, de natura noastră de ființe în carne și oase. Deci nu vom avea inteligență artificială conștientă până nu vom avea inteligență artificială în viață”, spune într-un interviu pentru Libertatea profesorul Anil Seth.
Videoclipul „Your brain hallucinates your conscious reality” („Creierul tău halucinează realitatea ta conștientă”, n.r.) are peste 10 milioane de vizionări pe YouTube. Este o conferință susținută de profesorul Anil Seth, de la Universitatea din Sussex, Anglia, care explică modul în care funcționează conștiința oamenilor.
Anil Seth este unul dintre cei mai cunoscuți cercetători în domeniul conștiinței, fiind și codirector al centrului Sackler Centre for Consciousness Science și redactorul-șef al revistei „Neuroscience of Consciousness”. În 2021, rezultatele cercetătorilor sale au fost reunite în volumul „Being You: A New Science of Consciousness” („Să fii tu însuți. O nouă știință a conștiinței”). Cartea a fost bestseller la apariție, fiind recomandată de Sunday Times, The Economist, Bloomberg Business, The Guardian și Financial Times. La anul, va apărea și traducerea în română a cărții, care în prezent se găsește în librării în ediția engleză.
Aflat la București în această toamnă în cadrul Festivalului Unfinished, Anil Seth a explicat, pentru Libertatea, rolul și evoluția conștiinței, precum și aplicarea cercetărilor sale în tratarea unor boli psihice.
Câtă dreptate a avut Descartes?
Libertatea: Pentru început, explicați-ne vă rugăm ce este conștiința și de ce este important să fie studiată?
Anil Seth: Aș zice că e unul dintre cele mai mari mistere din știință și filosofie, cu privire la care oamenii și-au pus întrebări vreme de milenii. Ce este conștiința? Este ceea ce pierdem când cădem într-un somn fără vise sau când facem anestezie generală. Și e ceea ce revine atunci când ne trezim. Știm cu toții ce este: orice tip de experiență. E ceea ce trăim când deschidem ochii și în fața noastră se desfășoară această lume plină de culori, forme și oameni. Trăim experiența asta și simțim că facem parte din ea. Așadar, conștiința este orice tip de experiență.
Provocarea este să explici cum și de ce are loc conștiința. De ce nu se duce totul în întuneric, ca și cum am fi mașini biologice? De ce avem experiențe de orice fel? Cine sunt? Și de ce sunt eu eu și nu altcineva? De ce există lucrurile? Acestea sunt unele dintre cele mai importante întrebări pe care ni le punem cu toții.
– După teoria evoluționistă a lui Darwin, cercetările pe care le face echipa dv. ar fi următorul pas important pe care omenirea îl face în înțelegerea omului și a evoluției lui?
– Din când în când, în istoria științei apare un moment în care ne dăm seama că nu suntem atât de speciali până la urmă. Totul a început cu Copernic, care a zis că nu suntem în centrul universului. Apoi a venit Darwin cu ideea că nu suntem diferiți de alte animale, cu toții avem strămoși comuni. Poate că ultimul aspect rămas de elucidat este experiența noastră de a fi oameni. Istoric, s-a considerat că ceea ce ne face diferiți este conștiința. Descartes e autorul celebrei idei că doar oamenii au rațiune, alte animale – nu.
Așadar, înțelegerea fundamentului biologic al conștiinței ne face, din nou, să simțim că facem parte din natură, mai mult decât să ne simțim în afara ei.
„Creierul face mereu predicții despre lumea înconjurătoare”
– „Conștiința e ca o halucinație controlată”, explicați într-un TedTalk. Spuneați însă că, de fapt, conștiința funcționează prin percepții. Cum, mai precis?
– În loc să încerc să rezolv problema mare – „Cum are loc conștiința?” -, abordarea mea a fost să mă concentrez pe diferitele aspecte ale ei. Pe scurt, sunt trei niveluri:
- nivelul conștient: ce face diferența dintre somn/anestezie și veghe;
- apoi e experiența percepțională a lumii înconjurătoare – ce trăim acum și aici: stăm la masă, vedem acești copaci minunați și vorbim în fața acestei nefericite cafele fără cofeină;
- în tot acest timp, avem și experiența de fi tu însuți.
Eu m-am aplecat în special asupra percepției. Creierul face mereu predicții despre ce se află în lumea înconjurătoare. Pare natural să deschidem ochii și mediul înconjurător să ne inunde mințile, ca și când lumea chiar este plină de aceste culori și forme. Le vedem și nu e nimic de explicat. Or, asta e foarte departe de adevăr.
– Cum așa?
– Actul de a percepe lumea, cu toate culorile și formele ei, este o realizare incredibilă a creierului. Lumea nu are culori – creierul nostru le creează din undele de lumină incoloră care ne ajung la ochi. Același lucru se repetă și în alte cazuri. Sigur că există o lume reală, însă modul în care o experimentăm e mereu creat de creierul nostru. Asta am vrut să spun cu „o halucinație controlată”. E un termen dificil, pentru că halucinație înseamnă de obicei să vezi sau să auzi lucruri care nu există. Dar eu l-am folosit ca să subliniez că toate experiențele noastre vin din interiorul nostru și, de obicei, sunt strâns legate de mediul înconjurător. Astfel că percepția ne ajută să rămânem în viață.
„Cum știi că ai aceeași experiență a verdelui ca mine?”
– Amândoi am descrie la fel încăperea în care ne aflăm. Așadar, amândoi percepem lumea în același fel?
– Nu, și despre această întrebare este mare parte din cercetarea mea actuală. Poate ni se pare că percepem lumea exact la fel, dar cum poți ști asta? Spunem că frunzele au niște nuanțe frumoase de verde, dar cum știi că ai aceeași experiență a verdelui ca mine? Probabil n-o ai, deși e atât de asemănătoare încât nu ne dăm seama și, oricum, folosim aceleași cuvinte ca să descriem ce vedem. Experiențele noastre nu vor fi identice, pentru că avem creiere diferite.
Acum avem un nou studiu, Perception Census, și ar fi minunat dacă cititorii ar dori să participe la el. E un studiu online, care e și destul de amuzant și de scurt. Pentru prima dată încercăm să creăm o hartă a modului în care fiecare dintre noi experimentăm în mod unic lumea.
Cât de conștiente sunt deciziile pe care le luăm
– În ce măsură e conștiința responsabilă pentru deciziile noastre? De pildă, pentru hotărârea unei persoane de a invada o țară, să zicem…
– (Râde.) Unul dintre lucrurile pe care le facem în laborator, în mod practic, e să punem exact acest tip de întrebări: ce lucruri facem pentru că suntem conștienți și ce lucruri se petrec fără implicarea conștiinței?
Acum peste o sută de ani, oamenii au studiat percepția inconștientă. De exemplu, ochii noștri s-ar putea să răspundă la semnale vizuale și asta s-ar putea să ne afecteze comportamentul, chiar dacă noi nu suntem conștienți că vedem ceva.
Întrebarea e cât de mare e rolul pe care-l joacă percepția inconștientă. Încă au loc multe experimente, dar din ce cunoaştem, se pare că nu are un rol foarte important. Pe de altă parte, multe lucruri care se petrec în creierele noastre nu par să fie înregistrate în experiența noastră conștientă. Avem, așadar, o influență inconștientă asupra a ceea ce experimentăm conștient. Nu e ca și cum am avea două minți – una conștientă și cealaltă nu -, e mai degrabă ca și cum fiecare experiență conștientă e construită pe foarte multă activitate inconștientă.
Așa că, fie că cineva decide să invadeze o țară sau să se căsătorească, nouă ni se pare că este profund implicată conștiința, dar au loc și foarte multe procese inconștiente. Iar să descurci toate aceste lucruri e foarte complicat.
Cercetarea poate fi aplicată în tratarea schizofreniei și depresiei
– Cum poate fi folosită cercetarea aceasta pentru a trata bolile mintale?
– În două cazuri. Primul e cel al oamenilor care suferă din cauza psihozelor sau a schizofreniei, atunci când au halucinații puternice. Acum avem niște instrumente ca să înțelegem exact ce se întâmplă în mințile și în creierele cu astfel de tulburări. Putem ști ce fel de programe de ajutor să construim, pentru a-i sprijini în recalibrarea percepției lor. Și asta e important, pentru că până acum majoritatea abordărilor psihiatrice se concentrează pe suprimarea simptomelor. Nu ajung la cauze.
Al doilea e reprezentat de oamenii cu leziuni cerebrale grave. Din exterior, ei par să fie inconștienți. Dar nu știi ce se întâmplă cu adevărat în creierul lor. Există deja aplicări ale cercetării conștiinței în diagnosticarea și tratarea oamenilor care par inconștienți, însă acum putem să ne dăm seama cu mult mai multă precizie dacă aceştia sunt sau nu conștienți, precum şi care sunt șansele lor de recuperare.
Dar cred că rezultatele cercetării sunt importante pentru majoritatea oamenilor. Din când în când, mulți dintre noi suferim de probleme psihice, precum depresia. Or, recunoașterea faptului că modul în care emoțiile pe care le avem sunt construcții ale creierului și că ele nu reflectă neapărat lucrurile așa cum sunt îți poate da o detașare sănătoasă de la modul în care te simți într-un anumit moment. Cu cât înțelegem mai bine cine suntem, cu atât suntem mai bine echipați să facem față problemelor mintale.
Importanța de a studia capacitatea animalelor de a suferi
– Ce ați descoperit despre posibilitatea ca animalele să aibă o conștiință, după ce ați studiat mai multe tipuri de animale?
– Noi, oamenii, avem o viziune foarte distorsionată asupra altor animale. Avem tendința să le judecăm, adesea, prin similitudinea cu noi sau prin posibilitatea de a le domestici. Oamenii nu vor să-și mănânce animalul de companie sau o maimuță, din aceste motive. Însă criteriile astea s-ar putea să nu fie cele mai bune pentru a înțelege dacă alte animale suferă. Iar știința conștiinței ne va ajuta să răspundem la astfel de întrebări. Rezultatele ar putea însemna o schimbare majoră în societate în următoarea sută de ani.
De pildă, în prezent, există o dezbatere destul de mare dacă peștii simt durerea. Există o legislație care protejează animalele și – chiar dacă mulți oameni consumă carne – te obligă să reduci la minimum suferința lor. Însă pentru anumite animale nu există niciun fel de legislație. Iar cu peștii poți face ce vrei.
Dacă animalele au o conștiință e o întrebare deschisă. Poate că nu orice animal e probabil să aibă o conștiință și cu siguranță, dacă o are, experiențele lui conștiente vor fi foarte diferite de ale noastre.
Însă e o întrebare pe care e important să ne-o punem: cu cele mai bune cunoștințe ale noastre, ce putem spune despre posibilitatea ca peștii să simtă durerea? Sau albinele, sau păsările? Sigur și alte sentimente sunt importante, însă pentru început trebuie să ne concentrăm pe capacitatea de a suferi, pentru că avem acest imperativ moral de a reduce suferința.
– Oamenii văd în anumite animale – să luăm de exemplu câinii – că par a fi veseli sau triști. Ce știm despre sentimentele lor?
– E un mister ce simt animalele cu exactitate. Și cred că e în special greu să intuim la câini sau pisici, tocmai pentru că am interacționat cu ei o vreme îndelungată și au fost antrenați să răspundă la emoțiile noastre. Acesta este însă un factor deformant, așa că nu știm dacă impresia foarte convingătoare pe care ne-o oferă un câine că se simte trist este pentru că se simte trist la fel ca noi sau este pentru că a avut loc o adaptare de-a lungul timpului. Adică a învățat că dacă face o anumită expresie, atunci oamenii se comportă într-un anumit fel cu el.
Eu tind să cred că un câine probabil are o emoție, dar cred că noi supraestimăm similitudinea acelei emoții, mai ales pentru că avem legături emoționale. Paradoxal, cred că e mai ușor să pui o astfel de întrebare cu privire la animale cu care nu interacționăm în mod normal.
Roboții nu vor putea fi conștienți
– Spuneați că sunteți de părere că inteligența artificială (AI) nu poate să dezvolte o conștiință. De ce?
– Nu am spus că nu poate, e o afirmație prea mare. Eu sunt doar foarte suspicios cu privire la ideea că e pe cale să se întâmple acest lucru. Noi, oamenii, credem că suntem foarte deștepți, dar se pare că greșim puțin. Istoric, am avut tendința să asociem inteligența cu conștiința. Cred că e o afirmație greșită și, de fapt, conștiința e ceva fundamental pentru corp și o împărtășim cu alte animale.
În contextul AI, nu cred că e adevărată ideea că dacă sporești inteligența unui sistem, atunci computerele vor deveni mai deștepte și, într-un final și dintr-odată, devin și conștiente. Pentru că e o presupunere greșită că inteligența și conștiința merg împreună.
La fel este și presupunerea că conștiința poate exista independent de ansamblul care alcătuiește gazda (fie vie, fie robotizată, n.r.). Conștiința este, de fapt, dependentă de celelalte lucruri din care suntem realizați, de natura noastră de ființe în carne și oase. Deci nu vom avea inteligență artificială conștientă până nu vom avea inteligență artificială în viață.