INTERVIU. Autorul „Cărţii negre a lui Putin”, despre naivitatea liderilor europeni față de Kremlin: „Avem o clasă politică nouă, care habar n-are ce e un Kalashnikov”

Stéphane Courtois este unul dintre cei mai cunoscuţi istorici europeni ai comunismului. „Cartea neagră a comunismului”, volumul pe care l-a editat şi publicat în anul 1997, a fost o piatră de temelie pentru înţelegerea istoriei recente. Tradusă în numeroase limbi şi vândută în milioane de exemplare, cartea este un rechizitoriu al represiunilor politice şi civile din statele comuniste de după cel de-Al Doilea Război Mondial, cu toate genocidele, execuţiile, deportările şi stările de foamete provocate în aceste regimuri. După „Arhipelagul Gulag” al lui Aleksandr Soljenițîn, „Cartea Neagră a comunismului” a fost volumul care a reușit să schimbe poziția Occidentului față de comunism.

94 de milioane de morţi susţine istoricul francez că este bilanţul tragic al regimurilor comuniste din secolul XX.

La 25 de ani de la apariţia „Cărţii negre a comunismului”, Stéphane Courtois împrumută modelul bestsellerului care l-a consacrat pentru a realiza rechizitoriul nu al unui regim, ci al unei persoane: Vladimir Putin. 

„«Cartea neagră a comunismului» a fost rezultatul unei munci extinse de cercetare a istoricilor, folosind o mulţime de documente de arhivă. «Cartea neagră a lui Putin» urmăreşte aceeaşi metodă: am reunit o echipă de cercetători şi, timp de câteva luni, am lucrat într-un ritm susţinut pentru a concepe o serie de articole ştiinţifice care, reunite, alcătuiesc un portret complet al lui Vladimir Putin”, spune Stéphane Courtois într-un interviu pentru Libertatea. Printre istoricii care au contribuit la acest volum se numără Galia Ackerman, Francoise Thom, Nicolas Tenzer sau Andrei Kozovoi.

Recomandări

Martor în dosarul Sf. Pantelimon: Una dintre doctoriţele arestate pentru omor, „surprinsă şi dezamăgită” dacă pacienții nu mureau în scurt timp

Volumul a fost deja tradus în limba germană, italiană, spaniolă, polonă, ucraineană şi română. „Trebuia să fie publicat foarte repede, dar să fie şi foarte serios, şi foarte bine documentat. Sunt, de fapt, 620 de note bibliografice, deci nu spunem baliverne, ne-am documentat foarte bine”, explică istoricul francez. 

• Stéphane Courtois este, în prezent, director de cercetări la Centrul Național Francez de Cercetări Științifice, la Universitatea Paris Nanterre, precum și profesor la Institutul Catolic de Studii Superioare din oraşul La Roche‑sur‑Yon, unde ţine de mai bine 20 de ani un curs extins despre comunism.

„Putin este nu doar un homo sovieticus, ci şi un om crescut şi educat la KGB”

Libertatea: „Cartea neagră a lui Putin” sună ca un rechizitoriu, numai că e scris de istorici, şi nu de procurori. Ce vor să demonstreze autorii?
Stéphane Courtois: Cred că multă lume a reţinut ideea principală din această carte, că Putin este nu doar un homo sovieticus, ci şi un om crescut şi educat la KGB, într-o cultură cu totul specială, care merge dincolo de cultura comunistă. KGB este succesorul CEKA şi NKVD şi este, în fond, poliţia politică ce funcţionează ca un organ al terorii. Iar cei care lucrează la KGB sunt instruiţi într-o manieră specială, care presupune distrugerea absolută a tuturor inamicilor ţării, ideea secretului, a minciunii şi a propagandei şi, mai ales, ideea impunităţii. Cresc cu sentimentul că ei sunt cei mai puternici şi că nu li se poate întâmpla nimic rău. Şi asta e problema domnului Putin, că el a fost crescut aşa şi nu este capabil să adapteze acest model zilelor noastre. 

Recomandări

Cum arată vacanța la mare pentru un nevăzător: „Când ne jucam cu toții în apă, se vedea că ne eliberaserăm de toate fricile. A fost ceva nou și inedit”

În plus, domnul Putin era, la început, un om fără prea multă importanţă în KGB, era doar un locotenent-colonel, un omuleţ mic în cadrul KGB. Dacă ar fi fost mai înalt în grad, să zicem general, ar fi avut inteligenţa de a adapta modelul KGB la zilele noastre. Aceasta este ideea centrală a cărţii şi este ceea ce n-au înţeles majoritatea liderilor din Europa Occidentală. 

– Îl citaţi pe Vladimir Bukovski, care spune, referindu-se la Putin: nu ştiaţi că deasupra locotenenţilor sunt generali? Cine sunt generalii lui Putin?
– Nu ştim încă ce se întâmplă la Kremlin. E tipic KGB: secret şi dezinformare. Aţi văzut la un moment dat: se lansa ideea că Putin este bolnav. Imaginea aceea, cu mâna care tremura… Toată lumea îşi imagina că s-a zis cu el! Eu cred că a fost un moment strategic militar foarte important. Contraofensiva ucraineană era ameninţătoare, iar imaginile acelea sprijineau ideea că nu trebuie să continue cu operaţiunile, pentru că Putin va cădea în curând. E bolnav, săracul, e pe marginea prăpastiei, în trei luni se curăţă. Era un rol! Dacă ar fi fost el cu adevărat bolnav, credeţi că s-ar fi lăsat filmat într-o stare de degradare avansată? Trebuie să fii naiv să crezi asta. 

Recomandări

Recalcularea pensiilor: peste 82% dintre pensionari vor primi mai mulți bani. 800.000 de români nu vor beneficia de măriri

Timp de săptămâni întregi, în media franceză, se comenta despre cât de bolnav este Putin. Cum să fii atât de naiv să-ţi imaginezi că el se lasă văzut bolnav? Nu e nouă ideea satului lui Potemkin, modalitatea aceasta de a camufla totul, de a construi o realitate complet diferită prin propagandă.

„Miraculoasa” supravieţuire a lui Putin din mijlocul unui incendiu

– Thierry Wolton spune că a fost uimit de consternarea liderilor politici în faţa atacului Rusiei asupra Ucrainei şi crede că occidentalii ar fi trebuit să se aştepte la acest război, mai ales după Georgia, după Crimeea. Cum credeţi că a reuşit Vladimir Putin să-i păcălească?
– Domnul Putin a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a păstra un val de ceaţă în jur, pentru a face lucrurile neclare. Să nu pară evident că va fi atacată Ucraina. El a fost ales preşedinte în anul 2000. 

Până în 2007, toţi liderii occidentali spuneau că este un conducător excelent. George Bush a spus că l-a văzut, că s-au privit în ochi şi că e un om minunat. Apoi, Putin a creat o mitologie în jurul lui. A creat un personaj. De exemplu, că este un om foarte credincios. A povestit că a fost botezat în mare secret, că a fost în mijlocul unui incendiu, dar că purta o cruciuliţă la gât şi asta l-a salvat, fiind găsit miraculos. Apoi, din tot incendiul, ar fi rămas doar cruciuliţa aceea intactă. Sigur că e o mitologie, e complet fals. 

– Astfel de mituri cu „fiii poporului” nu sunt însă noi pentru est-europeni… 
– Păi, în majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est, care, timp de 50 de ani, au fost sub influenţa URSS, oamenii înţeleg foarte bine cine este Putin. Ţările Baltice, Polonia, Finlanda ştiu cine este Putin. Un caz special este însă Ungaria. Dar ungurii, din 1956 încoace, ar fi trebuit să ştie şi ei cine este Putin. În 1956, când a avut loc marea revoltă anticomunistă în Ungaria, cine a organizat represiunea? Ambasadorul sovietic Iuri Andropov, care a devenit apoi şeful KGB şi secretar general al partidului. Numirea la şefia partidului a lui Andropov, după ce a murit Brejnev, este un eveniment a cărui importanţă nu a fost înţeleasă pe moment, pentru că era prima oară când ajungea la putere acest organ al terorii. 

O prietenie „strategică”: Vladimir Putin şi Gerhard Schröder

– De ce a fost importantă?
– Pentru că, din momentul acela, toţi KGB-iştii au înţeles că ei sunt cei mai puternici, cei mai buni. Orgoliul KGB a căpătat proporţii. Şi, din punctul meu de vedere, este un element psihologic important care a contribuit la venirea la putere a lui Putin. El a crezut mereu că face parte din instituţia cea mai importantă şi că nu are ce să i se întâmple rău. 

Biografia timpurie a lui Putin, când a fost format în stilul şi spiritul KGB, se înscrie perfect în această logică: a făcut cursurile de bază poliţieneşti, pregătire fizică, judo, tir, apoi a urmat şi o pregătire de spion şi a învăţat perfect limba germană. A fost trimis în Republica Democrată Germană, iar asta i-a fost foarte util după 1991: în RDG a avut legături cu ofiţeri importanţi din Stasi, precum un anume domn Warnig (Mathias Warnig, despre care istoricii spun că ar fi lucrat cu Vladimir Putin pentru a recruta cetăţeni germani pentru KGB. Warnig a spus că l-a cunoscut pe Putin în 1991, în calitate de şef al comitetului pentru Relaţii Externe al primăriei din Sankt Petersburg, atunci când s-a mutat în Rusia. Warnig a fost directorul firmei care operează gazoductul Nord Stream 1 în perioada 2006-2015). 

Odată ce a ajuns preşedinte, Putin a făcut astfel încât nemţii să semneze un contract foarte important legat de gazoductul Nord Stream. În calitate de spion, a învăţat totul despre manipularea psihologică şi s-a apropiat foarte mult de un alt neamţ, Gerhard Schröder, pe o temă foarte sensibilă: Al Doilea Război Mondial. 

– Cum credeţi că l-a câştigat?
– „Ah, Gerhard, tatăl tău a luptat în război, şi tatăl meu la fel, ce năpastă pe Europa, hai să facem noi pauză, vino la Moscova, te primesc la mine cu cea de-a patra soţie a ta, avem caviar, vodka, te servim regeşte. Noi, ruşii şi nemţii, trebuie să facem pace: lasă, că-ţi dau eu gaz la un preţ mic”. Evident, l-a numit la conducerea Gazprom, ca să colaboreze cu adevărat. Primea un milion de euro pe an în această funcţie. 

Iată, spionul-pescar asta face: aruncă undiţa şi îşi trage peştişorul aproape de el. S-ar putea crede că e doar un act de corupţie menit să-l îmbogăţească, dar este o manevră strategică. Este manevra strategică pe care conta Putin pentru ca nemţii să nu reacţioneze în momentul în care Ucraina va fi atacată. Pentru că altfel îi ameninţa că le taie gazul. Iar, dacă le taie gazul, se prăbuşeşte toată industria germană. 

La o dezbatere publică la care am participat în Paris am spus că ar trebui instituită o nouă infracţiune: înaltă trădare la nivel european, iar Schröder poate fi acuzat de aşa ceva. Pentru că, dacă n-ar fi existat aceste gazoducte, atunci Germania nu ar fi fost sub influenţa rusă şi ar fi reacţionat.

Manevra aceasta este exact manevra pe care a făcut-o şi Stalin în 1939 (prin pactul Ribbentrop-Molotov, n.r.). Din perspectiva lui Putin, e corect şi normal, pentru că, la fel ca pe vremea lui Stalin, a reuşit să blocheze Germania fără să tragă un glonţ. Şi asta pentru că este un homo sovieticus şi un fost spion KGB. Putin îşi imagina acelaşi lucru ca în Polonia de după pactul din 1939: nişte soldați care o să intre pe teritoriul ucrainean şi în două-trei săptămâni totul i se va pune la picioare.

„Preşedintele Macron este un mare naiv”

– Credeţi că imaginea sa de lider providenţial şi strategia moştenită de la KGB i-au păcălit şi pe ceilalţi occidentali? Mă gândesc la preşedintele Macron…
– Preşedintele Macron este un mare naiv şi un incompetent în materie de politică internaţională. El se consideră geniu, dar a fost tras pe sfoară şi manipulat de Putin de nici măcar nu ne imaginăm. Macron a crezut că-l poate seduce pe Putin. Dar cum poţi să cucereşti un KGB-ist? Prima vizită a lui Putin în Franţa în timpul preşedinţiei lui Macron a fost la Versailles, cu mare fast. Dar când Macron l-a vizitat pe Putin, l-a ţinut la câţiva metri distanţă, la o masă imensă. O umilinţă incredibilă! Toată Franţa a văzut acea imagine! Şi nici măcar nu s-a întâmplat o singură dată. 

Macron n-a reuşit să înţeleagă cine este Putin. Aşa cum nici Chamberlain (Arthur Neville Chamberlain, premierul Marii Britanii în perioada 1937-1940) nu a reuşit să înţeleagă cine e Adolf Hitler. Odată întors de la Munchen, în 1938, Chamberlain afirma că Hitler este un mare domn. Cu excepţia lui Churchill, toată clasa politică britanică era convinsă că Hitler e un domn. Am văzut cu toţii cât de domn a fost…

– De ce invocaţi adesea lecţiile celui de-Al Doilea Război Mondial?
– Pentru că mi se pare că nimeni nu le-a învăţat. Asta dovedeşte că elitele politice şi intelectuale franceze care s-au format la Şcoala Naţională de Administraţie sunt foarte, foarte nepregătite. Există încă o explicaţie: de vreo 30-40 de ani, avem o clasă politică nouă, care nu a făcut războiul, lideri care n-au făcut nici stagiul militar şi habar n-au ce este un Kalashnikov. Şi trăiesc într-o bulă de săpun în care cred că toată lumea e drăguţă. Facem afaceri, avem discuţii frumoase şi credem că cel din faţa noastră este de încredere. 

Politicienii francezi nu-şi dau seama că au în faţa lor nişte crocodili, indivizi precum Putin, care ani de zile au jucat rolul omului drăguţ. Sunt nişte imagini care poate n-au fost difuzate la televiziunea română, dar care au rulat foarte mult la televiziunea franceză: ultima vizită a lui Putin în Franţa, vara. A fost primit de Macron la reşedinţa de vară a preşedintelui republicii, Château de Brégançon. Imaginea era de necrezut: îl aşteptau domnul Macron şi soţia la capătul unei scări. Putin a trebuit să urce treptele şi le-a urcat cu un bucheţel de flori în mână pe care i le-a oferit doamnei Macron după ce a pupat-o. Ai fi zis că e ginerele ideal, drăguţ şi politicos. El a acceptat această scenă, în care a trebuit să urce scările, şi, practic, l-a pus pe zeul Macron pe un piedestal. A fost chiar incredibil că Macron l-a făcut să urce, dar el a acceptat. 

„Eşti un prost şi jumătate. Lasă, că vezi tu ce-o să-ţi fac”, şi-a spus. Da, da! A acceptat umilirea doar pe moment şi l-a lăsat pe Macron să creadă că merită să-i dea toată încrederea lui. Şi l-a înjunghiat pe la spate când a venit momentul. Este deopotrivă o metodă KGB şi o metodă mafiotă.

Cum arată propaganda Kremlinului în Franţa

– Scrieţi că Putin a fost în centrul politicii internaţionale pentru atâţia ani pentru că regimul său foloseşte tactici împotriva cărora democraţiile sunt neputincioase. Daţi-mi un exemplu!
– O tactică evidentă este, de exemplu, înfiinţarea postului Russia Today. Este un post cu un impact covârşitor în Rusia, dar şi în alte state în care emite. Eu am văzut asta mai ales în timpul mişcării Vestelor Galbene din Franţa. Russia Today a raportat că mişcarea Vestelor Galbene este o mare revoltă a poporului împotriva elitelor din Franţa. Vedeţi, nu mai folosesc propaganda ieftină de tipul „Rusia este formidabilă”, ci o propagandă împotriva puterii franceze. În cele din urmă, în Franţa, postul a fost închis. 

O altă tehnică ce poate fi văzută şi în România trimite la Biserica Ortodoxă. Pot să exemplific cu un moment interesant din Franţa. Imaginaţi-vă că Macron a făcut demersuri ca în centrul Parisului să fie construită, pe un teren public, o catedrală ortodoxă. Sunt foarte puţini ortodocşi în Franţa şi deja exista o catedrală. Acest fapt nu a fost acceptat de primarul de dreapta, ci de primarul socialist al Parisului. Ei bine, în catedrala ortodoxă a fost înfiinţat şi un centru cultural, condus de o naţionalistă rusă care lucra îndeaproape cu Ambasada Rusiei. Centrul cultural organiza conferinţe, întâlniri cu extremiştii din Franţa. La un moment dat, a fost organizată o expoziţie despre vizita lui Petru cel Mare la Paris, care lăsase o impresie foarte puternică pe vremea aceea, fiind un om impunător. Ludovic al XV-lea era atunci minor. S-au pictat multe tablouri care-l arată pe Ludovic al XV-lea în braţele lui Petru cel Mare. Trebuie să fii profesionist să te gândeşti la aşa ceva. 

Pe de o parte, aceştia denigrează puterea franceză şi Franţa, spunând că democraţia nu funcţionează şi, pe de altă parte, arată cu degetul Franţa, spunând că participă la distrugerea abominabilă a Rusiei. Şi merg şi mai departe de atât, afirmând mereu că Rusia este singura ţară care poate sprijini Franţa.

– Cum vă explicaţi că există şi politicieni europeni care răspândesc astfel de idei?
– Să nu uităm niciodată de corupţie! Ruşii au plătit enorm pentru asta. Cu gazele şi cu petrolul pe care-l au, îşi permit să cumpere oameni. Printre aceştia sunt mulţi politicieni! Pe de altă parte, ruşii terorizează. Să nu uităm că, în momentul în care Putin a invadat Crimeea, a fost un eveniment şocant pentru toată lumea. 

Christophe de Margerie, şeful Total, principala companie franceză care se ocupă cu gaze şi petrol, s-a deplasat la Moscova ca să se întâlnească cu Putin. Nu ştim ce-au discutat, însă presa franceză s-a lăudat că patronul Total i-a dat o lecţie lui Putin. Două zile mai târziu, când se întorcea cu avionul în Franţa, a fost deturnat pe un alt aeroport, unde avionul a lovit o maşină care curăţa zăpada de pe pistă, iar în urma impactului a explodat. Numai că pe pistă nu era nici măcar un milimetru de zăpadă! A mişcat vreun deget cineva din Franţa? Cât de naiv să fii să crezi că acesta e doar un accident nefericit.

Lecţia generalului Charles de Gaulle

– Propagandă, cumpărarea oamenilor şi terorizare spuneţi că sunt metodele principale ale lui Putin. Cât timp credeţi că vor mai da roade?
– Ce e interesant în cazul acestui război, dar în cazul tuturor războaielor, este că el schimbă cu totul situaţia. Forţele politice se reaşază. De exemplu, în Franţa, gaulliştii (admiratori ai lui Charles de Gaulle, n.r.) încă întreţin o mare mitologie despre alianţa cu Rusia, pentru că memoriile generalului De Gaulle au pus alianţa cu Rusia pe un teren mitic. De Gaulle s-a dus la Moscova în decembrie 1944, iar Stalin i-a sucit braţul. Franţa intrase în război pentru a apăra Polonia, iar de Gaulle a fost primul lider occidental care a recunoscut guvernul comunist de la Lublin (oraş în estul Poloniei, n.r.). Din motive politice: De Gaulle voia ca Stalin să-i oblige pe comuniştii francezi, care voiau să declanşeze o revoltă, să stea în banca lor. Acum mai mulţi ani, am organizat un colocviu la care a participat şi interpretul generalului De Gaulle. El mi-a povestit ce se întâmplase după această vizită. 

Decembrie 1944, o vreme foarte urâtă, aşa că generalul De Gaulle nu putea să se întoarcă cu avionul. Trebuia să meargă cu trenul, iar călătoria a durat trei zile de la Moscova până la graniţa cu Iran. Interpretul mi-a spus că, timp de trei zile, a fost lângă general, care n-a deschis deloc gura. A spus un singur lucru: „Şi când mă gândesc că oamenii ăştia o să ne domine timp de 50 de ani”. În 1938, De Gaulle i-a scris o scrisoare mamei sale, în care vorbea foarte clar despre regimurile totalitare. Generalul nu era deloc naiv ca domnul Macron, ştia cu cine are de-a face. Dar în memoriile sale a lăsat să se creadă că era mare prieten cu Stalin, iar idioţii gaullişti continuă să propage ideea asta. Mitologia asta e foarte puternică la nivelul Ministerului Afacerilor Externe din Franţa. Iar Putin face nişte demersuri de influenţare care, de fapt, sunt în continuarea celor sovietice.

– Un argument care i-ar pune pe gânduri pe aceştia?
– Ei cred cu tărie, nu-i poţi deraia de la calea lor. Ei cred această mitologie şi cred că domnul Putin nutreşte aceleaşi valori. Doar că domnul Putin nu crede în nimic. El crede doar că va rămâne nesfârşit la putere şi se va îmbogăţi. Doar asta crede Putin. Tot discursul propagandist al lui Putin este o modalitate de a-şi învălui acţiunile, dar miza lui adevărată este prădarea Ucrainei, care este o ţară bogată.

Ucraina e grânarul Europei dintotdeauna. Asta-l interesează pe Putin şi asta vrea el să capete. A şi afirmat într-un discurs, acum vreo 2-3 ani: occidentalii, în chestiunea Ucrainei, vor să ne priveze pe noi, ruşii, de o bucăţică suculentă. Iată, crocodilul vrea să mănânce ce e mai preţios. Asta presupun majoritatea războaielor. Hitler a atacat URSS tot pentru a profita de Ucraina şi de bogăţiile ei, şi de teritoriile mănoase. În decembrie 1917, bolşevicii au atacat Ucraina tot pentru că voiau să le fure grâul, cărbunele, toate resursele.

– De ce spuneţi că Vladimir Putin nu crede în nimic?
– Păi, credeţi că Putin are idei? Serios! El ţine un discurs, care are obiective foarte precise. Fie vrea să-şi mobilizeze propria populaţie, fie să mobilizeze vesticii, fie să-i atace, dar oare are idei personale? Dincolo de faptul că vrea să se îmbogăţească şi mai mult? Ne-am dat seama cu toţii că este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Disidentul Alexei Navalnîi ne-a arătat palatul lui de la Soci. Devine tot mai evident că-i ţine sub control pe toţi oligarhii. 

După ce l-a închis pe Hodorkovski, după ce i-a asasinat pe ceilalţi, le-a permis celor rămaşi să fie stăpânii gazelor naturale, ai petrolului, ai aluminiului, dar cu o condiţie: obligaţia unui comision. În felul acesta, Putin a făcut o avere uriaşă, ceea ce e foarte diferit de epoca sovietică. Dar e semnul alianţei dintre două culturi: cultura KGB şi cultura marelui banditism. Deci nu sunt convins că Putin are ideile lui proprii. Cred că tot ce afirmă el sunt discursuri cu obiective anume. El vrea să influenţeze opiniile într-un anumit fel. Problema e că şi domnul Macron îi seamănă lui Putin din acest punct de vedere. Nu are idei personale, dar ţine discursuri peste discursuri, pentru că trebuie să influenţeze anumite curente de opinie. Cu o clasă politică ce oricum are creierul gol, e greu dacă nici preşedintele nu are idei proprii… 

Urmărește-ne pe Google News