32 comentarii- Așa cum pentru Madeleine Albright fascismul resuscitat, de la Vladimir Putin la Viktor Orban, înseamnă convingerea celor puternici că pot să vorbească în numele popoarelor lor, fără a se supune criteriilor și restricțiilor democratice, pentru Cristina A. Bejan, profesoară cu origini românești din SUA, pericolul fascismului merită documentat chiar atunci când implică nume mari ale culturii.
- Când oamenii nu mai stau de vorbă, spune Bejan, când prietenii nu mai acceptă dezacordul, între ei și-a făcut loc o sămânță nu doar a necomunicării, ci a radicalismului. Din ea poate ieși orice.
– Cristina A. Bejan, ce v-ați propus cu această lucrare „Intelectualii și fascismul în România interbelică. Asociația Criterion”? Care este miza cărții?
– Lucrarea mea acoperă un câmp mai larg de cercetare: România, istoria Europei și în special a Europei de Est, Holocaust, istoria mișcării feministe și a celei LGBTQ+. Scopul cărții a fost dublu:
- Să descopăr și să înțeleg de ce atât de multe minți extraordinare, briliante, ale „Tinerei Generații” s-au lăsat seduse de extrema dreaptă;
- Să scriu prima monografie amănunțită a Asociației Criterion. (Ce s-a publicat anterior au fost lucrări de mică întindere și nu s-a folosit arhiva personală a lui Petru Comarnescu, unde este păstrată întreaga schemă de organizare și funcționare a asociației).
Original, cartea a fost scrisă și publicată în limba engleză, rezultat al studiilor mele doctorale ca Bursier Rhodes la Universitatea Oxford. De când a apărut, în 2019, la Editura Palgrave Macmillan, mulți specialiști români, istorici, dar și din alte domenii, m-au întrebat când va fi disponibilă și o ediție în limba română.
Cu toate greutățile inerente de a publica o carte în Europa de Est când tu, autorul, locuiești în Colorado, lângă Munții Stâncoși, am considerat necesar ca acest volum să apară în limba în care au vorbit și în țara în care au locuit personajele istorice din acest volum.
Când am aflat că Editura Litera a îmbrățișat acest proiect, a fost ca și cum un vis ar fi devenit realitate. Editura Litera, având deschidere în întrega țară, povestea Criterionului va fi astfel accesibilă cititorilor din România, dar și românilor din afara granițelor.
„Într-o lume a narcisismului brutal și crud, Comarnescu poate fi un exemplu”
– Ne puteți spune mai multe despre Petru Comarnescu?
– Sunt multe la mijloc, este necesară o abordare obiectivă, de asemenea cineva care să spună întreaga poveste a personajelor și evenimentelor petrecute atunci. Este pentru prima dată când povestea lui Petru Comarnescu este dezvăluită, așa cum a fost ea, pentru a fi cunoscută de toți.
Optimismul lui Comarnescu, impresionant și molipsitor, ca să nu mai vorbim de adânca lui implicare culturală, au fost trecute cu vederea și de multe ori lăsate la o parte de către istorici.
La fel a fost neglijată și viața lui personală, de om queer în România interbelică și mai târziu, în perioada comunistă. Această carte se dorește a fi un pas mic într-o direcție atât de necesară de discutat, despre istoria queer și LGBTQ+ în România. Cred că oamenii nu vorbesc despre Comarnescu din cauza homofobiei.
El însă nu poate fi scos din istoria culturală a României, a fost un inovator cultural al Tinerei Generații, un om cu o viziune democratică. Asociația Criterion a fost visul și creația sa.
El a creat scena pe care au jucat apoi marile nume. Dar în timp ce numele mari erau interesate doar de propria lor glorie, Comarnescu era interesat de toți.
Pe lângă propria creație (filosofie estetică și critica de artă ), el a promovat constant munca altor creatori și gânditori. Să învățăm din generozitatea lui.
Într-o lume a narcisismului brutal și crud, Comarnescu poate fi un exemplu de urmat de către noi toți. Cred că este foarte greu, mai ales în România, dar, crede-mă, lumea va dormi mai bine noaptea dacă învățăm din acest mod al lui de a fi.
În ultimul timp, oamenii arată cu degetul colaborarea de mai târziu a lui Comarnescu cu Securitatea, pentru a anula orice contribuție anterioară a lui la viața culturală românească. Am două răspunsuri la asta:
- Având în vedere orientarea lui sexuală, ne putem oare măcar imagina la ce amenințări a fost supus?
- Așa cum nu cred că opțiunea și activitatea fascistă i-au afectat în vreun fel lui Eliade realizările intelectuale, tot așa mă situez și față de Comarnescu. Îi iau contribuțiile intelectuale așa cum au fost și le respect foarte mult.
„De ce unii au devenit fasciști, iar alții, nu”
– Ați pornit de la un studiu de caz – Asociația Criterion care cumva adună „noua elită” interbelică ce avea să devină un soi de vioară a ideologică a fascismului local. De fapt, ce și-a propus Asociația Criterion?
– Pentru mine, marele triumf al acestei cercetări a fost însăși descoperirea Asociației Criterion. M-am implicat în acest proiect cunoscând numele marilor intelectuali români din exil: Eliade, Cioran și Eugène Ionesco. Cercetând activitățile lor culturale din anii 30, am descoperit Asociația Criterion.
Criterion a fost fondat de prietenul și colaboratorul lor Petru Comarnescu, care este puțin cunoscut în Occident, pentru că el nu a scăpat în «lumea liberă» înainte de instaurarea comunismului în România, așa cum au reușit să o facă prietenii lui.
Profesorul Keith Hitchins, de la Universitatea Illinois, mi-a dat un „pont”: unde se găsește arhiva personală a lui Petru Comarnescu: la Biblioteca Academiei Române. Am descoperit acolo o adevărată „mină de aur”, cu informații despre Criterion: note despre întâlniri, postere, corespondență și tăieturi din ziare despre asociație, plus multe altele. Am știut atunci că trebuie să scriu povestea Asociației Criterion și, prin acest ochean întors spre trecut, voi explora de ce anumiți criterioniști au devenit fasciști, iar alții, nu.
Prezentând atât „Tânăra Generație” de intelectuali interbelici cât și „Asociația Criterion” (care nu sunt una și aceeași entitate, cum explic în carte), vreau să clarific în ce a constat cercetarea pentru realizarea acestui proiect.
Am petrecut un an jumate căutând în diferite arhive din București; cea mai importantă, arhiva lui Petru Comarnescu de la Biblioteca Academiei Române.
Am citit lucrările, savante, dar nu numai, pe care le-au scris, atunci dar și mai târziu, aceste minți legendare, incluzând, bineînțeles, jurnalele și memoriile lor. În afară de arhiva personală a lui Comarnescu de la BAR, am făcut cercetări și la Muzeul Literaturii Române, la CNSAS, la Arhivele Naționale și la Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite. Această carte este rezultatul muncii și anilor dedicați acestui proiect și sper că, după citirea cărții mele, cercetătorii actuali vor accepta provocarea de a se cufunda, la rândul lor, în arhive, pentru a face noi descoperiri și a continua munca pe care am început-o.
Am simțit, de asemenea, că literatura despre „flirtul” intelectualilor români cu fascismul este un subiect fierbinte. În cartea mea am încercat să păstrez o distanță critică față de asemenea subiecte, încercând să narez povestea Asociației Criterion, unul dintre marile experimente culturale moderniste ale secolului XX. A fost revoluționar, ambițios, cosmopolit, divers și incluziv.
Timp de doi ani, Criterion a avut un program eclectic, de la prelegeri publice, muzică, teatru și dans până la expoziții de artă vizuală. Structura democratică a acestor simpozioane a fost inovatoare pentru vremea respectivă. Publicația omonimă a asociației a explorat în continuare aceste probleme.
„Spirit pozitiv și democratic în România negativă și deprimată”
Asociația Criterion a explorat toate curentele filosofice și ideologice ale vremii, dar a fost fondată pe principii democratice, principii care l-au impresionat așa de mult pe Comarnescu în perioada cât a studiat în America. La sfârșitul anilor 20 și începutul deceniului următor, Tânăra Generație s-a răspândit în întreaga lume pentru a-și continua studiile.
Cu toții știm că Eliade a plecat spre India, alții, ca Sebastian, în Franța; Haig Acterian s-a dus în Italia, iar Petru Comarnescu a traversat Oceanul Atlantic pentru a merge în Statele Unite, unde și-a trecut doctoratul în Filosofie Estetică la Universitatea din sudul Californiei.
Comarnescu a fost așa de impresionat de soarele Californiei, de optimismul și gândirea pozitivă a americanilor, de diversitatea naturală a poporului american și de incluziunea minorităților, încât, atunci când a părăsit SUA, a decis să aducă acel spirit pozitiv și democratic în România negativă și deprimată.
A scris două cărți despre experiența lui americană: „Homo Americanus” și „America văzută de un tânăr de azi”. În ambele lucrări se poate vedea cum a fost influențat de americani și societatea lor democratică. A creat și a orientat Criterionul după principiile pe care le-a asimilat în Statele Unite: libertatea de gândire și de expresie, dialogul, dezbaterea, explorarea și reprezentarea tuturor punctelor de vedere. Funcționarea asociației Criterion s-a bazat pe votul democratic al membrilor săi.
Comarnescu credea că Bucureștiul era un oraș cosmopolit, capabil să se confrunte cu marile idei globale ale vremii. Criterion era menit să devină o arenă culturală și intelectuală, care să pună capitala României pe harta lumii.
Comarnescu a fost „animatorul”, forța din spatele scenei, cel care a făcut posibil ca toate evenimentele Criterionului să se întâmple.
Asociația Criterion nu a fost un instrument al extremismului, cum suspecta guvernul român, bazându-se pe ideiile și subiectele abordate la aceste evenimente, și mă refer aici la fascism și comunism, mai degrabă a fost un organism.
Criterion a fost o platformă mobilă a culturii și ideilor, care a fost infectată cu virusul fascismului prin unii dintre membrii ei.
Au fost multe dezbateri despre proiectul național românesc în perioada interbelică. Partidul Comunist tocmai a fost scos în afara legii și mulți comuniști au schimbat tabăra, trecând la cealaltă extremă, fascismul, chiar dintre membrii Criterion.
Se discuta mult despre opoziția Est – Vest, despre Formă versus Substanță, dacă România vrea să fie o democrație „importată”, preluată de la puterile occidentale (de exemplu Franța ) sau ar trebui ca România să îmbrățișeze mai mult autenticitatea estică, mai apropiată de „substanța” românească.
Acest fel de dezbateri nu aveau loc doar în România, toate țările din Europa de Est și chiar Uniunea Sovietică se confruntau cu ele. Și chiar națiunile din Africa și Asia avea discuții similare în timpul și după decolonizare.
Toți intelectualii de la Criterion au fost preocupați de maximizarea potențialului României, dar până la urmă, dezacordul lor față de calea politică de urmat a fost una dintre cauzele principale care au dus la fracturarea asociației.
– Cine erau „maeștrii spirituali” ai „tinerei generații”? Se vorbește, de asemenea, puțin, astăzi, despre Nae Ionescu, „părintele spiritual” al grupului. În ce măsură ideile și charisma lui i-au influențat pe criterioniști?
– Chiar la începutul cărții prezint principalele figuri și câte o scurtă biografie pentru fiecare, ca o introducere la povestea ce urmează a fi spusă. Iată o listă în ordinea în care îi prezint:
- Petru Comarnescu, critic de artă, filosof, „părintele” Criterionului;
- Nae Ionescu, profesor la Universitatea din București, mentorul tinerei generații;
- Mircea Eliade, liderul spiritual al generației, autor al unui „Itinerariu spiritual”, publicat în 1927, istoric al religiilor;
- Mihail Sebastian, evreu, romancier și dramaturg;
- Eugène Ionesco, dramaturg franco-român;
- Emil Cioran, filosof de nuanță nihilistă;
- Constantin Noica, filosof;
- Marietta Sadova, actriță și regizor de teatru;
- Haig Acterian, regizor de teatru, din familie de origine armeană;
- Mihail Polihroniade, avocat și activist politic;
- Mircea Vulcănescu, economist și filosof;
- Alexandru Christian Tell, avocat și scriitor;
- Floria Capsali, balerină și artist coregraf;
- Gabriel Negry, dansator;
- Sandu Tudor, publicist de orientare conservatoare;
- Zaharia Stancu, scriitor de stânga;
- Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul și „Căpitanul” Mișcării Legionare și al Gărzii de Fier, aripa paramilitară a mișcării;
- Regele Carol al II-lea.
Mai departe, în paginile cărții, adaug mai multe informații despre alți membri ai Tinerei Generații și legătura lor cu Asociația Criterion. Toți acești intelectuali interbelici constituiau un grup divers după gen, religie, etnie, sexualitate și ideologie, dar erau uniți printr-o relație de prietenie, se iubeau și țineau unul la altul.
Le păsa, de asemenea, foarte mult, de soarta României. Dorința lor de a contribui la un viitor mai bun pentru România, combinată cu prietenia dintre ei, a fost ceea ce i-a unit.
Au întrezărit o mulțime de posibilități pentru țara lor, în perioada ce a urmat Primului Război Mondial, o șansă de a o scoate din umbra istoriei și a o așeza în rândul celorlalte națiuni europene. Au militat pentru o Românie mai bună, atât în scrierile lor, cât și pe scena Asociației Criterion.
– Și Nae Ionescu?
– Nae Ionescu a fost profesorul multora dintre acești intelectuali, la Universitatea din București, în anii 20 ai secolului trecut. Din calitatea de profesor a evoluat rapid spre cea de mentor intelectual și spiritual pentru Eliade, Sebastian și ceilalți. Consider asta ca o practică intelectuală românească, dinamica relației intelectuale între mentor și discipol. Există numeroase exemple de-a lungul timpului, cea mai cunoscută fiind între Constantin Noica și grupul de la Păltiniș. Bine-nțeles, îndrumarea din partea unui mentor nu înseamnă transmiterea unor idei extremiste, dar originile politicii lui Nae Ionescu pot fi găsite în prelegerile sale universitare.
Profesorul Vasile Pârvan stabilise deja, după Primul Război Mondial, la Universitatea din București, discursul și studiul despre „Filosofia experienței”, (experiență, Erlebniss, élan vital). Nae Ionescu a îmbrățișat această filosofie pe care a transmis-o, mai târziu, studenților săi.
Nae Ionescu a devenit obsedat de această filosofie și a integrat-o modului său de a-și trăi viața. Mai mult, și-a încurajat discipolii să facă la fel. Iar aceștia i-au urmat sfatul, trăind clipa actuală, notând în propriile jurnale despre toate experiențele lor intime, publicând cărți (celebrul roman „Maitreyi” de Eliade este cel mai cunoscut exemplu) despre aceste experiențe, o scriere autentică și autobiografică.
Această sete de a te simți viu a fost un prim pas într-o direcție politică ce se anunța activă și excitantă. Învechitele reguli democratice din Parlamentul României erau considerate literă moartă.
Codreanu promitea un viitor dinamic și o rapidă dezvoltare a României. Filosofia experienței i-a împins pe Nae Ionescu și pe discipolii săi la experimentarea unor idei politice periculoase și, în cele din urmă, către acțiuni cu tentă fascistă.
Iar Nae Ionescu este cunoscut, bine-nțeles, pentru xenofobia și antisemitismul său. Mă refer la incidentul cu prefața sa detestabilă la romanul „De două mii de ani” și la trădarea discipolului său loial Mihail Sebastian. Cu toate acestea, citind jurnalul lui Sebastian, putem observa că, în ciuda acestui atac personal antisemit, dureros și de neconceput pentru el, Sebastian încă ținea profund la mentorul său.
– Cum explicați că un grup intelectual precum Asociația Criterion – un soi de salon al elitei intelectuale a tinerei generații – devine pradă a unei mișcări extremiste de dreapta precum Garda de Fier condusă de Zelea Codreanu?
– Asociația Criterion a fost o țintă ușoară. Gândiți-vă la un campus universitar unde armata americană trimite persoane care să-i recruteze pe tinerii care doresc să devină soldați. Acolo, în campus, au acces ușor la toți potențialii candidați, strânși la un loc. Mișcarea Legionară și-a mutat sediul la București chiar în perioada când Asociația Criterion și-a început activitatea.
Până la acel moment, a fost o mișcare populară, formată în mare parte din țărani și persoane needucate, totul bazându-se pe religia ortodoxă și pe charisma și misticismul lui Codreanu.
„Când «Căpitanul» s-a mutat în București, a realizat că trebuie să lărgească raza de acțiune a Legiunii prin câștigarea unor adepți din rândul intelectualilor. Criterionul era chiar acolo, organizând evenimente culturale și adunând laolaltă minți excepționale, în spații sociale, cum ar fi cafenele și baruri”.
Marietta Sadova, voi reveni la ea, a fost persoana însărcinată de Legiune să înceapă recrutarea în spațiile frecventate de criterioniști, atât în cele oficiale, cât și în cele sociale. Eforturile ei au avut succes și au destrămat legăturile de încredere existente până atunci.
Inițial, criterioniștii acceptau ca pe ceva normal să nu fie de acord întotdeauna unii cu alții, asta făcea parte din practica Criterionului, diversitatea de gândire. Însă din momentul în care unii membri au început să susțină Legiunea, armonia și înțelegerea în interiorul grupului au dispărut. Și, odată cu dispariția lor, s-a spulberat și cercul prietenilor de-o viață.
M-am angajat inițial în această cercetare pentru că am vrut să înțeleg de ce intelectuali ca Mircea Eliade sau Emil Cioran au cedat tentației de a susține Legiunea.
Cioran și „Schimbarea la față a României”
– Avem un răspuns?
– Există o nevoie clară de a conștientiza cum fascismul poate atrage indivizi educați în spirit cosmopolit. Fiecare dintre intelectualii asupra cărora m-am oprit în cercetarea mea a avut motivele sale personale. Am dedicat un capitol întreg pentru a prezenta motivele fiecărui personaj. De exemplu, Eliade credea în destinul spiritual al României, iar creștinismul ortodox era parte integrantă a identității și esenței românești.
„Misticismul mișcării legionare l-a atras, din păcate, pe Eliade la un nivel religios subliminal”
Trebuie să ne amintim că Eliade era un expert în religiile orientale, lucrarea lui de doctorat, „Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne”, publicată în 1936, era prima carte despre yoga apărută în Occident. Eliade a ales, spiritual și politic, Orientul în dauna Occidentului, „substanța” românească versus „forma” democrată a Occidentului.
În timp ce Mircea Eliade a avut o mândrie narcisistă de a fi român, Cioran și-a disprețuit originile, a fost obsedat de faptul că România era o cultură „minoră” față de Germania sau Franta, considerate „majore”.
Aroganța puterii absolute a propriilor convingeri
Cioran se simțea umilit că este român și visa la o Românie care să se alăture marilor puteri din vestul Europei. Pentru el, singura cale posibilă era o fuziune între fascism și industrializarea sovietică, un plan pe care-l conturează în cartea sa, apărută tot în 1936, Schimbarea la față a României.
Pentru toți intelectualii asupra cărora m-am aplecat în cercetarea mea, opțiunea lor spre extrema dreaptă a avut câteva teme comune: antisemitismul, xenofobia, dorința de putere, în special putere masculină, scepticism cu privire la democrație, promovarea unui creștinism ortodox mistic, în plus, o aroganță intelectuală care-i îndreptățea să creadă că au dreptate absolută în concluziile lor.
Unii înțelegeau gândirea fascistă ca o îmbrățișare a „iraționalului”. De fapt, Eliade și ceilalți și-au conștientizat acțiunile și, fără îndoială, s-au considerat pe ei niște gânditori raționali. Eugène Ionesco a numit căderea prietenilor săi spre fascism „rinocerizare” și a scris, mai târziu, piesa „Rinocerii”, în care a surprins acest fenomen, al individului care se alătură turmei.
Citește continuarea: INTERVIU. „Căzuți în extremismul interbelic, românii și-au pierdut libertatea pe care o vedeau ca pe ceva perimat”. De ce pericolul există și în zilele noastre