Comentează- Ce va face UE: va rămâne o putere mai degrabă civică, ca acum, sau va deveni și o putere militară?
- „Cred că un război prelungit este un scenariu improbabil. Acesta nu va fi un alt Vietnam sau Afganistan”
- „Din punctul meu de vedere, un război lung în Ucraina este probabil să escaladeze și mai mult și, în cele din urmă, există spectrul războiului nuclear”
- „Lumea nu a fost atât de aproape de războiul termonuclear de la criza rachetelor din Cuba din 1962”
Heikki Patomäki este profesor de politică internaţională la Universitatea din Helsinki, cercetător în ştiinţe sociale şi activist. A publicat peste 20 de cărţi, 200 de lucrări de cercetare şi sute de texte pe teme de economie politică globală, justiţie, democraţie, studii legate de pace şi viitor, metodologia ştiinţelor sociale. Cărţile sale includ titluri precum „Disintegrative Tendencies in Global Political Economy: Exits and Conflicts” sau „A Possible World: Democratic Transformation of Global Institutions”. Patomäki este membru al Academiei Finlandeze de Ştiinţe şi Litere, dar şi membru pe viaţă al colegiului Clare Hall la Universitatea Cambridge.
Conflictul Rusia-NATO
– Domnule Patomäki, unele voci din spaţiul academic spun că războiul din Ucraina urmează decenii de avertismente că expansiunea NATO în Europa de Est ar putea provoca Rusia. Cât de mult adevăr este în asta, în opinia dumneavoastră? Putea fi prevenit acest război, dacă NATO și țările occidentale ar fi avut o abordare diferită?
– Sunt de acord că există ceva adevăr în afirmația acestor cercetători, însă realitatea este mult mai complexă. La sfârșitul Războiului Rece, NATO nu era nici cel mai important actor și nici existența sa nu era garantată.
Zece ani mai târziu părea încă posibil ca Rusia să devină membră NATO. Dar eșecul „terapiei de șoc”, la fel ca și tendința SUA şi a statelor membre UE de a folosi forța militară pentru a-și impune modelul preferat de ordine mondială, adesea în aparentă încălcare a dreptului internațional, determinaseră deja reevaluări ale proiectului neoliberal occidental.
În contextul distanţării tot mai mari dintre Rusia și Occident în anii 2000, problema NATO a devenit centrală. Treptat, regimul Putin a devenit tot mai autoritar pe plan intern. Și a recurs la o viziune a pluralismului articulată în termeni de teorii și practici de echilibrare a puterii. A subliniat importanța regiunilor globului și a caracteristicilor lor speciale, precum și a echilibrului în sistemul internațional.
Occidentul și-a dorit „universalizare”, Rusia a vrut „să se tragă linii”
Din 2005, guvernul rus a avut tendința de a vedea „revoluțiile colorate” (n.r. – cele portocalii) ca un mijloc-cheie de expansiune occidentală condusă de SUA. În viziunea lui Putin, acestea revoluții au implicat atât NATO, cât și UE și, astfel, a securizat evoluțiile interne ale unor țări precum Georgia și Ucraina. Piața liberă și orientarea liberal democratică a relațiilor externe şi expansiunea către UE au ajuns astfel să fie contestate și „geopolitizate”.
Odată cu extinderea continuă a UE și NATO către Rusia, Rusia a devenit din ce în ce mai concentrată pe „trasarea unei linii”. În mod clar, această încercare de a „trage o linie” a fost împotriva intereselor și scopurilor de „universalizare” ale Occidentului. Cred că, în acest proces, NATO a fost mai importantă decât UE.
– Deși acum UE nu poate interveni militar în războiul din Ucraina, credeți că acest lucru se poate schimba în viitor? Ne putem aștepta ca UE să devină și o alianță militară în viitor, să existe o armată UE?
– Ca răspuns la tendințele dezintegratoare din UE (gândiți-vă la problema Greciei din 2015 sau la Brexit din 2016; sau la poziția Ungariei și Poloniei pe multiple teme), o posibilitate a fost o Uniune din ce în ce mai disciplinată și mai militarizată.
„Inamicii externi comuni pot să unifice, așa cum a arătat deja războiul ucrainean”
Consolidarea poate fi facilitată prin escaladarea conflictului cu Rusia, „starea de urgență” constantă legată de criza refugiaților, competiția economică cu China și India și riscul realegerii lui Donald „America First” Trump.
– Rămâne UE o putere civică sau se transformă într-una militară?
– Dintr-o perspectivă cosmopolită, una dintre ambiguitățile UE a fost întotdeauna posibilitatea ca aceasta să genereze propria formă de naţionalism și să evolueze într-o mare putere militară. În plus, extinderea securității și a cheltuielilor militare ar putea stimula economia europeană.
Punând în comun o parte din aceste cheltuieli prin instituțiile UE și, probabil, prin utilizarea finanțării băncii centrale și prin introducerea taxelor UE în contextul post-COVID, Uniunea ar putea reuși să creeze o anumită capacitate fiscală comună în ceea ce privește keynesianismul militar.
În mod clar, războiul ucrainean a întărit deja acest gen de tendințe, deși pentru moment UE rămâne un hibrid de diferite forme și posibilități, dar în mare parte o putere civică.
Dacă mai multe circumstanţe favorabile acestei idei coincid, așa cum se întâmplă în prezent, încercările de a construi o astfel de uniune ar putea reuși în cele din urmă. UE ar fi atunci la egalitate cu SUA, Rusia și China, o superputere militară în comunitatea globală a insecurității, susceptibilă să fie şi mai mult destabilizată de noile recesiuni și crize în economia mondială.
Acesta nu este neapărat un scenariu bun pentru întreaga lume și cu siguranță ar contrazice ideea UE ca proiect de pace care poate depăși logica teritorială a statelor suverane.
„Cea mai bună posibilitate este un acord negociat și dezescaladarea”
– Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit deja de „un al treilea război mondial” dacă discuţiile cu Vladimir Putin nu duc la un acord de pace. Cum vedeţi această idee? Cât de mare este riscul să pornească un război regional sau global?
-Tind să fiu de acord. Cea mai bună posibilitate este un acord negociat și dezescaladarea. În ciuda multor obstacole, aceasta poate fi „cea mai probabilă posibilitate”. Majoritatea conflictelor și războaielor violente se termină într-un fel de acord. Rezistența ucrainenilor și sancțiunile pot facilita acest lucru pe termen scurt (în următoarele 2-4 săptămâni sau cam așa ceva), deși ambele pot duce, de asemenea, la o escaladare suplimentară a conflictului, mai ales pe măsură ce trec săptămâni și luni.
O altă posibilitate este răsturnarea guvernului de la Moscova, deși speranța că fie poporul rus se va ridica împotriva lui Putin, fie va avea loc o lovitură de stat poate fi nefondată.
Şi, chiar dacă nu e nefondată, o răsturnare neconstituțională a guvernului din Rusia ar destabiliza probabil Rusia, cu consecinţe extrem de incerte
Există şi posibilitatea repetării experiențelor istorice din Vietnam, Afganistan, Irak și așa mai departe, adică un război lung și sângeros în Ucraina, care, după o perioadă de lupte amare, va avea ca rezultat în cele din urmă acceptarea înfrângerii.
Având în vedere intensitatea pozițiilor emoționale de ambele părți și armonizarea interdependenței, o nouă escaladare a conflictului pare mai probabilă decât simpla prelungire
Un simplu război convențional între Rusia și NATO nu ar fi neapărat un „al treilea război mondial”, ci doar un război european devastator. Populația Rusiei este acum mai puțin de jumătate din cea a Uniunii Sovietice, în timp ce populația mondială a crescut foarte rapid. În timp ce la momentul crizei rachetelor cubaneze, aproximativ o zecime din populația lumii trăia în Uniunea Sovietică, acum mai puțin de 2% trăiește în Rusia, față de peste 12% în țările NATO.
Mai mult, Rusia a pierdut aproximativ 45% din PIB-ul său între 1989-1998. Privatizarea și „terapia de șoc” au dus la o dezindustrializare rapidă și o scădere cu 40% a PIB-ului, implicând o creștere mare a inegalității și răspândirea sărăciei în masă, precum și perioade de hiperinflație.
De la sfârșitul anilor 90, PIB-ul Rusiei în dolari a fost comparabil cu al Canadei. În termeni de paritate a puterii de cumpărare (PPP), este mai mare, dar totuși mai mic decât al Germaniei și comparabil cu Franța. Rusia folosește 4,3% din PIB-ul său în cheltuielile militare, comparativ cu 3,7% pentru SUA și 2% pentru Franța. În termeni absoluţi PPP, cheltuielile militare combinate ale NATO sunt poate de zece ori mai mari decât cele ale Rusiei.
Singurul domeniu în care există paritate îl reprezintă armele nucleare și acesta este cel mai îngrijorător aspect al situației actuale. Lumea nu a fost atât de aproape de războiul termonuclear de la criza rachetelor din Cuba din 1962.
„Putin și regimul său au fost încolțiți și au acționat agresiv”
– Militar, putem vorbi de un impas în Ucraina acum. O victorie a Rusiei nu e exclusă. Ce ar însemna ea pentru regiune? Credeţi că e posibil ca Putin să atace altă ţară, dacă reuşeşte?
– Nu am acces la informaţii din interiorul Kremlinului. Nu este ușor de știut care sunt intențiile lui Putin și ale cercului său interior. O anumită analiză este totuși posibilă. Critica rusă a expansiunii NATO în Ucraina a fost sistematică și consecventă, cel puțin de la summitul NATO din 2008, care a salutat Georgia și Ucraina ca viitoare membre, iar din 2015 a făcut presiuni pentru implementarea acordului de la Minsk II.
Ca o consecință a multiplelor evoluții, în 2021 Rusia a încercat să practice diplomația coercitivă pentru a rezolva situația. Apoi Rusiei i s-a spus practic că interesele sale de securitate nu sunt legitime și nu trebuie luate în serios (că Rusia trebuie să se retragă, Crimeea trebuie returnată Ucrainei, Ucraina poate și va adera la NATO etc.).
Putin și regimul său au fost încolțiți – nu se putea retrage fără să se simte umilit, nici să avanseze fără riscuri grave. A răspuns agresiv atacând Ucraina
Personal, nu am crezut că ar fi rațional ca Putin să înceapă un război, chiar dacă ar evalua situația doar dintr-un punct de vedere militar foarte îngust, deoarece succesul părea atât de puțin probabil. Și totuşi a făcut-o.
Această analiză ar sugera că războiul ar fi putut fi evitat relativ ușor prin simpla garantare a non-alianței militare a Ucrainei și implementarea acordului de la Minsk. Dacă este aşa, nu exista nicio amenințare cu un atac împotriva unei alte țări. Din păcate, conflictele violente au propria lor dinamică.
Frica și furia duc la noi amenințări și acțiuni de răzbunare, iar imaginile negative ale celuilalt devin ușor consolidate reciproc. Cu alte cuvinte, conflictele violente au o tendință inerentă de escaladare. Există diferite moduri în care acest război s-ar putea răspândi în alte țări.
Îngrijorarea mea nu este că Rusia va câștiga într-un anumit sens (foarte puțin probabil) și apoi va ataca alte țări (nu există dovezi ale unor astfel de planuri, deși acest lucru nu dovedește nici absența unor astfel de intenții). Cred că un război prelungit este, de asemenea, un scenariu improbabil. Acesta nu va fi un alt Vietnam sau Afganistan.
Din punctul meu de vedere, un război lung în Ucraina este probabil să escaladeze și mai mult și, în cele din urmă, există spectrul războiului nuclear
„Ucraina plăteşte un preţ mare pentru opţiunea sa pentru NATO, care oricum nu pare să existe”
– Zelenski a acuzat NATO că „se sperie de Rusia”. Cum vedeți această retorică? Este justificată dezamăgirea lui Zelenski față de NATO?
– Zelenski a jucat un rol important în formarea unei Ucraine mult mai unificate decât am văzut în trecut. Unii comentatori chiar vorbesc despre „construirea națiunii”. Desigur, este în interesul lui și al Ucrainei să maximizeze tot sprijinul pe care îl pot obține din partea Occidentului, inclusiv sprijinul militar, chiar și cu riscul de a escalada în continuare conflictul. Acest lucru este de înțeles, dar nu neapărat rațional dintr-o perspectivă mai largă. Și da, într-un fel, dezamăgirea lui Zelenski față de NATO este justificată. Ucraina plătește un preț mare pentru opțiunea sa NATO, care oricum nu pare să existe.
– Vestul a aplicat deja sancţiuni economice importante Rusiei, dar cea mai mare parte a Europei continuă să importe gaz și petrol rusesc. S-ar putea spune că aceste importuri continuă să finanțeze războiul lui Putin. Poate Europa să ducă mai departe sancțiunile și să oprească importul de gaz rusesc în timpul războiului? Este realist?
– Nu este atât de simplu. Exporturile de gaze și petrol sunt importante pentru economia și statul Rusiei, dar într-o măsură mult mai mică pentru finanțarea directă a războiului. Exporturile sunt necesare pentru plata importurilor. Indiferent ce poate produce Rusia pe plan intern sau ce poate plăti în ruble, se poate descurca chiar și fără exporturi.
Mai mult, Rusia are două moduri posibile de a răspunde la sancțiuni – fie înlocuirea importurilor, fie reorientarea pe piețele asiatice. Le fac deja pe ambele din 2014 și se vor axa mai mult pe ele în următorii ani
Rusia se confruntă cu unele probleme, în special, strategia de substituire a importurilor: amploarea pe care o vedem acum este greu de înlocuit. Situația putea fi diferită acum 30 de ani, când exista încă o bază industrială sovietică foarte extinsă, dar în ultimii 30 de ani, ei au fost cu greu capabili să dezvolte noi industrii. Sunt încă foarte dependenți de combustibilii fosili și singurele sectoare în care sunt relativ competitivi din punct de vedere tehnologic sunt cel militar și cel spațial. Asta înseamnă că nu au capacitatea de a înlocui importurile la această scară. Cu toate acestea, se pot reorienta pe piețele asiatice. Nu văd nicio problemă majoră acolo, cu timpul e foarte probabil să găsească înlocuitori pentru piețele occidentale.
În acest moment, mulți occidentali, politicieni, oameni din mass-media se gândesc că cu cât sancțiunile sunt mai dure, cu atât mai bine, pentru că asta va duce la un fel de prăbușire a economiei ruse, care va duce la o schimbare de regim. Cu greu iau în considerare consecințele. Ajustările necesită timp.
Este posibilă o scădere majoră a economiei, combinată cu o inflație ridicată sau, eventual, cu hiperinflație. Acest lucru poate însemna tulburări politice în Rusia, dar cu consecințe foarte incerte, inclusiv în ceea ce privește escaladarea în continuare a conflictului cu Occidentul.
Chiar dacă altcineva decât Putin ar reuşi să stabilizeze din nou situația în Rusia, este destul de probabil să fie o dictatură. Astfel, deși ne putem imagina un posibil scenariu în care forțele democratice din Rusia să câştige ca urmare a haosului cauzat de sancțiuni, nu cred că acesta este scenariul cel mai probabil.
– Ca finlandez, cum vedeți posibilitatea ca Finlanda să adere la NATO în contextul războiului din Ucraina?
– Multă vreme, publicul finlandez a fost împotriva aderării la NATO. Acum, pentru prima dată, există o majoritate clară care spune da, ar trebui să ne alăturăm. Această întorsătură bruscă se datorează pur și simplu temerii că s-ar putea întâmpla și în Finlanda ca în Ucraina. Oamenii par să se raporteze la acest război într-un mod foarte diferit de a spune un război în Siria sau Yemen: acesta este în Europa, este aproape. Acest lucru evocă amintiri istorice despre Războiul de Iarnă și Rusia ca dușman etern etc. Este un moment istoric regresiv, deoarece ne întoarcem la povești care au fost foarte răspândite în anii 20 și 30, când unii oameni defineau Finlanda ca fiind postul cel mai îndepărtat al civilizației occidentale împotriva barbariei bolșevismului rus. Acest lucru este în contrast puternic cu cazul de după cel de-al Doilea Război Mondial, când a apărut un fel de nouă înțelegere a vecinului nostru estic.
Ceea ce aud acum este o mentalitate a Războiului Rece din Vest: rușii nu sunt doar răi, dar nu există nicio modalitate de a coopera vreodată cu ei. Cred că combinația dintre ură și frică se află în spatele reacției la aderarea la NATO, așa că pare un sentiment mai mult decât un argument rațional. De asemenea, se bazează pe ideea că armele mai mari ale NATO și ale SUA în special pot aduce securitate
Dacă ne gândim la situație îngust și miop, este într-adevăr plauzibil că, dacă Finlanda ar fi membră a NATO, un atac din partea Rusiei ar putea fi mai puțin probabil. Procesul va dura însă timp, poate fi privit ca o provocare majoră împotriva Rusiei și probabil că ar fi un pas în direcția escaladării conflictului dintre Rusia și Occident. Nu cred că Finlanda va fi în siguranță într-o lume care se îndreaptă către un război nuclear.
Nu există nicio amenințare militară directă pentru Finlanda în acest moment și, în ciuda sancțiunilor care înseamnă că există mai puțin comerț între Finlanda și Rusia, Finlanda face în continuare comerț cu Rusia destul de mult.
Așadar, aceasta este situația și aș îndemna prudență și gândire pe termen lung la ceea ce ar face Finlanda ca parte a lumii sigure.
Cum profită China de pe urma sancţiunilor aplicate Rusiei
– În ciuda apelurilor liderilor politici din Occident, care i-au cerut să joace un rol mai proactiv, China încearcă în schimb să păstreze o oarecare distanţă şi nu îl presează pe Putin să încheie războiul. În cazul în care China va continua această abordare, ce soluţii ar fi să se încheie această criză?
– China este unul din actorii-cheie în conflict. China are interese atât în Ucraina, cât și în Rusia. Chinezii sunt ferm în favoarea principiului integrității teritoriale și al politicii internaționale, pe care rușii l-au încălcat în mod evident, așa că nu pot fi pur și simplu de partea lor.
Pe de altă parte, chinezii iau distanță și, la fel ca mulți oameni din Sudul global, susțin că expansiunea NATO și aroganța SUA sunt dintre cauzele-cheie ale conflictului.
Ei nu vor să-şi asume o poziție foarte puternică, ar prefera să se abțină decât să afirme o poziție pe partea vestică. Cu toate acestea, nici ei nu par să ia o poziție clară nici în favoarea Rusiei
Există și alţi factori care dau complexitate, unii legaţi de economia politică și poziția Chinei în economia mondială, alţii legaţi de interpretarea specifică chineză a anumitor lucruri din politica internațională și, inclusiv, probleme precum Taiwan.
Chinezii spun foarte tare și destul de agresiv că Taiwan este un caz total diferit: „în timp ce Ucraina este o țară suverană independentă recunoscută de alte state și de legea internațională, Taiwan nu este. Taiwan este o parte a Chinei, punct”. Acest lucru este în conformitate cu dreptul internațional: majoritatea țărilor nu au recunoscut Taiwanul ca stat pe deplin suveran. Motivul-cheie este tocmai poziția puternică a Chinei în acest sens.
Chinezii ar putea foarte bine să faciliteze găsirea unei soluții diplomatice care să pună capăt războiului din Ucraina. Ei nu se vor alătura Occidentului pentru a pedepsi Rusia în ceea ce privește sancțiunile care ar putea fi contraproductive, mai ales pentru că oarecum consecințele probabile ale sancțiunilor îi avantajează și mută și mai mult centrul economiei mondiale spre Asia de Est.
Pe de altă parte, o nouă escaladare a conflictului, ca să nu mai vorbim de un război nuclear, nu este deloc în interesul Chinei.
Conflictul SUA-China complică și mai mult imaginea, dar asta ar necesita un eseu lung pentru a analiza corect, așa că mă opresc aici.
Foto: Hepta