ComenteazăCel puțin în comentariile de pe rețele sociale, războiul e o afacere masculină. Chiar dacă ignoră femeile în uniformă sau cele din spitalele de front, deloc puține, perspectiva aceasta s-a multplicat. Sunt voci care susțin că de vreme ce bărbații merg pe front și își sacrifică viața, e clar că rolul lor e mai important în societate și, prin urmare, lupta feministă e fără temei.
Profesoara Ionela Băluță, directoarea Centrului pentru Politicile Egalității de Șanse, crede că trebuie să facem o distincție între diferențele biologice și cele culturale sau sociale.
Totodată, această polarizare vine pe un discurs mai vechi, alimentat de mișcările naționaliste și conservatoare, care au fost foarte active la noi în timpul referendumului pentru familie sau a inițiativei legislative de a scoate studiile de gen din școală, mai crede Ionela Băluță. Aceasta subliniază că și femeile, și bărbații sunt astăzi victimele unui construct social și că soluția stă în consolidarea democrației, care are la bază principiul egalității între toți cetățenii.
Exemplul sufragetelor americane din Primul Război Mondial
Libertatea: „Bărbații merg la război și femeile fug cu copiii”. Este un comentariu întâlnit des în ultima vreme care alimentează discursul împotriva feminismului. Cum răspundeți?
Ionela Băluță: Ce se întâmplă în Ucraina este un război oribil, o invazie a unui președinte totalitar, iar drama oamenilor care sunt obligați să meargă pe front este enormă. Cred însă că este important să ne gândim chiar de astăzi – deși, fără îndoială, urgența este să punem capăt acestei drame – de ce am ajuns aici, care sunt cauzele?
Mie mi-a plăcut ceea ce răspundea scriitoarea rusă Ludmila Ulițkaia, într-un interviu dat imediat după invazie, la întrebarea „ce putem face noi, cei din afara Rusiei și Ucrainei, acum?”. A dat mai multe răspunsuri, dar unul mi-a plăcut mult: ar trebui să vă întăriți instrumentele politice pe care le aveți ca să nu ajungeți în situația noastră.
Eu cred că democrația și consolidarea valorilor democratice, drepturile omului, libertatea de exprimare, libertatea de protest, pluralismul politic sunt fundamentale pentru a preveni asemenea dezastre. Nu putem să avem democrație fără egalitatea dintre femei și bărbați.
Ionela Băluță, profesoară universitară:
– Aveți vreun exemplu asemănător din istorie?
– Femeile primesc drept de vot foarte târziu în toate țările democratice: în SUA – 1918, în Europa avem din 1945-1946 sau chiar anii 70, în Elveția.
În SUA, la începutul secolului 20, pentru modificarea amendamentului constituțional care să acorde dreptul de vot tuturor femeilor – pentru că în unele state americane fusese acordat dinainte – avem o mobilizare importantă, cu mai multe asociații feministe și cu o tânără generație de feministe sufragete, conduse în special de Alice Paul, care și fondează National Women Party. Acestea îl pichetează pe președintele Woodrow Wilson, chiar în perioada participării SUA la Primul Război Mondial, provocând reacții ostile, critice din partea societății americane care spunea că războiul este prioritatea.
Feministele aveau pancarte cu citate chiar din Woodrow Wilson; care spunea de ce este importantă democrația pentru poporul american și că unul dintre principiile democrației este „drepturi egale pentru toți”.
Ionela Băluță, profesoară universitară:
Ele practic spuneau că trebuie să continuăm să ne cerem drepturile și în timp de război. SUA au luptat în război pentru a restabili democrațiile în Europa, deci nu puteau ignora democrația de la ei de-acasă. Pe scurt, ele obțin dreptul de vot în 1918, în urma acestor proteste care au continuat și pe perioada războiului.
Mi se pare un tip de argument valid și astăzi. Într-o democrație, ca să schimbi ceva, trebuie să urmezi procedurile democratice, respectând opinia celuilalt, obținând prin vot schimbarea, asta înseamnă democrație versus totalitarism. A spune că drepturile femeilor, a nu știu căror etnii, alte drepturi, nu mai sunt importante pe timp de război este echivalent cu a spune că democrația nu este importantă.
„Nu este vina femeilor că nu sunt lăsate de cele mai multe ori să intre în armată”
– Intuiesc o replică: bărbații își sacrifică viața, prin urmare. nu trebuie să aibă ei mai multe drepturi pentru acest gest suprem?
– Trebuie să înțelegem că aceste roluri – a te duce pe front sau a avea grijă de copii – sunt roluri sociale care sunt construite sau definite de societățile noastre. Nu este nici vina bărbaților, dar nici a femeilor.
Nu este nici vina bărbaților că așa a fost construită masculinitatea și că ei sunt obligați să meargă să lupte și nu sunt lăsați să plece din țară. Nu este vina nici a femeilor că ele nu sunt lăsate de cele mai multe ori să intre în armată și cu atât mai puțin să meargă să lupte și sunt obligate să aibă grijă de copii, și pe timp de război și de pace.
Ionela Băluță, profesoară universitară:
Ar trebui să vedem cum au fost construite și cum sunt definite aceste roluri și să înțelegem că nu femeile au ales, așa cum nici bărbații nu au ales.
Celor care spun că trebuie de acum să închidem gura, să nu mai spunem nimic, că acei bărbați se sacrifică, aș vrea să aduc în discuție faptul că avem și exemple de femei care rămân în Ucraina, poate nu iau puștile în mână, dar ies în stradă alături de bărbați să protesteze împotriva armatei ruse. Sunt femei care în Rusia au ieșit în stradă să protesteze împotriva abuzurilor acestui lider totalitar.
Avem femei care pleacă cu copiii și nu știu dacă cineva își imaginează că e așa ușor să pleci cu copii mici de mână, neștiind unde, neștiind cum, să traversezi o țară-două, mii de kilometri. Zilele trecute am citit despre cazul unei mame cu trei copii din Ucraina, care, după ce a ajuns în Italia, a murit de epuizare.
Aș vrea să-i întreb pe cei care sar și spun să tacă femeile, că ele sunt protejate, că sunt ferite de pericolul gloanțelor, cum am ajuns, în umanitatea noastră, să punem în balanță ce e mai grav: un glonte sau patru zile de epuizare pe drum?
Cred că și ce se întâmplă în Ucraina afectează la fel de puternic și bărbații, și femeile și că toți sunt victime ale unei invazii a unui lider totalitar. De aici trebuie să pornim. Dacă democrațiile noastre ar funcționa, n-ar trebui să ajungem niciodată la o confruntare armată.
Până unde e diferență biologică și de unde începe construcția socială
– Discursul de astăzi pornește de la accentuarea diferențelor biologice dintre noi. Neagă feminismul faptul că suntem diferiți?
– Feminismul nu neagă faptul că suntem diferiți, studiile de gen analizează clinic construcția medicală a diferenței. Atât feminismul, cât și studiile de gen arată, pornind de la argumente bazate pe studii medicale și cercetări din istorie, științe sociale, științe politice, că până la urmă noi suntem foarte diverși cu toții.
Ceea ce critică studiile de gen și o parte din mișcările feministe, că nu toate împărtășesc această perspectivă, este esențializarea diferențelor biologice. Desigur că ele există, numai că trebuie să ne gândim până unde e într-adevăr diferență biologică și de unde începe construcția și interpretarea socială, culturală, politică a acestor diferențe de gen.
Până unde într-adevăr corpurile noastre pot sau nu pot să aibă grijă de un copil? Știți că se spune că de un bebeluș nu poate să aibă grijă decât mama lui, dar este un construct social. Și un bărbat poate la fel de bine să aibă grijă de un bebeluș, în secolul 21, chiar din prima zi de viață, ca și o femeie.
Dar la nivel societal nu avem acest rol. Este un rol social și cultural, nu biologic. Biologic este doar faptul că femeia dă naștere copilului. Dar pe urmă, capacitatea de a crește un copil, dragostea față de un copil, rolul parental, toate sunt construite social, nu decurg din organele noastre anatomice.
Întotdeauna între feminin și masculin, în societățile noastre occidentale – să rămânem în acest spațiu geografic și cultural – a existat o ierarhie în sensul dominației masculine din Antichitate până în prezent.
Și la cursuri când mă întreabă studenții cum aș vedea lucrurile, eu le spun că utopia mea egalitară este să ajungem, în societățile noastre, să percepem diferența ca diversitate, nu ca ierarhie.
Ionela Băluță, profesoară universitară:
– Discursul din online, în contextul războiului, poate duce la un regres al luptei pentru drepturi egale?
– Eu aș reaminti că acest tip de antifeminism nu a apărut acum, ci că este legat de toate aceste campanii anti-gender, foarte frecvente în societăți, inclusiv europene, de cel puțin două decenii.
Motorul propagandei online anti-gender, care la noi a funcționat și la referendumul pentru familie, și la legea din 2020 care voia să interzică studiile de gen în școli și universități, are în spate rețele puternice care combină rețelele putiniste cu cele religioase fundamentaliste americane.
Cred că ar trebui să ne îngrijoreze forța cu care începe să fie rostogolit în online discursul antifeminist. Fără să am vreo cercetare pe acest caz recent, intuiția mea îmi spune că este legat de aceste rețele fie naționaliste, fie conservatoare. Au fost și sunt de câțiva ani buni motorul regimurilor antidemocratice iliberale.