Interviu | Cântăreața Narcisa Suciu, despre viața în Finlanda: „Profesorul de matematică al fiicei mele s-a îngrozit când a văzut un manual românesc”

În 2011, cântăreața Narcisa Suciu a luat o decizie care i-a schimbat radical viața: a renunțat la cariera în plină ascensiune pe care o avea în România și s-a mutat, împreună cu fiica ei, Daria, pe atunci în clasa a V-a, în Joensuu, un oraș din estul Finlandei. 

A făcut-o pentru că s-a îndrăgostit de antropologul finlandez Veikko Miettinen, dar și pentru că auzise că acolo este unul dintre cele mai bune sisteme de învățământ din lume. Și a mai existat un motiv important: deși încă un copil, fiica ei resimțea deja presiunea de a avea o mamă celebră, lucru care, din păcate, a afectat-o și mai târziu. 

Într-o discuție cu Libertatea, Narcisa Suciu, care a revenit în țară, printre altele, și pentru a se vaccina, a povestit cum a reușit Finlanda să țină pandemia sub control, având una dintre cele mai mici rate de infectare la nivel global, cât de mult preț pun autoritățile pe infrastructură, cum sunt tratați pacienții când merg la spital, dar și ce înseamnă o educație performantă. De asemenea, artista a vorbit despre cât de mult au afectat-o pe fiica ei titlurile de genul: „Uite cum arată fata Narcisei Suciu”, apărute periodic în media din România.

României îi lipsește seriozitatea cu care e privită necesitatea infrastructurii de orice fel

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Libertatea: Tocmai v-ați vaccinat. Cum vă simțiți?
Narcisa Suciu: N-am avut nicio reacție fizică foarte puternică, mai mare a fost sperietura, asta deși am toate analizele la zi și nu urmez niciun tratament. Logica îmi spunea că n-am cum să sufăr vreun efect secundar grav, dar tot mi-a fost puțin teamă.

– Ați fost pe o listă de așteptare sau v-ați prezentat direct?
– M-am vaccinat în Timișoara, la centrul non-stop, m-am programat la ora 22.00, ba chiar m-au sunat să mă întrebe dacă nu pot ajunge mai devreme. Nu era absolut nimeni când am ajuns.

– Ați stat mult pe gânduri în ce privește vaccinarea?
– Da, am vrut să aștept puțin. Am avut niște repere pe care le-am luat în considerare înainte de a mă hotărî să mă vaccinez. De exemplu, faptul că s-a vaccinat tot Israelul.

– Ați venit în România special pentru a vă vaccina?
– Nu doar pentru asta, dar a atârnat greu și acest aspect, cu toate că mi-a fost destul de teamă să circul, mai ales că în orașul în care locuiesc eu nu prea au fost cazuri de COVID-19.

– În Finlanda cum merge campania de vaccinare?
– În primul rând, celor ca mine, care nu sunt în categorii de risc, le vine rândul cam pe la toamnă. Există o platformă în care cetățenii se înscriu, în sensul că anunți autoritățile că ești de acord să te imunizezi și te sună ele când îți vine rândul, nu poți tu să te programezi, cum e în România.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

– Așadar, pare că România stă ceva mai bine la acest capitol, așa că profit de ocazie să vă întreb, oricât de bizar ar suna, îmi puteți spune trei lucruri importante la care România este mai bună decât Finlanda?
– Nu (râde).

– Nu vă puteți gândi nici măcar la unul?
– Nu. Nici nu m-am gândit vreodată, mai ales că, fiind plecată de 11 ani, nici nu mai știu dacă și la ce excelează România.

– Dar cum vedeți România de astăzi, prin prisma omului care locuiește de peste un deceniu într-o țară scandinavă. Sunt lucruri care v-au șocat la situația din țară?
– Nu prea mă mai șochează nimic, sinceră să fiu.

– Să o luăm invers atunci, ce lucruri ați importa din Finlanda în România?
– Infrastructura și seriozitatea cu care e privită necesitatea infrastructurii. Și când spun infrastructură, mă refer la absolut tot: de la spitale la străzi.

În Finlanda, dacă un pod mai are puțin și iese din garanție, statul face o reabilitare completă. Este verificat fiecare colțișor, de la un capăt la altul. Asta înainte să fie cazul, înainte ca podul să dea vreun semn de oboseală sau să se prăbușească. E o măsură de prevenție. La fel se întâmplă și în cazul căilor ferate, și la orice altă construcție.

Narcisa Suciu:

În Finlanda, oamenii respectă recomandările

– Cum ați trăit pandemia în Finlanda, o țară care a reușit să gestioneze foarte bine criza sanitară, deși măsurile de siguranță n-au fost atât de dure?
– N-am fost obligați nici să stăm în case, nici să ieșim doar într-un anumit interval orar, deci regulile n-au fost atât de stricte, așa este. Sigur că au existat recomandări, pentru că în Finlanda ți se recomandă, nu ți se impune, însă tu trebuie să înțelegi ce înseamnă o recomandare și să accepți că are, totuși, o putere.

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Când îți recomandă și nu-ți impun, autoritățile iau în calcul faptul că tu ai putea să ai o urgență și au încredere că n-o să ieși din casă doar pentru că așa vrei tu, iar oamenii de acolo chiar țin cont de recomandări. A fost așa și pentru că populația este mică – eu pot să mă plimb prin centrul orașului și să nu văd pe nimeni în jur preț de o oră. Evident, în Helsinki a fost altfel, a existat și lockdown, s-au închis și granițele temporar, dar asta pentru că acolo sunt oameni veniți din mai multe părți, sunt obișnuiți altfel, au și cultul împotrivirii, ca să zic așa.

– Ce ne puteți spune despre sistemul sanitar din Finlanda?
– L-am experimentat abia în toamna trecută, când am făcut mai multe analize, pentru că altfel nu știam mare lucru. În principiu, este gratuit. De pildă, dacă vrei să faci un CT, un RMN, o analiză mai complicată pe care n-ai făcut-o niciodată până atunci, o poți face gratuit. Dacă tu ești un ipohondru care își face RMN o dată la trei luni, firește că te vor pune să plătești. E gratuit câtă vreme nu sari calul. Iarăși, pe recomandare – dacă vrei să sari calul, o faci pe banii tăi.

Dacă ești într-un oraș mare, ai toate șansele să întâlnești cel mai bun medic din lume. Dacă ești într-un oraș mic, cum este al meu, s-ar putea să nu găsești specialistul de care ai nevoie. Ce mai pot spune este că tot personalul spitalului se comportă exemplar cu pacienții, de la persoana care face curat pe hol până la medici, asistente și directorul de spital.

„Nu există școală mai bună sau mai proastă”

– Fiica dumneavoastră era în clasa a V-a când ați hotărât să vă stabiliți în Finlanda. Cât de mult a contat că acolo există unul dintre cele mai performante sisteme de învățământ din lume?
– A fost unul dintre primele trei motive.

– Care a fost primul impact când v-ați înscris fiica la școală?
– În primul rând, pentru a vedea la ce nivel este Daria, fata mea, profesorul m-a rugat să-i duc un manual de matematică din România, iar când l-a văzut s-a îngrozit. „Doamnă, dar ce nevoie au copiii să facă lucrurile astea în clasa a V-a? Astea sunt lucruri pe care copiii de aici le fac la liceu, dacă aleg matematica, dar până în clasa a IX-a copilul n-are nevoie de astfel de chestii, sunt inutile“, așa mi-a zis.

– Ce v-a încântat la sistemul de învățământ finlandez?
– În fiecare an, statul alocă 7.270 de euro pentru fiecare elev, iar suma asta acoperă absolut tot: rechizite, masă de prânz, excursii. Până în clasa a VIII-a, nu i-am cumpărat Dariei aproape nimic pentru școală. Sigur, dacă vrea copilul un stilou sau un caiet mai sofisticat, poți să-i cumperi, însă toate lucrurile de bază sunt asigurate de școală.

Din clasa a IX-a, părinții trebuie să cumpere manualele, care, într-adevăr, sunt foarte scumpe, în jur de 40-45 de euro, și multe, cam 12. Dar la finalul anului școlar, manualele se pot returna la librărie și primești o sumă modică. De asemenea, le poți cumpăra second-hand, dacă le găsești, și atunci sunt mai ieftine. 

O altă chestie care mi-a plăcut foarte tare și pe care o avea și școala românească la un moment dat, cel puțin când eram eu elevă, sunt orele de lucru manual. În Finlanda, orele astea chiar se fac.

De exemplu, au un laborator de bucătărie atât de fain, zici că ești la „MasterChef“. Fac ore de muzică pe bune. Absolut toți copiii ies din școală și știu să cânte cel puțin la fluier, la chitară și la un instrument de percuție. Nu ies cântăreți, dar știu să cânte la un foc de tabără. Elevii de la școlile finlandeze știu să facă orice dacă este nevoie, învață la școală cum să se descurce în orice situație.

Narcisa Suciu:

– A fost grea acomodarea la acest stil destul de diferit?
– Cred că mai greu a fost pentru mine, ca părinte (râde). Doamne, când a mers fata mea în prima excursie, m-am dus la școală să plătesc, ca în România (râde). Profesorii se uitau la mine și mă întrebau: „Dar ce vreți să plătiți?“. „Păi, excursia.“ „Păi nu trebuie să plătiți nimic, plătește școala.“ „Și mâncarea?“ „Și mâncarea!“ „Și drumul?“ „Și drumul!“. Se uitau la mine și nu înțelegeau ce vreau. Nu mai zic că n-am vrut să o las să se ducă cu autobuzul, am dus-o cu mașina personală. Când am ajuns acolo nu era niciun părinte, toți copiii se distrau, se jucau, profesorii se uitau la mine ca la o extraterestră (râde). Până am înțeles că e altfel a durat un pic.

– Cum sunt profesorii? Există un clasament al școlilor, mai bune, mai slabe?
– Nu există diferențe, nu există școală mai bună sau mai proastă. Asta tocmai pentru că totul pleacă de la modul în care sunt pregătiți profesorii. În primul rând că la facultatea unde se pregătesc profesorii nu ajung decât vârfurile, cei care au terminat cu 10 pe linie. Nici nu sunt foarte multe locuri – cei care ajung acolo sunt top. În momentul în care ajungi acolo, însă, chiar dacă ești cel mai bun elev, dacă nu ești făcut să lucrezi cu copiii, îndrumătorii tăi îți vor spune: „Ești prea bun ca să te pierdem, dar tu nu ai cum să lucrezi cu elevii, ar fi mai bine să te îndrepți spre cercetare sau spre administrație“.

Nu te lasă nimeni să lucrezi ca învățător sau profesor dacă nu ești făcut pentru asta. Pe de altă parte, dacă termini școala, tu știi că ai un contract pe viață, nu vei fi dat afară decât dacă faci ceva ilegal și vei avea un salariu foarte bun. Salariile sunt egale, de aceea nici nu există diferențe între școli. Fie că predai în Helsinki, fie că predai într-un sat, dotările sunt la fel. Acolo nu există profesori care au luat nota 5 la titularizare – ăia nu mai lucrează în sistem.

Narcisa Suciu:

– Părinții sunt implicați în procesul de educație?
– Există ședințe cu părinții, dar nu ca în România. Există o platformă a școlii unde părinții se pot loga și află tot, li se dă raportul despre tot: ce a făcut copilul, cum se poartă, cum mănâncă, dacă e timid, dacă e trist, orice. Dacă a avut ședință cu psihologul și e ceva în neregulă, vei fi anunțat, dar altfel, dacă nu e ceva grav, se păstrează intimitatea copilului. Există și fișe de evaluare psihologică a copilului la care, ca părinte, ai acces.

Două perspective asupra educației sexuale în școli

– În România, există o dezbatere aprinsă pe tema introducerii educației sexuale în școli. Acolo cum stau lucrurile?
– Doamne, asta e o altă tâmpenie!

– La ce vă referiți?
– Când a început discuția în România pe tema asta, mi-a scris o tipă pe care o știu bine, care e într-o funcție de conducere a unei instituții artistice importante. E o femeie tânără, educată, are copii și mi-a scris: „Doamne, cum poți să fii de acord cu așa ceva? Ăștia or să ajungă să-i învețe pe copii la școală că și pedofilia e normală!“. „Doamne, tu, da pe ce lume trăiești să crezi că asta o să-i învețe?“.

În Finlanda, nu se cheamă educație sexuală, însă în curriculă sunt cuprinse ore în care se discută despre chestii normale: fetele sunt învățate despre ciclu menstrual, cum să aibă grijă de igiena intimă, băieții sunt învățați că „nu înseamnă nu”, că trebuie să le protejeze pe fete, nu să le abuzeze. Dar nimănui nu i se pare anormal, nimeni nu spune: „Aoleu, ce-a zis doamna!” Bine, la ei nici nu există apelativul doamna sau domnul, profesorii și elevii își spun pe nume. Toate chestiile astea pe care le învață au legătură cu sănătatea, protecția și igiena lor și nimeni nu le privește ca pe ceva fantastic.

– De ce credeți că există această diferență de perspective?
– Noi avem niște moșteniri atât de grele, încât au trecut peste 30 de ani și n-am reușit să scăpăm de ele. Mi se pare fantastic! În mod clar, în Finlanda e o chestie de obișnuință și ține de felul în care sunt crescuți. De pildă, în familie, un eveniment important al săptămânii este sauna. Toți membrii familiei merg la saună împreună și discută despre ce s-a întâmplat în timpul săptămânii. Evident, oamenii stau la saună dezbrăcați, dar nimeni nu obiectivează corpul nimănui.

Corpul este doar un înveliș, nimeni nu-l vede ca pe un instrument sexual și atunci pentru copii nu e nimic anormal să vorbească despre lucrurile astea la școală. În Finlanda nu se sexualizează nimic, nu e ca la noi, unde orice vorbă și orice gest au două înțelesuri.

Narcisa Suciu:

„Fiica mea a crescut auzind doar asta: «Uite cum arată fata Narcisei Suciu»”

– Pentru unul dintre cursurile de la facultate, fiica dumneavoastră a realizat un scurtmetraj în care abordează teme precum sănătatea mintală la adolescenți și complexele fizice cu care se confruntă din cauza presiunii societății. Se vorbește deschis despre astfel de lucruri?
– O să-ți povestesc ceva, ca să-ți dai seama de unde a plecat totul. La un moment dat, m-a căutat un ziarist de la ziarul județean pentru un interviu. Dăduse peste o știre despre mine în presa din România și aflase că sunt cântăreață. Ne-am întâlnit, omul se documentase și știa destul de multe lucruri despre mine, iar una dintre primele întrebări a fost: „Am văzut foarte multe articole despre tine și despre fetița ta și toate începeau cu: «Uite cum arată fiica Narcisei Suciu la trei ani de la plecarea din România» și «Uite cum arată acum Narcisa Suciu». De ce vorbeau doar despre felul în care arătați, pentru că eu înțeleg că tu ești cântăreață?“.

– Ce i-ați răspuns?
– I-am zis că asta e lumea în care am trăit. Daria doar asta a auzit: uite cum arată! Așa a crescut, auzind numai lucruri despre felul în care arată, și a ajuns să fie foarte conștientă de corpul ei. Eu nici măcar nu mi-am dat seama cât contează, până la un moment dat, când a început să slăbească foarte tare. Mie, fiind o mamă tânără, îmi plăcea cum arăta. A și fost aleasă miss în orașul în care locuim, dar, la un moment dat, am găsit-o plângând foarte tare și m-am speriat. Am întrebat-o ce s-a întâmplat și mi-a zis: „Nu pot să-ți spun, pentru că o să te superi pe mine“. După multe rugăminți, într-un final mi-a zis: „Eu nu găsesc nimic frumos la felul în care arăt, nu-mi place nimic“.

Eu m-am uitat la ea și am început să râd: „Fetița lu mama, mânii pe Dumnezeu, cum să spui așa ceva? Eu n-am fost cea mai frumoasă din clasa mea, nici din școala mea, nici măcar din casă, dar am știut dintotdeauna că am ceva al meu și că nu-i nimeni ca mine. Pe tine te-au ales oamenii ăștia din oraș miss“. „Bine, dar eu nu mă compar cu fetele din oraș.“ „Dar cu cine te compari?“ Atunci erau foarte la modă surorile Hadid. „Uită-te la Gigi Hadid“, mi-a zis. „Fetița lu mama, dar tu ai văzut-o pe Gigi Hadid în fața ochilor tăi? Ai văzut-o dimineața? Tu nici nu știi cum arată Gigi Hadid, tu știi cum arată o poză cu Gigi Hadid. Și de ce te compari tu cu un model?  Asta e meseria ei: să arate bine. De ce e asta important pentru tine?“ Știi ce mi-a zis?

– Ce anume?
– „Pentru că întotdeauna văd în ziare: «Uite cum arată fiica Narcisei» și eu mă simt obligată să arăt într-un anumit fel.“ Când au început să scrie: „Uite ce frumoasă e fiica Narcisei Suciu“, mi-a zis că ea nu-și permitea să aibă o zi în care părul să nu-i stea bine.

De aici a plecat, de la un rahat atât de mic, de la un ziar din România care a zis: «Hai să vezi cum arată fiica Narcisei». Pentru că un lucru de felul ăsta poate să-ți distrugă direcția când ești necoaptă. E o prostie! I-am zis și ei: «Dacă cineva te evaluează doar după felul în care arăți, părerea ăluia nu contează».

Narcisa Suciu:

– Pe de altă parte, Daria este una dintre puținele adolescente care și-au făcut curaj să vorbească despre aceste lucruri.
– Da, ea este într-o continuă muncă cu sine în direcția asta.

– Dacă tot am ajuns la adolescenți, se vorbește mult despre generațiile de azi. Cum vi se par tinerii din ziua de astăzi, comparativ cu generația dumneavoastră, o generație care a prins și comunismul?
– Fiica mea e deja mare, dar am prietene care au fete de 14-16 ani și mi se pare atât de dureros să văd copii de 14 ani anxioși. Noi la 14 ani eram numai într-o joacă, numai într-o distracție și acum… „Copii anxioși“ mi se pare cea mai tristă alăturare de cuvinte.

– De ce credeți că tinerii și copiii sunt mai anxioși astăzi?
– Asta e lumea în care trăim. A contribuit și pandemia. Nu-i normal să-i ții în casă, nu-i normal să nu se vadă, să nu poată socializa. Mai este și tot deranjul hormonal pe care nu și-l pot explica. Săracii copii, trăiesc niște vremuri… Dacă o judeci superficial, ai zice că trăiesc cea mai ușoară perioadă, că au totul la îndemână, că au acces la orice, dar nu e așa. Pentru fiecare e cea mai grea perioadă.

– În încheiere, aș vrea să-mi spuneți dacă simțiți că v-a schimbat în vreun fel structura umană faptul că locuiți în Finlanda de peste un deceniu.
– Cred că da, am înțeles că totul ar putea fi mult mai simplu, mai curat și mai drept dacă fiecare ar ține cont și de cel de lângă el, pe principiul: „Ce ție nu-ți place altuia nu-i face“. Cred că așa am putea să funcționăm mult mai bine.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro