5 comentariiEstonia, o țară cu doar 1,2 milioane de locuitori, fostă membră a URSS, este cunoscută astăzi precum cea mai digitalizată din lume. Acolo numai căsătoriile nu se pot oficializa online, în rest, votul, taxele, cererile administrative, înregistrarea nou-născuților, totul se realizează online.
Au implementat chiar și un judecător robot care rezolvă anumite litigii financiare. Țara are zece companii unicorn – care valorează peste 1 miliard de dolari -, printre care Skype, Bolt și Wise. Prin comparație, România, cu o populație de 18 ori mai mare, are doar două companii care se încadrează în definiția „unicorn” – Bitdefender și UiPath, aceasta din urmă fiind și listată la bursă.
Despre provocările inteligenței artificiale în muzică și ce înseamnă să faci parte dintr-o nație mică, dar atât de digitalizată și inovatoare, am vorbit cu dirijoarea Anu Tali (51 de ani).
În 1997, împreună cu sora sa geamănă Kadri, a înființat Nordic Symphony Orchestra, în care au adunat artiști estonieni, finlandezi și ruși. Deși atunci voiau să facă un singur concert, succesul le-a făcut să continue.
Astăzi, Anu se bucură de un renume mondial, a dirijat mari filarmonici și luni, pe 11 septembrie, a fost aplaudată îndelung pe scena Ateneului Român în cadrul Festivalului „George Enescu”.
Libertatea: Poate că astăzi nu mai este un lucru atât de nemaiîntâlnit să vezi femei dirijând o orchestră, dar cum a fost când ați început?
Anu Tali: La început, când mă duceam în culise, făceam gălăgie din timp, mă făceam auzită, ca să nu prind bârfe sau ceva de genul ăsta, fiindcă atunci când ești tânăr, și mai ești și femeie, ești încă foarte conștient de tine însuți. Mama mea a spus atunci: „De ce îți faci griji? Oamenii ăștia vin seara acasă cu tine?” Și mi-am tot repetat asta mie.
Dar când te maturizezi, când îmbătrânești, înveți să îmbrățișezi mai mult oamenii și cred că ei simt asta. Așa că nu aștepți să fii acceptat sau nu te duci acolo ca să storci complimente, te duci și le oferi. Dacă te apropii de tine însuți și îți faci treaba, cred că oamenii te iau în serios.
Astăzi e mai puțin problematic, pentru că sunt destul de multe femei care sprijină generația următoare care vine. Nu este vorba doar de dirijori, ci de toate sectoarele muzicii. De pildă, în orchestrele mari, ai audiții pentru poziții de concertmaestru care concurează în spatele ecranului, iar când dau ecranul jos, vezi o fetiță fragilă cu ochelari și toată lumea exclamă: oh! Trebuie doar să asculți și să realizezi talentul.
– În Estonia, o țară mică și cu personalitate, la Revoluția de catifea în anii ‘90, care a marcat pașnic separarea de URSS, s-a făcut un cordon uman, oamenii ținându-se de mână și cântând împreună. Se cântă mult în Estonia?
– Da, avem și un festival al cântecului. Estonienii sunt oameni destul de rezervați, cred că are legătură cu climatul, poate e în genotipul nostru, iar cântatul împreună ne permite să ajungem unii la alții.
Cred că are un efect unificator, avem încă din 1869 festivaluri de cântece, anul acesta am fost și cu fiul meu, care are opt ani, iar ultima dată am dirijat eu. Este cea mai tare creație muzicală, când ai 30.000 de oameni care cântă împreună și 100.000 în public.
Apoi oamenii încep să facă valuri, până la capătul dealului, și se întoarce o vibrație foarte veselă. Cred că de asta avem nevoie, fiindcă este dificil să fii furios în muzică.
De asemenea, oamenii sunt destul de vulnerabili atunci când cântă, pentru că este ceva ce nu faci în fiecare zi, ceva intim, ca și cum ai fi dezbrăcat emoțional. De aceea cred că este un lucru atât de frumos.
„Fiecare țară mică având un vecin bun și vechi care ar putea să o invadeze s-a schimbat”
– Dar, de asemenea, muzica poate fi și manipulată politic și am văzut asta mai ales anul trecut, când toată lumea se întreba dacă ar trebui să mai cântăm muzică rusească, dacă ar trebui să mai lăsăm artiștii ruși pe scenă. Cum v-ați raportat aici?
– Am studiat la Sankt Petersburg. Fiind estoniană, iau războiul foarte în serios și cred că este inacceptabil să spui că Ucraina nu ar trebui să existe, cum susțin unii.
În același timp, am prieteni ruși care suferă foarte mult, care trăiesc în Germania, unde cântă și își câștigă existența, și care acum au pierdut contactul cu părinții lor. Cred că este un lucru foarte tragic și sunt îndurerată alături de ei. Și cu atât mai mult cu cât știu că ei sunt acolo pentru binele lor și nu acceptă războiul sau ca Putin să invadeze Ucraina.
Cu toate acestea, muzica precum cea a lui Șostakovici și Prokofiev, aceasta nu are nimic de-a face cu războiul lui Putin cu Ucraina.
Cred că din cauza războiului m-am schimbat și eu. Mă sperii un pic când sunt focuri de artificii, de exemplu. Cred că este un lucru pe care fiecare țară mică având un vecin bun și vechi care ar putea să o invadeze s-a schimbat.
Iar estonienii sunt cu orice preț alături de ucraineni, fiecare familie estoniană are câte o mică familie ucraineană pe care o susține, inclusiv eu. Cred că este obligația noastră, pentru că am putea fi noi. Ar putea fi oricare dintre noi.
Dar să sperăm că ochii noștri vor vedea zile mai bune. Cine ar fi crezut? Cine s-ar fi gândit?
Și, de asemenea, nu există nicio scuză că sunt atâția copii care au auzit lucruri pe care niciun copil nu ar trebui să le audă, care și-au pierdut părinții, indiferent de naționalitate, pur și simplu nu e corect. Nu ar trebui să existe război în zilele noastre.
– Ar fi trebuit să învățăm din istorie, spunem la fiecare eveniment major…
– Spunem că o facem, dar nu am făcut-o niciodată. Iar prietenii mei ruși care trăiesc în întreaga lume spun că dacă fiecare rus din Rusia s-ar revolta, s-ar schimba ceva. Dar noi știm că nu ar fi posibilă așa o mișcare pentru că în Rusia nu există drepturi ale omului în acest moment, oamenii nu au un cuvânt de spus.
După ce am trăit acolo timp de mai mulți ani, știu cum gândesc oamenii și că ei se retrag în climatul lor domestic în asemenea situații și speră că nu vor fi deranjați.
– Estonia, cu 1,2 milioane de locuitori, este cea mai digitalizată țară din lume. Inteligența artificială contribuie la orice sector, inclusiv la cel muzical. Simțiți că vă va schimba profesia în vreun fel?
– Acum 10 ani nu credeam că o să avem telefoane mobile, nu? Cred că trebuie să luăm lucrurile pas cu pas.
Nu sunt foarte îngrijorată, dar cred, de asemenea, că poți face o partitură cu inteligență artificială sau să o digitalizezi, dar nu va avea niciodată sufletul unei muzici făcute de mâna omului, pentru că noi, oamenii, suntem supuși greșelii, facem greșeli, asta este ceea ce face omenirea specială.
Cred că frumusețea creată de ființele umane de-a lungul timpului a ținut omenirea în viață, că civilizațiile au crescut datorită acestui lucru și asta nu va muri niciodată.
– Așadar, nu credeți că IA va scrie muzică precum Beethoven, Mozart sau Tubin…
– Cred că poate imita și poate pune laolaltă, nu creează, doar ia ceea ce există deja. Lumea computerizată găsește cele mai bune soluții, dar cele mai bune soluții nu sunt întotdeauna cele mai interesante.
„Trebuie să ai o chemare care să te facă să continui chiar și în întuneric, chiar și fără tehnologie”
– Care sunt caracteristicile pentru a fi un bun dirijor?
– Ceea ce le-aș sugera oamenilor atunci când vor să studieze muzica este să petreacă mult timp în sala de repetiții. Să asculte cum repetă marii dirijori, cum se dă viață partiturilor lor, pentru că cel mai dificil lucru de făcut este să creezi arhitectura unei piese.
Poți să dirijezi destul de bine, poți să ai mâini frumoase cu care să cânți ușor, dar dacă nu ai suficient de multe de spus publicului, orchestrei…
De asemenea, pentru tineri: dacă nu încerci, nu vei ști niciodată cum e. Ce ar putea să meargă prost? Dacă nu încerci, nu vei învăța niciodată. Pentru că lumea de azi are atât de multe posibilități în comparație cu ceea ce aveam atunci, puteți încerca să puneți toate ouăle într-o singură pălărie și să vezi unde aterizează. Cred că trebuie să ai curaj și să iubești oamenii.
Citiți mult, experimentați filme, expoziții, orice formă de artă. Pentru că dirijatul și facerea muzicii înseamnă mai mult decât doar muzică.
– Despre generația tânără spunem adesea, poate incorect, că nu face decât să stea pe TikTok, că nu mai pot fi atenți.
– Fiul meu cel mic, când mi-a spus că și el vrea să fie youtuber, i-am spus: da, minunat! El cântă la pian și merge la un colegiu în limba engleză. I-am spus că e bine, dar ce se va întâmpla când va fi o pană de curent electric și toată lumea sa virtuală se va închide sau dacă nu vor mai funcționa computerele?
I-am spus că trebuie să ai o chemare care să te facă să continui chiar și în întuneric, chiar și fără tehnologie, ceva care este cu adevărat al tău.
„E important să intri pe o ușă în mijlocul Londrei sau al Berlinului și să realizezi cât ești de mic”
– Când am fost în Estonia pentru a documenta acele reportaje am întâlnit mulți tineri care se întorseseră din străinătate și care aveau un sentiment de mândrie și de apartenență, simțeau că fac parte din ceva important. Cum păstrezi asta într-o societate?
– Cred că nu o facem și cred că ați întâlnit exemple foarte bune, dar sunt și oameni care pleacă. Lucrul minunat după ce ocupația sovietică s-a rupt a fost că poți călători. Eu cred că posibilitatea ca oamenii să meargă să studieze, să experimenteze lumea, este incredibil de importantă.
Dacă vii dintr-o țară mică și nu mergi în locuri mai mari, cum ar fi Berlin, sau București, Londra, New York, atunci s-ar putea să-ți fie foarte frică să o faci mai târziu.
Am călătorit foarte mult. Îmi amintesc când am ajuns în Lincoln Center (sediul unor societăți artistice din New York, n.r.), când am fost cu London Sinfonietta (orchestră de cameră, n.r.) pentru a face o premieră mondială, am simțit cum devin din ce în ce mai mică pe măsură ce mă apropiam de scenă.
Și apoi Sapeka Salonen, faimosul dirijor, m-a sunat: „Anu, spune-i portarului că voi intra”, iar eu tremuram de emoție… Și apoi m-am adunat și m-am concentrat.
Dar cred că este important să intri pe o ușă în mijlocul Londrei sau al Berlinului și să realizezi cât ești de mic. Toți cei care vin de acolo sunt oameni faimoși, oameni talentați, așa că nu mai ai egocentrismul unei țări mici. Este o lecție foarte bună.
Apoi poți vedea și că oamenii sunt la fel peste tot, și că sala de concerte este aceeași sau că orice faci este la fel. Apoi, când te întorci, ești mult mai iertător față de propriul popor.
Când te întorci, ești deja bine educat și știi că în locurile mici, de multe ori, pentru a fonda ceva nou este mai ușor, pentru că mașinăria este rapidă, nu sunt coridoare nesfârșite.
Foto: Alex Damian