De ce crede un cercetător român că ”al doilea mandat Trump ar fi cea mai mare amenințare pentru Europa”. Marele pericol pentru România

Primul mandat al lui Donald Trump a adus în Europa mai multă incertitudine, nesiguranță și un colaps total al arhitecturii de securitate post-decembriste. Al doilea mandat ar putea reprezenta cea mai mare amenințare pentru Europa și, indirect, ar putea reprezenta un pericol și pentru România, spune Marius Ghincea, cercetător la Institutul Universitar European, într-un interviu pentru Libertatea.

Ce spune cercetătorul român:

• SUA și UE s-au distanțat tot mai mult în ultimii patru ani, chiar dacă retoric au insistat că sunt aliați strategici. Următorii patru ani cu Trump ar putea duce la retragerea SUA din NATO.
• SUA rămân garanția de securitate a României, dar acțiunile Americii afectează indirect Bucureștiul prin faptul că cresc incertitudinile regionale
• Există impresia că relațiile dintre București și Washington nu sunt atât de intense și integrate precum sunt cele dintre Polonia și SUA, iar asta trebuie să ne pună pe gânduri.
• Modelul Trump de contestare a modelelor instituționale și democratice ar putea să ofere inspirație liderilor din România, care, spre deosebire de SUA, are mecanisme de control fragile.
• Pentru România și Europa, o victorie a lui Biden ar oferi oportunitatea unei schimbări de paradigmă strategică, politică și normativă. Valorile liberale, multilateralismul și logica cooperării ar fi reînvigorate.

Recomandări

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

– Care ar fi principala moștenire a administrației Trump pe plan extern?
– Pe plan extern cred că sunt trei mari aspecte care caracterizează cei patru ani ai administrației Trump. În primul rând, în plan economic și comercial, Donald Trump a pus punct multilateralismului comercial, a pus punct tratatelor multilaterale cu privire la comerț și a împiedicat funcționarea optimă a Organizației Mondiale a Comerțului.

În ultimii patru ani, administrația Trump a dus câteva războaie comerciale cu China și cu alți actori internaționali, inclusiv UE. A adoptat o serie de măsuri comerciale cu privire la importul de oțel, spre exemplu, și nu a impus bariere tarifare și non-tarifare în mod unilateral.

Deci una dintre principalele moșteniri lăsate în urmă este o politică comercială care contestă multilateralismul și susține o politică comercială protecționistă, cu aspecte ce țin de mitul autosuficienței economice americane.

Protecționismul este ceea ce caracterizează politica comercială a administrației Trump.

O a doua mare moștenire este restructurarea și reconfigurarea rețelelor globale de securitate pe care SUA le-a dezvoltat și în care s-a situat în ultimii 40 de ani. Practic, administrația Trump a pus punct logicii bazate pe valori și principii comune care a caracterizat parteneriatul transatlantic din ultimele decenii.

Recomandări

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

SUA adoptă, din ce în ce mai mult, o poziție tranzacțională bilaterală, în care valorile și identitatea democratică și occidentală comună nu mai au aceeași valoare.

Administrația Trump și-a antagonizat partenerii europeni și asiatici, forțându-le mâna în mai multe ocazii pe subiecte extrem de delicate. Protecția oferită de SUA nu mai este oferită „pe gratis”, în spiritul comunității euro-atlantice și trans-pacifice, ci trebuie să vină la schimb cu altceva – în special avantaje comerciale și politice pentru SUA.

Deci în SUA, rețelele de alianțe și de parteneri de securitate nu mai sunt văzute ca o comunitate de prieteni și aliați. O relație în care SUA oferă un serviciu, iar celelalte state trebuie să plătească pentru asta, într-un fel sau altul. Fie prin cheltuieli militare mai mari, fie prin avantaje comerciale, fie prin avantaje politice și strategice.

O a doua moștenire este deci înlocuirea unei logici cooperative între aliații săi cu una strict tranzacțională, în care SUA oferă un serviciu, iar ceilalți trebuie să plătească.

O a treia mare moștenire a administrației Trump poate fi vizibilă în Orientul Mijlociu, unde a reușit să distrugă Statul Islamic, care reprezenta o amenințare semnificativă acum patru ani, dar care acum aproape a dispărut, și care contribuie la reașezarea statutului statului evreu în regiune.

Recomandări

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

În ultimii trei ani de zile, Israelul a beneficiat din plin de politica strategică a SUA, care au mutat ambasada la Ierusalim, împotriva dreptului internațional și a mai multor rezoluții ONU, și au contribuit de asemenea la îmbunătățirea relațiilor Israelului cu mai multe țări din Orientul Mijlociu și la marginalizarea în continuare a palestinienilor.

Deci în Orientul Mijlociu, SUA au reușit să crească importanța strategică a Israelului, asigurându-i astfel securitatea regională, și în același timp au aprofundat confruntarea geopolitică, sectariană, politică și culturală dintre sunniți și șiiți. Între Arabia Saudită și Iran. 

Asasinarea generalului Soleimani la începutul anului e un exemplu al amplificării confruntării dintre Iran și Arabia Saudită în care au intervenit SUA.

”Vedem o creștere a retoricii antieuropene a administrației Trump”

– Care au fost efectele în Europa, în mod special?
– Pentru Europa, administrația Trump a adus mai multă incertitudine, nesiguranță și un colaps total al arhitecturii de securitate post-decembriste.

La sfârșitul Războiului Rece, în 1990, în Europa se formase, ca urmare a mai multor tratate între URSS, SUA și statele europene, ceea ce în literatura de specialitate se numește o arhitectură de securitate.

Spre exemplu Tratatul Cer Deschis, care a fost revocat de SUA anul acesta, asigura o reducere a incertitudinii strategice dintre NATO și Rusia. Acest tratat, un produs al sfârșitului Războiului Rece, a asigurat o creștere a încrederii și cooperării dintre NATO și SUA în perioada post-Război Rece.

Statele membre la tratat au dreptul de a survola teritoriul altei țări membre (spre exemplu, avioane militare românești pot survola teritoriul rusesc pentru a verifica cum sunt dispuse capabilitățile militare convenționale ale Rusiei) și astfel se reduce incertitudinea, nesiguranța, crește încrederea și se reduc tensiunile militare.

În ultimii patru ani de zile vedem o amplificare a destructurării acestei arhitecturi de securitate.

Vedem de asemenea o creștere a retoricii antieuropene a administrației Trump, în care UE este văzută drept un rival, poate chiar ca un dușman al SUA din punct de vedere economic și potențial geopolitic.

Aliații europeni sunt văzuți mai degrabă ca o povară decât ca parteneri și prieteni. Iar din punct de vedere al securității geostrategice, în Europa vedem un colaps a ceea ce a rămas de pe urma consensului post-Război Rece, care cuprindea OSCE, o serie de tratate precum cel despre care vorbeam mai devreme și așa mai departe.

Germania, spre exemplu, are relațiile aproape înghețate cu SUA. Parisul, care începuse o relație cu administrația Trump în condiții ceva mai bune decât Berlinul, și le-a răcit destul de repede până la mijlocul mandatului administrației Trump și în prezent se află în aceeași situația ca Berlinul.

Iar actuala criză – pandemia – coroborată cu continuare războiului înghețat în Ucraina, cu conflictele din Orientul Mijlociu și cu radicalizarea Turciei, față de care Administrația Trump nu a luat aproape niciun fel de măsură, practic crește clivajul dintre europeni și americani.  

Ne diferențiem și ne distanțăm tot mai mult. Chiar dacă retoric afirmăm că suntem aliați și parteneri strategici. Din punctul meu de vedere, al doilea mandat Trump ar fi cea mai mare amenințare pentru Europa, care probabil ar putea rezulta într-o ieșire a SUA din NATO. Asta ar pune punct definitiv arhitecturii de securitate postbelice și ar produce dileme existențiale pentru țări precum România.

Relațiile româno-americane par a fi conduse de o logică tranzacțională

– Unii ar răspunde aici, spunând că SUA au sporit sprijinul militar pentru aliații din estul Europei și că acesta ar fi cazul României. Ceea ce ne aduce la întrebarea: ce a schimbat această administrația în relația cu România?
– Relația cu România nu a fost în mod neapărat afectată de politicile strategice ale administrației Trump. România a crescut destul de rapid contribuțiile pentru apărare, pentru a atinge ținta asumată de 2%. Relațiile noastre de parteneriat strategic cu SUA sunt foarte bune. Bucureștiul este un partener strategic asumat al SUA, uneori chiar împotriva unor parteneri europeni.

SUA rămân garanția de securitate a României, dar acțiunile SUA afectează indirect Bucureștiul prin faptul că cresc incertitudinile regionale, ceea ce crește insecuritatea și nivelul de tensiune, afectează securitatea României pe termen mediu și lung.

Și deși avem garanții credibile și legale din partea SUA, trupele americane care au fost aduse pe teritoriul României, precum și cele mobilizate în Polonia într-un număr semnificativ mai mare, sunt încă din punct de vedere strategic foarte puține. Chiar și așa, la București există impresia – legitimă, că există o debalansare a mobilizărilor strategice americane pe flancul de est, cu flancul de sud-est, unde se află România, dezavantajat și mai expus decât flancul de nord-est.

Singura mare contribuție este scutul antirachetă de la Deveselu, care a fost însă început și finalizat de administrația Obama. Avem și Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO, înființat anul acesta, NATO Force Integration Unit (NFIU), înființat în 2015, și Brigada Multinațională NATO de la Craiova.

Cu toate acestea, există impresia că relațiile dintre București și Washington nu sunt atât de intense și integrate precum sunt cele dintre Polonia și SUA, iar asta trebuie să ne pună pe gânduri. Relațiile româno-americane par a fi conduse de aceeași logică tranzacțională care caracterizează politica externă și comercială a SUA.

– Achizițiile de armament din SUA se înscriu în această relație tranzacțională?
– Da, sunt absolut convins că atunci când decidenții militari români selectează câștigătorii licitațiilor pentru armament se iau în considerare și priorități de nivel strategic și faptul că Bucureștiul vrea să satisfacă apetitul tranzacțional al Washingtonului, astfel încât România cumpără armament fie nou fie la mâna a doua de origine americană.

Pe de o parte ca o expresie a asumării parteneriatului strategic, cât și a dorinței Bucureștiului de a asigura o legătură mai strânsă cu Washingtonul, astfel încât atunci când se va întâmpla ceva care să necesite intervenția directă americană, să există o legătură suficient de strânsă încât Washingtonul să simtă nevoia de a interveni care să țină și de interese economice americane, nu doar de obligații legale și politice.

Creșterea impozitelor în SUA ar avantaja Europa

– Într-un mesaj recent, domnul Lucian Croitoru, economist și consilier al guvernatorului BNR, își exprima speranța că Trump va câștiga un al doilea mandat. ”Sper să câștige Trump. Altfel, vor fi creșteri de impozite în SUA care vor avea un impact negativ asupra economiei lor, dar și asupra economiei europene, inclusiv asupra economiei noastre. Abia așteaptă socialiștii din România să găsească un bun exemplu de cum fac alții, ca să introducem și noi impozite care permit cheltuieli pe banii altora”, a spus el. Cum vedeți această interpretare?
– Sunt două chestiuni aici. În primul rând, faptul că pentru dânsul aspectele economice par a fi mult mai importante decât aspecte legate de democrație, de stat de drept, de drepturi și libertăți, de valori și norme liberale, tot ce pare să conteze pentru domnul Croitoru este nivelul taxelor și impozitelor. Cu cât mai mici, cu atât mai bine.

Și e adevărat că domnul Biden, candidatul democraților la Casa Albă, susține creșterea impozitelor pe venit pentru cei care câștigă peste 400.000 de dolari pe an. 

Dar o astfel de politică fiscală nu îi dezavantajează pe europeni. De fapt îi avantajează, pentru că europenii au impozite și taxe mai mare decât SUA și orice creștere a impozitelor și taxelor în SUA reduce din avantajele competitive de natură fiscală a SUA.

Adică capitalul se duce acolo unde sunt taxe mai mici. Dacă taxele din SUA cresc, atunci Europa nu mai este atât de dezavantajată din punct de vedere al politicii fiscale. Deci Europa beneficiază de pe urma creșterii taxelor din SUA, pentru că capitalul, fiind mobil, se poate plimba între țări.

În al doilea rând, logica domnului Croitoru este foarte simplă. Dacă în SUA ajung la putere niște oameni care promovează idei axate pe creșterea de impozite și taxe, politicienii români vor lua asta ca pe un model economic ce trebuie copiat, ceea ce ar duce la creșterea taxelor și impozitelor în România.

Premisa de la care pleacă această logică este că acest lucru nu este dezirabil. Poziția mea este că scăderea sau creșterea taxelor nu sunt bune sau rele în mod inerent, ci depind de ce se întâmplă cu resursele strânse sau nu din taxe și impozite.

Statul român colectează cele mai puține resurse la buget din UE, ceea ce este nesustenabil în condițiile în care vrem să facem investiții în infrastructură și servicii publice, precum sănătatea publică, învățământul, cercetarea.

Prioritatea noastră ar trebui să fie creșterea colectării, creșterea capacității statului și – dacă vrem să ne atingem obiectivele de dezvoltare – creșterea veniturilor statului prin ridicarea nivelului de impozitare. La un moment dat va trebui să facem și asta, dacă vom vrea să avem servicii publice și investiții sustenabile.

Orice societate, orice guvern are trei deziderate: taxe mici, deficite mici și servicii publice și investiții de calitate. Problema e că nu le poți avea pe toate trei la un loc. Dacă vrei să ai taxe mici și investiții în infrastructură în spitale, școli și așa mai departe o poți face prin deficite publice, prin împrumut.

Dacă nu vrei să ai deficite, dar vrei în același timp să îți menții investițiile în infrastructură și servicii publice, atunci trebuie să crești taxele.

Cum știm că în România, majoritatea electoratului susține investițiile în infrastructură și în servicii publice, alegerea este între deficite reduse și impozite mici. Fie una, fie cealaltă, dar nu le poți avea pe ambele în același timp.

O mare amenințare, subestimată în România

– Domnul Croitoru făcea referire la un sondaj care arăta că europenii îl preferă în mare majoritate pe Biden pentru următorul mandat. Și știm că pentru mulți europeni, nu chestiunile economice sunt cele mai importante, ei privind critic alte atitudini ale lui Donald Trump – atacurile la adresa instituțiilor statului spre exemplu, la adresa presei, conservatorismul social al președintelui, atitudinea antieuropeană, dar și comportamentul ca individ al președintelui. Cât de importante sunt acestea pentru români?  
– Sunt trei aspecte aici. Pe de o parte avem aspectul de securitate națională și regională de care am vorbit deja. Pe de altă parte avem aspectul de natură normativ-instituțională: democrație, stat de drept, care este tipul de comportament pe care îl așteptăm de la politicienii noștri. Al treilea este legat de factorii economici.

Domnul Croitoru este evident interesat de factorul economic. Pe de o parte pentru că este economist și e deci domeniul său de interes, dar în același timp pentru că, și aceasta este o critică pe care i-o fac, ideologia și paradigma economică la care domnia sa achiesează pun pe planul doi libertățile politice și democrația, într-o anumită măsură.

Electoratul român este destul de eterogen. Pe de o parte avem electoratul care este destul de educat, în marile centre urbane, care tinde să aibă valori și principii de natură liberală și deci încearcă să susțină o luptă împotriva corupției, modernizarea statului, reforma instituțiilor publice, pentru care Trump reprezintă un model de ”așa nu”.  

Un model populist care pune la îndoială valorile fundamentale ale democrației și subminează instituțiile politice naționale și internaționale e văzut ca indezirabil.

Dar există și mari grupuri de populație care au valori valori mai degrabă tradiționale. În anumite privințe care pot chiar fi deschise spre diverse forme de autoritarianism. În sensul că ar prefera ordinea, nu dezordinea. Iar liberalismul și democrația implică deseori forme de dezordine. Pentru că democrația implică pluralism, competiție politică, certuri, conflict. Unii oameni vor ordine și pace.

În privința asta, Trump reprezintă cred eu un model pentru unii, pentru că percutează cu valorile lor, în societate, în familie.

Din punct de vedere cultural, conservatorismul american, după cum am văzut și cum doi-trei ani cu referendumul pentru familie, rezonează cu un număr de oameni din societatea românească

Există o mare amenințare, pe care eu o consider subestimată la noi, ca o contestare a modelelor instituționale și democratice din occident să deschidă ferestre de oportunitate pentru ca lideri politici români să facă la fel. Iar în cazul acesta noi suntem mai vulnerabili decât occidentalii, pentru că nu avem lunga istorie și cultură democratică pe care țările occidentale le au. Nu avem nici instituțiile reziliente din occident. 

Dacă Trump poate în SUA, dacă Boris Johnson poate în Marea Britanie, de ce să nu poată și politicienii români?

Și asta este marele pericol din punctul meu de vedere.

În Occident, ei au mecanisme de control. Faptul că Trump încearcă să submineze niște instituții, niște seturi de valori, nu înseamnă că va și reuși. Pentru că au acolo mecanisme instituționale vechi de sute de ani, care vor funcționa pentru a limita amploarea acestor comportamente și care vor ameliora impactul lor în societate.

Dar în România, care are o democrație destul de firavă, unde instituțiile nu sunt bine împământenite, și unde mecanismele de control sunt foarte fragile, un tip de comportament și o logică de acțiune de tip Trump poate să provoace un dezastru politic și social pentru că democrația la noi nu este atât de bine instituționalizată precum cea din Occident.

– Aveam deja în estul Europei o serie de lideri populiști pe același model. Este Trump doar un lider venit pe acest val sau este cel care îl alimentează? 
– Istoria nu e predeterminată, eu nu cred în destin. Istoria este ceea ce facem noi din ea.

Da, există niște tensiuni în societate, niște nemulțumiri, niște anxietăți, dar depinde de ce fac oamenii cu ele. Spre exemplu, acum patru ani de zile, aveam două tipuri de populism în SUA.

Aveam populismul radical de dreapta al lui Trump, care a încercat să folosească aceste anxietăți și nemulțumiri în rândul populațiilor care au pierdut pe pe urma recesiunii din 2008, pentru a-și atinge niște obiective politice și, în cazul oamenilor din jurul lui Trump, ideologice,

Pe de altă partea, avem la stânga pe Bernie Sanders, care a încercat să se folosească de aceleași antipatii, nemulțumiri, anxietăți, pentru a promova alt tip de populism, unul de stânga, care este mult mai incluziv, mai tolerant, dar care este mult mai critic cu capitalul, cu marile companii, cu piețele financiare internaționale.  

Dacă acum patru ani ar fi câștigat Bernie Sanders, am fi vorbit despre alt tip de populism, cu problemele sale, și nu am fi vorbit despre potențialul neofascist al unor grupări din State, spre exemplu.

La fel în Europa de est. Au existat nemulțumiri și anxietăți similare, care au fost instrumentalizate de lideri politici. Problema este că liderii politici conservatori de dreapta par să se fi folosit de aceste anxietăți și nemulțumiri mai bine decât liderii politici liberali de stânga, care fie le-au ignorat, fie nu au venit cu alternative la fel de percutante precum competitorii lor.

Iar asta se întâmplă destul de regulat. După fiecare mare criză, dreapta radicală tinde să aibă un succes mai mare decât stânga.

– Ce ar putea schimba pentru România și Europa o eventuală administrație Biden?
– Pentru România și Europa, o victorie a lui Biden ar oferi oportunitatea unei schimbări de paradigmă strategică, politică și normativă. Valorile liberale, multilateralismul și logica cooperării ar fi reînvigorate.

Asta nu înseamnă că vor dispărea toate contradicțiile dintre europeni și americani, dar ar exista mai multe oportunități de comunicare și cooperare. Europa și America ar fi, din nou, de aceeași parte a baricadei.

Modelul liberal, relativ tolerant, democratic de guvernare ar fi reînvigorat, iar modelul competitiv, tranzacțional, amoral promovat de Trump ar pierde din persuasiune și din putere.

În cazul României, societatea civilă și actorii care susțin o reformă a statului, drepturi egale pentru minorități, protecții pentru grupurile vulnerabile ar fi avantajate.

La nivel european, am putea vedea într-o oarecare măsură o reînvigorare a relațiilor economice și a parteneriatului transatlantic și poate un parteneriat pentru promovarea în continuare a modelului liberal la nivel global. Ceea ce se numește ordinea liberală internațională.

Urmărește-ne pe Google News