ComenteazăÎn urmă cu 17 ani, trei programatori entuziaști se adunau în biroul pus la dispoziție de o prietenă și porneau o firmă de IT. Nu aveau atunci nici pe ce să-și printeze documentele. Au făcut o ședință și și-au cumpărat o imprimantă de 100 de dolari. Mihai Matei, unul dintre cei trei fondatori, păstrează și astăzi, cu nostalgie, acea imprimantă istorică.
De pe geamul biroului său de azi, mult mai mare decât cămăruța în care au început, se vede Guvernul României. „Așa am ajuns foarte repede la protestele din Piața Victoriei”, glumește Mihai astăzi. E totuși o glumă amară. A refuzat multe oferte de a pleca din țară. „Am început să mă gândesc dacă am făcut bine sau nu”, spune în interviu. Asta în ciuda faptului că Essensys Software este o companie de succes, cu mulți clienți internaționali, unul dintre ei fiind Organizația Mondială a Sănătății.
Mihai Matei este și președintele Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii și autorul primului ghid de achiziții software pentru instituțiile publice din România. În interviul pentru Libertatea, specialistul a explicat de ce crede că sectorul public este încă departe de a se digitaliza. Și nu, nu banii sunt problema.
Libertatea: – Ce-mi puteți spune despre proiectul pe care l-ați făcut pentru OMS?
Mihai Matei: – OMS este unul dintre clienții noștri, am dezvoltat mai multe proiecte pentru ei, unul dintre ele fiind platforma prin care s-a făcut alocarea globală de vaccinuri, în programul Covax. OMS a distribuit în jur de 25% din vaccinurile la nivel mondial în principal înspre țări din lumea a treia, mai sărace. A fost o muncă asiduă. Nu pot să dau foarte multe detalii despre cum funcționează platforma, din cauza confidențialității contractului, dar suntem foarte mândri de proiectul ăsta. Noi lucrăm foarte mult în afară, adică majoritatea clienților noștri e formată din clienți externi din America și Europa.
”Sistemele alea le-au făcut cu mult mai puțini bani decât au fost aruncați la noi. La noi s-au investit miliarde”
– De ce se face atât de greu digitalizarea în spațiul public românesc?
– Explicația pe scurt este că nu există viziune și voință politică. Pe scurt, politicianului pe care noi îl votăm nu-i pasă că noi suntem curierii statului și plimbăm hârtii între instituții. Dacă vrem să vindem o mașină, trebuie să mergem să luăm un certificat fiscal și alte hârtii și le plimbăm dintr-o parte în alta. Suntem curierii statului pe gratis.
Viziune nu înseamnă mare lucru, poate să însemne fix o frază: în 5 ani vrem ca 80% dintre serviciile publice să poată să fie făcute online fără ca cetățenii să se deplaseze la ghișeu. E atât de simplu. Cum a spus J.F. Kennedy în anii 60, „să punem un om pe Lună în următorii zece ani”. Aia e viziunea, o frază scurtă, care sintetizează obiectivul. Dacă ai această viziune și apoi ai suport politic în spate, restul lucrurilor sunt detalii. Noi nu reușim să digitalizăm o țară de 20-30 de ani. E super frustrant. Nu vorbim de rachete, nu ne punem problema să punem un om pe Lună sau pe Marte, vrem niște portaluri online și să ne logăm acolo.
Sunt alte țări care deja sunt cu ani înaintea noastră. Să lăsăm Estonia, să ne uităm la Moldova, o țară mai săracă și care nu dispune atâtea resurse, care nu e în UE, dar e înaintea noastră. Ei au înțeles că asta e o cale de a deveni mai eficienți. Au avut o viziune și voință politică, iar sistemele alea le-au făcut cu mult mai puțini bani decât au fost aruncați la noi. La noi s-au investit miliarde.
”Kafka ar fi putut să scrie romanul ”
– Ce au ei în plus?
– Am văzut un proiect recent: au un dashboard (o platformă, n.red.) pentru cetățean și într-un singur loc vezi amenzi, decizii de impunere, tot. Noi nu avem așa ceva.
– Ar fi putut și ghișeul.ro?
– Ghișeul.ro rezolvă o singură problemă, cea a plăților. Apropo de asta: toată lumea crede, inclusiv eu am crezut mult timp asta, că este un proiect public Ghișeul.ro. În realitate este un proiect privat făcut de APERO, Asociația pentru Plăți Electronice din România, o asociație susținută de bănci, care a vrut să stimuleze utilizarea de carduri și a împins proiectul respectiv. Ăla este un proiect făcut de mediul privat în parteneriat cu sectorul public. Că e tot vânturat ca fiind un proiect de succes.
– Ne-ar costa mult să ajungem la 80% din operațiuni online, de pildă?
– E greu de estimat o sumă. E necesară o investiție destul de mare, dar România nu a avut niciodată o problemă de bani, mai ales că acum vin din nou fonduri, cum este PNRR. Problema e cum îi cheltui. N-o să se schimbe nimic, rămânem în aceeași situație, dacă nu reformăm legea achizițiilor publice, de exemplu.
Am exemplul licitațiilor la OMS, e o licitație care presupune un anumit formalism, așa e la clienții internaționali. Cu toate astea, licitații ca în România în sectorul public nu există în altă parte. În România fie îți dorești mult să lucrezi cu statul, fie ești masochist. Mii de pagini de documentație complet aberante, bezna minții. Kafka ar fi putut să scrie romanul „Achiziții publice în România”.
„50% din banii investiți de România în proiecte informatice au fost aruncați pe apa sâmbetei”
– De la începutul pandemiei, digitalizarea a devenit o scobitoare de argint în dinții tuturor. Toți vorbesc despre asta. Dar să pornim de la definiție. Ce înseamnă digitalizare?
– Eu i-am zis „o mârțoagă pe care o călăresc toți”. Digitalizare în sus, digitalizare în jos. Orice politician e cu digitalizarea în gură. Digitalizare înseamnă să introduci tehnologie într-un proces care necesită efort uman, din zona proceselor repetitive, tocmai pentru a elibera omul de această muncă. La nivel public, digitalizarea ar însemna ca fluxurile interne dintr-o organizație să nu se mai întâmple pe hârtie, să ai sisteme informatice pentru orice. Mai simplu de atât: în momentul în care consumi mai puțină hârtie, înseamnă că ai digitalizat.
Sunt folosiți tot felul de termeni, este digitalizare, transformare digitală, inovație digitală. Unii spun să nu digitalizăm birocrația. Și dacă am digitaliza birocrația, dacă ai lua toate sistemele și în loc să ai munți de hârtie, ai avea un sistem informatic în schimb, tot ai câștiga ceva.
Sunt adeptul unor pași mai mici și mai mărunți. Multe proiecte s-au oprit pentru că au fost mamut. În loc să abordezi problema gospodărește, pas cu pas, serviciu cu serviciu, s-au făcut proiecte de sute de milioane și de multe s-a ales praful. Eu aș putea spune că 50% din banii investiți de România în proiecte informatice au fost aruncați pe apa sâmbetei.
„Avem un sistem de educație foarte performant pentru perioada interbelică”
– În pandemie a început să se discute mult mai mult și despre digitalizarea educației. Cum vedeți procesul ăsta?
– Digitalizarea în educație și ce s-a făcut în pandemie a fost să se investească în tablete. Dacă am înțeles din digitalizare că ne cumpărăm calculatoare, n-o să producem niciun efect. Problema educației mi se pare mult mai adâncă și e o chestiune filosofică, ține de cultura noastră, de istoricul nostru. E clar că lumea se duce în direcția în care se tehnologizează și e clar că joburile de azi nu vor fi alea de mâine. Peste 5-10 ani o să avem mașini autonome, deci o să dispară treptat joburile din domeniul transporturilor. Ne putem imagina că vor dispărea și joburi mai puțin vizibile, cum e cel de medic de familie. Poate în 30 de ani, doar din analize de sânge o să ai un diagnostic mult mai clar. E abia începutul. În viitorul ăsta n-o să mai conteze ce meserii ai învățat, ci cât de adaptabil ești la nou.
Dacă te uiți la ce facem noi în sistemul de educație, e un coșmar. Noi avem un sistem de educație foarte performant pentru perioada interbelică. Noi ne pregătim copiii extraordinar de bine pentru joburile de dinainte de al Doilea Război Mondial.
Mihai Matei, antreprenor
Eu am doi copii, fata mea e în clasa a VII-a și în clasa a V-a a început lecțiile de informatică – TIC. Avea în manual o pagină în care erau enumerate tastele și descrierea fiecărei taste, ce fac enter, tab. Prima lor temă a fost să copieze de pe foaie pe caiet semnificația tastelor.
Noi nu-i învățăm pe copiii noștri în școală să aibă pasiunea de a rezolva probleme. Eu văd asta când angajez. Noi le dăm candidaților o problemă tehnică și vrem să vedem că se bucură încercând s-o rezolve, că o iau din toate unghiurile și au drive-ul de a o întoarce pe toate părțile ca pe un cub Rubik. Noi nu dezvoltăm instinctul ăsta în copii, îi educăm ca pe niște roboți care trebuie să copieze pagina aia. Ar trebui să se schimbe lucrurile până să ajungem la digitalizare.
– De ce ați rămas în țară?
– Din ambiție. Am rămas pentru că eu mă identific cu cultura noastră. Vorbesc bine engleză, aș putea oricând să plec și am avut multe ocazii să plec, dar nu mă simt confortabil într-o cultură anglo-saxonă. Sunt foarte atașat de limbă, sunt foarte atașat de cultură, mi se pare că doar aici pot să construiesc niște relații relevante. M-aș simți dezrădăcinat. Acum, că se apropie bătrânețea, am început să mă gândesc dacă am făcut bine sau nu, dar e prea târziu.
Pentru că am crezut că se poate schimba aici ceva. Dacă ne chinuim mai mulți aici și încercăm să construim ceva, lucrurile se vor schimba în bine.
Realitatea e că am rămas puțini și că se schimbă prea greu lucrurile. De fapt, ce facem e să construim niște insule, cum e și compania asta. Ceea ce se întâmplă aici n-are legătură cu ce se întâmplă în societate.
Mihai Matei, antreprenor
– În afara insulei îți trebuie colac de salvare?
– Cam așa. Ăsta e motivul pentru care au plecat oamenii în alte țări. Când vine un angajat și îți spune: nu aș pleca din companie, dar vreau să plec din țară. M-am săturat că nu am școală ca lumea, că nu am sistem de sănătate ca lumea, că n-am drumuri, că pe stradă dacă ieși e numai nesimțire. Practic, îți lipsește civilizația. Oamenii din industria noastră nu mai au nevoie la baza piramidei lui Maslow (psihologul Abraham Maslow este autorul piramidei ierarhiei nevoilor umane, n.red.). Oamenii câștigă bine, ca nivel de trai probabil că o duc mai bine decât în Germania, dar încep să aibă alte nevoi. Mulți au plecat din 2017, când au început protestele, atunci au zis „gata!”. E o chestiune de încredere. În societate asta e moneda cea mai importantă – încrederea.