INTERVIU. „Tindem să căutăm și să ne amintim numai acele informații care ne convin”. O cercetătoare explică de ce oamenii cred în fake news

• În plus, acțiunea de a corecta pe cineva public poate crește nivelul de agresivitate a limbajului celui vizat, arată un studiu recent al cercetătorilor de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (SUA).  

Ce se întâmplă cu persoanele care sunt admonestate public după ce au distribuit un fake news și cât de dependente sunt acestea de opinia celor pe care îi apreciază în mediul online? De ce în mediul virtual nu mai ajungem să ne punem la îndoială convingerile și cum au ajuns algoritmii să ne cunoască mai bine decât ne cunoaștem noi înșine? Sunt câteva dintre întrebările la care cercetătoarea Cristina Voinea ne-a oferit o opinie avizată.

„Ne simțim ca atunci când ne punea învățătoarea la colț”

Libertatea: Un studiu recent arată că dacă atragi atenția cuiva, public, pentru distribuirea unei știri false pe o rețea de socializare, îl poți determina pe respectivul utilizator să dea share la și mai multe știri false. Care sunt mecanismele în spatele unui astfel de comportament?
Cristina Voinea: Este un răspuns emoțional, pentru că greșeala devine brusc vizibilă celorlalți, ceea ce presupune un cost reputațional. Când suntem „certați” că am distribuit informații false ne simțim ca atunci când ne punea învățătoarea la colț pentru o năzbâtie, făcându-ne de rușine și, implicit, vulnerabilizându-ne în fața întregii clase.

Recomandări

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

– Cum ajunge reputația să cântărească mai mult decât adevărul pe rețelele sociale?
– Reputația este moneda de schimb pe internet, atât pentru felul în care ne construim pe noi înșine și ne reprezentăm lumea, cât și pentru felul în care selectăm și internalizăm informațiile. 

Atunci când ne confruntăm cu un nou domeniu de cunoaștere, opinia celorlalți, împreună cu valorile și preferințele lor, determină accesul nostru la fapte. Reputația este un instrument pe care îl folosim de multe ori pentru a sorta sau filtra informațiile.

De exemplu, nu foarte mulți am ști să explicăm de ce pământul nu este plat ori de ce vaccinurile nu provoacă autism. Ne bazăm pe ce știm de la cei în care avem încredere: părinți, profesori, cercetători, vloggeri, influenceri etc. 

Acest lucru arată cât de dependenți suntem de ceilalți – chiar și de oameni pe care nu îi cunoaștem personal, dar pe care îi stimăm. Astfel, părerile și credințele lor pot deveni un reper pentru noi, chiar dacă în unele cazuri sunt părtinitoare sau promovează fake news-uri.

Cristina Voinea:

Mesajele subtile din partea platformelor online, mai eficiente

– Există vreo modalitate prin care să putem spune unei persoane că a distribuit conținut fals, fără să aibă senzația că o punem la colț, ca doamna învățătoare?
– Unii dintre aceiași autori ai studiului de care vorbeai au arătat într-un studiu precedent că atunci când platforma le atrage atenția utilizatorilor, prin mesaje subtile, că site-ul de unde distribuie informații este cunoscut pentru dezinformare, ei își schimbă intențiile de distribuire.

Recomandări

Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii

Cu alte cuvinte, când suntem corectați de alți oameni suntem mai puțin dispuși să ne schimbăm opiniile. În schimb, când suntem atenționați într-un mod subtil de către o platformă, prin diverse mecanisme impersonale, suntem mai deschiși la revizuirea informațiilor distribuite.

De ce respingem informațiile care ne contrazic opiniile

– Acceptăm mai ușor că am distribuit o știre falsă dacă ni se comunică printr-un mesaj privat?
– Nu știu dacă un mesaj privat ar reuși să-i convingă pe cei care distribuie informații false de greșelile lor. Depinde de la caz la caz. În general, tindem să respingem informațiile care ne contrazic opiniile și credințele la care ținem și care ne definesc. Psihologii numesc asta distorsiunea confirmării (confirmation bias). 

Ce e interesant este că tindem nu doar să selectăm, ci și să căutăm, interpretăm și amintim numai acele informații care ne convin.

Dacă nu suntem mai autoreflexivi și critici cu noi înșine, probabil nu o să acordăm aceeași atenție informațiilor care ne scutură propria viziune asupra lumii, precum acelora care mai pun o piatră la temelia sistemului nostru de opinii.

Dacă eu cred că vaccinurile produc autism sau fac parte dintr-o conspirație Big Pharma pentru a ne stoarce de bani și dacă îmi petrec timpul pe net întreținând tot felul de grupuri de oameni care cred aceleași lucruri, probabil nu o să stau să analizez informațiile care mă contrazic. Nu contează cine, cum, unde și când îmi spune contrariul.

Cristina Voinea:

Recomandări

Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”

Distorsiunea confirmării este cu atât mai puternică cu cât informațiile respective țin de chestiuni cu o puternică încărcătură emoțională ori de credințe care stau la baza a ceea ce noi suntem.

„Algoritmii ne cunosc mai bine decât ne cunoaștem noi înșine”

– Este mai greu să fim deschiși la alte opinii pe rețelele sociale decât în afara lor?
– Într-o anumită măsură e normal să fim mai atenți la ceea ce ne place sau ne convine. Este una dintre consecințele capacității noastre cognitive limitate de a procesa informația. Dar asta nu înseamnă că această distorsiune se manifestă la fel în cazul tuturor sau că nu o putem ține în frâu.

Dar platformele sociale nu ne ajută deloc să ne depășim sau să corectăm aceste slăbiciuni. Dimpotrivă, le amplifică. Online, acolo unde algoritmii ne cunosc mai bine decât ne cunoaștem noi înșine, vedem numai ce ne place sau ne suscită atenția, zi de zi, minut de minut. 

Pe Twitter sau Facebook ne putem construi o lume în care ne înțelegem de minune cu prietenii noștri virtuali, o lume în care simțim că aparținem tocmai pentru că împărtășim aceleași motive de indignare sau gratificare morală cu ceilalți. 

– Și care este riscul acestui fenomen?
– Acela de a rămâne închiși într-un anume mod de a vedea lucrurile și de a ignora noi și noi informații, care ar putea să ne facă să ne revizuim opiniile și, deci, să mai facem un pas pe calea progresului moral.

– Ce impact poate avea publicarea de comentarii cu scop de corectare/awareness la niște postări care dezinformează, de exemplu, de pe grupurile de antivacciniști?
– Probabil că, atât timp cât platformele sociale vor continua să instrumentalizeze distorsiunile noastre cognitive pentru a ne ține mai mult timp online, orice măsură în care ni se prezintă și mai multă informație nu va fi foarte eficientă. E ca și cum le-am vinde heroină unor dependenți de droguri, dar le dăm și un pliant cu informații despre efectele nocive ale consumului. 

Problema nu este neapărat faptul că există informații false online, ci că algoritmii care ne livrează și structurează informația ne încurajează să fim partizani și monomaniaci.

Cristina Voinea:

Ce eforturi fac alte țări din Europa pentru combaterea răspândirii știrilor false

– În ce măsură aplicațiile fac eforturi ca să diminueze numărul de știri false? Există țări unde se practică un control mai mare asupra fluxului de știri false pe social-media?
– În Europa, deja din septembrie 2018, Facebook, Twitter, Google, Mozilla, Microsoft și alte companii au convenit asupra unui cod de bune practici privind dezinformarea online. Este o formă de autoreglementare. Cu alte cuvinte, platformele își fac treaba singure.

Prin acest cod, platformele și-au luat angajamentul că vor dezvolta reguli clare privitoare la ce poate fi exprimat, vor prioritiza informațiile adevărate și relevante, vor atenționa utilizatorii cu privire la conținuturile false atunci când au cunoștință de ele, vor pune la punct mecanisme pentru ca utilizatorilor să le fie mai ușor să raporteze informații false etc. 

Pe lângă acest cadru general impus politicos de UE, unele state au adoptat propriile legi: 

• În 2017, Germania a adoptat Network Enforcement Act (NetDG), care vizează combaterea știrilor false online.
• În aprilie 2019, Marea Britanie a aprobat programul Online Harms White Paper, care are drept miză responsabilizarea platformelor sociale cu privire la conținutul ce poate dăuna. 
• Iar în iunie 2020, Franța a votat controversata lege Avia împotriva discursului urii online – care între timp a fost declarată neconstituțională.

Una dintre criticile aduse legii: platformele sociale nu pot decide într-un termen-limită de 24 de ore cum să acționeze în privința unor postări despre care unii dintre utilizatori consideră că incită la ură.

Sub aceste presiuni ale legilor și recomandărilor, platformele sociale au început să ia măsuri privind dezinformarea și promovarea surselor de informare de încredere. 

Însă aceste eforturi ale statelor sau platformelor sociale nu vor fi niciodată sută la sută eficiente, din cauza cantității și varietății mari a datelor urcate online de utilizatori. Nici măcar sistemele automate de filtrare a conținutului nu pot ține pasul, mai ales că oamenii au tendința de a găsi noi și noi moduri de a fenta regulile fără ca algoritmii să îi prindă.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro