În aceeși formație, care reinventează maneaua şi muzica lăutărească, cântând manele în manieră psihedelic-rock, se află şi chitaristul Thomas Hofer, fiul lui Hano Hofer de la Nightloosers,

Cei doi, alături de colegi, au cântat weekend-ul trecut, undeva lângă Timişoara, la “Câta Festival“, fiind invitați la acest show inedit de etno-folk-rock-manele.

Andrei Dinescu chiar şi-a făcut și un studio de înregistrări, la Mogoşeşti (Giurgiu) și spune că o mare parte din bani, 25.000 de euro, i-a obţinut dintr-o finanţare europeană.

Acum lucrează la primul album „Impex“, dar speră să producă pe viitor cât mai multe trupe ţigăneşti. „S-ar putea să fiu eu, blondul-alb care dă drumul la cântatul în ţigăneşte“, a spus Dinescu junior, pentru Adevărul.ro, într-un interviu exclusiv în care a acceptat să vorbească despre proiectul său muzical actual, dar șice s-a întâmplat cu cel vechi, intitulat ”Steaua de mare” .

„Adevărul“: Înainte de „Impex“ ai cântat în „Steaua de mare“, prima trupă care a combinat rockul cu manelele. Ce s-a întâmplat cu acest proiect?

Andrei Dinescu: Compozitorii de la „Steaua de mare“ sunt acum în „Impex“. „Steaua de mare“ a fost un proiect de studio de muzică orientală, început acum şapte ani. Totul a pornit de la un program de arte în penitenciare, lansat de Dana Cenuşă, care a pus la cale un festival de teatru în puşcării, cu puşcăriaşi. Ea m-a contactat, spunea că ar vrea un concert în deschiderea festivalului de teatru. A urmat un turneu prin puşcării, unde am căutat muzicieni. Am descoperit că majoritatea erau romi. Am descoperit că ei erau obligaţi să cânte muzica albă, gen Tudor Gheorghe, şi făceau un spectacol din ăsta răsuflat, obosit, comunistoid. Era ca o pedeapsă în plus. I-am întrebat: „Vouă ce vă place?“. Au ţipat în cor: „Manele“. Am zis că asta o să cântăm. A ieşit un spectacol incredibil. Au cântat în indiană, arabă, s-a deschis porţile orientului.

Plecând de aici ai început să studiezi fenomenul manelelor?

Am avut ocazia să cunosc bine muzica vestică, muzica albilor în general. Eu am cântat de mic la vioară clasică. Am cântat muzică de albi, aşa că m-am gândit să învăţ stilurile locale. Am ajuns la muzica lăutarilor, care sunt cei mai buni muzicieni din ţară. Şi vorbesc ştiinţific. Există o prejudecată că textele maneliştilor sunt de proastă factură. E un clişeu că textele de manele sunt proaste. Normal că nu sunt toate bune, dar nici toate rock-urile şi pop-urile sunt bune. Există trei milioane de trupe rock în lume, iar noi ascultăm câteva zeci. Mulţi au versuri banale, neinteresante. Sunt zeci de mii de trupe de jazz plicticoase. Manelele sunt puse toate la un loc, în loc să se ia cele bune. Eu am ales manelele bune. Foarte multe versuri din manele sunt cu „Dumnezeu“, „familie“, subiecte serioase.

Şi totuşi se spune că maneliştii nu au şcoală…

Mulţi au şcoli. Mulţi lăutari şi-au dat copiii la şcoală. E şi ăsta un clişeu că nu au, că nu ştiu note. Cei de la ţară nu ştiu să noteze notele. Dar nu înseamnă că nu ştiu notele. Ei nu ştiu să le scrie pe portativ, nu cunosc acel sistem de scriere. Dar dacă le spui sol – ştiu super-bine. E o nedreptate că se zice că nu ştiu note. Eu pot să învăţ orice lăutar într-o oră să noteze. Acel sistem de cinci beţe cu bulinuţe între ele e o nimica toată pentru ei, dar ei au un complex că nu ştiu să noteze şi să citească notele. Îşi închipuie că e ceva foarte complicat. În realitate, e complicat ce fac ei. Să înveţi să citeşti de pe portativ poate oricine, dar nu oricine poate să cânte ca ei.

Tu ai studii muzicale?

Nu am făcut Conservatorul, pentru că de la 15 ani am luat-o pe o cărare care nu era reprezentată la Conservator, cum ar fi muzica electronică experimentală, psihedelică şi alte stiluri. Acolo nu se fac aceste genuri. Eu am făcut vioară şi am avut norocul să am profesori foarte buni, la 12 ani am luat lecţii şi de la Ion Voicu, violonistul numărul unu al României. Am vrut să plec din lumea muzicii clasice. Mă folosesc de ce am învăţat atunci. Am să dau anul acesta la facultate la Limbi străine, secţia de Limbă ţigănească. Am de gând să produc mai multe trupe ţigăneşti.

Care e diferenţa dintre muzica lăutărească şi manele?

Maneaua e muzică ţigănească contemporană. Lumea spune că muzica lăutărească veche e bună, dar asta nouă nu. Romii din ziua de azi au acces la electrificare, la clape. Ei duc această muzică în viitor. O familie de lăutari are oameni de 60 de ani care cântă lăutăria veche, iar copiii lor cântă lăutăria nouă, maneaua. Oamenii îi invită pe bătrâni, spunându-le că manelele sunt o porcărie. De fapt, manelele sunt cântate de copiii lor, păstrătorii muzicii balcanice, şi o duc în viitor. Cui nu-i convine, să meargă la Rolling Stones, să-i oblige să cânte la instrumente de lemn, neelectrificate.

FOTO: Adevărul/Ştefan Both

VIDEO: Impex TV/Youtube.com

CITEȘTE ȘI… VIDEO/ Planuri de viitor părinte idealist. Vârciu își vrea fiica virgină până la majorat!


 
 

Urmărește-ne pe Google News