L-am întrebat pe Ludovic Orban, pentru cititorii Libertatea, ce se va schimba dacă liberalii ajung la guvernare, în condițiile în care, dacă va fi numit premier, Guvernul minoritar PNL va avea un mandat de cel mult un an, până la alegerile parlamentare din 2020.

Orban spune că printre primele măsurile pe care le va lua Guvernul PNL va fi reducerea subvenţiei pentru partidele parlamentare, care în octombrie a fost de 21 de milioane de lei, din care PSD a primit mai mult de jumătate, respectiv aproape 12 milioane de lei, PNL revenindu-i aproape 5,5 milioane de lei.

Măsurile rapide care ”să corecteze erorile PSD”

În 2020 vor fi majorări de salarii și de pensii, iar PNL, dacă ajunge la Guvernare, va trebui să găsească soluții pentru aceste plăți obligatorii prin legile adoptate.

Întrebat cum va acoperi aceste plăți din bugetul pe care trebuie să îl facă pentru anul viitor dacă va ajunge premier, Orban nu a dat un răspuns clar, spunând doar că este prematur să prezică soluţiile și abordările unui posibil Guvern PNL la aceste probleme.

Vorbește însă despre măsuri care trebuie luate rapid, pentru a corecta ”erori ale guvernării PSD”, care au provocat ”consecinţe grave pentru România”, indicând printre ele:

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
  • supraacciza la combustibil;
  • prevederile din OUG 114 în domeniul energiei și comunicaţiilor;
  • modificările din Pilonului II de pensii;
  • modificările din sistemul financiar-bancar;
  • supraimpozitarea part-time;
  • introducerea split TVA.

Guvernul minoritar PNL vrea să facă schimbări în educație, sănătate și siguranța cetățeanului, sisteme publice care, crede Ludovic Orban, în guvernarea PSD au ajuns ”într-o situaţie extrem de gravă”.

Orban susține că instituțiile din domeniul ordinii publice trebuie să apere cetățenii, și să nu mai fie în slujba celor aflaţi la putere sau a infractorilor.

– De ce a trebuit să cadă Guvernul Dăncilă în acest moment? Mai este o lună până la alegerile prezidenţiale şi, practic, niciun partid nu e avantajat de această schimbare majoră în politică.
– Românii sunt avantajaţi de această schimbare. Practic, România nu a mai avut Guvern de o bună perioadă de timp, după alegerile pentru Parlamentul European, când PSD a pierdut orice urmă de legitimitate, în actul de guvernare.

După retragerea ALDE de la guvernare, practic, România nu a mai avut Guvern.

Nenorocirile provocate de guvernarea PSD au fost extrem de mari. Ele au fost stopate şi urmează să se găsească o soluţie care să fie benefică pentru România.

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

– Aveţi un an la dispoziţie să corectaţi aceste nereguli. Aţi clamat greaua moştenire a PSD. Ce se întâmplă anul viitor, pentru că avem deja legea salarizării, legea pensiilor care prevăd majorări pentru viitor?
– Este prematur să prezic soluţii, abordări ale problematicii. Noi suntem pregătiţi, dar suntem în faza în care preşedintele, în urma consultărilor, trebuie să prezinte soluţia pe care o propune.

În măsura în care PNL va fi chemat să formeze Guvernul, suntem pregătiţi şi în toate discuţiile pe care le vom avea cu potenţialii parteneri, pentru a obţine majoritatea parlamentară, vom discuta despre program, despre aceste soluţii. Şi câteva lucruri sunt simple.

Principalele noastre obiective sunt legate de corectarea gravelor erori ale guvernării PSD: de la supraacciza la combustibil, până la prevederile din OUG 114 în domeniul energiei, comunicaţiilor, a Pilonului II de pensii, a sistemului financiar-bancar, supraimpozitarea part-time-ului şi introducerea split TVA.

Și multe alte prostii care trebuie reparate, pentru că au provocat consecinţe grave pentru România. Trebuie să refacem sistemele publice de educaţie, de sănătate şi de ordine publică şi siguranţă a cetăţeanului, care au ajuns într-o situaţie extrem de gravă şi mai ales să readucem instituţiile din domeniul ordinii publice în slujba cetăţeanului, şi nu în slujba celor aflaţi la putere sau în slujba infractorilor.

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe
Recomandări
Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

Nu în ultimul rând, cred că oamenii aşteaptă de la noi corectitudine, competenţă, onestitate în comunicarea publică şi refacerea competenţei şi a mai ales a autorităţii instituţiilor statului.

– Vă reproşa PSD că nici dumneavoastră nu aţi inaugurat, când eraţi ministru al Transporturilor, niciun kilometru de autostradă.
– Este o minciună gogonată, ei repetă minciuni, pentru a le transforma în adevăruri. Eu am inaugurat 73 de kilometri de autostradă, şi, mai mult, am pus bazele a încă peste 1.200 de kilometri de autostradă, prin toate procedurile pe care le-am împins înainte.

– Veţi putea să inauguraţi în acest an din kilometrii de autostradă?
– Cu siguranţă vom debloca orice proiect, cu siguranţă vom demara proiecte importante şi cu siguranţă vom accelera proiectele care se află în fază de construcţie.

– Partidele parlamentare au primit subvenţii de 21 de milioane de lei, luna aceasta, prin legea PSD.
– Prin proiectul de buget – exact cum am propus în amendamentul respins la legea bugetului pe anul trecut – vom reduce alocarea pentru partide.

– Este o promisiune?
– O garanţie.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI