2 comentariiSupranumită „Simone de Beauvoir a Europei de Est”, Slavenka Drakulić, 73 de ani, s-a născut în Croația (fosta Iugoslavie) în 1949. A lansat numeroase volume de ficțiune, între care „Dora și Minotaurul. Viața mea cu Picasso” și „Patul Fridei”, publicate în română la Pandora M, în colecția Anansi a grupului editorial Trei.
Slavenka Drakulić a publicat și cărți de nonficțiune pe diverse teme, precum situația politică și ideologică din țările post-comuniste, crimele de război, naționalismul și feminismul. Una dintre ele, în care explorează răul de care sunt capabili oamenii obișnuiți, „N-ar face rău nici unei muşte”, a fost publicată în România de editura Curtea Veche.
Politica trebuie să rămână în afara dormitorului, dar femeile sunt cele care ar trebui să se asigure de acest lucru.
Libertatea: În volumul „Dora și Minotaurul. Viața mea cu Picasso”, faimosul pictor este citat spunând că o femeie nu este completă dacă nu e și mamă. Mi-a amintit de declarația făcută de o cunoscută politiciană din România: „A fi un bun familist înseamnă nu doar a fi căsătorit, ci și a avea copii”. De ce sunt folosite astfel de narațiuni ca armă politică?
Slavenka Drakulić: Pablo Picasso s-a născut în secolul al XIX-lea, așa că nu este de mirare că avea o astfel de viziune despre femei. Totuși, o femeie politician din România secolului XXI ar trebui să fie ceva mai avansată în gândire.
Înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, România a fost un stat feudal, la fel ca majoritatea țărilor comuniste. Într-un astfel de sistem, drepturile femeilor erau minime, dacă existau. Totuși, comunismul a schimbat acest lucru, femeile au fost emancipate prin lege, mai ales în sfera publică. Dar exista o mare diferență, un decalaj între sfera publică și cea privată – viața lor personală era guvernată de cultura patriarhală, tradițională. Desigur, aceasta este o imagine foarte simplificată a trecutului, dar așa a fost. Cel mai probabil, politiciana de care aminteați a rămas blocată în acest decalaj!
Glorificarea maternității face parte din narațiunea conservatoare de pretutindeni. În general, este folosită ca armă politică pentru a denigra femeile care nu au sau nu doresc să aibă copii. Mesajul este: nu ești bună pentru că nu ești o femeie adevărată. Dora Maar a suferit pentru că nu a putut avea copii. Astăzi văd multe femei tinere care nu acordă atenție unor astfel de opinii.
Ca regulă, politica ar trebui să rămână în afara dormitorului, dar femeile care votează sunt cele care ar trebui să se asigure de acest lucru. Este vital ca femeile să înțeleagă că nimeni altcineva nu va avea grijă de drepturile și nevoile lor. Democrația ca sistem politic le permite să facă exact acest lucru: să lupte pentru ele.
Slavenka Drakulić, scriitoare și activistă feministă:
– Spuneați într-un alt interviu că orice autoritate poate încerca oricând să le ia femeilor din drepturi. Ce credeți că putem face pentru a ne proteja libertățile?
– Din experiența mea, în trecut, drepturile femeilor au fost obținute în două moduri. În țările comuniste, ele au fost emancipate prin lege. Nu spun că acest lucru s-a întâmplat fără contribuția femeilor, dar în mare măsură a fost parte integrantă a comunismului.
Pe de altă parte, lupta femeilor pentru drepturi egale în Occident a trebuit să înceapă de la zero, în stradă, protestând, mărșăluind – pas cu pas, cucerind lege cu lege. A fost o bătălie lungă și istovitoare, dar femeile din Occident au învățat o lecție valoroasă: că trebuie să continue să lupte pentru propriile drepturi. Europa de Est a ratat această lecție, iar asta este îngrijorător, deoarece femeile din această parte a lumii ar putea crede că un anumit partid sau politician le va reprezenta drepturile – se înșală!
Un paradox explicat
– Redați în cartea „Patul Fridei” mai multe scene reprezentative pentru lipsa de solidaritate dintre femei, atât de prezentă și în societățile de azi. De unde credeți că pornesc astfel de atitudini și cum afectează ele mișcarea feministă?
– Solidaritatea în rândul femeilor nu este mai mare decât în rândul bărbaților. Femeile se folosesc de înfățișarea lor pentru a concura și a obține atenție chiar și astăzi, când există mai multe moduri de a-și demonstra capacitățile de a face multe lucruri.
Un astfel de comportament își are originea în vremurile în care femeile erau judecate doar după aspectul lor – acesta reprezenta singura lor valoare și biletul de acces la o căsătorie, la ascensiunea în sfera socială.
Când comunismul s-a prăbușit în 1989, unele tradiții vechi și valori conservatoare, aproape feudale, au revenit datorită influenței căpătate de biserică.
Feminismul este un proces și este diferit în fiecare țară.
– Mișcarea #MeToo a fost aproape inexistentă în Europa Centrală și de Est. În România, de pildă, există numeroase cazuri de abuzuri, însă femeilor le este teamă și chiar rușine să vorbească public despre ce li s-a întâmplat sau să ceară ajutor. Credeți că are legătură cu educația pe care am primit-o în comunism?
– Este nevoie de mult curaj pentru a vorbi despre astfel de lucruri, mai ales într-o societate care este mai obișnuită cu violența împotriva femeilor, cu violența domestică. Da, există societăți mai mult sau mai puțin obișnuite cu violența față de femei. Uitați-vă, de exemplu, la țările scandinave. Paradoxul este că au raportate mai multe cazuri de molestare sau violență domestică decât fostele țări comuniste. Motivul pentru un astfel de comportament este cultural: cetățenii sunt încurajați să raporteze violența și să sune la poliție. Poliția și societatea, în general, sunt mai puțin tolerante față de violență, iar femeile nu sunt ridiculizate acolo.
„Cu cât anxietățile și nevoile sunt mai mari, cu atât oamenii sunt mai ușor de manipulat”
– Cum credeți că a evoluat relația dintre feminism și patriarhat de-a lungul timpului?
– Aceasta este o problemă vastă și complexă; este imposibil să o rezumăm într-un răspuns scurt. Atât feminismul, cât și patriarhatul au multe fațete. În ciuda a peste o sută de ani de luptă a femeilor pentru drepturi egale, nu toate drepturile au fost obținute – de exemplu, un drept fundamental cum este remunerație egală pentru muncă egală. În Uniunea Europeană, bărbații sunt plătiți în medie cu 17% mai mult decât femeile pentru același loc de muncă, dar diferențele de la o țară la alta ar putea fi mult mai mari. În plus, drepturile femeilor ar putea fi revocate – un exemplu este legea privind avortul din Polonia după prăbușirea comunismului în 1989.
În general, situația drepturilor femeilor în majoritatea țărilor este mult mai bună decât la începutul luptei lor, dar – în funcție de locul în care trăiesc – mai sunt încă drepturi de obținut. Amintiți-vă că femeile din SUA nu au obținut un concediu maternal universal. Cultura și tradiția patriarhală par să fie foarte rezistente și acolo!
„Politicienii populiști le oferă oamenilor ce-și doresc: promisiuni”
– În ultimii ani, am asistat la o creștere a naționalismului și a populismului – l-am avut pe Donald Trump în SUA, îl avem pe Viktor Orban în Ungaria, iar Marine Le Pen a fost aproape de a câștiga alegerile în Franța. Și în România avem un partid de extremă dreapta cu o ascensiune fulminantă. De ce credeți că oamenii ajung să voteze și să susțină astfel de politicieni? Ce le oferă ei și nu le oferă democrația?
– Acești politicieni sunt populiști care le oferă oamenilor ceea ce își doresc: promisiuni. Promisiunea unei vieți mai bune, promisiunea unui loc de muncă, a unei securități mai bune. Dar aceste promisiuni nu contează cu adevărat, pentru că oricum acești politicieni nu intenționează să le respecte. Am văzut, de asemenea, cum dezvoltarea tehnologiei din secolul XXI ajută foarte mult la popularizarea a tot felul de idei și ideologii, ne confruntăm cu o avalanșă de fake news.
Totuși, motivele pentru care oamenii îi votează ar putea fi mult mai multe, cum ar fi situația economică și politică din țară, dezamăgirea față de realitate, situația mondială nesigură.
Cu cât anxietățile și nevoile sunt mai mari, cu atât oamenii sunt mai ușor de manipulat. Are legătură cu psihologia noastră.
„Până în clasa a VIII-a, copiii știu deja multe despre sex”
– De câțiva ani, în România există o dezbatere aprinsă pe tema educației sexuale în școli, deși România este campioana europeană în ceea ce privește mamele minore. De ce educația sexuală este importantă în societățile moderne?
– Avem o problemă similară în Croația. Se întâmplă să nu mai cred că educația sexuală este importantă. Pentru că sistemele noastre de educație, așa cum sunt ele azi, sunt teribil de demodate. Toată Europa de Est a ratat perioada de acum 10-20 de ani, când erau necesare reforme. Acum, copiii sunt educați despre sex prin intermediul internetului! Până în clasa a VIII-a, copiii știu deja mult mai multe decât doresc părinții și este prea târziu pentru a-i mai educa la acest capitol.
– Dar de ce credeți că acest subiect are un impact atât de polarizant pentru societate chiar și în secolul XXI?
– La fel ca în cazul drepturilor femeilor, este o parte a conflictului dintre valorile tradiționale patriarhale, adică conservatoare, și cele liberale. În prezent, pretextul pentru propaganda antiavort este criza demografică din Europa de Est. Tinerii educați părăsesc țările lor în număr mare în căutarea unui loc de muncă plătit decent în Occident. În plus, în unele țări, precum Croația, mor mai mulți oameni decât se nasc. Cu toate acestea, presiunea asupra femeilor nu va rezolva problema.
– Ce ar putea să o facă atunci?
– Îmbunătățirea șanselor de angajare și a condițiilor de trai ar putea încuraja oamenii să aibă mai mulți copii, dar acest lucru nu se întâmplă. Dar, indiferent în ce țară și indiferent sub ce regim, politica ar dori să reglementeze drepturile femeilor, în special dreptul de a alege să faci un avort. Este de la sine înțeles că femeia însăși ar trebui să decidă dacă să aibă sau nu un copil – este corpul ei. Dar, în același timp, copiii sunt bunuri prețioase și pentru stat: sunt cetățeni, viitori soldați, forță de muncă, membri ai unei națiuni sau ai unui grup etnic.
Decizia femeii implică mult mai mult decât dorința ei privată – de aceea, nevoia de control asupra corpului femeilor. Este mai dificil în democrații decât în regimurile autoritare să le fie revocate drepturile, dar ar trebui să ne amintim că acest lucru s-ar putea întâmpla oricând.
E nevoie de timp chiar și pentru a înțelege că femeile merită o participare mai bună în politică.
– În România există însă o raportare problematică: sunt mulți cetățeni care cred că participarea femeilor în procesul decizional este doar o echitate artificială dictată de UE, și nu o necesitate socială. De unde credeți că vine această poziționare?
– Nu vreau să dau vina pe comunism pentru tot ceea ce nu merge bine astăzi, dar ar trebui să știm că în comunism a existat o tradiție a cotei și a participării oficiale a femeilor și tinerilor în diferite organe și instituții ale partidului comunist și ale statului. Prin urmare, poate că această aversiune față de implicarea formală persistă și astăzi, indiferent dacă este numită corectitudine politică.
Aveți dreptate, jumătate din populație nu este reprezentată în mod egal, nu doar în România. Ar fi normal să se schimbe acest lucru în favoarea femeilor, dar este un proces lent, pentru că, pe lângă deciziile politice, implică schimbări de conștiință. Este nevoie de timp chiar și pentru a înțelege că femeile merită o participare mai bună.
– Din punctul dumneavoastră de vedere, care sunt noile provocări cu care se confruntă feminismul în Europa? Și cum pot fi acestea contracarate?
– Nu există o singură mișcare care să unească toate femeile din Europa. Țările au probleme și nevoi diferite. Nu putem contracara provocările vechi și noi pentru femei decât rămânând în alertă, fiind conștiente de drepturile noastre, cerându-le și apărându-le. Pentru femei, este important să înțeleagă că lupta pentru drepturile lor nu este niciodată încheiată.