Fricile unui scriitor irakian, care a trăit toată viața sub teroare: „Mi-e teamă să plec din țară. Emigranții își rup din amintiri și din suflet”

• L-am întâlnit la Iași, la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere, unde scriitorul în vârstă de 46 de ani a acceptat să ofere un interviu pentru cititorii Libertatea.
• Ahmed Saadawi a trăit toată viața sub teroarea organizațiilor teroriste și a conflictelor din regiune, fie că a fost vorba de Al-Quaeda sau de Statul Islamic.
• Ne-a povestit despre ultimul său roman, “Frankenstein în Bagdad”, dar și despre situația din Irak în ultimii ani și despre moștenirea culturală.
• A revenit de multe ori în interviu asupra violențelor care au avut loc în octombrie în capitala Irakului, unde mai bine de 100 de tineri care protestau au fost bătuți și uciși de forțele guvernamentale.

-Reporter: Irak are una dintre cele mai vechi culturi din lume. Cât anume din această cultură s-a pierdut în nenumăratele războaie din ultimele decenii?
–Ahmed Saadawi: Ceea ce a rămas, ceea ce s-a redescoperit din cultură și tot ce este moștenit acum în Irak reprezintă doar 5% din ceea ce a fost odată.

Recomandări

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

Atunci când a fost atacat Mosul, un oraș religios important, de către Statul Islamic, s-a descoperit sub Marea Moschee din al-Nuri un castel vechi de 2.700 de ani, în care a locuit regele Esarhaddon.

Aparent, cei responsabili de cult din Mosul nu au vrut să îl lase să fie vizibil, ci l-au lăsat în subsol, ca să facă un nou loc religios. Acum câțiva ani, a plouat torențial în Irak și, din cauza texturii solului și a felului în care erau săpate tunelurile sub monument, pământul s-a surpat și, în unele locuri, s-a scufundat. După acest incident, oamenii au găsit bijuterii foarte vechi pe străzi, aduse de șiroaie.

Ahmed Saadawi:

Ceea ce spun e ce s-a întâmplat oficial, nu e o părere personală. 95% din bogăția Irakului este în subsol. Asta pe de o parte.

De cealaltă parte – ca să răspund și la întrebarea dumneavoastră -, au fost foarte mulți cei care au furat din bogăția și cultura Irakului. De exemplu Daesh, despre care știm cu toții, nu s-a limitat doar la a fura din bogăția țării, ci a și denaturalizat cultura țării. Acum, statul lucrează să readucă lucrurile la starea în care erau odată.

Dar acest furt de cultură și de bogăție din țară există de pe vremea lui Saddam Hussein.

”Cultura Irakului este prezentă peste tot în lume”

-Vorbim despre un popor care are mii de ani de istorie culturală. Mai poate fi recuperat ceva din patrimoniul cultural?
-Având în vedere că totul este valoros, dacă încă există obiecte de cultură, fie că au fost furate sau nu, trebuie să realizăm că ele aparțin țării, patrimoniului nostru cultural. Ceea ce este mai dureros este faptul că unele obiecte de cultură sunt distruse și nu vor mai putea fi recuperate niciodată. Aceasta este cea mai mare problemă.

Recomandări

Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile

Acum câțiva ani, am fost la Berlin, la Muzeul Pergamon, cu prietenii mei, unde am fost uimit să văd Poarta Ishtar (monument construit în anul 600 îHr, la ordinul împăratului Nabucodonosor al II-lea, fiind cea de-a opta poartă de intrare în orașul interior al cetății Babilon – n.r.).

Prietenii mei mi-au spus atunci: «Sunt foarte, foarte frumoase toate aceste monumente. Trebuie să le aduceți înapoi în Irak». M-am uitat la ei și m-am întrebat de ce. Toată lumea vede aceste porți aici, iar în Irak s-ar putea să fie distruse sau poate vor fi încuiate într-un muzeu și nu le va mai vedea nimeni.

Ahmed Saadawi:

-În acest fel, cultura irakiană s-a răspândit mai puternic în lume.
-Da, dar asta nu trebuie să ne facă să uităm că există totuși reguli și factori externi, politici și legislativi, care țin de Guvern. Executivul insistă ca tot ce înseamnă monument irakian să se întoarcă în țară, indiferent de importanța pe care o are sau nu această răspândire.

Dar în momentul de față nu putem să nu remarcăm faptul că toată cultura Irakului este prezentă peste tot în lume. Inclusiv oamenii care cumpără lucruri ce fac trimitere la cultura și la moștenirea veche a Irakului… aceștia nu le vor ascunde, le vor arăta prietenilor și astfel cultura din Irak va fi mai răspândită.

Recomandări

Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”

Din punctul meu de vedere, consider că cel mai important pas pe subiectul acesta este să identificăm unde se regăsesc lucrurile și monumentele care sunt deja răspândite și care se referă la cultura irakiană și să amenajăm locurile astea ca să fie protejate de către oameni.

Trebuie să ne dorim să avem o cultură irakiană deschisă și către celelalte culturi, deoarece Irakul este foarte bogat din acest punct de vedere și are multe de împărtășit.

De pe vremea lui Saddam Hussein s-a încercat acest lucru. Pe vremea lui Saddam s-a lucrat mult pentru protejarea monumentelor din Irak prin diverse tehnici, cu diverse instrumente. Una dintre idei a fost să mute monumentele cu totul din loc în loc.

Ahmed Saadawi:

Datorită acestor acțiuni, când s-au mutat monumente, s-au găsit și dedesubt, în subteran, alte monumente foarte importante, dar în același timp s-au distrus și multe vestigii.

”Emigranții își rup din amintirile și din sufletul lor”

-Poporul român și cel irakian au o puternică legătură în comun – emigrarea. Ceea ce diferă esențialmente sunt cauzele: românii caută bunăstare, în timp ce irakienii fug de război. Cum poate fi oprit fenomenul acesta?
–În principiu, omul face tot posibilul să-și caute un loc mai bun în care să trăiască și acesta este, până la urmă, dreptul fiecăruia dintre noi. Oricât ai căuta un loc mai bun însă, tot vei simți nevoia să cauți în continuare un altul și mai bun. Este un cerc vicios.

Doar că, din păcate, emigranții își rup din amintirile lor, din sufletul lor, își abandonează familiile și trecutul. Am scris o carte în care personajul principal caută un loc care să fie mult mai bun decât prezentul și mult mai bun decât viitorul. E un loc închipuit, de vis. Și această persoană vrea să ia tot ce e mai bun din țara lui și ce e mai bun din țara de vis, pe care și-o închipuie, și să se mute în acest loc nou.

Ahmed Saadawi:

Cred că dacă vrei să oprești emigrarea trebuie să găsești în țara ta natală lucrurile pe care le cauți în țara unde vrei să emigrezi. Din punctul meu de vedere, românul ar trebui să încerce să își găsească un loc de muncă în țara sa, care să-l facă fericit, și să nu caute prin alte țări. Atunci când irakianul va găsi pace la Bagdad, credeți-mă că nu o să aibă nevoie să plece din țară.

”În carte am vrut să arăt într-o lumină nouă imaginea Bagdadului”

-Viziunea asupra unui Frankenstein modern din ultima carte – “Frankenstein în Bagdad” a fost foarte bine primită de critici. “The Guardian” l-a numit ca fiind “un portret acut al intoleranței și incapacității politice din Orientul Mijlociu, o absurdă fabulă de moralitate și un roman horror”. Este un buchet complex pentru cititorii care nu cunosc universul dumneavoastră. Cum ați gândit inițial cartea?
-Când am scris cartea am vrut să arăt într-o lumină nouă imaginea Bagdadului. Nu așa este văzută în realitate de către ceilalți, dar irakienii așa o văd.

Și am vrut foarte mult să arăt cum trăiesc zi de zi cetățenii din Irak, ce mănâncă, ce gândesc, care e realitatea lor adevărată, dar și care sunt fricile lor, fiindcă ele sunt cele care, de fapt, creează monștri. Ideea este că oamenii nu știu exact dacă personajul Frankenstein din cartea mea există sau nu, frica, în final, a creat acest personaj.

-Sunt foarte mult teme majore în roman, mai ales în prima sa parte. Hadi, un personaj care căuta printre gunoaie, pune laolaltă părți pentru a întregi cadavre. Într-un astfel de cadavru, format din mai multe bucăți, ajunge să se întrupeze și “Whatsitsname”, Frankensteinul dumneavoastră. Întrebat de prietenii săi de ce face asta, el dă un răspuns de o autenticitate înfiorătoare – “l-am făcut complet (n.red. – trupul), astfel încât să nu fie tratat ca un gunoi, să fie respectat ca alți morți, să aibă parte de o înmormântare autentică”. Cât de mare a fost această problemă în Irak, în perioada conflictelor?
-Am fost șocat, în perioada în care am scris cartea, de lipsa de respect pentru umanitate care a fost în Bagdad și care, din păcate, continuă.

Chiar ieri (n.red. – sâmbătă, 5 octombrie 2019), guvernul din Irak a emis un comunicat în care condamnă ceea ce se întâmplă acum în Bagdad, manifestările, iar în acest comunicat guvernul le promite cetățenilor că va asigura locuri de muncă, o viață mult mai bună.

Dar, cu toate aceste promisiuni, guvernul nu s-a referit și nu a pomenit deloc acele 107 persoane tinere care au murit. E ca și cum persoanele au fost omorâte de altcineva, care nici nu există, când de fapt chiar guvernul a fost cel care le-a omorât. Avem dovezi în acest sens – dacă vă uitați pe Facebook, veți vedea înregistrări cu oamenii guvernului care atacă și omoară cetățeni.

Ahmed Saadawi:

Iar lipsa de respect față de cetățeni și lipsa de valoare pe care o avem noi în ochii acestui guvern, care nu ne apreciază, este la fel astăzi cum era atunci când am scris eu cartea.

”Uneori regret că nu am plecat din țară”

-Într-un interviu acordat în urmă cu doi ani, ați oferit o prezentare a decăderii Irakului, în care ați spus că în anii 70 exista o stare de bunăstare generală, în anii 80 au început să apară cadavrele, iar anii 90 au fost marcați de o puternică sărăcie. De ce nu ați plecat din țară?
-Sincer să vă spun nu știu. Mereu am găsit motive ca să rămân la mine în țară, uneori chiar regret că nu am făcut pasul acesta, că nu am plecat. Sunt momente în care chiar cred că e important să rămân la mine în țară și să fiu martor la ceea ce se întâmplă – dacă ne gândim bine, toate cărțile pe care le-am scris se datorează și rămânerii mele în țară.

Cred că existența mea în Irak și faptul că încă sunt în țară este un lucru benefic pentru tinerii din Bagdad. Dar, de fapt, astea sunt doar motive, scuze, explicații, nici nu știu cum să le spun… pentru rămânerea mea în țară.

Îmi este frică să plec din țară; probabil îmi este frică că nu voi reuși nimic în altă parte. Este un subiect care mă deranjează. Nu vreau să spun că sunt un om foarte puternic și că acest lucru mă ajută să rămân în țară, doar că mi-e frică să plec.

Ahmed Saadawi:

-Deci a contat și faptul că ați rămas aproape de subiectele din romanele dumneavoastră, ca un martor ocular pentru literatura contemporană. Într-un alt interviu, spuneați că din acest motiv v-ați îndreptat către literatură, fiindcă ce surprindeți în cărți are greutate mai mare și se uită mai greu.
-Adevărul este că în Bagdad pot trăi mult mai bine decât în altă parte, pot câștiga mai bine decât în alte țări. Doar că eu nu caut bogăția, nu mă interesează să fiu și mai cunoscut, și mai bogat, caut exclusiv să am o sursă de inspirație din care să scriu, iar faptul că sunt în Bagdad îmi permite asta.

”Ca să ajungi să fii un om de succes trebuie să știi să te impui”

-Credeți că, pentru ca un scriitor talentat să aibă succes internațional, trebuie să își desfășoare activitatea într-o țară în care să existe un regim dictatorial, autoritar, care să fie la limita democrației sau măcinată de război? Vorbesc de accesul la subiecte puternice, scriitură autentică, pentru că una e să scrii din mijlocul războiului și altceva să scrii din cabana de pe malul lacului din munți.
-Nici un om nu poate să spună că dacă scriu o carte am să reușesc cu siguranță. Am exemplul a doi autori din Albania – unul dintre ei a fugit din regimul comunist, dar, cu toate că a plecat în altă țară, a rămas conectat la ce se întâmpla în țara sa, ataca regimul și guvernul comuniste.

Iar al doilea autor este Ismail Kadere, care nu a plecat din Albania deloc până când a căzut comunismul, a rămas până la final și a ajuns celebru. În schimb, nu scria nimic împotriva comunismului, ba chiar fugea de acest subiect și scria din imaginarul său, ficțiuni, lucruri care nu există.

Ahmed Saadawi:

Când s-au întors oamenii care au fugit înapoi în Albania l-au acuzat că, de fapt, lucra cu acei comuniști. Dar a avut ocazia să fie mai cunoscut ca toți, pentru că este talentat. A ajuns foarte departe.

Iar ca să ajungi să fii un om de succes trebuie să știi să te impui. Poți să alegi să ataci guvernul, să stai la locul tău sau să nu vorbești despre guvern deloc, nu contează – tot ce contează e talentul tău. Uneori poți să ai “o culoare politică bună” și să nu ataci guvernul, dar s-ar putea să nu ai deloc talent și, atunci, degeaba scrii.

-Ați fost și dumneavoastră recent într-o situație delicată. Anul trecut, “Frankenstein în Bagdad” a fost pe lista scurtă a Man Booker Prize (n.red. – cea mai mare distincție literară oferită de comunitatea literară, mai apreciată și decât Premiul Nobel pentru Literatură). În carte, actualul guvern este puternic criticat și totuși prim-ministrul v-a felicitat pe Twitter pentru nominalizare. Credeți că mesajul a fost prea bine ascuns?
-Nu, ei de fapt au observat că am audiență foarte mare și s-au folosit de asta, au vrut să profite de numele meu și să ajungă printre oameni.

-S-au lipit de succesul dumneavoastră.
-Când m-am întors de la un eveniment din 2014, un moment destul de important pentru mine, un rege de acolo m-a invitat la palatul său, să îl vizitez, ca să prezinte personal recunoștința pentru activitatea mea și, în final, să facă un gest frumos. Dar eu scriam chiar împotriva lui și am spus public asta.

Toți politicienii m-au invitat la diverse acțiuni și evenimente, printre care și prim-ministrul. Și prim-ministrului i-am mulțumit pentru invitația pe care mi-a făcut-o, dar am refuzat-o. I-am explicat că nu am nevoie să primesc mulțumiri pentru ceea ce scriu.

I-am spus că înainte să câștig bani și să ajung cunoscut, nu vorbeai cu mine, nu mă cunoșteai, iar acum că am devenit important, mă contactezi. Dacă vrei să mă feliciți, fă-o ca pe un cetățean, nu ca pe un scriitor celebru.

Iar eu ca simplu cetățean îmi doresc ca țara mea să meargă bine, ca tinerii să aibă de muncă, să avem apă potabilă, electricitate zi și noapte.

Ahmed Saadawi:

-Nu felicitări politicianiste.
-Vreau să mă comport ca oricare cetățean din Irak.

“Când pui soluția în mâna unui singur om, el devine un monstru”

-În “Frankenstein în Bagdad”, personajul principal – “Whatsitsname” începe să îi omoare pe cei pe care îi consideră vinovați pentru numeroasele crime care au loc în Bagdad. E un fel de răzbunare asumată pe care poporul irakian simte că ar fi necesară împotriva celor care i-au greșit atât de mult în ultimii ani?
-Aici e problema, da. De obicei, cetățeanul caută un erou care să îl salveze, dar care e problema: când pui soluția în mâna unei singure persoane, acel om devine un monstru. Nu putem să evităm acest lucru.

Singurul remediu adevărat este să participăm cu toții la găsirea unei soluții, să nu împuternicim o singură persoană, iar noi să ne închinăm în fața ei, fiindcă este cea mai mare greșeală pe care putem să o facem.

Nu contează dacă oamenii sau politicienii sunt de treabă, tot vor ajunge la un moment dat criminali dacă le dai puterea. Puterea corupe. Salvatorul, nu contează dacă este de treabă sau nu cu cetățeanul, odată ce i-ai dat toată puterea pe mână, va deveni un monstru și un criminal.

Iar soluția înțeleaptă este să lucrăm împreună, să avem acest simț al responsabilității unul față de celălalt și nu să stăm într-un colț și să dăm puterea unei singure persoane.

Urmărește-ne pe Google News