Femeia spune că nu i s-a părut nimic anormal în comportamentul soțului ei. Asta deşi primul caz de agresiune sexuală de care este acuzat datează din 2009, iar colegii îl porecliseră „Violatorul”…
„Ăla trebuie dus la spital, internat, nu ținut acolo. Că omul este cu capul”, a declarat femeia.
Soția lui Eugen Stan povesteşte că bărbatul a suferit un șoc puternic în momentul în care banca l-a dat afară din casă pentru că a girat împrumutul altei persoane.
„Pe 2 februarie 2016 a fost sunat de executor și i s-a spus să elibereze casa în 24 de ore”, a precizat aceasta.
Cu toate acestea, psihologii spun că aceste probleme nu ar trebui să influenţeze comportamentul sexual deviant.
„Declicul unui astfel de șoc poate să fie un comportament legat de agresivitatea pe care o are față de alte persoane. Pedofilia este o boală, o deviație a instinctului sexual. Originea este în copilărie, este legată de relațiile pe care le-a avut cu alți copii mai mari sau poate în familie”, a explicat psihologul Keren Rosner.
În interviul pentru Realitatea TV, soţia poliţistului pedofil acuză anchetatorii care au participat la percheziții că i-au vandalizat casa.
Mai mult, femeia susține că i-ar fi dispărut verigheta chiar în timpul perchezițiilor ce îl vizau pe Eugen Stan și le cere procurorilor să investigheze furtul acesteia.
La jumătate lunii ianuarie procurorii PICCJ au făcut o percheziție și au controlat boxa aferentă unui apartament în care a locuit la un moment dat polițistul.
Urmare perchezițiilor anchetatorii au ridicat și mașina polițistului, un autoturism Dacia Logan. Inculpatul a fost prezent la procedurile judiciare la fel ca și avocatul acestuia.
Eugen Stan a fost surprins de camerele de supraveghere dintr-un bloc bucureștean, în data de 5 ianuarie, în timp ce pipăia doi copii, frate și soră, în liftul unui bloc din cartierul Drumul Taberei.
A fost prins luni, 8 ianuarie, după mai multe zile în care a fost căutat de polițiști, dar și după o mobilizare pe rețelele de socializare.
Ulterior, după ce s-a aflat că este polițist la Brigada Rugtieră, șeful său direct a rămas fără funcție, iar șeful Poliției Române a fost înlocuit.
Bărbatul a fost acuzat și de alte două cazuri de agresiune sexuală comise în 2009, care s-a prescris, și în 2016.
CITEȘTE ȘI… VIDEO | Românii care au traversat Atlanticul, în direct la Interviurile Libertatea: „Visul oricărui bărbat e să stea de sărbători cu alţi 3 bărbaţi”
Un cotidian german a publicat un reportaj despre Teleorman: ”Partidul a dat, partidul a luat”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro