Interviu cu un futurolog care predă în Franța despre cum va arăta lumea peste 40 de ani. „Folosim o bandă de scotch ca să lipim un obiect stricat”

David Kalisz este într-o cameră de hotel din Porto, Portugalia, unde petrece o scurtă vacanță. Convenim că în urmă cu doi ani, deși existau platformele de videoconferință, nu ne-am fi gândit să facem interviul în acest mod. La fel și-a ținut și cursul de la facultate „Megatrenduri și înțelegerea viitorului” și tot așa le-a vorbit și participanților la conferința Future Summit despre adaptarea la incertitudine.

În pandemie mai ales, oamenii de afaceri au venit spre el ca să afle cum să-și adapteze afacerea. De fiecare dată le-a zis că nu există un singur scenariu de transformare și că ei nu ghicesc viitorul într-un glob de cristal. Metodele științifice și imaginația combinate pot oferi însă imagini posibile pe marginea cărora să te poți pregăti.

Libertatea: Cât de precis putem prezice viitorul?
David Kalisz: Nu cred că putem prezice viitorul deloc. În mii de ani nu am avut niciodată posibilitatea de a prezice viitorul și nici astăzi nu putem. Dar nu ne-am oprit niciodată din a ne imagina viitorul și aici e partea interesantă: ce putem face este să ne imaginăm posibilele fapte, scenarii care se pot întâmpla în viitor.

Recomandări

PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

Avem un citat celebru din cartea „After shock”, de Alvin Toffler: „în ce privește viitorul, nu e vorba de predicții, ci de imaginație”. Dacă îți imaginezi un viitor mai bun, o societate mai bună și dacă începi cu micro-acțiuni azi, vei produce macro-urmări.

– Vi s-a întâmplat ca oamenii cu care interacționați să confunde futurologia cu încercările mistice de a prezice viitorul, de tipul Nostradamus?
– Da, se întâmplă des. Eu prefer să mă numesc analist strategic de previziune. Noi nu avem cărți de tarot, globuri de cristal ca să vedem ce se va întâmpla. E adevărat că de la începutul pandemiei, ideea de futurologie a căpătat mai multă atenție.

Noi spunem că nu poate fi un singur tip de viitor. Pe modelul cu care lucrăm spunem că sunt cel puțin patru tipuri. Un model realizat în anii ‘70 spune că viitorul poate fi legat de creștere, declin, constrângere și transformare. Ultimul scenariu, al transformării, este cel mai plin de provocări.

E adevărat că mulți m-au contactat pe mine sau pe colegi în timpul pandemiei și ne-au spus: „voi lucrați cu viitorul, știți ce-o să se întâmple, spuneți-ne și nouă ce să facem!”

Cum am spus, nu avem soluții perfecte, nici nu mai putem prezice așa cum o făceam în trecut și asta din cauza creșterii cantității de date și a accesului la informații, creșterea populației care a venit cu un nivel sporit de instabilitate în lume. Metodele statistice de bază, predicțiile pe bază cantitativă nu mai funcționează la fel de bine. De aceea am investit efort în tehnicile calitative, ca să punem la lucru imaginația, am făcut workshopuri, urmărim trendurile, facem analize retrospective.

Recomandări

Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală

Dacă m-ai întreba, Andreea, care va fi viitorul tău, nu-ți pot spune, dar când ne gândim la masele globale, la grupuri de persoane pentru care avem date agregate, am putea să prezicem anumite trenduri, putem vedea schimbările.

De exemplu, facem studii cu privire la cum va arăta populația globală. În Europa sunt 1,6 copii la fiecare femeie, în Africa sunt 4,7 copii la fiecare femeie și dacă trendul se va menține, ne vom putea imagina care va fi structura populației în 50-100 de ani.

David Kalisz, futurolog:

Așa că în anumite țări ne putem gândi la așa-zisele „scenarii de culoare”, așa cum în alte țări ne putem gândi la scenarii fără copii. Sunt câteva țări în Europa în care deja este un trend negativ.

„Sunt două modalități care ne pot duce spre a imagina viitorul: curiozitatea și frica”

– Am cumpărat recent de la un anticariat reviste „National Geographic” din anii ‘80-‘90 și în toate erau articole care previzionau viitoarele pandemii, vorbeau de zoonoze (infecții contagioase provocate de bacterii, n.r.), articole care nu au avut ecou în societate. Practic, putem vorbi de oameni care au previzionat pandemia de azi…
– Jucam un joc video care a fost creat în 2017 în Noua Zeelandă și care avea o carte legată de o pandemie, pe care scria: ce-ar fi dacă virusul Ebola ar avea mutații și ar cauza o pandemie globală?

Recomandări

Pensionarii din Ucraina, nevoiți să se întoarcă la lucru din cauza lipsei forței de muncă | VIDEO

Un alt joc pe care l-am jucat apoi, în 2018, creat de Institutul Viitorului din California, presupunea un scenariu – pare o nebunie azi – care zicea că în China există un virus care creează probleme respiratorii, ceva care ne afectează plămânii și cauzează o pandemie globală, ce facem? Toți râdeau, ziceau că n-o să se întâmple.

De altfel, asta e reacția noastră comună cu privire la viitor: zicem că nu e posibil, că n-o să se întâmple sau poate că e posibil, dar nu se va întâmpla în timpul vieții mele. E un mod natural prin care încercăm să îndepărtăm ceea ce ni se pare improbabil. Avem tendința de a ne concentra mai mult pe lucrurile care ne convin, e atât de simplu.

Când vorbim despre viitor în general, sunt două modalități care ne pot duce spre a imagina viitorul: curiozitatea și frica. Această combinație între curiozitate și frică ne spune că avem de-a face cu ceva periculos, care ne poate afecta viețile în rău, dar nu vreau să mă gândesc la asta.

David Kalisz, futurolog:

În filmele science fiction, fiindcă uneori lucrăm cu elemente din science fiction, avem roboți, inteligență artificială, scenarii prin care vor controla lumea, majoritatea scenarii negative. Cred că a fost spus cam totul cu privire la scenariile negative. Ce le spun mereu oamenilor de afaceri și studenților mei este că avem nevoie să ne focusăm pe scenariile pozitive. Scenariile negative ne dau opțiunea de a nu acționa, de a nu ne responsabiliza, însă dacă vrem să luăm acțiuni cu privire la climă, planetă, apă, acces egal la educație și cunoaștere, asta cere acțiune.

– O întrebare pe care o aveam în minte de la începutul pandemiei este: măsurile de siguranță ale acestei pandemii ne vor defini viețile mult timp de-acum încolo?
– Eu nu cred că ne vom întoarce la normalitatea pe care o cunoșteam dinainte. Anumite zone din viața noastră sunt deja diferite. Și acest interviu ar fi fost posibil și înainte prin videoconferință, dar nu foloseam aceste aplicații. Modul meu de a lucra s-a schimbat, mi se cere să fiu la birou trei zile pe săptămână, nu cinci. Dacă m-ai întreba dacă aș vrea să mă întorc la munca dinainte, aș zice nu, nu mai cred că e necesar să fiu la muncă cinci zile pe săptămână. Ne e dor de interacțiunea cu oamenii, dar nu cinci zile pe săptămână, de la 9 la 5.

Studenții nu mai vor să stea la universitate cinci zile pe săptămână. Vor să aibă posibilitatea de a învăța diferit, de a-și dezvolta alte abilități, să ia legătura cu oameni de pe tot globul fără a fi necesar să se afle nu știu unde.

Vom fi pregătiți pentru următoarea pandemie? Nu cred. Pentru că avem această tendință de a uita foarte repede lucrurile rele care ni se întâmplă.

„O parte măcar a educației va rămâne în online, cu siguranță”

– La ce să ne așteptăm în domeniul educației, pentru că sunt păreri împărțite despre școala online?
– Eu am început să lucrez în domeniul educației în 2010, dar recent, din septembrie, ocup funcția de decan al departamentului de Programe Expert la Școala de Business din Paris și lucrăm mult pe strategiile viitoare. În învățământul superior, unde cheltuielile sunt mari, am văzut cel puțin în SUA că au scăzut costurile educației, fiindcă s-a mutat online.

Cred că sunt multe oportunități acum, dar trebuie să avem grijă să nu pierdem calitatea predării. Eu mi-am ținut cursurile cu studenții în pandemie și cred că au mers bine. Cred că o parte măcar a educației va rămâne în online, cu siguranță.

Nu văd posibilitatea ca toate lucrurile să revină cu totul la experiența fizică, fiindcă economic și pedagogic nu mai are sens.

„Suntem mai puțin fizici”

– Am văzut recent că la COP26 (Conferința Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, n.r.) marile puteri și-au dat deadline 2060 pentru a ajunge la o amprentă zero de carbon. Care este viziunea dumneavoastră pentru 2050-2060?
– Când mă gândesc la țintele legate de sustenabilitate și schimbare climatică, emisii de carbon, cred că în economiile moderne vom vedea multe schimbări. Se întâmplă multe lucruri în Franța, Germania, Olanda, schimbările privesc mai ales metropolele. Planificarea urbană se schimbă, vrem mai mulți copaci decât drumuri, mai multe piste de biciclete decât autostrăzi. Deci văd 2050-2060 în culori optimiste.

Cum William Gibson (scriitor canadian de ficțiune speculativă, n.r.) a spus: „viitorul e deja aici, dar nu e distribuit în mod egal”. În unele țări din Asia, Africa, aceste schimbări nu vor fi văzute foarte curând.

Ce mă îngrijorează însă legat de aceste planuri ambițioase cu privire la 2060 este faptul că măsurile pe care le luăm, deși sunt frumoase, cu mai mulți copaci în orașe, par un bandaj mic pe o rană imensă. Dacă încercăm să folosim o bandă de scotch ca să lipim un obiect stricat, mă îngrijorează că măsurile de azi nu sunt suficiente pentru planurile din 2050-2060. Dacă nu începem să facem ceva la o scară mai mare, aceste planuri nu vor putea fi atinse. De asta mi-e teamă.

Dar avem nevoie să fim optimiști, ca să ne putem continua viețile.

Într-unul dintre cursurile mele, care se numește „Megatrenduri și înțelegerea viitorului”, vorbesc despre „Optimism urgent”. Adică exact ce ai spus: avem nevoie să fim optimiști ca să putem să facem ceva azi. Întrebarea este: sunt un bun vector? Adică ce moștenire vei lăsa pentru cei care rămân după mine? Dacă încep să fac ceva azi, poate impactul se va vedea abia în 20-30 de ani.

Scenariile negative de cele mai multe ori nu ne împing la a ne asuma răspunderea. De asta e important optimismul urgent.

David Kalisz, futurolog:

Am ținut o conferință acum câteva luni și am spus că trebuie să înțelegem că vom deveni mai puțin „fizici”, ne atingem și ne întâlnim mai puțin, deja trăim așa. Trebuie să ne gândim la perioada de dinaintea pandemiei ca la vremuri apuse. Vin alte vremuri, dar sunt și semnale pozitive de la această pandemie că putem să facem lucrurile diferit, că putem consuma mai puțin, cumpăra mai puțin, fără ca asta să ne înrăutățească viețile. Poate sunt lucruri în viața noastră de care nu avem neapărat nevoie.

Cine este David Kalisz

Dincolo de cursurile predate la Paris School of Business, acolo unde deține și funcția de decan al programului de experți, David Kalisz este expert în strategie, modele de afaceri și new media. Este doctor în economie la Warsaw School of Economics (Varșovia), autor al cărții „Strategia competitivă. Piața TV în Polonia”.

Urmărește-ne pe Google News