În închisoare, sirianul Omar Alshogre a îndurat chinuri de neînchipuit, dar a avut parte și de școala vieții lui. A fost „student” la ceea ce deținuții cu studii numeau „universitatea șoaptelor”, fiindcă nu aveau voie să vorbească între ei decât în șoaptă. L-a ținut în viață legătura cu ceilalți prizonieri.
Avea 34 de kilograme când a fost răscumpărat de familie din închisoare, a povestit activistul într-un interviu pentru Școala 9. Astăzi, la 25 de ani, a fost admis la Universitatea Georgetown, la care a aplicat cu o scrisoare despre lecțiile închisorii, și ține conferințe în toată lumea despre ce se întâmplă în țara sa.
Școala 9: – Spui adesea că închisoarea ți-a salvat viața. Cum așa?
Omar Alshogre: Când eram în închisoare, satul meu, în care trăia familia mea, a fost atacat. Mi-au ucis tatăl și doi dintre frați. Au făcut un masacru. Dacă aș fi fost liber, în afara închisorii, cu familia mea, aș fi fost omorât. Apoi, în închisoare m-am îmbolnăvit de tuberculoză. Și tuberculoza a făcut lucrurile mai ușoare pentru mine și m-a ajutat să plec în Europa. M-au văzut că sunt bolnav și m-au ajutat cu toate. În spitalul din Suedia mi-am făcut primul prieten care m-a ajutat să mă integrez în societate. M-a prezentat familiei lui și chiar a aranjat să trăiesc cu el și cu familia lui. Și ei au devenit familia mea. Asta m-a ajutat să înțeleg societatea, să iubesc țara și să mă simt acasă în Suedia.
– Erai doar un adolescent când ai fost arestat. Ce-a fost în mintea ta când ai fost ridicat de poliție?
– De primele șase ori când m-au arestat, m-au și eliberat pentru că tatăl meu a plătit ca să mă scoată. Prima dată am fost arestat la 15 ani. Am fost eliberat, arestat din nou, apoi eliberat și arestat din nou. Dar ultima oară când m-au arestat, aveam 17 ani. De data asta am mai ieșit din pușcărie abia la 20 de ani. Am stat trei ani închis. Eram înspăimântat, îngrijorat și singur. Verii mei au fost arestați cu mine, dar au murit în închisoare. După moartea lor, am rămas complet singur, înconjurat de străini, ceilalți prizonieri și de gărzile care îmi dădeau fiori. Îmi era în permanență teamă că o să mor și că nimeni n-o să știe că am murit.
„Port în mine sufletul deținuților”
– Mama ta a ajuns în Turcia și a plătit pentru eliberarea ta. Cum a fost organizată operațiunea de salvare?
– Practic, m-au ajutat să evadez din pușcărie. Gărzile au primit 20.000 de dolari ca să-mi dea drumul din pușcărie. Era un alt coleg de pușcărie în aceeași celulă cu mine care urma să fie eliberat. Așa că l-au ucis și mi-au dat mie numele lui. M-au scos din pușcărie cu numele lui.
– Deci ești mort în documente?
– Da.
– Cum te-a făcut să te simți faptul că fără voia ta, cineva a trebuit să moară ca tu să trăiești?
– E o responsabilitate pe care o port cu mine. Nu pot să mă opresc din a susține și a promova drepturile prizonierilor din Siria, de vreme ce port în mine sufletul lor.
– Cum ai reușit să recuperezi pierderile din educația ta, având în vedere că ai stat atâta în închisoare?
– În Suedia am reluat liceul. Am studiat intensiv trei ani într-unul. M-am descurcat bine, am avut rezultate bune și apoi am început să studiez inginerie în Suedia. Între timp am ajuns în SUA să lucrez la implementarea unei legi numite *Caesar Act. M-am întors în Suedia din cauza situației cu coronavirusul. Și acum aștept să mă mut în SUA pentru a-mi începe studiile la Georgetown.
– Ce ți-ai dori ca oamenii să știe despre țara ta și despre oamenii care se chinuie să supraviețuiască în Siria?
– Războiul din Siria nu a început din cauza problemelor economice, ci din cauza regimului politic dictatorial pe care îl avem. Noi am pornit revoluția pentru a fi liberi. Nu pentru că voiam mâncare, bani, case, noi voiam să fim liberi. Voiam să avem o viață normală, să decidem pentru noi înșine.
Astăzi, oamenii din Siria sunt omorâți, torturați, înfometați pentru că vor să fie liberi. Asta se întâmplă în Siria acum, dar se poate întâmpla în orice țară, dacă nu îți pasă de oameni. Trebuie să-i ajutăm pe oameni, ca să ne ajute și ei pe noi. Adică îți construiești aliați acum, altfel nu vei avea pe nimeni alături când vei avea probleme. Trebuie să ne pese. Fiecăruia dintre noi îi pasă de ceva. Tu poate ai grija articolului pe care îl vei scrie, alții poate sunt îngrijorați cu privire la familiile lor, alții sunt poate îngrijorați de război. Fiecare are o teamă. Asta ne unește, temerile și grijile noastre. Așa că trebuie să avem grijă unii de alții.
Interviul integral pe Școala 9.
* Actul de protecție civilă Caesar în Siria, pe scurt Caesar Act, este un document care prevede o serie de sancțiuni ale SUA pentru guvernul sirian pentru crimele de război. Omar Alshogre este în prezent directorul Departamentului pentru Drepturilor Deținuților în cadrul Syrian Emergency Task Force care este partener cu Caesar Team, care se ocupă de noua legislație. Numele „Caesar” vine de la numele de cod pe care l-a avut fotograful militar sirian care a reușit să scoată din țara sa 55.000 de fotografii cu atrocitățile din pușcăriile regimului Assad.