1 comentariu„Violul este cea mai ieftină armă cunoscută de om”, scria jurnalista Christina Lamb în cartea sa „Our Bodies, Their Battlefield”, o armă folosită acum în războiul din Ucraina la fel de strategic precum bombele și gloanțele. Doar că, față de orașele bombardate și gropile cu morți, violul e mai puțin vizibil. Organizația La Strada Ucraina, cu sediul în Kiev, are mediatori în toată țara care încearcă să ajute victimele și să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că violul și agresiunea sexuală reprezintă o încălcare a dreptului internațional umanitar.
În Bucha, 25 de fete și femei cu vârste între 14 și 24 de ani au fost ținute într-un subsol de soldații ruși care au amenințat că „le violează până când nu vor mai dori să aibă niciun contact sexual cu niciun bărbat, pentru a le împiedica să aibă copii ucraineni”. Nouă dintre aceste fete sunt acum însărcinate.
Tot mai multe acuzații de violențe sexuale au apărut în presa internațională la adresa soldaților ruși, însă ambasadorul Rusiei la ONU neagă spunând că este vorba despre o „intenție clară de a-i prezenta pe soldații ruși drept sadici și violatori”.
„Violul este crimă de război”
Apelurile primite de organizația LaStrada Ucraina, parte dintr-o rețea internațională care oferă suport legal și psihologic victimelor violenței domestice, de gen sau sexuale, arată însă că violul este cât se poate de real în Ucraina. Investigații naționale și internaționale au fost demarate pentru a găsi agresorii.
1.586 de apeluri a primit organizația LaStrada din 24 februarie până pe 31 martie la linia națională. Cel puțin 9 apeluri au venit de la victime ale violului.
LaStrada are două linii naționale deschise de mai bine de 20 de ani, una pentru femei în situații vulnerabile și una pentru copii. Acum, organizația lucrează cel mai mult cu victime ale războiului. Într-un interviu pentru Libertatea, avocata Yuliia Anosova explică efectele pe care le produce violența sexuală într-un război și cât de necesar este ca organismele internaționale să identificate violurile ca „crime de război”. „Pentru a-i pedepsi pe vinovați.”
Libertatea: Câte apeluri ați primit de la victime ale violului? Estimați că numărul este mai mare, dar că femeilor le este greu să vă contacteze?
Yuliia Anosova: Am primit mai multe apeluri de la femei care au fost violate de soldați ruși, am primit cel puțin 9 apeluri, în care erau raportate mai multe victime.
Le este greu într-adevăr persoanelor care se află în teritoriile ocupate să ne apeleze acum, dar cele mai multe nu ne contactează pentru că nu vor să raporteze aceste cazuri. De multe ori ne contactează pentru alte informații, nu pentru a raporta un caz, ci pentru legi, ajutoare sociale etc. Și pe parcursul conversației aflăm că este și o victimă a violului.
Două apeluri din Herson, oraș ocupat de ruși
– Cine sunt victimele care vă contactează?
– Victime de toate vârstele, de la fetițe de 12 ani la femei peste 45 de ani. Ne contactează femei care se află în regiuni diferite din Ucraina și care au ajuns totuși într-o zonă mai sigură, unde au familie și prietenii. Aproape toate cazurile raportate către noi au avut loc cu violențe comise în regiunea Kievului, nu în oraș în sine, ci lângă, ca Bucha, Irpin etc. Am avut un singur apel din zona Herson care este ocupată.
– Și ce v-au cerut aceste victime din Herson, cum le puteți ajuta de la distanță?
– În acest caz, au fost două victime din Herson – dintre care una minoră. Au fost violate de un grup de soldați ruși. Au cerut consiliere psihologică și au vrut să raporteze cazul lor la poliție – ceea ce nu se întâmplă foarte des. Ele însă, fiind într-un teritoriu ocupat, nu au putut ajunge la poliție. Le-am oferit suport psihologic și le-am îndrumat, dacă au posibilitatea, să se ducă într-un loc sigur pentru a primi ajutor medical.
Cele mai multe victime nu raportează violurile către poliție
– Victimele nu raportează către poliție pentru că sunt blocate în zone ocupate de ruși sau există și alte motive pentru care preferă să nu o facă?
– Violurile și violența sexuală sunt subraportate și în timp de pace. Victimele din zona Kievului nu sunt pregătite încă să raporteze, au nevoie să se pregătească psihologic pentru asta, pentru că sunt pur și simplu devastate. În alte cazuri, comunitatea lor știe ce li s-a întâmplat și nu vor să fie și mai mult în centrul atenției, în această perioadă.
Multe alte victime se află în zona de est a Ucrainei; cele care încep să raporteze violurile sunt cele care au ajuns într-o zonă sigură, iar nevoile de bază le-au fost îndeplinite.
– Care este puterea unei astfel de arme în rândul populației, al societății?
– Terifiază populația, dar pentru că e vorba de soțiile, surorilor lor, de comunitatea lor – îi înfurie și mai tare pe soldații ucraineni. Consecințele pe termen lung înseamnă și mai multe violențe, îi demoralizează și destabilizează pe oameni, diseminează panică în rândul populației care se află încă în pericol, sub ocupație. Sunt multe aspecte diferite.
În urmă cu 8 ani, violul a fost folosit ca instrument de tortură
– A fost folosit violul ca armă de război și în urmă cu 8 ani, în Donbas și Luhansk?
– Raportul misiunii Națiunilor Unite în Ucraina, din perioada 2014-2015, care a fost publicat în martie 2017 arată că violențele sexuale au avut loc atunci – cel mai frecvent – în timpul detenției. Femei și bărbați au fost supuși torturii, violențelor sexuale, violurilor.
Acum însă crimele au loc în casele oamenilor, agresorii intră peste oameni, în gospodăriile lor, și vin cel mai adesea în grupuri. Sunt semne care arată că violul este o armă de război azi.
Raportul din 2017 – a fost nevoie de doi ani de a face investigații și a aduna mărturii – a concluzionat că atunci violul era folosit ca instrument de tortură, nu ca armă de război.
– Există cu adevărat o metodă de a preveni violența sexuală în timpul războiului? Este realistă prevenția într-o astfel de situație?
– În termeni practici, ca avocat, sunt destul de confuză pentru că nu pot să fiu de ajutor cu sfaturi care să funcționează în astfel de condiții, pentru că nu depinde sub nicio formă de victimă. Ce poate face o victimă să prevină un viol? Sunt foarte puține lucruri care pot să fie făcute. Dar încercăm să tragem un semnal de alarmă, suntem constant în alertă, întreagă rețea încearcă să aducă la cunoștință acest fenomen.
Organizația noastră publică materiale cu informații despre ce pot face victimele care au trecut prin asta, cum pot documenta crimele, cum pot primi ajutor medical, consiliere psihologică, cum pot raporta cazurile către poliția ucraineană și organizațiile internaționale. Să știe cel puțin ce pot face odată ce au trecut prin asta.
Doi pași importanți pentru victimă: ajutorul și dovezile
– Este important pentru victime să încerce să documenteze cazurile lor pentru a aduna dovezi?
– Ideal, încurajez pe toată lumea să documenteze aceste violențe, dar din experiența muncii noastre, știm că cel mai important pentru victimă este reabilitarea, ajutorul pe care-l poate primi. Primul pas este ca victima să ajungă într-un spațiu sigur, să primească suport medical, psihologic, legal. Apoi să pregătească dovezi.
Cel mai important este un certificat medico-legal. Dacă este imposibil să ajungă la poliție sau dacă nu vrea, le încurajăm să încerce să ajungă la un spital pentru a obține un certificat care atestă rănile provocate de violența sexuală asupra lor. Le încurajăm, de asemenea, să pregătească o listă cu contactele martorilor și să ia notițe cu informațiile relevante pentru caz.
– Există o așteptare realistă pentru femeile care au fost victime ca agresorii lor să fie acuzați și condamnați?
– O parte din ei deja au fost acuzați. Procurorul de la Curtea Penală Internaţională a fost să vadă masacrul de la Bucha, alte anchete au loc prin exhumarea cadavrelor și verificarea lor – dacă au fost violate sau supuse la alte violențe sexuale.
Procesele în care toți cei vinovați sunt identificați pot dura ani de zile, zeci de ani. Așa cum s-a întâmplat cu războaiele din fosta Iugoslavie, victimele au început să vorbească despre violența sexuală la 10-15 ani după.
„Nu exclud să existe violuri comise și de soldați ucraineni”
– Un articol din The Guardian citează o profesoară care spunea că a fost violată de un bărbat din armata teritorială ucraineană. Riscă femeile în timpul războiului să fie agresate chiar și de către oamenii lor?
– Din cauza războiului, oamenii simt o anumită impunitate, o lipsă de pedeapsă. Pot să apară cazuri de agresiune sexuală în adăposturi, în rândul forțelor teritoriale ucrainene și violența domestică să se intensifice, pentru că accesul la arme este acum mult mai facil. Dacă nu ar fi acest război, însă nu s-ar ajunge aici.
În privința unor violuri comise de ucraineni, momentan, noi nu am primit niciun astfel de apel, dar nu înseamnă că nu se întâmplă. Și în 2014-2015 a existat batalionul Tornado, din Donbas, ai cărui membri au fost acuzați și condamnați pentru diferite crime, inclusiv violuri. Deci nu pot exclude că s-ar întâmpla și azi.
Pericole și pentru femeile care au plecat din calea războiului
– Un alt pericol pentru femeile și copiii care pleacă din Ucraina este traficul de persoane. V-ați confruntat cu astfel de cazuri? Comunicați despre asta în Ucraina pentru a preveni riscul?
– Am primit apeluri la linia noastră de la femei din Polonia și Franța, care odată ce au ajuns la cazarea oferită de unii voluntari, le-a fost solicitat să presteze și alte tipuri de servicii. În Franța, un bărbat i-a cerut unei refugiate să aibă grijă de casă, în Polonia, bărbatul care o caza i-a cerut femeii să aibă grijă de mama lui bolnavă, dar pe fiica ei n-a primit-o. A trebuit să plece dea colo. Sunt cazuri de exploatare pentru cazare. Chiar și înainte de război, erau foarte multe cazuri de exploatare prin muncă – cea mai frecventă metodă era „contractul de muncă fals”. Așa că ne așteptăm să existe multe cazuri de acest fel.
În ceea ce privește exploatarea sexuală – am primit apeluri de la victime din interiorul țării, unei femei care se muta din Kiev în regiunea Liov i s-au cerut favoruri sexuale în schimbul cazării. Iar astfel de cazuri se întâmplă și în țările în care ajung refugiații.
– Din experiența de la ONG, care este procesul prin care victimele trebuie să treacă pentru a avea șanse la reabilitare?
– Primul pas sunt urgențele medicale și psihologice. Victimele care primesc astfel de ajutor sunt mult mai disponibile să raporteze violurile. E nevoie și ca statul să le legitimeze experiența, să sprijine victimele în mai multe moduri, nu doar prin justiție și procese, dar și prin servicii, prin legislație. Trebuie să le recunoască experiența astfel încât și societatea să le susțină.
„Violul se întâmplă mereu în vreme de război. Chiar și în 2022”
– Te-ai fi așteptat ca violul să fie în continuare o armă de război, în secolul 21?
– Membrii familiei mele se află în continuare în regiunea Kievului, nu au vrut să plece, eu am făcut-o. Iar membrii organizației au fost evacuați încă din primele zile. Am analizat situația din 2015 și am zis că – oricât de nerealistic ar părea în 2022 – asta se întâmplă mereu în timpul războiului. Chiar dacă nu-ți vine să crezi, este imposibil să eviți.
– Crezi că violul este văzut cu adevărat ca o armă pe care forțele ruse o folosesc împotriva poporului ucrainean, nu doar o violență sexuală asupra femeilor?
– Cred că datorită presei și a declarațiilor la nivel înalt, este deja recunoscută la nivel național ca fiind o armă de război – dar cu cât autoritățile naționale și internaționale vorbesc despre asta, cu atât mai mult ajung să fie recunoscute. Pe de altă parte, recunoașterea și înțelegerea socială au nevoie de mai mult timp să accepte și să sprijine victimele.
Libertatea îşi propune să ofere o voce egală femeilor în reprezentarea lor din media și crede în puterea #EqualVoice pentru a face mai vizibile femeile în presa românească, pentru a include vocile lor și perspectivele feminine. Fie că vorbim de jurnaliste, de surse, de specialiste sau de comentatoare / editorialiste, doar așa putem reflecta echilibrat societatea.
Libertatea își folosește capacitatea jurnalistică și tehnologică de a promova valorile în care crede: egalitatea între femei şi bărbați.
Vezi noutățile din cadrul inițiativei EqualVoice!