INTERVIU. Cum s-a schimbat viața jurnaliștilor din Ucraina: „Mulți au ales să se înroleze în armată, considerând că e mai important să lupte decât să scrie”

Când a început războiul, Zakhar Protsiuk era unul dintre managerii The Fix Media, o organizație care sprijină presa din Ucraina, dar și din restul Europei. Imediat a lansat un apel și a reușit în primele luni să strângă 3 milioane de euro pentru presa independentă din țara sa. Din martie este și directorul de dezvoltare al publicației Kiev Independent, susținută în majoritate din donații și ai cărei acționari sunt propriii angajați.

Kiev Independent este o publicație în limba engleză și ucraineană fondată în noiembrie 2021 de jurnaliștii care au plecat de la Kiev Post. Acest ziar se închisese după 26 de ani și motivul invocat de jurnaliștii care au decis să nu mai rămână la ziar a fost că managerul publicației se amestecase în independența editorială.

Așa că noul proiect editorial și-a redesenat noul set de valori și a deschis apelul pentru donații din partea cititorilor. „La un moment dat erau mai mulți cititori care plăteau decât cititori efectiv pe site”, a povestit Zakhar pentru Libertatea. Pentru el, faptul că cititorii donează este „un argument că jurnalismul este necesar în acest moment”.

Kiev Independent le-a promis cititorilor de la început că nu vor depinde niciodată de vreun „patron bogat sau oligarh”, că acționarii vor rămâne în mare jurnaliștii săi și că nu vor lăsa pe nimeni să se amestece în libertatea lor editorială.

Recomandări

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

L-am întâlnit pe Zakhar la conferința „Viitorul editorialului”, organizată de Centrul European de Jurnalism la Praga (6 octombrie), unde a vorbit despre încrederea în presă și cum luptă cu fake-news-ul redacția sa. În interviul pentru Libertatea a vorbit despre jurnaliștii care au plecat pe front, considerându-se mai utili acolo, și despre cum redacția sa a rămas fidelă misiunii presei, aceea de a informa.

Războiul a pulverizat piața de publicitate

Libertatea: Care era starea presei ucrainene înainte de începerea războiului?
Zakhar Protsiuk: Spațiul media ucrainean era destul de vibrant, chiar și înainte de război era multă libertate în comparație cu alte țări din fosta Uniune Sovietică, era uimitor. Puteai simți literalmente această libertate, era incomparabil cu ce se întâmpla în Belarus sau Rusia sau în centrul Asiei. Erau multe start-up-uri, se construiau noi publicații care erau parțial susținute de donatori.

Recomandări

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

Anul 2020 a fost un an foarte interesant și important pentru lansarea de modele media bazate pe veniturile de la cititori, ceea ce nu era cazul înainte. A fost într-adevăr epoca în care publicațiile au început să exploreze alte zone de finanțare. Un ziar important a lansat un model de abonamente online, un alt ziar a lansat un paywall pentru donații, au fost o mulțime de inovații. Dar piața era încă foarte mult dependentă de publicitate.

Așa că atunci când a început invazia la scară largă, acea piață s-a prăbușit.

Jurnaliștii de la marile publicații „acopereau Ucraina din perspectiva rusă”

– Dar ați avut parte de multă solidaritate și ați început să vă finanțați și pe platforme ca Patreon. Simțiți o responsabilitate mai mare sau diferită fiind finanțați de cititori?
– Campaniile de crowdfunding au fost lansate dinainte de februarie. Ba chiar noi am lansat campania chiar înainte ca site-ul să fie lansat. A fost un moment în care au fost mai mulți cititori care plăteau decât cititori efectiv pe site, ceea ce a fost destul de interesant.

Dar, bineînțeles, înțelegem că invazia a dus la creșterea vertiginoasă a tuturor lucrurilor pe care le făceam înainte și ne simțim responsabili, da. De asemenea, suportul, inclusiv cel financiar de la cititorii noștri, ne dă posibilitatea de a ne face cu adevărat munca liber, să investim în munca jurnaliștilor noștri.

Recomandări

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

Echipa cu care am început a fost de 20-25 de persoane, în februarie, acum suntem în plin proces de schimbare. Am început să angajăm în mod activ, am angajat zece persoane, în ultimele trei luni. Este destul de mult pentru noi. Suntem 31 de persoane acum și cea mai mare parte a echipei este cea editorială, în jur de 25.

Faptul că oamenii ne susțin este, de asemenea, un argument că jurnalismul este necesar în acest moment. Avem cam un milion de oameni care ne citesc în fiecare lună, avem milioane de urmăritori în social media. Dar cel mai mare impact cred că este că multe organizații media din lume înțeleg de la noi, media independentă, ce se întâmplă și apoi se duc și ei și documentează.

– Ucraina a intrat sub o lupă internațională…
– Avem acest efect de amplificare și este o mare responsabilitate. Cred că este relevant că până acum, marea acoperire editorială a ceea ce se întâmpla în Ucraina venea de la corespondenți care până atunci fuseseră localizați în Moscova. Ei stăteau în Moscova, acolo își aveau biroul New York Times, Washington Post, nu aveau birouri în Ucraina și acopereau Ucraina din perspectiva rusă.

Evident, spuneau că sunt echidistanți, dar când stai acolo, are un efect. Deci, pentru noi este foarte important ca acest lucru să se schimbe. Așa că sunt foarte fericit că acum există mai multe birouri în Kiev ale New York Times, Washington Post, Associated Press.

„Țara noastră a fost invadată, ăsta e un adevăr de necontestat”

– Cum a fost ziua de 24 februarie pentru tine?
– Eu eram în Polonia. Cred că mulți ucraineni au un pic de PTSD (sindrom posttraumatic) atunci când își amintesc acele zile, nu este atât de ușor să-ți amintești. Am primit un telefon de la un prieten și am aflat de la el, era pe la 6 dimineața, a fost înfricoșător. A fost, de asemenea, înspăimântător să nu fiu în Ucraina pentru că multe dintre rudele mele apropiate erau acolo, în orașul meu natal din Ucraina de Vest, care a fost, de asemenea, bombardat în acea zi, ceea ce era de neconceput pentru mine înainte.

A fost o zi grea, dar îmi amintesc că am început imediat să lucrez cu The Vix Media și am lansat un fond care să ajute presa ucraineană. Am strâns cam 3 milioane de euro, care au ajutat mult mass-media ucrainene. Apoi m-am întors în Ucraina, cred că pe 12 martie, și de atunci am rămas.

– Se spune că, în timp de război, adevărul e cel care moare primul. Cum acoperă media din Ucraina situația din țară?
– Cred că nu este o provocare atât de mare pe cât ar putea crede mulți oameni din exterior, deoarece acest război este, de fapt, în alb și negru. De obicei, în război poți da vina pe diferite părți, dar aici este incredibil de alb și negru. Adică este foarte clar cine a invadat pe cine și cine face ce, și cred că este ceva unic. De aceea, mass-media din Ucraina nu are cu adevărat o mare provocare în ceea ce privește ceea ce scrie, deoarece poziția lor este aproape egală cu faptele: țara noastră a fost invadată și Rusia duce un război genocidar, ăsta e un adevăr de necontestat.

Cred însă că provocarea vine din perspectiva emoțională. Mulți jurnaliști se înrolează în forțele armate și au decis că, de fapt, vor aduce mai multă valoare luptând pentru Ucraina decât scriind despre ea. Și acesta este un caz foarte comun. Deci, cred că de aici vin unele provocări ale mass-media ucrainene, pentru că, în cele din urmă, și jurnaliștii sunt un grup de cetățeni ai acestei țări, nu-i așa?

Investigații „nu de dragul criticii”

– Dar crezi că redacțiile au reprioritizat agenda știrilor, în sensul în care, în timpul războiului, să nu investighezi cum se face achiziția de armament a armatei ucrainene? E doar un exemplu…
– Nu pot să spun că sunt pe deplin de acord cu asta. Da, multe publicații din Ucraina și-au asumat o poziție, dar fac în continuare jurnalism de calitate. Și asta nu înseamnă întotdeauna că poziția lor va fi aceeași cu cea oficială a Guvernului.

Una dintre investigațiile noastre arăta ineficiențele unor măsuri luate în Ucraina, nu de dragul criticii, ci pentru a le îmbunătăți.

Zakhar Protsiuk, consultant media:

– În ceea ce privește documentarea, cât de mult timp dedicați în a combate fake-news-urile venite din Rusia?
– Nu sunt un jurnalist, dar pot spune că încercăm să documentăm subiectele noastre și mai puțin că combatem ce spune Rusia, pentru că Rusia spune multe lucruri. Dacă ai reacționa mereu la ceea ce spun, ar însemna să faci ceea ce ei își doresc.

Așa că acest lucru este valabil pentru mass-media din toată lumea. Combaterea știrilor false din Rusia cred că este o pierdere de vreme. Bineînțeles, e bine să discuți și cu sursele rusești, dar să le aduci în spațiul tău media este ceea ce ei își doresc.

„Toată presa a devenit presă de război într-o oarecare măsură”

– Ce ai spune că a învățat presa ucraineană de la începutul războiului?
– Cred că cel mai important e că presa a învățat cum să raporteze despre război. Toată presa a devenit presă de război într-o oarecare măsură, e imposibil să stai departe de acest subiect pentru că războiul a schimbat toate fațetele vieții noastre. Dacă lucrezi în media de lifestyle, tot stilul tău de viață dispare din cauza războiului. Deci aș spune că multe publicații au învățat cum să acopere acele subiecte. În timp însă cred că au început să se întoarcă la nișele inițiale.

Un alt lucru care s-a schimbat este că acum văd mai multe colaborări. Multe publicații ucrainene lucrează împreună și își împărtășesc cunoștințele, au fost publicate povești comune și asta cred că este un lucru destul de bun și sper să văd tot mai multe astfel de colaborări.

– Cum abordați sănătatea mintală a jurnaliștilor în această perioadă?
– Războiul afectează oamenii diferit. Oamenii au trăit experiențe diferite de război. Unii au trecut printr-o presiune profesională, pentru alții care erau în teritoriile ocupate a fost cu totul altceva și alții au pierdut rude sau prieteni.

Așa că încercăm să ne sprijinim unii pe alții. Am prioritizat siguranța echipei, încercăm să facem traininguri de securitate. Și am făcut unul recent, vom mai avea încă unul. De asemenea, introducem acum câteva modalități de a obține sprijin psihologic dacă este nevoie, nu ceva de grup, ci mai degrabă un sprijin individual. Vorbim mult, petrecem timp împreună, cea mai mare parte a echipei se află acum în Ucraina, la birou. Cred că ne ajută să avem o conexiune directă, să lucrăm împreună. 

Urmărește-ne pe Google News