INTERVIU. Judecătorul Dana Gîrbovan spune că protocoalele SRI – DNA au fost “specifice regimurilor de inspirație sovietică”, pentru că au generat “volume de urmărire penală clasificate”

Într-un mediu polarizat, pur și simplu nu a avut loc o evaluare neutră și profesionistă asupra activității DNA după plecarea Laurei Codruța Kovesi de la șefia instituției, faliile din justiție s-au adâncit, iar consecința nefastă a fost o justiție percepută în funcție de preferințele politice.

În a doua parte a interviului pentru cititorii Libertatea, judecătorul Dana Gîrbovan se poziționează ferm împotriva colaborării cu SRI, așa cum a făcut-o întotdeauna, lucru care oricum ține de istoria recentă a instituției, întrucât Curtea Constituțională a tăiat colaborarea dintre cele două instituții.

Mai mult, Gîrbovan este o susținătoare ferventă a controversatei Secții de Investigare a Magistraților, în ciuda curentului majoritar din magistratură și a organismelor europene care doresc desființarea ei.  De ce susține această secție? Pentru că, spune ea, DNA a comis abuzuri juridice. 

De ce s-a opus colaborării instituționale dintre DNA și SRI:

• “Cea mai odioasă și abuzivă structură a fostei Securități comuniste a fost «Direcția de Cercetări Penale», care a comis cele mai brutale încălcări ale drepturilor omului în România.”

Ce consideră că s-a întâmplat prin aplicarea protocoalelor SRI – Parchete: 

Recomandări

Director de fabrică din Sălaj, apropiat al grupării liberale conduse de Lucian Bode, promotor înfocat al lui Vladimir Putin

• “Practic, într-un dosar penal făcut prin acest tip de colaborare, o persoană în cauză era cercetată nu doar de procuror și poliție, ci în umbră, fără ca persoana respectivă să știe, acționa și un serviciu secret de informații.”

Despre abuzurile juridice ale DNA

• “Fostul procuror general Tiberiu Nițu a demisionat în 2016, după ce a fost acuzat de DNA de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, pentru ca ulterior, în finalul anului 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție să modifice temeiul clasării, reținând că fapta de care a fost acuzat fostul procuror general nu există”.

Despre timorarea judecătorilor

• “Orice judecător din România era vulnerabil în fața procurorilor DNA; actele curente pe care judecătorii le îndeplineau, inclusiv pronunțarea hotărârilor judecătorești, puteau fi privite ca infracțiuni, iar judecătorii, transformați peste noapte în inculpați.

Despre Secția de Investigare a Magistraților:

• “Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost creată ca răspuns la presiunile ce au fost exercitate asupra magistraților, prin modul în care au fost instrumentate dosarele vizând judecători și procurori, în special de către DNA.”

Despre reprezentativitatea Uniunii Naționale a Judecătorilor din România: 

Recomandări

Cum a fost consolat senatorul Eugen Pîrvulescu după ce-a plătit pentru o funcție înaltă și a ratat-o: „Pierzi, câștigi – negustor te numești!”

• “UNJR este o asociație ce are ca membri atât alte asociații locale ale judecătorilor, cât și membri individuali. UNJR nu este un sindicat, astfel încât să conteze reprezentativitatea și implicit numărul de membri, ci o asociație profesională care a luptat constant, cu argumente, pentru apărarea independenței justiției și a drepturilor omului.”

– Doamna judecător Gîrbovan, de ce v-ați opus atât de vehement ideii colaborării SRI cu DNA, când dosarele respective au fost validate de către instanțele care judecau acele spețe?
– Este o chestiune ce ține de moștenirea comunistă: cea mai odioasă și abuzivă structură a fostei Securități comuniste a fost “Direcția de Cercetări Penale”, care ancheta infracțiuni de siguranță națională și care a comis cele mai brutale încălcări ale drepturilor omului în România. Datorită acestei moșteniri abuzive, după 1989 s-a interzis expres prin lege SRI-ului să facă acte de cercetare penală, activitatea de informații fiind astfel separată de activitatea de urmărire penală.

Recomandări

Putin e „ca bunicul meu care se îmbată la o petrecere de familie și îi deranjează pe toți”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (III)

SRI este serviciu cu rol, printre altele, în culegerea de “informații”, care uneori se face din surse secrete și proceduri necunoscute publicului. Pe de altă parte, Ministerul Public – compus din procurori magistrați organizați în Parchete – este autoritatea publică căreia Constituția i-a încredintat atributul de a exercita acțiunea penală și a strânge “probe” atât în acuzarea, cât și în apărarea unei persoane. 

În momentul în care este permisă confuziunea dintre cele două roluri, de a culege informații, pe de o parte, și de a strânge probe, pe de altă parte, întreg acest echilibru între drepturile fundamentale ale unei persoane și interesul statului ori al societății este compromis.

În al treilea rând, a fost problema «câmpului tactic», conform căreia competențele SRI au fost extinse dincolo de urmărirea penală, până chiar în instanțe, ceea ce este de neconceput pentru o democrație.

Pozițiile publice pe care le-am avut din 2015 au privit chestiuni de principiu, fără să am cunoștință atunci despre existența protocoalelor secrete. Când existența acestora s-a făcut publică, nu doar că îngrijorările noastre au fost confirmate, dar problema s-a dovedit a fi mult mai amplă și mai gravă decât ne-o imaginasem.

– Totuși, informațiile primite din partea SRI nu împiedicau procurorul să adune probe și în apărarea celui cercetat, iar echipele mixte nu au fost un secret, ele fiind asumate chiar de către conducerea DNA, lucru cunoscut de către judecării care judecau acele dosare.
– Curtea Constituțională, prin decizia 26/2019, a sintetizat consecințele protocolului secret încheiat în 2009 între PICCJ și SRI, arătând că “prin existența unei confuziuni între atribuţiile celor două organe s-a ajuns la intruziunea unui serviciu secret în modul de desfăşurare a urmăririi penale. Planurile de acţiune, pe baza cărora acţionează echipele operative comune, implică, astfel cum rezultă din denumirea lor, o poziţie concordantă şi decizională a entităţilor care au încheiat protocolul, ceea ce înseamnă că Ministerul Public a cedat o competenţă exclusivă a sa ce priveşte activitatea judiciară.

Concluzia Curții Constituționale este extrem de gravă, nu doar pentru că Ministerul Public a cedat unui serviciu de informații o competență exclusivă în activitatea judiciară, ci acest lucru a fost făcut în secret!

În secret, înseamnă fără ca persoanele vizate de aceste anchete să aibă cunoștință despre acest fapt. Practic, într-un dosar penal făcut prin acest tip de colaborare, o persoană în cauză era cercetată nu doar de procuror și poliție, ci în umbră, fără ca persoana respectivă să știe, acționa și un serviciu secret de informații. 

Așa s-a ajuns ca într-o țară din Uniunea Europeană să avem norme de procedură secrete, volume de urmărire penală clasificate, fapt de neînchipuit într-o democrație, dar specifică regimurilor de inspirație sovietică.

Au fost încălcate, în acest fel, cele mai elementare norme ale unui stat de drept, în care existența unor norme secrete nu poate fi justificată prin absolut nici un considerent. 

Nimic, dar nimic nu justifica încălcarea grosolană a dreptului la un proces echitabil, a judecării unei persoane pe baza unor note secrete.

– Magistrații au susținut că dosarele respective au fost instrumentate potrivit codurilor de procedură penală, în mod transparent, nu în urma unor norme secrete. 
– Reamintesc că protocoalele au fost secrete, ele fiind comunicate numai Parchetelor, nu și instanțelor, fapt ce a generat o aparență de legalitate actelor asumate de către procurori. Ca dovadă, după decizia CCR, instanțele au început să facă adrese explicite către SRI și Parchete, pentru a verifica ce acte procedurale sau probatorii au fost efectuate de către SRI.

– Considerați PSD un partid corupt? Dar PNL? Credeți că sunt diferențe între partide în această privință?
– Se poate vorbi despre persoane corupte doar în momentul în care există o hotărâre penală definitivă de condamnare pentru fapte de corupție, iar această regulă este valabilă indiferent de persoana la care se face referire. Răspunderea penală este individuală, nu colectivă. Este coruptă persoana condamnată, nu familia acestuia, grupul sau țara din care face parte. Ca atare, corect este să se vorbească despre persoane fizice care au fost ori sunt membre ale unui partid politic și au fost condamnate definitiv pentru fapte de corupție sau fapte asimilate celor de corupție. 

– Cum l-ați perceput pe Liviu Dragnea, un politician corupt sau unul care luptă împotriva abuzurilor DNA?
– De principiu nu fac aprecieri cu privire la persoane, ci la acte, fapte si principii. 

– A făcut DNA abuzuri juridice? Puteți să-mi dați câteva exemple?
– DNA a comis abuzuri, iar acest lucru a fost dovedit de instanțele de judecată. Aceste abuzuri ale DNA s-au îndreptat și contra judecătorilor, afectând independența justiției. Astfel, au fost judecători acuzați și trimiși în judecată pentru soluțiile pronunțate sau pentru fapte inexistente ori nedeterminate.

Procurorii DNA au încălcat secretul deliberării judecătorilor și dreptul la apărare în faza de urmărire penală, au interceptat judecători în perioada în care aceștia judecau cauze DNA cu impact mediatic puternic, au tergiversat dosare vizând magistrați și au deschis din oficiu un număr foarte mare de dosare vizând judecători și procurori.

În ceea ce privește încălcarea secretului deliberării, ICCJ a reținut, prin încheierea 231/2016, că: “Declaraţiile martorului relevă că obiectul audierii l-a constituit modalitatea în care judecătorii din compunerea completului au hotărât asupra soluţiei.” 

Trimiterea în judecată a patru judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție s-a finalizat, după patru ani în care aceștia au fost suspendați din funcții, cu o hotărâre de achitare în care s-a reținut că: “Cenzurarea unei hotărâri judecătorești pe calea unei anchete penale desfășurate împotriva judecătorului reprezintă o încălcare a principiului independenței judecătorești.” 

– Alte exemple aveți, vă rugăm?
– Fostul procuror general Tiberiu Nițu a demisionat în 2016, după ce a fost acuzat de DNA de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, pentru ca ulterior, în finalul anului 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție să modifice temeiul clasării, reținând că fapta de care a fost acuzat fostul procuror general nu există.

Într-o ordonanță de clasare, dată în final de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție într-un dosar preluat de la DNA, se arată: “Faptul că inculpatul (judecător – n.m.) a dorit să se asigure telefonic că doamna grefier şi-a respectat atribuțiunile de serviciu se întâmpla frecvent și nu constituie infracţiune, ci o dovadă a diligenței acestuia, pentru buna desfăşurare a activității pe complet”. 

În acest caz, judecătorul respectiv a fost cercetat o perioadă de peste 5 ani, împreună cu alți 3 colegi judecători, toți au fost suspendați din funcție mai bine de 2 ani, pentru ca în final să se rețină că nu au făcut altceva decât să își exercite atribuțiile de serviciu. 

Acest caz a fost un semnal de alarmă foarte îngrijorător, pentru că a demonstrat ceea ce părea imposibil: orice judecător din România era vulnerabil în fața procurorilor DNA; actele curente pe care judecătorii le îndeplineau, inclusiv pronunțarea hotărârilor judecătorești, puteau fi privite ca infracțiuni, iar judecătorii transformați peste noapte în inculpați; discuțiile de la deliberări nu mai erau secrete și puteau face obiectul interogatoriilor procurorilor DNA. 

Limitele ce garantau independența justiției și, implicit a judecătorilor, au fost depășite de procurorii DNA și până în prezent nimeni nu a răspuns pentru asta.

– De ce ați susținut funcționarea Secției Speciale de anchetare a magistraților, în ciuda recomandărilor Comisiei de la Veneția și GRECO?
– Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost creată ca răspuns la presiunile ce au fost exercitate asupra magistratilor, prin modul în care au fost instrumentate dosarele vizând judecători și procurori, în special de către DNA. Exemplele de mai sus ar putea constitui ele singure răspunsul la această întrebare. 

Este inadmisibil și revoltător că organisme precum GRECO, Comisia de la Venetia sau Comisia Europeană se prefac în continuare că aceste abuzuri nu au existat.

Acest tip de atitudine, vădit părtinitoare, descalifică concluziile acestor instituții, ce au la bază premise eronate sau incomplete.

De exemplu, GRECO susține că această secție este “o anomalie” a cadrului instituțional existent. 

Concluzia GRECO vine însă în contradicție flagrantă atât cu cadrul instituțional deja existent în România – în cadrul DNA funcționând la data modificării legii un serviciu ce avea în esență același scop – precum și cu recomandările europene în materie.

Astfel, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, în avizul Nr. 21 (2018) privind prevenirea corupției în rândul judecătorilor, aviz ce se bazează, subliniem, în special pe constatările şi recomandările GRECO, include între recomandări următoarele:

“În funcţie de istoria, tradiţiile şi structura administrativă a unui anumit stat, precum şi de dimensiunea reală a corupţiei în interiorul sistemului, poate fi necesară înfiinţarea unor organisme de investigare specializate şi a unor procurori specializaţi care să lupte împotriva corupţiei în rândul judecătorilor.”

Ca atare, structuri specializate de investigare a judecătorilor nu doar că nu reprezintă “anomalii”, ci sunt chiar recomandat a fi înființate în anumite circumstanțe de către organisme europene, ce își fundamentează opinia exact pe constatările și recomandările GRECO.

Mai mult, în cazul României exista deja în cadrul DNA o astfel de structură, respectiv “Serviciul privind combaterea infracțiunilor din Justiție”, structură care însă era complet netransparentă și care punea probleme serioase din perspectiva conflictului de interese. Nici până azi nu se știe numele procurorilor care au activat în acest serviciu și gradul profesional pe care l-au avut, DNA refuzând să ne comunice aceste informații. 

Or, dacă pentru un banal accident de circulație un judecător este anchetat de un procuror de la un Parchet de pe lângă o Curte de apel, unde se ajunge după ani de experiență în profesie și examene grele, este absurd ca pentru pretinse fapte de corupție un judecător să fie anchetat de un procuror DNA ajuns în această structură având 4 ani de experiență efectivă ca procuror, în urma unui interviu netransparent cu un procurer-șef numit politic. 

– Totuși, deși au existat și dosare proaste ale DNA, nu putem scoate un abuz printr-un alt abuz. Secția din DNA era axată pe investigarea unor infracțiuni, nu pe o breaslă profesională, iar în magistratură știm cu toții că nu există numai sfinți. Au existat cazuri răsunătoare de corupție investigate cu succes de către DNA. Înțeleg critica asupra dosarelor slabe ale DNA, dar de ce susțineți o secție controversată?
– Înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiției nu este un abuz, dimpotrivă, prin modul în care secția este reglementată, a eliminat cauzele ce ar putea da naștere sau ar acoperi abuzuri, ferind astfel judecătorii și procurorii de presiunile făcute prin dosare nefundamentate.

Tocmai pentru a evita aceste situații, prevederile privind SIIJ acordă nu doar o independență efectivă a acestei secții în raport cu orice influențe politice, dar, prin conditiile de accedere a procurorilor în secție, oferă garanții de profesionalism pe care fostul serviciu din cadrul DNA nu îl avea.

Pentru comparație, dacă în DNA puteau accede procurori cu 6 ani vechime în baza unui interviu netransparent cu procurorul șef DNA, care era numit politic, în SIIJ pot accede numai procurori cu 18 ani vechime și minimum grad de Curte de apel.

Apoi, atribuțiile de numire a procurorilor în SIIJ sunt de competența CSM-ului, ai cărui membri sunt aleși direct de către magistrați. Prin urmare, comparabil cu DNA, SIIJ este complet independentă de orice decizie a unui om politic.

– Totuși, nu înțeleg de ce atâta susținere pentru Secția Specială.
– Faptul că noua secție are o competență dată de calitatea persoanei este justificat tocmai de specificul funcției de judecător și procuror, a căror independență trebuie garantată indiferent de sursa presiunilor. Existența unor astfel de structuri specializate este recomandată chiar de către Consiliul Consultativ al Judecătorilor.

Structuri specializate de Parchet privind calitatea persoanei mai există, un exemplu fiind Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General.

Nu în ultimul rând, SIIJ elimină conflictul de interese între cel ce susține o acuzare în fața unui judecător și cel ce anchetează judecătorul. Să explic mai simplu: DNA anchetează dosare de mare corupție, cu impact foarte mare pe diverse niveluri, inclusiv mediatic. Interesul acestei structuri de a obține o condamnare este evident. Or, prin faptul ca tot DNA putea ancheta judecătorul cauzei, DNA beneficia de o pârghie de presiune asupra judecătorului evidentă. 

Discuția nu este teoretică, deoarece au fost cazuri concrete în care judecători ce judecau cauze DNA erau interceptați în acest timp tot de către DNA. Relevante sunt și discuțiile devenite publice între procurorii DNA Oradea, în care aceștia stabileau ce judecători să trimită în judecată ca să «li se facă frică» și celorlalți.

– Și această nouă secție este percepută de o parte a magistraților drept o formă de presiune asupra lor, așa cum dvs. ați perceput DNA. Ultima întrebare: Câți membri are UNJR, mulți cititori doresc să înțeleagă reprezentativitatea organizației dvs. 
– UNJR este o asociație ce are ca membri atât alte asociații locale ale judecătorilor, cât și membri individuali. UNJR nu este un sindicat, astfel încât să conteze reprezentativitatea și implicit numărul de membri, ci o asociație profesională care a luptat constant, cu argumente, pentru apărarea independenței justiției și a drepturilor omului. Prin urmare, nu avem o problemă să răspundem la orice critică asupra acțiunilor pe care le avem, însă de principiu nu intrăm în dezbateri în care argumentul este unul ce ține de persoane.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro