Într-un mediu polarizat, pur și simplu nu a avut loc o evaluare
neutră și profesionistă asupra activității DNA după plecarea Laurei Codruța
Kovesi de la șefia instituției, faliile din justiție s-au adâncit, iar
consecința nefastă a fost o justiție percepută în funcție de preferințele
politice.
În a doua parte a interviului pentru cititorii Libertatea, judecătorul
Dana Gîrbovan se poziționează ferm împotriva colaborării cu SRI, așa cum a
făcut-o întotdeauna, lucru care oricum ține de istoria recentă a instituției,
întrucât Curtea Constituțională a tăiat colaborarea dintre cele două
instituții.
Mai mult, Gîrbovan este o susținătoare ferventă a controversatei
Secții de Investigare a Magistraților, în ciuda curentului majoritar din
magistratură și a organismelor europene care doresc desființarea ei. De
ce susține această secție? Pentru că, spune ea, DNA a comis abuzuri
juridice.
De ce s-a opus colaborării
instituționale dintre DNA și SRI:
- “Cea mai odioasă și abuzivă structură a fostei Securități comuniste a fost «Direcția de Cercetări Penale», care a comis cele mai brutale încălcări ale drepturilor omului în România.”
Ce consideră că s-a întâmplat prin
aplicarea protocoalelor SRI – Parchete:
- “Practic, într-un dosar penal făcut prin acest tip de colaborare, o persoană în cauză era cercetată nu doar de procuror și poliție, ci în umbră, fără ca persoana respectivă să știe, acționa și un serviciu secret de informații.”
Despre abuzurile juridice ale DNA
- “Fostul procuror general Tiberiu Nițu a demisionat în 2016, după ce a fost acuzat de DNA de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, pentru ca ulterior, în finalul anului 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție să modifice temeiul clasării, reținând că fapta de care a fost acuzat fostul procuror general nu există”.
Despre timorarea
judecătorilor
- “Orice judecător din România era vulnerabil în fața procurorilor DNA; actele curente pe care judecătorii le îndeplineau, inclusiv pronunțarea hotărârilor judecătorești, puteau fi privite ca infracțiuni, iar judecătorii, transformați peste noapte în inculpați.
Despre Secția de
Investigare a Magistraților:
- “Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost creată ca răspuns la presiunile ce au fost exercitate asupra magistraților, prin modul în care au fost instrumentate dosarele vizând judecători și procurori, în special de către DNA.”
Despre
reprezentativitatea Uniunii Naționale a Judecătorilor din România:
- “UNJR este o asociație ce are ca membri atât alte asociații locale ale judecătorilor, cât și membri individuali. UNJR nu este un sindicat, astfel încât să conteze reprezentativitatea și implicit numărul de membri, ci o asociație profesională care a luptat constant, cu argumente, pentru apărarea independenței justiției și a drepturilor omului.”
– Doamna judecător Gîrbovan, de ce v-ați opus atât de vehement ideii colaborării SRI cu DNA, când dosarele respective au fost validate de către instanțele care judecau acele spețe?
– Este o chestiune ce ține de moștenirea comunistă: cea mai odioasă și abuzivă structură a fostei Securități comuniste a fost “Direcția de Cercetări Penale”, care ancheta infracțiuni de siguranță națională și care a comis cele mai brutale încălcări ale drepturilor omului în România. Datorită acestei moșteniri abuzive, după 1989 s-a interzis expres prin lege SRI-ului să facă acte de cercetare penală, activitatea de informații fiind astfel separată de activitatea de urmărire penală.
SRI este serviciu cu rol, printre altele, în culegerea de
“informații”, care uneori se face din surse secrete și proceduri necunoscute
publicului. Pe de altă parte, Ministerul Public – compus din procurori magistrați
organizați în Parchete – este autoritatea publică căreia Constituția i-a
încredintat atributul de a exercita acțiunea penală și a strânge “probe” atât
în acuzarea, cât și în apărarea unei persoane.
În momentul în care este permisă confuziunea dintre cele două
roluri, de a culege informații, pe de o parte, și de a strânge probe, pe de
altă parte, întreg acest echilibru între drepturile fundamentale ale unei
persoane și interesul statului ori al societății este compromis.
În al treilea rând, a fost problema «câmpului tactic», conform căreia competențele SRI au fost extinse dincolo de urmărirea penală, până chiar în instanțe, ceea ce este de neconceput pentru o democrație.
Pozițiile publice pe care le-am avut din 2015 au privit
chestiuni de principiu, fără să am cunoștință atunci despre existența
protocoalelor secrete. Când existența acestora s-a făcut publică, nu doar că
îngrijorările noastre au fost confirmate, dar problema s-a dovedit a fi mult
mai amplă și mai gravă decât ne-o imaginasem.
– Totuși, informațiile
primite din partea SRI nu împiedicau procurorul să adune probe și în apărarea
celui cercetat, iar echipele mixte nu au fost un secret, ele fiind asumate
chiar de către conducerea DNA, lucru cunoscut de către judecării care judecau
acele dosare.
– Curtea
Constituțională, prin decizia 26/2019, a sintetizat consecințele protocolului
secret încheiat în 2009 între PICCJ și SRI, arătând că “prin existența unei
confuziuni între atribuţiile celor două organe s-a ajuns la intruziunea unui
serviciu secret în modul de desfăşurare a urmăririi penale. Planurile de
acţiune, pe baza cărora acţionează echipele operative comune, implică, astfel
cum rezultă din denumirea lor, o poziţie concordantă şi decizională a
entităţilor care au încheiat protocolul, ceea ce înseamnă că Ministerul Public
a cedat o competenţă exclusivă a sa ce priveşte activitatea judiciară.
Concluzia Curții Constituționale este extrem de gravă, nu doar pentru că Ministerul Public a cedat unui serviciu de informații o competență exclusivă în activitatea judiciară, ci acest lucru a fost făcut în secret!
În secret, înseamnă fără ca persoanele vizate de aceste anchete
să aibă cunoștință despre acest fapt. Practic, într-un dosar penal făcut prin
acest tip de colaborare, o persoană în cauză era cercetată nu doar de procuror
și poliție, ci în umbră, fără ca persoana respectivă să știe, acționa și un
serviciu secret de informații.
Așa s-a ajuns ca într-o țară din Uniunea Europeană să avem norme de procedură secrete, volume de urmărire penală clasificate, fapt de neînchipuit într-o democrație, dar specifică regimurilor de inspirație sovietică.
Au fost încălcate, în acest fel, cele mai elementare norme ale
unui stat de drept, în care existența unor norme secrete nu poate fi
justificată prin absolut nici un considerent.
Nimic, dar nimic nu justifica încălcarea grosolană a dreptului la un proces echitabil, a judecării unei persoane pe baza unor note secrete.
– Magistrații au
susținut că dosarele respective au fost instrumentate potrivit codurilor de
procedură penală, în mod transparent, nu în urma unor norme secrete.
– Reamintesc că
protocoalele au fost secrete, ele fiind comunicate numai Parchetelor, nu și
instanțelor, fapt ce a generat o aparență de legalitate actelor asumate de către
procurori. Ca dovadă, după decizia CCR, instanțele au început să facă adrese
explicite către SRI și Parchete, pentru a verifica ce acte procedurale sau
probatorii au fost efectuate de către SRI.
– Considerați PSD un partid corupt? Dar PNL? Credeți că sunt diferențe între partide în această privință?
– Se poate vorbi despre persoane corupte doar în momentul în care există o hotărâre penală definitivă de condamnare pentru fapte de corupție, iar această regulă este valabilă indiferent de persoana la care se face referire. Răspunderea penală este individuală, nu colectivă. Este coruptă persoana condamnată, nu familia acestuia, grupul sau țara din care face parte. Ca atare, corect este să se vorbească despre persoane fizice care
au fost ori sunt membre ale unui partid politic și au fost condamnate definitiv
pentru fapte de corupție sau fapte asimilate celor de corupție.
– Cum l-ați perceput pe Liviu Dragnea, un politician corupt sau unul care luptă împotriva abuzurilor DNA?
– De principiu nu fac aprecieri cu privire la persoane, ci la acte, fapte si principii.
– A făcut DNA abuzuri juridice? Puteți să-mi dați câteva exemple?
– DNA a comis abuzuri, iar acest lucru a fost dovedit de instanțele de judecată. Aceste abuzuri ale DNA s-au îndreptat și contra judecătorilor, afectând independența justiției. Astfel, au fost judecători acuzați și trimiși în judecată pentru soluțiile pronunțate sau pentru fapte inexistente ori nedeterminate.
Procurorii DNA au încălcat secretul deliberării judecătorilor și dreptul la apărare în faza de urmărire penală, au interceptat judecători în perioada în care aceștia judecau cauze DNA cu impact mediatic puternic, au tergiversat dosare vizând magistrați și au deschis din oficiu un număr foarte mare de dosare vizând judecători și procurori.
În ceea ce privește încălcarea secretului deliberării,
ICCJ a reținut, prin încheierea 231/2016, că: “Declaraţiile martorului
relevă că obiectul audierii l-a constituit modalitatea în care
judecătorii din compunerea completului au hotărât asupra soluţiei.”
Trimiterea în judecată a patru judecători de
la Înalta Curte de Casație și Justiție s-a finalizat, după patru ani în care
aceștia au fost suspendați din funcții, cu o hotărâre de achitare în care s-a
reținut că: “Cenzurarea unei hotărâri judecătorești pe calea unei anchete
penale desfășurate împotriva judecătorului reprezintă o încălcare a
principiului independenței judecătorești.”
– Alte exemple aveți, vă rugăm?
– Fostul procuror general Tiberiu Nițu a demisionat în 2016, după ce a fost acuzat de DNA de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, pentru ca ulterior, în finalul anului 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție să modifice temeiul clasării, reținând că fapta de care a fost acuzat fostul procuror general nu există.
Într-o ordonanță de clasare, dată în final de
către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție într-un dosar
preluat de la DNA, se arată: “Faptul că inculpatul (judecător – n.m.)
a dorit să se asigure telefonic că doamna grefier şi-a respectat atribuțiunile
de serviciu se întâmpla frecvent și nu constituie infracţiune, ci o dovadă a
diligenței acestuia, pentru buna desfăşurare a activității pe complet”.
În acest caz, judecătorul respectiv a fost
cercetat o perioadă de peste 5 ani, împreună cu alți 3 colegi judecători, toți
au fost suspendați din funcție mai bine de 2 ani, pentru ca în final să se
rețină că nu au făcut altceva decât să își exercite atribuțiile de
serviciu.
Acest caz a fost un semnal de alarmă foarte
îngrijorător, pentru că a demonstrat ceea ce părea imposibil: orice judecător
din România era vulnerabil în fața procurorilor DNA; actele curente pe care
judecătorii le îndeplineau, inclusiv pronunțarea hotărârilor judecătorești,
puteau fi privite ca infracțiuni, iar judecătorii transformați peste noapte în
inculpați; discuțiile de la deliberări nu mai erau secrete și puteau face
obiectul interogatoriilor procurorilor DNA.
Limitele ce garantau independența justiției și, implicit a judecătorilor, au fost depășite de procurorii DNA și până în prezent nimeni nu a răspuns pentru asta.
– De ce ați susținut funcționarea Secției Speciale de anchetare a magistraților, în ciuda recomandărilor Comisiei de la Veneția și GRECO?
– Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost creată ca răspuns la presiunile ce au fost exercitate asupra magistratilor, prin modul în care au fost instrumentate dosarele vizând judecători și procurori, în special de către DNA. Exemplele de mai sus ar putea constitui ele singure răspunsul la această întrebare.
Este inadmisibil și revoltător că organisme precum GRECO, Comisia de la Venetia sau Comisia Europeană se prefac în continuare că aceste abuzuri nu au existat.
Acest tip de atitudine, vădit părtinitoare, descalifică concluziile
acestor instituții, ce au la bază premise eronate sau incomplete.
De exemplu, GRECO susține că această secție este “o anomalie” a
cadrului instituțional existent.
Concluzia GRECO vine însă în contradicție
flagrantă atât cu cadrul instituțional deja existent în România – în cadrul DNA
funcționând la data modificării legii un serviciu ce avea în esență același
scop – precum și cu recomandările europene în materie.
Astfel, Consiliul Consultativ al Judecătorilor
Europeni, în avizul Nr. 21 (2018) privind prevenirea corupției în rândul judecătorilor,
aviz ce se bazează, subliniem, în special pe constatările şi recomandările
GRECO, include între recomandări următoarele:
“În funcţie de istoria, tradiţiile şi
structura administrativă a unui anumit stat, precum şi de dimensiunea reală a
corupţiei în interiorul sistemului, poate fi necesară înfiinţarea unor organisme
de investigare specializate şi a unor procurori specializaţi care să lupte
împotriva corupţiei în rândul judecătorilor.”
Ca atare, structuri specializate de investigare a judecătorilor nu doar că nu reprezintă “anomalii”, ci sunt chiar recomandat a fi înființate în anumite circumstanțe de către organisme europene, ce își fundamentează opinia exact pe constatările și recomandările GRECO.
Mai mult, în cazul României exista deja în
cadrul DNA o astfel de structură, respectiv “Serviciul privind combaterea
infracțiunilor din Justiție”, structură care însă era complet netransparentă și
care punea probleme serioase din perspectiva conflictului de interese. Nici
până azi nu se știe numele procurorilor care au activat în acest serviciu și
gradul profesional pe care l-au avut, DNA refuzând să ne comunice aceste
informații.
Or, dacă pentru un banal accident de circulație
un judecător este anchetat de un procuror de la un Parchet de pe lângă o Curte
de apel, unde se ajunge după ani de experiență în profesie și examene grele,
este absurd ca pentru pretinse fapte de corupție un judecător să fie anchetat
de un procuror DNA ajuns în această structură având 4 ani de experiență
efectivă ca procuror, în urma unui interviu netransparent cu un procurer-șef
numit politic.
– Totuși, deși au
existat și dosare proaste ale DNA, nu putem scoate un abuz printr-un alt abuz.
Secția din DNA era axată pe investigarea unor infracțiuni, nu pe o breaslă
profesională, iar în magistratură știm cu toții că nu există numai sfinți. Au
existat cazuri răsunătoare de corupție investigate cu succes de către DNA.
Înțeleg critica asupra dosarelor slabe ale DNA, dar de ce susțineți o secție
controversată?
– Înființarea Secției
pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiției nu este un abuz, dimpotrivă,
prin modul în care secția este reglementată, a eliminat cauzele ce ar putea da
naștere sau ar acoperi abuzuri, ferind astfel judecătorii și procurorii de
presiunile făcute prin dosare nefundamentate.
Tocmai pentru a evita
aceste situații, prevederile privind SIIJ acordă nu doar o independență
efectivă a acestei secții în raport cu orice influențe politice, dar, prin
conditiile de accedere a procurorilor în secție, oferă garanții de profesionalism
pe care fostul serviciu din cadrul DNA nu îl avea.
Pentru comparație, dacă în DNA puteau accede procurori cu 6 ani vechime în baza unui interviu netransparent cu procurorul șef DNA, care era numit politic, în SIIJ pot accede numai procurori cu 18 ani vechime și minimum grad de Curte de apel.
Apoi, atribuțiile de
numire a procurorilor în SIIJ sunt de competența CSM-ului, ai cărui membri sunt
aleși direct de către magistrați. Prin urmare, comparabil cu DNA, SIIJ este
complet independentă de orice decizie a unui om politic.
– Totuși, nu înțeleg de ce atâta susținere pentru Secția Specială.
– Faptul că noua secție are o competență dată de calitatea persoanei este justificat tocmai de specificul funcției de judecător și procuror, a căror independență trebuie garantată indiferent de sursa presiunilor. Existența unor astfel de structuri specializate este recomandată chiar de către Consiliul Consultativ al Judecătorilor.
Structuri specializate
de Parchet privind calitatea persoanei mai există, un exemplu fiind Secția
Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General.
Nu în ultimul rând,
SIIJ elimină conflictul de interese între cel ce susține o acuzare în fața unui
judecător și cel ce anchetează judecătorul. Să explic mai simplu: DNA
anchetează dosare de mare corupție, cu impact foarte mare pe diverse niveluri,
inclusiv mediatic. Interesul acestei structuri de a obține o condamnare este
evident. Or, prin faptul ca tot DNA putea ancheta judecătorul cauzei, DNA
beneficia de o pârghie de presiune asupra judecătorului evidentă.
Discuția nu este teoretică, deoarece au fost cazuri concrete în care judecători ce judecau cauze DNA erau interceptați în acest timp tot de către DNA. Relevante sunt și discuțiile devenite publice între procurorii DNA Oradea, în care aceștia stabileau ce judecători să trimită în judecată ca să «li se facă frică» și celorlalți.
– Și această nouă secție este percepută de o parte a magistraților drept o formă de presiune asupra lor, așa cum dvs. ați perceput DNA. Ultima întrebare: Câți membri are UNJR, mulți cititori doresc să înțeleagă reprezentativitatea organizației dvs.
– UNJR este o asociație ce are ca membri atât alte asociații locale ale judecătorilor, cât și membri individuali. UNJR nu este un sindicat, astfel încât să conteze reprezentativitatea și implicit numărul de membri, ci o asociație profesională care a luptat constant, cu argumente, pentru apărarea independenței justiției și a drepturilor omului. Prin urmare, nu avem o problemă să răspundem la orice critică asupra acțiunilor pe care le avem, însă de principiu nu intrăm în dezbateri în care argumentul este unul ce ține de persoane.