11 comentariiAndrei Mocearov este inginer, expert în energie și economist, fiind absolvent al Politehnicii din București, Facultatea de Energie și al Academiei de Studii Economice (ASE), Facultatea de Relații economice internaționale. Din 1993 a lucrat ca expert al Camerei Deputaților, unde a condus Secretariatul pentru Afaceri Europene, a fost director al Direcției drept comunitar și șef al Departamentului pentru studii parlamentare și politici ale UE.
După anul 2000 a predat la ASE, în calitate de profesor asociat. A participat în delegația României la convenția care a redactat prima variantă a Tratatului de la Lisabona, care a schimbat modul de funcționare al Uniunii Europene.
În interviul acordat scriitorului Vasile Ernu, Andrei Mocearov critică unele teze lansate de Banca Mondială privind nesustenabilitatea sistemului de pensii din România și atrage atenția asupra scenariului privatizării pensiilor. Are ceva de spus și despre protestele din Franța, pe care le consideră legitime.
Libertatea: Are loc reforma pensiilor, un domeniu foarte sensibil pentru societate. Dumneavoastră sunteți un critic dur al acestor reforme. Spuneți-ne succint ce credeți că urmărește această nouă reformă? Ce se vrea, de fapt, prin această nouă reformă a pensiilor?
Andrei Mocearov: Răspunsul cel mai succint este următorul: reforma pensiilor are ca obiectiv ultim desființarea pensiilor. Sună apocaliptic, dar ăsta e adevărul. Și asta se petrece într-un context global și european, nu e o inovație românească. Pensia a fost un accident al secolului 20, când Marx și Keynes erau încă atractivi și populari. Nu întâmplător este una dintre reformele majore din PNRR.
Reforma pensiilor a fost fundamentată încă din 1994 de Banca Mondială (la noi, textul noii legi este scris, de fapt, de Banca Mondială cu care Ministerul Muncii are contract de consultanță, plătit cu bani din PNRR). Atunci, Banca Mondială a propus schema cu 3 piloni:
Pilonul 1: un sistem gestionat public cu participare obligatorie și cu obiectivul limitat de a reduce sărăcia celor în vârstă
Pilonul 2: un sistem de economisire gestionat privat cu participare obligatorie
Pilonul 3: un sistem de economisire gestionat privat cu participare facultativă
– Dar care e motivul principal al acestei reforme?
– Motivul invocat de Banca Mondială a fost unul apocaliptic: inversarea piramidei demografice va face ca statele să nu mai poată plăti pensiile. Nu va fi financiar sustenabil. Din start spun că e o exagerare. Pentru a prezice acest scenariu apocaliptic, Banca Mondială s-a bazat pe o ipoteză foarte pesimistă privind evoluția productivității. Istoria arată însă că din ce în ce mai puțini lucrători au putut în timp plăti din ce în ce mai multe pensii. De ce s-ar schimba asta în viitor? Nu există niciun motiv rezonabil să credem că creșterea productivității nu va fi în stare să acopere sustenabil pensiile viitoare. Nu există niciun scenariu verosimil că progresul tehnologic va înceta.
Dar marea dezinformare pusă în circulație este că în ipoteza chiar neverosimilă că va exista în viitor o problemă serioasă cu sustenabilitatea pensiilor, ea va putea fi compensată cu pensii private, adică scheme de economisire personală. O spun pe șleau: este o minciună gogonată. Adevărul pe care mai nimeni nu-l spune este că, indiferent cine plătește efectiv pensiile, statul sau orice administrator privat, acest lucru se face din contribuțiile curente, cele din momentul plății efective a pensiilor. Capitalizarea contribuțiilor plătite în timp produce un număr într-un cont individual, dar acel număr nu se poate transforma în pensie efectivă, cu putere de cumpărare efectivă, fără contribuțiile curente din care se plătesc efectiv pensiile. Dacă statul (pilonul 1) nu are bani să plătească pensiile, nici pilonii 2 sau 3 nu vor avea acești bani. Mai mult, pensia publică mai poate fi salvată de stat prin creșterea contribuțiilor, adică a taxelor, prerogativă exclusivă a statului, pe care niciun fond privat de pensii nu o are.
– Dumneavoastră spuneți: „În PNRR e prevăzută o reformă de un rar cinism, care va conduce la ruina financiară a milioane și milioane de pensionari pentru decenii de acum încolo”. Ne puteți explica acest lucru, ca să pricepem și noi, cei mai puțini inițiați în economie?
– Trebuie să ne uităm unde e încadrată reforma pensiilor în PNRR. La capitolul sustenabilitate fiscală. Așadar, din start, reforma pensiilor este concepută ca un instrument de austeritate, de salvare fiscală a statului. Rezolvăm problema echilibrului bugetului public sacrificând pensiile. Nu e cinic? Nu ar fi trebuit să pornim invers, să fixăm mai întâi ce ar însemna o pensie decentă și pe urmă să căutăm soluții pentru sustenabilitatea fiscală?
Reforma din PNRR atacă pilonul 1 punând un plafon pe anvelopa bugetului pentru pensii – acel faimos 9,4% din PIB – și în același timp încurajează pilonii 2 și 3 prin mărirea transferului din partea de contribuții de la pilonul 1 la pilonul 2 și facilități fiscale pentru pilonul 3. Pilonul 1 devine un soi de ajutor social pentru săraci, în mare parte, el e și acum așa, iar pilonii 2 și 3 vor face pariuri în cazinoul financiar. Veniturile la bătrânețe nu vor depinde de stat, care, cum spuneam mai devreme, are în ultimă instanță prerogativa ridicării de impozite și taxe, ci de capriciile piețelor financiare. Ca fapt divers, cel mai mare fond de pensii suedez a pierdut recent două miliarde de euro, pariind pe Silicon Valley Bank și alte bănci americane care s-au prăbușit. Așa-zisele pensii private nu pot oferi pensii mai mari (chestie de matematici financiare), ci doar riscuri mai mari.
Legat de acel plafon de 9,4% din PIB pentru pensii, este circulată ideea că el permite creșterea pensiilor, dat fiind că acum suntem sub acest plafon cu circa un procent. Nu e întregul adevăr. Pensiile în România poartă povara teribilă a inflației din anii 90, când fiind indexate modest, pensiile au rămas mult în urmă.
În 2013 s-a introdus un coeficient de corecție pentru a lega pensia inițială de salariul mediu brut de economie. Într-un fel, el a fost binevenit pentru noile pensii, dar pe de altă parte, a creat o mare inechitate în sistem. Indicele de corecție poate merge până la 1,41, ceea ce înseamnă că pentru punctaje totale egale, pensiile pot fi diferite până la peste 40%.
Practic, în acest moment, în România există două puncte de pensie: unul valabil pentru calculul pensiei inițiale, altul utilizat pentru indexarea pensiilor aflate în plată. Cei care au ieșit la pensie mai recent sunt avantajați de faptul că salariile au crescut mai rapid decât punctul de pensie.
Andrei Mocearov, economist:
Legea 127/2019 corecta această anomalie, introducând un indice de referință care trebuia să egalizeze pensiile cu același punctaj, după ce punctul de pensie creștea cu 40%. Legea trebuia să intre în vigoare la 1 septembrie 2021, dar a fost amânată aplicarea ei.
– Și PNRR ce prevede, de fapt?
– În PNRR este prevăzută egalizarea pensiilor, prin desființarea indicelui de corecție, dar egalizarea, pentru a se încadra în plafonul de 9,4%, se va face probabil la echivalentul unui coeficient de corecție mult mai mic decât 1,4, cum era prevăzut în Legea 127/2019. Pentru a fi posibilă, egalizarea la nivel mai ridicat a pensiilor ar fi avut nevoie de un plafon cu 2-3 procente mai înalt. Așadar, reforma din PNRR consolidează opțiunea pentru pensii mici.
Tot în PNRR este prevăzută încurajarea creșterii vârstei de pensionare prin acordarea de bonusuri pentru ieșirea la pensie peste 65 de ani. Nu te obligă nimeni formal să muncești după 65 de ani, dar te obligă, de fapt, pensia prea mică dacă încetezi activitatea la 65 de ani.
O altă veste proastă din reforma aceasta a pensiilor este că indexarea pensiilor se face cu multă precauție, raportându-se doar la inflație, nu și la creșterea salariului mediu pe economie. Puterea reală de cumpărare a pensiilor în plată va scădea astfel în timp.
– Dumneavoastră vorbiți despre o imensă diversiune legată de pensiile speciale și cum că această diversiune a blocat complet dezbaterea despre celelalte pensii. În ce constă această diversiune?
– O componentă majoră a diversiunii este că tema pensiilor speciale a acaparat complet dezbaterea în spațiul public, iar despre pensiile celelalte nu se mai vorbește absolut nimic. E o tăcere de mormânt. Dacă deschizi televizorul sau Facebookul, ai senzația că singurul mare obstacol în calea prosperității economice, nu numai a pensionarilor, dar a întregii Românii, sunt pensiile speciale. Din punct de vedere bugetar, economia care s-ar putea face prin reforma pensiilor speciale este insignifiantă, de ordinul sutimilor de procent din PIB, maximum 0,1% din PIB. Or, pentru pensii cât de cât decente, este nevoie de un supliment de încă 2-3% din PIB (peste acel 9,4%). Alt ordin de mărime.
Rămâne partea etică, de dreptate socială. Aici, o spun clar, sunt o serie de abuzuri teribile. Eu le-aș identifica în 3 mari categorii: formula de calcul extrem de generoasă, mai ales pentru magistrați, vârsta de pensionare prea mică, mai ales la militari, și cea mai nerușinată dintre toate: cumularea de mai multe pensii speciale. Ele pot și trebuie urgent eliminate, abuzurile, dar nu scos din joc conceptul care e în spatele pensiilor speciale. Aici e a doua componentă a diversiunii.
O să spun ceva care probabil o să șocheze. Pensiile speciale (dacă se elimină abuzurile) sunt pensiile firești, nefirescul e la pensiile contributive. Atacul la pensiile speciale este foarte perfid, el țintește, de fapt, pensia publică în ansamblul ei.
Andrei Mocearov, economist:
Nu întâmplător, USR, care este adeptul înflăcărat al pilonilor privați, 2 și 3, strigă cel mai tare contra pensiilor speciale. Una e revolta contra abuzurilor de la pensiile speciale, legitimă și morală, alta e revolta contra conceptului de pensie specială, populistă și imorală.
Istoric, există două concepte privind pensia: a) pensia ca prelungire a salariului – „defined benefit scheme” b) pensia ca și contrapartidă a contribuțiilor – „defined contribution scheme”.
La a) pensia se calculează ca rată de înlocuire a salariului, luându-se în considerare salariile din ultima perioadă (1 an, 2 ani, 3 ani, 5 ani etc.).
La b) există varianta în care contribuția fixează ierarhia pensiilor, iar pensia efectivă este decisă de opțiunea de politică economică a guvernului, care fixează valoarea punctului de pensie (pensiile publice – gen pilonul 1) și varianta în care contribuțiile se capitalizează și piețele financiare decid pensia.
Pensiile speciale sunt la categoria „defined benefit scheme”. De aceea, eu spun că în logica emancipării sociale, pensiile speciale ar trebuie să fie regula, nu pensiile contributive. Noi trăim însă în plină inversare a emancipării sociale.
Privatizarea pensiilor nu se poate face într-o zi, durează decenii
– Spuneți-ne, vă rugăm, cum e cu Pilonul 2 – cu ceea ce unii au spus că este o încercare de privatizare a fondului de pensii. Nu cumva suntem împinși spre zona privată a pensiilor? Care sunt aceste riscuri?
– Da, Pilonul 2 este o fază de tranziție de la pensia publică – Pilonul 1 – la pensia privată – Pilonul 3. Procesul durează cam 35-40 de ani, echivalent cu perioada de cotizare. Privatizarea pensiilor nu se poate face într-o zi ,precum cea a IMGB, durează decenii.
În Chile, economiștii cunoscuți drept „Chicago Boys” au avut mână liberă de la dictatorul Pinochet să facă un experiment complet cu cei trei piloni, înainte ca ideea să fie formal propusă de Banca Mondială. Acolo nu mai există decât Pilonul 3. Rezultatul este dezastruos. Experiment eșuat complet.
– Dumneavoastră susțineți că toate partidele tac: „USR care a contribuit la scrierea reformei din PNRR, PSD care mimează că îl preocupă săracii (ar trebui să fie primul care să atragă atenția asupra groaznicei reforme a pensiilor din PNRR), PNL care nu mimează nimic, atât de incompetent e, etc.”. Ce e de făcut în acest sens?
– Da, în chestiunea pensiilor, partidele tac. A fost ceva agitație cu acel 9,4% din PNRR. După o vizită a premierului la Bruxelles, pentru o renegociere sau ajustare a PNRR și o întâlnire cu Ursula von Leyen, s-a așternut tăcerea totală. Am înțeles că nu mai vorbesc de acel 9,4, ci de un indicator de sustenabilitate fiscală. E același lucru, dacă nu chiar mai rău.
Noi ne aflăm într-o combinație nefericită de ideologie și crasă incompetență. Pe de altă parte, reforma asta a pensiilor nu e recomandată doar pentru România. Unii sunt mai avansați, reformele sunt în faze diferite, dar toți merg în aceeași direcție: diminuarea pensiilor spre punctul final, care este privatizarea totală.
Totuși, domeniul pensiilor nu face parte din prerogativele UE. E o prerogativă națională, dar pentru asta ar trebui mutată tema de la capitolul cu fiscalitatea la capitolul social. Ca să scoți pensiile de acolo, trebuie însă să vii cu alte soluții despre cum faci sustenabilitatea fiscală, căci asta e deja temă europeană, sunt figuri impuse.
Pentru asta trebuie crescute veniturile bugetare. Și principala cale este creșterea impozitelor și taxelor, mai ales că la noi sunt încă mici. Or, este extrem de nepopular acest lucru. Cel mai mare partid din România este „Partidul Taxe Zero”. În el intră toate partidele.
Astăzi, în țările OECD (România e în anticamera OECD), raportul lucrători/pensionari este undeva, în medie, pe la 3. Apocalipsa este anunțată să vină undeva în 2050-2060, când raportul acesta va deveni 2 sau chiar mai puțin. Reforma are rolul de a preveni apocalipsa, asta e povestea care ne este livrată.
Asta, în medie, în OECD. Noi suntem însă deja de pe acum în mijlocul unei apocalipse, chiar mai crunte decât cea prognozată de Banca Mondială sau Comisia Europeană. La noi, raportul lucrători/pensionari e astăzi aproximativ 1. Depopularea masivă (o catastrofă națională) și munca la negru și gri în proporție mare fac ca doar un singur lucrător (care plătește impozite) să asigure o pensie.
Așadar, noi mai avem ceva de făcut legat de reforma pensiilor. Nu prevenirea apocalipsei, ca alții, ci ieșirea din apocalipsă. Asta înseamnă ieșirea din pauperizarea fiscală a României.
Andrei Mocearov, economist:
– Cum credeți că vor evolua lucrurile în acest sector? Mai prinde pensie generația mea, care va ieși la pensie în 20 de ani? Sau să nu ne mai bazăm pe această plasă socială?
– Dacă nu se va produce o revoluție, lucru puțin probabil pentru viitorul previzibil, pensia va dispărea încet, încet, așa cum am explicat răspunzând la întrebările anterioare. Pensia este, de fapt, un concept socialist legat de solidaritatea intergenerațională. Este o asigurare de bătrânețe, când capacitatea de muncă scade. Ca la orice altă asigurare, plata pentru incapacitatea de a mai produce suficient este făcută de alții, care, la rândul lor, vor beneficia de această schemă de solidaritate când ies la pensie. Acest concept de pensie nu este compatibil cu capitalismul. Capitalismul este despre profit. Bine, vei spune, capitalismul a dat și pensii. Da, a dat, dar a făcut asta nu pentru că îi era pe plac, ci pentru că a fost nevoit de concurența socialistă (și poate keynesiană). Nu e cazul acum. Capitalismul e singur pe teren. Așadar, pensia e un reziduu al secolului 20, pe cale de dispariție.
Cred că ar trebui să facem o distincție, aș zice, antropologică. Pensia, ca prelungire a salariului, este oferită unei persoane în calitatea ei de ființă umană. E o chestie de demnitate umană până la urmă. Nu e contrapartida a ceva. E premiul de OM. În capitalism, persoana e privită în primul rând ca forță de muncă producătoare de valoare care asigură creșterea profitului/capitalului. De ce să-i dai bani unuia care nu mai produce valoare? În capitalism, asta are puțin sens. De aceea, capitalistul îți spune: fă-ți pensia ta personală, economisește, capitalizează și apoi scoți banii la bătrânețe. Dar asta e numită impropriu pensie. Este o schemă de economisire individuală, nu are nimic în comun cu solidaritatea.
Erată: Într-o versiune anterioară a acestui text scria că Andrei Mocearov lucrează la Institutului European din România, după cum apare în CV-ul aflat pe site-ul Institutului. Cv-ul este neupdatat însă, Andrei Mocearov nu mai este în prezent membru al Consiliului de Administrație al IER.