Interviu de la Auschwitz despre Ziua Europeană a Comemorării Holocaustului Romilor: „Trebuie să existe o istorie autentică, cu care să putem educa următoarele generații”

Pe 2 august 1944, 4.300 de romi au fost omorâți în lagărele naziste de concentrare într-o singură noapte, pentru a putea face loc unor alte vagoane de oameni care urmau să ajungă la Auschwitz, Polonia. Era doar un alt episod tragic, din seria de decizii luate de naziști care au dus la uciderea a aproximativ 500.000 de romi și sinti din Europa.

În 2015, ziua de 2 august a devenit oficial Ziua Europeană a Holocaustului Romilor și Sinti, iar în România, legea de comemorare a aceleiași zi a intrat în vigoare în vara lui 2020.  

Cu prilejul comemorării de 80 de ani, mai multe ONG-uri europene pentru romi au venit la Cracovia, Polonia, pentru a participa la mai multe evenimente dedicate acestei zile. 

Au fost prezenți reprezentanți ai Roma Foundation for Europe, Roma Education Fund, Roma Entrepreneurship Development Initiative (REDI), Roma Foundation for Democracy, pentru o conferință de două zile în Cracovia, ca mai apoi să viziteze lagărele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau și să participe la o ceremonie de comemorare în interiorul lagărelor.

Recomandări

Alfred Bulai a făcut infarct în arest. El a fost dus de urgență la spital

La evenimentul de comemorare, mai mulți oficiali au adresat discursuri, alături de doi supraviețuitori ai Holocaustului: Alma Klasing, de origine sinti și Boleslav Rumanovski, rom polonez.

Pentru a înțelege mai bine importanța marcării acestor evenimente, am stat de vorbă cu Tímea Junghaus, directoarea executivă a ERIAC, despre de ce sunt importante astfel de momente pentru comunitatea romă și moștenirea pe care aceste organizații e important să o ofere generațiilor următoare. 

Tímea are 48 de ani, e de origină romă din Ungaria și a studiat Istoria Artei. Este directoarea executivă a ERIAC din 2017 și la bază e curatoare de artă contemporană romă/sinti. Misiunea ei e de a promova arta comunității rome și de a aduce mai multă conștientizare a rezistenței romilor, prin diverse cercetări realizate de-a lungul anilor. 

De ce e important să nu uităm crimele naziste

Libertatea: Sunt curioasă dacă e prima vizită la Auschwitz și cum te-a făcut să te simți, la ce te-ai gândit în timpul turului?

Recomandări

Alexandru Bologa, campion paralimpic la judo, la Paris. Este prima medalie pentru România la Jocurile Paralimpice 2024

Tímea Junghaus: Sunt pentru a doua oară la Auschwitz. Am mai fost aici cu o tabără de tineret unde le-am vorbit tinerilor despre cercetarea pe care o făceam atunci despre rezistența romilor de la Holocaust, pentru că mi-am concentrat cercetarea pe evadări, strategiile de supraviețuire, participarea romilor în mișcarea antifascistă, eroi partizani și femei care îngrijeau copiii altor familii, genul acesta de acte eroice de reziliență. 

Deci este pentru a doua oară când mă aflu aici, de data asta cu oameni din rețeaua noastră de organizații. Și cred că e important să comemorăm împreună aniversarea de 80 de ani.

– De ce crezi că e importantă comemorarea în sine și de ce crezi că e important să participați la asta împreună? 

– Rețeaua noastră cuprinde cele mai mari organizații rome din Europa, cele care au o reală capacitate, fonduri și putere intelectuală să aducă o schimbare și să aibă impact. 

Chiar credem că avem capacitatea de a avea impact, însă e o luptă imensă. Contextul e mereu nefavorabil, e extrem de epuizant și e greu să vezi rezultate. 

Recomandări

Cum va arăta harta deceselor provocate de temperaturile ridicate, în 2050. Mii de români mor în fiecare an ca urmare a efectelor climei

Deci e important să rămânem conștienți asupra contextului, adică banalitatea cu care incidentele violente se întâmplă în mod constant. Trebuie să ne sensibilizăm asupra modului în care observăm aceste incidente, nu doar nivelul violenței, pentru că, altfel, devenim imuni la ele. 

– Cum s-a întâmplat cu războiul din Ucraina și acum cu cel din Palestina. 

– Exact. E important să rămânem sensibili, cu mintea deschisă și ascuțită la contextele politice și economice. 

Avem aceste principii idealistice, în care mai-marii oficiali spun că „suntem în asta împreună, pentru pace și unitate”. Dar adevărul e că lupta e foarte violentă.

E o luptă violentă și dificilă care impactează viețile tuturor de aici. Noi nu lucrăm un program clasic de birou, 9 – 5. Lucrăm pentru oameni în fiecare zi, în fiecare noapte, săptămâni, ani, zeci de ani la rând. Așa ne petrecem viețile. 

– Cum ai ajuns să-ți dedici timpul și munca activismului pentru comunitate? Ce te mână în luptă? 

– Am studiat Istoria Artei și am început să curatoriez show-uri micuțe, în locații din afara contextului artei. Și aceste expoziții au început să devină interesante pentru persoanele nonrome. 

Nu mi-am dorit niciodată să devin activistă, dar a fost un proces natural de adresare politică a incluziunii. 

– Pentru că trebuia să te lupți pentru drepturile tale? 

– Da, mă pricepeam să caut artă bună, artiștii romi sunt muzicieni, regizori și creativi extrem de talentați. Deci era o mină de aur pentru mine, ca și curatoare, însă a devenit extrem de politic totul.  

Plus că artiștii, în special femeile din valul de artă feministă, reprezintă 5-10% din scena artistică a Europei. 

Acum lucrez pentru ERIAC – European Roma Institute dor Arts and Culture – și resursele noastre aici sunt talentul și artele, creativitatea, storytellingul, fotografia și, lucrând și cu mediul academic, încercăm să schimbăm mindsetul și perspectivele oamenilor. 

Dar folosim și muzica, și literatura ca formă de a schimba și mișca inimile oamenilor. Asta e expertiza noastră, cu asta contribuim.

„Avem un rasism flagrant, un comportament antiromi în sfera publică și din partea politicienilor”

– Cum se simte de la tine acum contextul sociopolitic european pentru comunitate?

– Cred că nu suntem atenți la schimbarea dramatică ce se întâmplă în jurul nostru, ceea ce înseamnă că avem un rasism flagrant, un comportament antiromi în sfera publică și din partea politicienilor, liderii care sunt niște modele pentru cetățeni. 

Înainte, romii simțeau rasismul subtil, discret – adică puteau trece drept studenți excelenți dacă încercau și trăgeau suficient de tare, obțineau oportunități. Însă, bineînțeles, era discutat în spatele ușilor închise că persoana respectivă e romă și că „trebuie să avem grijă”. Dar acum lucrurile nu mai stau așa, e OK ca și cineva să fie rasist în mod direct, dar ce impact va avea asta pentru viitorul copiilor noștri?

Nu există o sensibilitate la diversitate, a devenit doar un slogan neoliberal. Deci văd cumva situația într-o lumină destul de tragică, în care prosperitatea comunității stă sub semnul întrebării. 

Roma Foundation for Europe, centrul rețelei noastre, a declarat întotdeauna că trebuie să ne bazăm pe propriile resurse, pentru că mereu am fost pe minus și am avut responsabilitatea de a le genera.

– Avem și noi, în România, bucata noastră de istorie cu cei 600 de ani de sclavie a romilor. Având în vedere și contextul european, ce schimbări sociale și politice ar trebui să se întâmple, pentru a începe un proces de reparații în ceea ce privește trauma generațională a comunităților rome?

– Cred că un pas enorm ar fi ca biserica să recunoască public și să-și asume responsabilitatea. Cât despre reparații și reconciliere, avem nevoie și trebuie să ne pregătim pentru un proces extrem de lung, care implică întreaga societate, pe parcursul a mai multe generații. 

Nu ne putem aștepta la rezultate rapide când vorbim de schimbat stereotipuri, de schimbat rasismul și prejudecățile adânc gravate în societate. Ajută și siturile memoriale precum cele văzute la Auschwitz-Birkenau, unde oamenii pot alege cum să experimenteze trecutul, fie prin vizita la muzeu, fie prin lagărele de concentrare, fie răsfoit arhive și citit cărți. 

Aveam atâtea moduri în care putem absorbi cunoștințe. Și sper că încă avem și dorința de cunoștințe factuale, căci suntem atât de amorțiți de informațiile din social media, unde, de multe ori, nu mai verificăm lucrurile, ba chiar le dăm mai departe fără să știm dacă sunt adevărate sau nu. Dar trebuie să încetinim. 

Așa că trebuie să existe o istorie aliniată cu ce s-a întâmplat, autentică, pe care o putem transmite copiilor noștri și cu care putem educa următoarele generații. 

Cum a apărut primul pavilion de artă romă la Bienala de la Veneția

– În ceea ne privește moștenirea cultural-artistică a romilor, în 2007 ai curatoriat primul pavilion de artă romă de la Bienala de Artă Contemporană de la Veneția. Povestește-mi cum s-a întâmplat asta. 

– Bienala de Artă Contemporană de la Veneția e unul dintre cele mai prestigioase evenimente de artă din lume, care și-a deschis porțile în 1895, iar până în 2007 nu a existat nici măcar o singură persoană romă care să expună. 

Sunt absolventă de Istoria Artei, sunt curatoare și am reușit să inițiez această propunere alături de Open Society Foundations (n.r. – Fundația pentru o Societate Deschisă, ONG din SUA care promovează guvernarea democratică, drepturile omului și reforma legală și socială). Nu aveam să fiu curatoare de la început, dar e o poveste lungă. 

Eram doar o fată romă care voiam să fac asta să se întâmple și nu mă interesa ce rol am în acest proiect de a aduce expoziții rome la Bienală. 

Expoziția a prezentat 16 artiști romi, din opt țări europene, iar pavilionul a fost unul dintre cele mai bune din 2007, într-un moment în care era atât de necesar să avem o minoritate prezentată sexy, artistic vorbind, care e multilingvistică, multiculturală și trece granițele prin arta sa. Și arta era cu adevărat fantastică, pentru că trecusem printr-un proces lung de cercetare prin toate țările cu talente disponibile.  

Însă cel mai impresionant lucru e că, de atunci, au existat multe pavilioane despre cultura romă. De asemenea, una dintre artistele prezentate la primul pavilion de dramă, Delaine Le Bas, este nominalizată la Premiul Turner de anul acesta, care e cel mai mare premiu din Europa. 

– În afară de misiunile individuale, în funcție de specificul organizațiilor în slujba comunității rome, care crezi că e cel mai important lucru pe care ONG-urile ar trebui să le dea mai departe noii generații?

– Trebuie să le oferim povestea rezistenței. Dacă te gândești, romii au existat în Europa din secolele IX-X, ceea ce înseamnă că, timp de aproape un mileniu, romii nu doar că au supraviețuit, dar au prosperat în politică, economie și arte, și cu toate acestea sunt atât de multe evenimente istorice violente, de opresiune și Holocaustul.

Iar în ciuda acestui trecut încercat, am reușit să fim o minoritate care crește, până în zilele noastre, în timp ce toată Europa se micșorează și îmbătrânește. Deci trebuie, prin toate mijloacele, să ne educăm despre această istorie, despre istoria conștientă a rezistenței politice, să fim mereu sceptici la ce suntem învățați și de ce neromii vorbesc pentru noi, iar noi îi acompaniem, „cântând” de pe margine.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro