Noul primar al Timișoarei, candidatul USR-PLUS Dominic Fritz, își poate trece în CV o victorie zdrobitoare. Potrivit numărătorii partidului, a obținut peste 50% din voturile timișorenilor

Dominic Fritz este neamț, nu are cetățenie română și a început să vină în Timișoara în urmă cu 17 ani, ca voluntar la o casă de copii. A vorbit pentru Libertatea despre primele lucruri pe care le va face în primărie și despre cariera lui politică.

Dominic Fritz a fost voluntar la o casă de copii. Foto: Facebook

Dominic Samuel Fritz are 37 de ani, s-a născut, a crescut și a studiat în Germania. Este licențiat în științe politice și administrative și are un masterat în studii de post conflict. 

A fost șef de cabinet pentru un fost președinte al Germaniei, Horst Köhler, și are o experiență de peste zece ani în administrație. 

Nu este căsătorit, nu are copii, dar a sărbătorit victoria în centrul Timișoarei, alături de prietena lui asiatică, diplomată în cadrul ONU.

A acceptat să vorbească pentru Libertatea despre primele lucruri pe care le va face în primărie, dar și despre o viitoare colaborare cu PNL. Ne-a spus și cu ce preferă să meargă la serviciu.

“L-am sunat pe fostul președinte al Germaniei”

Libertatea: Cine a fost prima persoană din Germania pe care ați sunat-o când ați aflat că ați câștigat?
Dominic Fritz: Am sunat, în primul rând, toată familia mea pe WhatsApp, au fost toți frații și părinții mei și le-am spus că am câștigat. Apoi l-am sunat pe fostul președinte al Germaniei și i-am mulțumit pentru faptul că a fost un mentor bun pentru mine. 

A fost șef de cabinet pentru fostul președinte al Germaniei Horst Köhler. Foto: Agerpres

– Plănuiți să cereți cetățenia română?
– Da, în momentul în care pot, vreau să aplic pentru cetățenia română, pentru că nu pot să o iau, ci statul român trebuie să mi-o dea. 

“Vrem să numim manageri de cartiere în primărie”

– Dacă vorbim puțin de primărie, înainte să vă apucați de treabă, care este primul lucru pe care vreți să îl faceți când ajungeți în instituție?
– Mi-e foarte greu să răspund la întrebarea asta, pentru că nu este un singur lucru pe care vreau să-l fac. Sunt 20 de lucruri în același timp, dar, cu siguranță, în prima zi o să vreau să cunosc angajații și funcționarii din primărie. Apoi, cu siguranță, trebuie să punem la cale un audit, vreau să știu ce facturi au rămas neplătite și după avem niște proiecte strategice pe care vrem să le punem la cale destul de rapid, pentru Unitatea de implementare proiecte, pentru atragerea fondurilor europene. Vrem o structură în primărie care promite o apropiere de oameni în cartiere, adică vrem să numim manageri de cartiere în primărie.

Ar fi un lux dacă aș putea să fac doar un singur lucru. Vreau să cunosc oamenii, cred că asta ar trebui să facă oricine, pentru că până la urmă eu nu vreau să lucrez împotriva aparatului din primărie, ci împreună cu oamenii. Cine este performant nu trebuie să aibă nicio frică.

Dominic Fritz a obținut peste 50% din voturile timișorenilor. Foto: Constantin Duma

Bicicleta rămâne, mașină serviciu – o Dacie

– Un aspect care s-a aflat foarte mult în atenția publică: mașina de serviciu folosită de primarul Timișoarei este un Mercedes cumpărat de societatea de salubritate Retim. O păstrați? Veți merge cu o mașină nemțească sau cu una românească? Sau mergeți cu bicicleta ori cu transportul în comun?
Am promis și în campanie că dacă o să am nevoie de o mașină de serviciu o să fie o Dacie. Vreau o mașină românească. Deocamdată, o să mă descurc cu bicicleta, dacă nu plouă. Eu mai degrabă cu bicicleta circul, din când în când și cu transportul în comun. Aș vrea să avem un transport în comun modern și confortabil, și rapid, să-l poată folosi oricine, de la primar la elev. Și sunt încrezător că vom putea asta.

Noul primar al Timișoarei spune că nu va renunța la bicicletă. Foto: Facebook

– Conform calculelor numărătorii paralele, ați obținut 13 mandate de consilier local, cum vedeți o colaborare cu PNL la nivel local?
– Nu am avut discuții politice încă, am vorbit foarte scurt cu Alin Nica, care va aplica pentru funcția de președinte al filialei, și l-am felicitat pentru victoria lui la consiliul județean. Ne-am asigurat reciproc că vom colabora bine împreună, în beneficiul timișorenilor și al timișenilor. 

Pentru mine, este important ca partenerii mei la guvernare, în administrația mea, să susțină programul meu și viziunea mea pentru Timișoara, să susțină reforma administrației, să susțină o apropiere, o deschidere a administrației, să fim mai aproape de oameni, să depolitizăm administrația. Acestea sunt obiectivele mele și o să caut un partener cu care pot să ating aceste obiective. 

“În viitorul guvern, nu doar USR-PLUS va juca un rol important, ci și USR-PLUS Timișoara”

– În perspectiva alegerilor din decembrie, cum vedeți o colaborare cu PNL?
Mă bucur foarte mult că am câștigat cu alianța USR-PLUS și cu siguranță am trimis și un semnal pentru alegerile parlamentare. Revoluția bunei guvernări la nivel local, la Timișoara, pe care am început-o, o să continue la nivel de guvernare efectivă. Cu siguranță, în viitorul guvern, nu doar USR-PLUS va juca un rol important, ci și USR-PLUS Timișoara. 

Dominic Fritz a câștigat cu alianța USR-PLUS. Foto: Facebook

– Vă considerați de stânga sau de dreapta, cum v-ați defini și cum ați defini din punct de vedere ideologic USR?
– USR e un partid de centru-dreapta. Eu însă consider că toate etichetele acestea au fost abuzate în România în ultimii 30 de ani. Partidele vechi nu s-au organizat în jurul unor valori sau ideologii, ci doar în jurul unor interese de grup. De aceea este destul de greu să ne definim în sensul acesta, tocmai pentru că și-au pierdut orice sens aceste etichete. 

Eu cred că acum este un moment în care nu trebuie să ne întrebăm dacă vrem un stat mai mare sau mai mic, stânga vrea un stat un pic mai mare, expansiv, dreapta – un stat mai limitat, eu cred că provocarea cea mai importantă acum în România este să avem un stat funcțional. Și funcționalitatea instituțiilor publice este cel mai important lucru pe agendă și asta poate să unească stânga și dreapta, ideologic vorbind.

Eu mă consider un instituționalist convins, eu vreau ca instituțiile publice să funcționeze în beneficiul cetățenilor și nu în beneficiul partidelor sau intereselor de grup. 

– Sunteți abia la început în cariera politică, aveți planuri mai mari pentru peste câțiva ani? Poate o mutare în București?
– Am zero planuri pentru așa ceva. Încă nici nu mi-am depus jurământul ca primar al Timișoarei, Timișoara acum este prioritatea mea, nimic altceva. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News