Comentează„Sunt încrezător că Banca Națională va găsi soluția pentru a tempera dinamica inflației”, a declarat, săptămâna trecută, premierul Florin Cîțu. Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,3%, a transmis vineri Institutul Național de Statistică. Cele mai mari creșteri sunt la energie, ulei și gaze (de peste 20%).
Profesorul Silviu Cerna crede însă că responsabilitatea este împărțită. Pentru ca BNR să-și poată folosi pârghiile, deficitul bugetar ar trebui redus, iar acest lucru intră în atribuțiile Guvernului și Parlamentului.
Banca Națională a anunțat luni că datoria externă totală a crescut, în perioada ianuarie-iulie 2021, cu 6,058 de miliarde de euro și a ajuns la 131,98 de miliarde de euro, de la 125,92 de miliarde de euro în decembrie 2020, potrivit economedia.ro.
- Profesor universitar emerit la Facultatea de Științe Economice, Universitatea de Vest din Timișoara, și membru al Societății Române de Economie, Silviu Cerna a fost vreme de 17 ani membru în CA al BNR.
„Se prevede că deficitul bugetar și datoria publică vor continua să crească”
Libertatea: Premierul Florin Cîțu s-a arătat încrezător că BNR va tempera dinamica inflației. Se poate considera că se încearcă pasarea răspunderii?
Silviu Cerna: Nu-mi dau seama, deși o asemenea derobare ar fi cât se poate de obișnuită în sfera politicii. Însă este clar faptul că, atât la nivel global, cât și la nivel european și național, există o serie de factori care acționează în direcția menținerii și creșterii pericolului inflației.
– Cum ar fi?
– Noua variantă a COVID-19, Delta, majorează temporar costurile de producție, diminuează rata de creștere a producției și limitează oferta de mână de lucru.
Pe partea producției, Delta perturbă redeschiderea a numeroase sectoare de servicii și întrerupe unele lanțuri de aprovizionare mondiale, afectând activitatea porturilor și funcționarea sistemelor logistice. Or, penuria de elemente de intrare-cheie în procesele de producție, cum ar fi, de exemplu, semiconductorii, va frâna și mai mult producția de automobile, produse electronice și alte bunuri de folosință îndelungată, sporind astfel inflația.
Pe partea cererii, ipoteza este că banca centrală a SUA și celelalte bănci centrale importante vor începe să renunțe la politicile lor monetare neconvenționale. Combinată cu un anumit grad de reducere a deficitelor bugetare, aceasta va duce, se presupune, la reducerea riscului de supraîncălzire a economiei și la menținerea sub control a inflației.
– Care sunt ipotezele de lucru pentru România?
– În cazul României se prevede că deficitul bugetar și datoria publică vor continua să crească. Potrivit estimărilor Comisiei Europene, primul va fi 8% din PIB în 2021 și 7,1% din PIB în 2022, iar a doua va ajunge la 49,7% în 2021 și 52,7% în 2022.
În aceste condiții, BNR ar trebui să renunțe, după părerea mea, la orientarea actuală a politicii monetare, deoarece această politică neintervenționistă a fost concepută pe baza ipotezei că va avea loc un proces de consolidare fiscală.
Silviu Cerna, profesor emerit și economist:
Combinată cu un anumit grad de reducere a deficitelor bugetare, politica monetară actuală – menită să asigure stabilitatea prețurilor și să protejeze stabilitatea financiară – va duce, s-a presupus, la menținerea sub control a inflației. Or, acest proces de consolidare fiscală nu s-a produs și, probabil, nu se va produce în viitorul apropiat. De aceea, este greu de presupus că inflația, care a început deja să se manifeste, va ceda de la sine.
– Care sunt pârghiile și limitele BNR în această situație?
– La fel ca orice bancă centrală modernă, BNR are o serie de instrumente de politică monetară care, manevrate cu pricepere, îi permit să îndeplinească principala sa misiune: asigurarea stabilității prețurilor.
Cele mai importante sunt: rata dobânzii aplicată la operaţiunile de pe piaţa monetară ale băncii centrale (rata dobânzii de politică monetară); rata rezervelor obligatorii impuse băncilor comerciale; operațiunile open market (cumpărări și vânzări de titluri de stat); emiterea de semnale privind orientarea viitoare a politicii monetare (forward guidance); presiunea morală (moral suasion).
Trebuie însă subliniat că, pe lângă politica monetară, care este de competența băncii centrale, și politica fiscală, care este atributul Guvernului, creșterea generală a prețurilor, adică inflația, este alimentată de o serie de factori care nu se află sub incidența acțiunii băncii centrale și nici sub controlul Guvernului.
Creșterea ratelor de dobândă, efecte pozitive și negative
– S-a agravat situația în ultima perioadă?
– Da, deoarece la șocurile pe partea ofertei, produse de unii factori cu acțiune pe termen lung, s-au adăugat efectele pandemiei, care au diminuat și mai mult creșterea potențială și au mărit costurile de producție. În acest moment, se pare că, în cazul economiilor avansate, aceste evoluții sunt pe cale să provoace stagflație, adică o amplificare a inflației în perioade de recesiune, așa cum s-a întâmplat de mai multe ori în istorie – ultima dată în anii 70.
În cazul economiei României, în ultimul timp, în pofida unei creșteri economice mai mari decât în țările dezvoltate, a avut loc creșterea deficitului bugetar și a datoriei publice, ceea ce a dus la reapariția inflației, fenomen vizibil mai ales în acest an.
– Ce efecte ar avea o eventuală creștere a ratelor de dobândă asupra inflației?
– Va duce la creșterea costului creditului bancar și, deci, la reducerea atât a cererii, cât și a ofertei de monedă. Or, factorul care provoacă întotdeauna și peste tot inflație, respectiv constituie condiția ca dezechilibrele structurale să se manifeste, este creșterea ofertei de monedă.
La urma urmelor, creșterea cantității de monedă în circulație echivalează cu creșterea cererii totale din economie peste volumul ofertei agregate de bunuri și servicii. În condiții caeteris paribus, eventuala creștere a dobânzilor este susceptibilă, deci, să determine atenuarea inflației. Creșterea dobânzilor exercită și alte efecte în economie: pozitive și negative.
– Ne puteți da niște exemple?
– Efectul pozitiv este atragerea capitalului străin, care, în general, determină accelerarea creșterii economice. Efectul negativ este creșterea costului capitalului, frânarea investițiilor autohtone și, deci, încetinirea creșterii economice (efectul de evicțiune; crowding out effect).
Pe de altă parte, intrările de capital străin, antrenate de creșterea dobânzilor peste nivelul lor mondial, provoacă creșterea ofertei de monedă națională, ceea ce alimentează inflația. În sistemele monetare contemporane, o contraparte a masei monetare interne este constituită, într-adevăr, de activele internaționale ale băncii centrale, a căror amplificare ca urmare a intrărilor de capital străin în economia privată sau a contractării de împrumuturi externe de către guvern antrenează creșterea ofertei de monedă internă.
Având în vedere aceste efecte multiple și contradictorii, în literatura economică se vorbește despre „triunghiul incompatibilităților”, în sensul că nu pot exista concomitent politica monetară autonomă, libertatea mişcărilor de capital și fixitatea cursurilor de schimb.
Riscurile creșterii inflației
– Şeful Executivului a declarat că investiţiile nete în economie au crescut faţă de anul trecut cu 10%, exprimându-şi încrederea că politica fiscală şi cea monetară vor determina o scădere a inflaţiei. Dumneavoastră ce perspectivă vedeți în acest sens?
– Este, desigur, o viziune optimistă, care pornește de la ipoteza că amintitele dificultăți sunt temporare. Cu alte cuvinte, se speră că, după ce pandemia va trece, blocajele proceselor de producție se vor resorbi, creșterea producției va continua, iar inflația subiacentă – care a ajuns la 4,95% în România, cea mai înaltă din țările UE – va reveni în curând spre țintele de inflație stabilite de banca centrală.
Nu discut politicile de relansare economică ale actualului Guvern. Voi menționa doar că amintitele șocuri negative pe partea ofertei sunt susceptibile să persiste pe termen mediu și lung. Or, în condițiile acțiunii prelungite a acestor șocuri negative pe partea ofertei, care amenință să reducă creșterea potențială, continuarea unei politici fiscale relaxate și a unei politici monetare acomodante poate declanșa înrăutățirea anticipațiilor privind inflația.
– Care sunt riscurile?
– Se poate declanșa o spirală salarii-prețuri ce va provoca o inflație de amploare și durată mai mare decât stagflația din anii 90, când rata datorie publică/PIB era mult mai mică decât cea actuală. De aceea, riscul unei crize economice continuă să planeze pe termen mediu, amenințând nu numai România, ci întreaga lume și, foarte grav, construcția europeană.
– Ce măsuri ar trebui luate pentru a putea măcar menține rata inflației, dacă nu o putem reduce?
– Pe lângă majorarea ratei dobânzii de politică monetară, BNR are la dispoziție celelalte instrumente de politică monetară deja menționate. Cu toate că aceste instrumente există și pot fi utilizate, este necesară însă reducerea deficitului bugetar, ceea ce depinde nu de BNR, ci de Guvern și de Parlament.
La urma urmelor, România are cel mai mare deficit bugetar – efectiv și structural – din UE, iar deteriorarea situației finanțelor publice în perioada 2015-2021 a fost de departe cea mai accentuată din UE.
Silviu Cerna, profesor emerit și economist:
În această perioadă, toate țările UE și-au redus deficitul bugetar, iar multe au înregistrat chiar excedente, România constituind o excepție de la orientarea generală a politicilor bugetar-fiscale la nivel european. Iar deficitele bugetare mari vor duce, mai devreme sau mai târziu, la creșterea datoriei publice, cu toate consecințele sale.
„Guvernul nu pare că face eforturi să corecteze dezechilibrele financiare”
– Putem vorbi despre o criză economică în România în acest moment? Ce responsabilitate are Guvernul?
– Criză economică, în sensul consacrat al termenului de degradare brutală a situației economice și a perspectivelor economice, nu există, deocamdată, în România. Ceea ce există însă sunt unele dezechilibre economice majore, care, dacă nu sunt corectate la timp, se pot autoregla în mod brutal, ceea ce înseamnă, de fapt, criză în accepțiunea arătată a termenului. Unele dintre aceste dezechilibre au fost produse de politicile economice și sociale duse de guvernele care s-au succedat în perioada postcomunistă.
– Care sunt dezechilibrele la care faceți referire?
– Este vorba, în primul rând, de dezechilibrele financiare – deficitul bugetar, creșterea rapidă a datoriei publice și de deficitul balanței de plăți -, dar și de alte distorsiuni, printre care disproporția dintre numărul angajaților din sectorul bugetar și din întreprinderile de stat, pe de-o parte, și numărul angajaților din sectorul privat; disproporția dintre numărul persoanelor active și numărul asistaților social și al pensionarilor, inclusiv cu pensii speciale; neconcordanța dintre structura calificărilor oferite de sistemul de învățământ și structura cererii de pe piața mâinii de lucru.
În legătură cu aceste dezechilibre, actualul guvern nu are, evident, o responsabilitate exclusivă, însă i se poate reproșa că nu pare a face mai nimic pentru a le corecta. Alte dezechilibre sunt însă rezultatul acțiunii unor factori internaționali care depășesc cu mult puterea de control a guvernului român.
– Care este cel mai mare pericol pentru economia României în acest moment?
– Inflația, fără îndoială.
Cum ne va afecta creșterea datoriei publice
– Ce înseamnă pe termen lung creșterea datoriei publice? Cum va afecta cetățeanul de rând?
– Efectele pe termen lung ale deficitelor bugetare și, corelativ, ale creșterii datoriei publice sunt negative. În primul rând, creșterea datoriei publice determină reducerea acelei părți din venitul național care este economisită. Scăderea ratei economisirii naționale (nete) duce, la rândul său, la creșterea ratei dobânzii și la amintita reducere a investițiilor. Următoarea consecință imediată este o productivitate a muncii mai mică, deoarece încetinirea formării capitalului împiedică inovațiile, care sunt un important factor de creștere economică.
Ca urmare, în funcție de măsurile fiscale adoptate de stat, efectele negative se pot manifesta asupra consumului – în cazul creșterii TVA și a accizelor -, asupra investițiilor private – în cazul impozitelor pe capital, pe avere și pe venituri -, precum și asupra ofertei de forță de muncă – în cazul impozitelor pe salarii.
Silviu Cerna, profesor emerit și economist:
Creșterea datoriei publice, interne și externe, duce la creșterea riscului de țară și, deci, a primelor de risc cerute de investitorii străini, ceea ce determină majorarea costurilor finanțării statului și poate pune în pericol solvabilitatea acestuia. Mai mult, această evoluție induce, de regulă, o creștere a dobânzilor pretinse de creditori inclusiv populației și întreprinderilor.
Incidența negativă a datoriei publice asupra activității economice se manifestă printr-o serie de alte mecanisme de transmisie, cum ar fi anticiparea unei inflații ridicate, incertitudine mare, volatilitate economică accentuată, slăbirea disciplinei financiare.
– Ce efect are inflația asupra datoriei publice?
– Efectul inflaționist al datoriei publice apare în cazul în care autoritățile încearcă să reducă valoarea acestei datorii prin crearea de inflație.
Aceasta este alimentată prin monetizarea datoriei publice, adică emiterea de titluri de stat și cumpărarea acestora – direct sau indirect – de către banca centrală. Banii pe care guvernul îi obține în modul acesta de la banca centrală sunt folosiți pentru finanțarea deficitului bugetar. Ca urmare, masa monetară crește considerabil, ceea ce creează o presiune inflaționistă, care duce adesea la hiperinflație.
Indiferent de cauze, criza bugetară împiedică Guvernul să se finanțeze de pe piețele financiare – externe sau interne -, ale căror forțe fac ca dobânzile ce i se pretind să fie foarte ridicate, constrângându-l să recurgă la monetizarea datoriei publice.
– Ce impact vor avea veniturile crescute asupra deficitului bugetar?
– Deficitul bugetar are efecte negative mai mari atunci când este provocat mai degrabă de creșterea cheltuielilor decât de reducerea veniturilor. Eventuala creștere a veniturilor statului va contribui, evident, la reducerea deficitului bugetar.
Problema este dacă această creștere a impozitelor și taxelor este posibilă în condițiile economico-sociale și politice actuale din România. Personal, mă îndoiesc, deoarece partidele românești, angajate într-o continuă luptă politică, atunci când sunt la guvernare, nu fac cu prea multă convingere reformele necesare pentru trecerea de la economia planificată la economia de piață.
Silviu Cerna, profesor emerit și economist:
Partidele se folosesc de valul de populism macroeconomic existent la nivel mondial și european pentru a include în programele lor de guvernare o serie de măsuri menite să le aducă susținere din partea publicului:
- scutirea de impozit a salariului minim; creșterea unor salarii; creșterea pensiilor și alocațiilor sociale;
- credite cu dobândă subvenționată;
- eliminarea supraimpozitării unor produse (supraacciza la carburanți) și contracte de muncă part-time;
- modificarea unor acte normative ce au instituit sau mărit anumite taxe și contribuții bănești (OUG 114/2018);
- investiții publice;
- etern preconizata creștere a gradului de colectare a impozitelor și a celui de absorbție a fondurilor europene.
Aceste măsuri sunt prezentate ca fiind dezirabile, deoarece duc la relansarea economiei, însă sunt, de fapt, foarte contestabile și, oricum, greu de luat.
Foto: Agerpres