Interviu-eveniment cu CTP despre justiție, presă și legile securității: „Iohannis nu are vreo treabă cu Securitatea, dar expresia «cineva ne-a dat» este modul de a vorbi și de a gândi securist” 

• CTP deplânge dispariția „capului limpede”. Dar doar din redacții, fiindcă emisiunea cu același nume de la Digi24 este un subiect încheiat pentru el. „Aș vrea să nu discutăm despre ei. Am spus ce am avut de spus”.

„Dreptatea și adevărul nu se stabilesc prin vot”

Libertatea: Ați avut reacții mai dure din partea comunităților creștine, în special cea ortodoxă, pentru titlul ultimei dumneavoastră cărți „Dumnezeu nu e mort”. Este mai ușor să ne gândim că la un moment dat cineva o să ne judece pentru tot ce am făcut în viața, decât să ne asumăm că suntem responsabili zi de zi pentru acțiunile noastre?
Cristian Tudor Popescu: E o idee bună: să contrabalansăm justiția divină, a Judecății de Apoi, cu asta pământească, cum ar fi cea din România, de pildă. Există persoane care au încercat să rezolve problemele justiției pământești cu ajutorul celei divine. De pildă, senatorul Vosganian, dacă tot suntem la Iași, cel care a venit cu mirul în Senat. Am propus atunci să se comercializeze un spray cu mir pentru toți cei care au probleme cu DNA-ul și, când se cere urmărirea penală, omul să-și dea cu spray în Parlament, ca să nu se voteze să fie urmărit penal. Nu îl condamna nimeni, nu îl decapita nimeni, trebuia doar să fie judecat ca oricare alt cetățean. Dar a reușit, cu ajutorul mirului, cred, dar și al colegilor parlamentari, să scape. 

Recomandări

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Dar, lăsând gluma la o parte, domnul Vosganian a spus un lucru memorabil atunci, ieșind de la ședința în care a fost albit de colegi. A spus: „S-a făcut dreptate!”. Domnul Vosganian lansa încă de atunci un concept foarte interesant: dreptatea prin vot.

Asta este, să știți, o idee care îi bântuie pe mulți politicieni. Mi-l amintesc și pe Băsescu cum spunea: „ai fost votat, ai dreptate”. Dar nu este așa: dreptatea și adevărul nu se stabilesc prin vot. Adevărul se stabilește pe căi științifice, artistice, logice, dar nu prin vot. 

Klaus Iohannis și Traian Băsescu, uniți în „gândire securistă”

– Ați văzut noua lege a avertizorului de integritate, propusă de Laura Vicol, dar agreată de coaliția PNL-PSD. Aceeași coaliție care a dat undă verde legilor securității. Ce fel de stat mai este România azi?
– Securitatea nu e îngropată, ea este vie și foarte activă prin unele personaje care au supraviețuit, au făcut parte din vechea Securitate și încă au influență în societatea românească, inclusiv prin urmașii lor care au fost instruiți de cei bătrâni. Nici vorbă să fi dispărut Securitatea, dar mai ales securismul.

Recomandări

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

Securismul este un mod de a gândi care depășește instituția aceea de dinainte de 89 și care s-a transmis în conștientul și în subconștientul colectiv în România. Sunt oameni cu gândire securistă.

– Am auzit recent fraza: „Cineva, știm noi cine, a dat draftul legilor securității presei”.
– Domnul Klaus Iohannis, fiindcă despre el este vorba, a fost aici în buna tradiție a funcției a predecesorului său, care este un expert în materie de securitate și turnătorie, domnul Traian Băsescu. De câte ori nu am auzit de la Băsescu: „Domnilor miniștri, aveți grijă ce vorbiți la telefon”. Acum iată-l și pe domnul Iohannis cu același securism despre care vă vorbeam. Asta nu înseamnă că Klaus Iohannis are vreo treabă cu Securitatea, eu nu afirm lucrul acesta, dar expresiile „cineva ne-a dat”, „știm noi cine a scurs nu știu ce” sunt modul de a vorbi și de a gândi securist. Care iată până la ce nivel afectează structurile în România.

„Nevoia de stabilitate a fost dintotdeauna principalul instrument al dictaturii”

– Are loc o manipulare în sistemul juridic pentru premierul Nicolae Ciucă? De la felul în care au fost repartizate dosarele cu solicitările către CNATDCU de analizare a tezei de doctorat a prim-ministrului pentru plagiat până la soluția dată. În motivarea judecătoarei Ionela Tudor, care a respins toate plângerile, se vorbește despre „nevoie de stabilitate”.
– Nevoie de stabilitate? Nu auzisem asta, am fost toată ziua pe drumuri, dar este excepțional! În 1990, într-o vineri dinainte de alegerile de pe 20 mai, a venit la ziarul Adevărul, unde lucram atunci, domnul director Darie Novăceanu. Venea spre seară, cum avea obiceiul, iar ziarul era gata. El venea și spunea: „Ce ziar ați făcut, bă?”. Eu nu aveam funcție atunci, eram un simplu reporter. „Ia, goliți pagina întâi”, spunea de multe ori. Și aducea el marfă proaspătă „direct de la producător”, pe care o plasa în pagina întâi. Așa a făcut și în seara aceea, a golit toată pagina, deși era gata de tipar. A șters tot, a lăsat pagina albă complet și a scris mic, fără majuscule, în a doua jumătate a primei pagini: „Avem nevoie de liniște, oameni buni!” Nu poate să nu mă ducă gândul la asta când o aud pe doamna judecător. Însă Darie Novăceanu făcea jocul și interesul partidului aflat la putere, FSN, înainte de alegeri. 

Recomandări

De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

Doamna judecător nu e directoare de ziar, face parte din puterea judecătorească și să spui că ăsta este un motiv, să nu tulburăm apele… Într-un fel este o recunoaștere, dacă analizăm logic: această doamnă recunoaște că ceva este în neregulă cu domnul premier Ciucă. 

– De nevoia de stabilitate a vorbit și președintele Klaus Iohannis atunci când a girat coaliția PNL-PSD în contextul actual. Domnule Popescu, credeți că stabilitatea merită atâtea compromisuri?
– Nu, bineînțeles că nu. Stabilitatea a fost dintotdeauna principalul instrument al dictaturii. Asta este justificarea fundamentală a stabilității, care prinde la foarte mulți cetățeni. „Vreți război? Vreți război civil? Vreți să ne dăm în cap pe stradă? Vreți să fie foamete, să crească prețurile, să fie haos? Nu vreți!”. Păi, dacă nu vreți, așa se face, nu cu democrația aia tâmpită, putredă, în care vorbește toată lumea, de nu se mai înțelege om cu persoană. Unde nu e ordine și se întâmplă lucruri foarte rele. 

Nu e mai liniștită și mai stabilă o dictatură? Și sunt mulți cei care preferă asta: să fie liniște, să fie stabilitate, chiar dacă această stabilitate este ca varul pe morminte, cum spune Iisus. „Sunteți ca niște morminte văruite: pe dinăuntru sunt oase putrede și afară e varul alb, pe deasupra”.

„Comportamentul domnului Ciucă este unul tipic al uniformei, care nutrește dispreț față de civili”

– Domnul Ciucă a acordat un interviu de 90 de minute la Radio România Actualități, fără a discuta o clipă despre plagiat sau despre acțiunea de kompromat la adresa Emiliei Șercan. Ce sentiment ar trebui să avem vizavi de atitudinea premierului?
– Ce sentiment să avem? Avem ceea ce am votat. Nicolae Ceaușescu sau Gheorghe-Gheorghiu Dej nu au fost aleși niciodată în mod real de populație. Dar domnul Ciucă este rezultatul votului acordat de cetățeni PNL și PSD. El e pus acolo de PNL, PSD și de președintele Iohannis, după votul popular. Atunci putem spune sigur că avem ceea ce merităm, ce am votat. 

Faptul că domnul Ciucă se comportă așa nu mă miră deloc: este un comportament tipic al uniformei, care nutrește un dispreț suveran față de civili, pe care nu și-l manifestă mereu, dar e prezent tot timpul.

„Noi suntem uniforma: de armată, poliție, servicii speciale: ce să discutăm cu civilii ăștia? Avem arme, informații pe care poporul nu trebuie să le cunoască că se tulbură la cap, trebuie să le știm numai noi”. Domnul Ciucă este un reprezentant perfect al acestei caste militare și căruia puțin îi pasă de asta. Iar atitudinea sa, de la începutul afacerii cu plagiatului, este o sfidare continuă. Ce spune domnul Ciucă? „Nu mă verificați voi pe mine, eu sunt generalul Ciucă, sunt premier, veniți voi să mă verificați pe mine la plagiat? Nu că am plagiat sau nu, dar mă verificați voi pe mine, amărăștenilor?”. Asta este traducerea atitudinii domnului Ciucă, dar este ajuns acolo prin vot. Nu e parașutat, nu l-a pus KGB-ul acolo. 

– Dar putem spune cu adevărat că avem ce am votat? Pentru că, dacă ne aducem aminte la ultimele alegeri, linia generală a PNL a fost scoateți PSD-ul de la conducerea țării. Ce simte un votant PNL?
– Nu știu ce e în mintea acestor oameni, ce e în sufletul lor, dar să ne uităm la ce a spus președintele Iohannis: că datorită lui am găsit cea mai stabilă soluție. Iată, din nou, tot cu stabilitatea. Nu e vorba, în ultima instanță, de PNL, PSD sau alt partid. E vorba de democrație, de vot. Sunt mulți care au căpătat greață de vot, o intoleranță la democrație, pentru că – după ce ai votat și te trezești că ăștia fac exact pe dos față de motivul pentru care i-ai votat tu – ce îți rămâne să faci a doua oară? Te mai duci la vot? Lovesc cu un astfel de comportament care nu e nici măcar duplicitar, e un dispreț față de om. Și nici măcar nu se silesc acum: aproape toți liberalii prezintă această cotârceală cu PSD-ul ca fiind cea mai bună și viabilă soluție care dă stabilitate și perspectivă țării pe termen lung. Nici măcar nu mai au discursul că „domnule, nu am avut de ales, a trebuit să facem asta”. 

Asta este calea, adevărul și viața: PNL cu PSD. În fața unor astfel de manifestări, e foarte greu să reziste democrația în mințile oamenilor. 

„Ar trebui să vorbim despre ceea ce face un judecător sau un procuror cu nume și prenume”

– Credeți că ar trebui să vorbim mai personal despre sistemul judiciar în spațiul public? Mereu discuțiile au un ton profund impersonal. Ar trebui să vorbim mai des cu nume și prenume despre cine sunt oamenii din sistemul nostru judiciar sau am crea o presiune prea mare asupra acestora?
– Este o observație la care nu m-am gândit atent până acum, dar așa este: de multe ori judecățile în legătură cu justiția sunt impersonale. În loc să fie luate așa cum se întâmplă în alte situații în cazul justițiabililor, care sunt judecați. Nu spunem că oamenii politici au făcut, că oamenii de afaceri au dres, ci că a furat Ninel de la Partidul Vesel Verde. Eu cred că ar trebui să se particularizeze sistemul judiciar. Ar trebui ca ceea ce face un judecător și un procuror să fie pe persoană fizică. Că e supus presiunii… ăsta este un banc, o hârtie de înălțat zmeul. Păi, el este format în meseria asta. E poet impresionist sau procuror? 

Meseria de procuror înseamnă să fii un tip foarte rezistent, cu nervii tari, de ce să fii stresat, că scrie presa despre tine cu nume și prenume? E adevărat că au fost interese și campanii de presă împotriva unor judecători care nu erau vinovați de nimic. Dar să reziste.

Eu înțeleg că meseria de magistrat presupune, în fișa postului, că nu trebuie să fii o persoană cu „naturelul simțitor”. Dacă ești așa, apucă-te de altceva. 

– De aceea ies și mai devreme la pensie.
– Exact, da, pentru că e presiunea mare. Atunci suportă presiunea dacă iei pensia aia enormă mai devreme. 

Unde și când a dispărut „capul limpede” dintr-o redacție

– Din 2008, de când presa a început să aibă probleme financiare majore, au început restructurările de personal. Cât de mult și de ce credeți că lipsește „capul limpede” din redacțiile de presă de astăzi?
– Lipsește pentru că nu mai este nevoie de el. Cum nu mai era nevoie de SGR, de corectură. Capul limpede era nivelul superior al corecturii, el se uita nu numai la greșeli, ci la tot produsul. Toate aceste funcții ale unei redacții au dispărut. Redacția în general s-a subțiat începând cu sfârșitul anilor 2010, sub presiunea vieții, a evoluției societății și a presei. 

Cine a marcat prima schimbare în direcția asta? Un ziar numit Libertatea, în anul 2000, a inversat raportul. Atunci a venit trustul Ringier și a investit peste 100.000 de dolari într-un sondaj în rândul cititorilor, în profunzime, pe preferințele lor, până la ultima nuanță. Întrebarea generală era: ce vreți să citiți? Nu mai era atitudinea „citiți ce vă dăm”. Libertatea a venit și a spus „ia să vedem ce vor oamenii, până la amănunt”, după aceea patronatul a stabilit: „acum faceți în ziar ce scrie aici în sondajul ăsta de 100.000 de dolari”. Din momentul acela, atât Adevărul, cât și Evenimentul Zilei au fost surclasate de Libertatea în primăvara anului 2000 prin simpla schimbare de orientare, de atitudine: vă dăm ce vreți, nu altceva. Din momentul acela a început dictatura mass asupra media, iar odată pornit acest proces e foarte greu să i te opui. 

– Dar acesta a fost și trendul internațional, nu am inovat cu nimic aici.
– Sigur, da. Însă din acel moment, redacțiile s-au redus mult, au rămas niște băieți și fete, nu mai erau ziariști cu pretenții, jurnaliști cu nume. S-a trecut de la jurnalistica de teren, de la reportaj, de la anchetă, de la speciile fundamentale ale jurnalismului la cel de telefon. Jurnalismul de birou cu telefonul mobil. Iată cum 15 oameni cu telefonul mobil făceau un ziar care a depășit cu ușurință dinozaurii „Adevărul” și „Evenimentul Zilei”. De aceea au dispărut secretarii generali de redacție, capul limpede, corectura. Nu mai contau greșelile, iar aceste meserii s-au stins. 

„Adevărul este un antibiotic: în cantități mici, poate să vindece. În cantități prea mari, poate să te ucidă”

– Sunt unele voci care argumentează că rolul presei nu este să spună adevărul în toate situațiile, fiindcă românii nu l-ar putea digera. Pot românii să suporte tot adevărul sau prea mult adevăr strică?
– Adevărul este un antibiotic: în cantități mici, poate să facă bine, poate să vindece. În cantități prea mari, poate să te ucidă. Adevărul are limite. Adevărul fără margini, fără limite e indecent, de prost gust și pute. Nu e bun și nu e suportabil de către oameni. Și în viața de zi cu zi oamenii au această incapacitate de a privi adevărul în față în legătură cu cei apropiați lor, cât și cu ei înșiși. 

– Și care e rolul presei atunci?
– Rolul presei este să enerveze. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro