INTERVIU EXCLUSIV. Ce spune nepotul femeii eliberate, care la plecare le-a strâns mâna răpitorilor săi. „Un gest de pace care îi face de ruşine pe ucigașii Hamas”

„Shalom!”. Pace, în limba ebraică. După 17 zile în care a fost ţinută sub pământ, în tunelurile Hamas din Fâşia Gaza, Yocheved Lifshitz, în vârstă de 85 de ani, se întoarce către luptătorul mascat, îl priveşte în ochi, îi adresează acest cuvânt şi îi strânge mâna. E momentul în care femeia este eliberată de militanţii palestinieni şi e ultimul său gest, înainte de a pleca alături de un lucrător al Crucii Roşii, la punctul de frontieră Rafah, aflat în sudul fâşiei de coastă. Imaginile fac înconjurul lumii. Alături de ea, mai este eliberată Nurit Cooper, în vârstă de 79 de ani. Soţii celor două femei au rămas captivi.

A doua zi, la Centrul medical Sourasky din Tel Aviv, înconjurată de zeci de jurnalişti şi de medici, dar lângă familia sa, Yocheved Lifshitz vorbeşte despre cei care au ţinut-o prizonieră şi foloseşte cuvinte precum „amabili”, „generoşi” şi „grijă”. Asta în timp ce descrie toată experienţa ca pe o călătorie prin infern. De fapt, chiar aşa spune: „Am trecut prin iad”. E prima mărturie publică despre garnizoana subterană a grupului armat de sub Gaza şi despre condiţiile în care sunt ţinuţi ostaticii.

Activistă pentru pace şi drepturile omului

Cei care o cunosc pe Yocheved Lifshitz nu văd însă ceva extraordinar în gesturile bunicii israeliene, ci mai degrabă o simplă manifestare a personalităţii sale pacifiste. 

„E mâna de pace a unui ostatic israelian care îi face de rușine pe ucigașii Hamas. Pentru că ar trebui să le fie rușine că au luat ostatici copii şi oameni atât de bătrâni. Și ea poate să se uite în ochii lor și să transmită asta”, spune Daniel Lifshitz, nepotul lui Yocheved, într-un dialog pentru publicul Libertatea. 

Bunica lui, Yocheved Lifshitz, este o activistă pentru pace şi pentru drepturile omului. Daniel Lifshitz spune că, de-a lungul timpului, mulţi dintre copiii bolnavi din Gaza, care nu aveau acces la medicamente în enclava palestiniană, erau preluaţi de bunica sa de la punctul de frontieră Erez şi trataţi în spitalele israeliene. 

Alături de soţul său, care încă este captiv în tunelurile Hamas, bătrâna este una dintre fondatoarele, în anii 50, a kibbutzului Nir Oz, de unde a fost răpită. „Ei au fost pionierii, evreii sioniști care au făcut acest kibbutz”, se laudă Daniel Lifshitz cu bunicii săi. 

Ce s-a întâmplat cu Yocheved Lifshitz în tunelurile de sub Gaza

În dimineaţa zilei de 7 octombrie, niciunul dintre atacatorii kibbutzului n-a mai ţinut cont de trecutul femeii. Yocheved Lifshitz a povestit, în conferinţa de presă organizată la spital, că răpitorii au urcat-o pe o motocicletă, i-au confiscat ceasul şi bijuteriile și-au bătut-o cu bastoane, învineţindu-i coastele şi îngreunându-i respiraţia. După ce a coborât în sistemul de tuneluri subterane pe care l-a comparat cu o pânză de păianjen, a fost preluată de gărzi care i-ar fi spus că ei cred în Coran, deci că n-o să-i facă rău. 

A fost repartizată într-un grup de 25 de persoane, apoi despărţită într-un grup de cinci, alături de care a dormit pe saltele pe podeaua tunelurilor şi a mâncat aceeaşi mâncare ca luptătorii Hamas – brânză, castraveţi şi pită. Fiecare dintre cei cinci a avut propriul medic, a susţinut femeia. 

„Au avut grijă de partea sanitară a lucrurilor, astfel încât să nu ne îmbolnăvim. […] Au fost foarte generoşi cu noi, foarte amabili. Ne-au ţinut curaţi. Au avut grijă de fiecare detaliu. Sunt multe femei şi ele ştiu despre igiena feminină şi au avut grijă de tot ce era acolo”, a povestit Yocheved Lifshitz în faţa jurnaliştilor. 

Experţi în relaţii publice, citaţi de televiziunea publică israeliană Kan, au calificat decizia de a o pune pe Lifshitz în faţa camerelor drept o greşeală, argumentând că mass-media internaţionale raportează acum despre presupusa amabilitate a Hamas, arată Agerpres. 

Am vorbit cu David Lifshitz vineri, 27 octombrie, la câteva zeci de minute după ce o rachetă Hamas a lovit un loc în Tel Aviv. În aceeași zi, armata israeliană şi-a extins semnificativ operaţiunile terestre în Fâşia Gaza, intensificând ofensiva asupra enclavei. „Obiectivele sunt foarte clare”, spunea premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, într-o conferință de presă: „să demontăm organizația teroristă Hamas și să aducem ostaticii înapoi”. 

„Nu credeam că o s-o mai văd în viață. Dar bunicul este în continuare acolo”

Libertatea: Spuneți-ne, vă rugăm, cum este familia dumneavoastră în aceste momente?
David Lifshitz: Aş începe cu acest exemplu: probabil că știți deja că o rachetă Hamas tocmai a lovit o clădire din sudul Tel Avivului. Este foarte înfricoșător, este foarte dificil și asta spune cât de fragile sunt lucrurile. Înainte de eliberarea bunicii, situația era necunoscută. În fiecare zi trebuia să depunem multă energie încercând să obținem orice informaţii de la alte persoane care se află în aceeași situație. Singurul lucru de care ştiam era ultimul semnal telefonic. Lucrurile s-au schimbat sâmbătă (când Hamas a eliberat doi cetăţeni americani şi a comunicat că actul este „un prim pas, iar discuțiile sunt în curs de desfășurare pentru alte eliberări”, n.r.).

Sâmbătă, când s-a făcut anunțul, indiferent dacă era propagandă sau adevăr, pentru mine a contat un singur lucru: că puteam fi mai sigur că bunica mea a fost răpită și că se află acolo și că bunicul meu este probabil cu ea. Apoi, anunțul că bunica va fi eliberată a fost o mare ușurare și o bucurie. A fost uimitor, dar totuși ne-am dat seama că va fi eliberată fără bunicul meu. 

– Ne puteţi descrie momentul în care aţi văzut-o?
– A fost un moment uimitor. Nu eram sigur că o voi mai vedea vreodată și nici măcar nu eram sigur că mai este în viață. Am văzut o femeie foarte obosită, am văzut cât de slabă este, mi-am dat seama cât de greu a fost pentru ea. Apoi a început să povestească despre cum a fost dusă pe o motocicletă, cu mâinile pe o parte şi picioarele pe cealaltă parte, fiind lovită tot drumul cu bâta, atât de tare că aproape i-au rupt coastele. O femeie care are 85 de ani, care doarme cu oxigen! Cum să faci așa ceva, e ceva ce nici nu ne putem imagina! Apoi am aflat că bunicul meu nu a fost cu ea în perioada în care a fost ţinută ostatică şi am mai aflat că a fost rănit. 

Când au intrat în kibbutz, bunicii s-au ascuns în camera de securitate. Bunicul ținea mânerul camerei și a fost împușcat prin el. Așa că bunicul a fost rănit la mână. Ea a spus că l-au luat afară și l-au dus. Aceasta este ultima scenă în care l-a văzut pe soțul ei, după mai bine de 60 de ani petrecuţi împreună. E un lucru îngrozitor.

„Le-au eliberat nu din motive umanitare, ci ca să nu moară la ei”

– Cum ați primit mesajul eliberării ei? Cine v-a anunțat?
– În primul rând, a fost anunțul făcut de Hamas, că ea va pleca şi că înţelegerea e făcută. Guvernul nu putea spune nimic, pentru că nu-și putea asuma vreun risc până când ea nu era trecută la Crucea Roșie. Hamas voia să arate că, dintr-odată, face ceva pentru umanitate. Sigur că nu fac nimic pentru umanitate! Eliberează două femei care aproape că au murit înăuntru, când le țineau ca ostatice, pentru că nu le mai puteau trata. Bunica mea, așa cum era acolo, a slăbit foarte mult, din cauza problemelor la stomac și a vărsăturilor. Și cred că au înțeles că în câteva zile, dacă ar fi continuat să o rețină, ar fi fost mare riscul să nu supraviețuiască. Și cealaltă femeie, Rit, a fost rănită. Își rupsese mâna aproape de umăr. Bunica mea a spus că dormea aproape tot timpul. Avea dureri foarte mari. Așa că le-au dat drumul. Nu din motive umanitare, ci ca să nu moară la ei. 

Dacă ar fi vrut să facă ceva umanitar, ar fi eliberat toți copiii și toți bătrânii pe care i-au răpit, bătrâni în vârstă de peste 80 de ani.

Mesajul bunicii pentru familiile celorlalți ostatici

– Cum se simte acum? Este încă în spital?
– Nu, a părăsit spitalul. Îi va lua mult timp să se recupereze fizic. Dar mai mult timp, dacă se va recupera vreodată, îi va lua mult să se refacă mental. Și e foarte îngrijorată pentru ceilalți ostatici. A transmis un mesaj familiei celorlalți ostatici: „Dacă membrii familiei, prietenii, colegii dumneavoastră se află acolo, în acest moment sunt într-o situație în care ar putea supraviețui. Dar trebuie să facem totul pentru a-i elibera”. Primul ei mesaj a fost să facă totul pentru a-i aduce înapoi pe ceilalți ostatici. Este îngrozitor să stai atât de mult timp în subteran, fără să știi ce se află acolo.

„Un gest de pace în fața răului”

– În momentul eliberării, bunica dumneavoastră s-a oprit și s-a întors pentru a strânge mâna militantului mascat al Hamas. A spus „Shalom”. Cum înțelegeți acest gest?
– Este un gest de pace în fața răului. Mâna de pace a unui ostatic israelian care îi face de rușine pe ucigașii Hamas. Pentru că ar trebui să le fie rușine că au luat ostatici oameni atât de bătrâni și copii. Și ea poate să se uite în ochii lor și să le transmită asta.

Vedeţi, bunica mea a fost toată viața ei, alături de bunicul meu, o activistă pentru pace și pentru drepturile omului. Și, de asemenea, trebuie să ne amintim că soțul ei este încă acolo. Și trebuie să ne amintim şi de ceilalți oameni pe care i-a părăsit. Cred că acest gest are o mulțime de semnificații.

„Ostaticii nu sunt doar niște instrumente de negociere”

– În conferinţa de presă, a spus că, după violența inițială, răpitorii au dat dovadă de grijă și amabilitate. V-ați fi așteptat ca o persoană răpită și bătută să folosească astfel de cuvinte la adresa militanților Hamas?
– În primul rând, gestul ei spune că este o persoană care poate face față celor mai răi oameni din lume. Și poate să-i îndulcească pe cei mai răi dintre cei mai răi. Dar mai e un lucru important: repet, prietenii ei sunt acolo. O mare speranță trebuie să meargă către celelalte familii. Dar oamenii aceia nu au făcut decât să se asigure că prizonierii vor supravieţui. Sunt sigur că strigătele sau bătăile nu ar fi ajutat niciun ostatic să supraviețuiască.

Cred că Hamas se raportează la prizonieri ca la niște instrumente de negociere! Ei nu sunt cărți de joc. Ei nu fac parte din niciun război. Și, mai mult decât atât, toți acești oameni sunt activiști pentru drepturile omului, activiști pentru pace. Este oribil! Orice om rezonabil admite că trebuie eliberaţi. 

– Vă rog să descrieți activitatea bunicilor dumneavoastră ca activiști pentru drepturile omului și pentru pace.
– Bunicul meu e un jurnalist pentru drepturile omului, un om care a luptat pentru drepturile beduinilor, ale palestinienilor și ale tuturor celorlalți oameni. Amândoi făceau parte din grupul numit „Pe drumul spre recuperare”, care îi lua pe copiii din Gaza de la punctul de frontieră Erez – vorbesc despre bolnavi de boli pentru care era foarte dificil să se trateze în spitalele din Gaza – și îi duceau la spitale din Israel, îi așteptau să-și termine tratamentul și îi aduceau înapoi la graniță.

Dacă vă gândiţi că Hamas i-a eliberat pentru că făceau asta, vă pot spune că nu. Nici măcar nu ştiau. I-au eliberat pentru că urmau să moară. 

„Toți ostaticii trebuie eliberați imediat!”

– Patru ostatici au fost eliberați până în prezent. Ce speranțe mai există în societatea israeliană?
– Nu este suficient. Nici măcar nu e un început. Dacă vor să facă ceva pentru a opri acest război, trebuie să elibereze în masă ostaticii imediat. Bebeluși din kibbutzul meu şi bătrâni până la vârsta de 87 de ani. În total, au răpit aproximativ 80 de persoane din kibbutzul meu, mai mult de 25%. Este oribil. Așa că acum, singura dovadă că sunt într-adevăr oameni este eliberarea ostaticilor. Iar liderii trebuie să pună mai multă presiune. Au trecut atâtea zile. Nu știm ce se întâmplă acolo, sub pământ.

– Ce relaţie aveţi dumneavoastră cu bunica? De pildă, cum o strigaţi?
– În ebraică, se spune „safta” la bunică. Vedeţi, acum, toată lumea o numeşte Yocheved, dar la noi, toți îi spunem „Yochke”. Ăsta e numele ei. Bunica mea a fost mereu ca o mamă pentru mine în kibbutz. A fost profesoara mea de sport. Întotdeauna a avut sportul în suflet și a fost bună la înot. După aceea, la un moment dat, în școală, a fost chiar profesoara mea de fotografie. Este o persoană foarte caldă. În fiecare vineri, îi place să gătească pentru toată familia. Bunica s-a implicat foarte mult în creşterea nepoţilor săi. Acum, o are și pe fiica mea, care este strănepoată. E persoana pe care o sun atunci când am nevoie de un sfat în viața mea personală. Ea are atât de multă experiență și a suferit atât de multe în viață, bune și rele.

O femeie a vieții, a puterii. Nu se plânge niciodată, vorbește mereu despre lucrurile bune, vede totul ca fiind bun în viață, chiar și atunci când e rău. 

***

Citeşte mai multe despre războiul dintre Israel şi Hamas: 

• Români prinși în războiul din Fâșia Gaza așteaptă evacuarea la granița cu Egipt. „Am venit în vacanță la rude și m-am trezit în iad!”
• INTERVIU. Ce a răspuns ambasadorul Palestinei în România la întrebarea: „Ne putem aștepta la atentate și în România sau la atacuri ca în alte state europene?
• CORESPONDENȚĂ DE LA GRANIȚA CU FÂȘIA GAZA. Din adăposturile antiaeriene, israelienii cred că „nu mai există nicio șansă pentru pace!” Cei mai mulți îl acuză pe Netanyahu că „ne-a divizat”
• CORESPONDENȚĂ VIDEO DIN ISRAEL. Acasă la o familie care așteaptă ca, pe baza testelor ADN, să afle dacă nepotul de 27 de ani a fost ucis la festivalul de muzică Nova sau este prizonier al Hamas în Gaza
• Cine va guverna Gaza, dacă Israelul reușește să „zdrobească Hamas?”. Întrebarea la care nimeni nu a oferit un răspuns
• „Suntem aici pentru civili, nu pentru Hamas!” Protest pro Palestina în București
• REPORTAJ ÎN TABERELE PALESTINIENE. În 2023, aproape că n-a fost zi fără morți între israelieni și palestinieni. „Viaţa mea e ca o tortură”. Ce i-au spus unui reporter Libertatea refugiații prinși între grupările armate
• INTERVIU. Scriitoare israeliană care a supraviețuit unui atac terorist palestinian: „Evreii și arabii pot trăi împreună pașnic. Dar, de multe ori, extremiștii câștigă”
• CORESPONDENȚĂ DIN PALESTINA. Viața și moartea în două orașe devastate de conflictele militare. Rezistența „martirilor”, acte de terorism pentru israelieni

Urmărește-ne pe Google News