1 comentariuJordan Gele este un fotbalist francez care a decis o aventură în România cu scopul declarat de a-și face un nume și să urce în primul eșalon de la noi. Atacantul de 30 de ani a staționat prea mult în ligile inferioare din Hexagon și din Elveția, până când s-a săturat. Chiar dacă prietenii și familia i-au spus să mai aștepte, să continue în Țara Cantoanelor, acolo unde a jucat în liga a treia în precedentul sezon, Jordan a fost de neînduplecat și a acceptat o experiență în sud-estul Europei.
A lăsat în urmă un peisaj spectaculos, în Rapperswil-Jona, pentru a venit într-o comună, cochetă, de aproximativ 12.000 de suflete, de lângă Sibiu, la CSC 1599 Șelimbăr. Locuiește în Sibiu, meciurile le joacă la Râmnicu Vâlcea, în interviul acordat Libertatea a povestit cum se adaptează la viața de România.
Libertatea: Jordan, ce impact a avut România asupra ta, ajungând aici, la Sibiu?
Jordan Gele: O surpriză frumoasă. Oameni superbuni, primitori, vorbesc engleză, franceză, un oraș de tip occidental. Nu știu cum sunt alți români în diverse zone ale țării, dar cei de la Sibiu sunt ospitalieri și dispuși să te ajute. Consider că sunt un om norocos și, cu siguranță, voi face o reclamă bună României.
– Cum ai interacționat cu românii?
– Zi de zi, în diverse situații. Și atunci când merg cu Uber, îmi spune șoferul: „Aaa, te-am văzut jucând, meci bun, să joci bine, succes”. Și gândiți-vă că nu joc la o echipă mare sau să am vreo expunere pe TV. Acești oameni m-au făcut să am o imagine foarte bună despre România.
„Este o rampă de lansare”
– Ce știai despre România până să ajungi aici?
– Despre țară? Nu prea mult. Știam doar că e departe de Franța și de Elveția, unde am trăit mai mulți ani. Acum, descopăr România și-mi place ceea ce văd, și în privința oamenilor, și a naturii.
– Membrii familiei, prietenii, ce ți-au zis când au auzit că vii în România, în sud-estul continentului?
– Nu au fost fericiți. Nu au vorbit urât despre România, dar îmi spuneau să mai am răbdare.
– Adică?
– Voiau să rămân în Elveția, spunându-mi că sunt genul de atacant marcator și sigur îmi voi găsi un angajament în Țara Cantoanelor. Dar nu mai puteam aștepta, ce să mai aștept?! Vreau ceva mai sus în cariera mea.
– Totuși, ai ajuns la Șelimbăr, o echipă a unei comune de lângă Sibiu totuși, în liga secundă, o formație care deși a impresionat, nu are încă drept de promovare în prima secundă.
– Da, doar că aici este o rampă de lansare. Dacă voi juca bine, poate voi atrage atenția unor formații din prima divizie. Cred că este o alegere bună pentru cariera mea.
„Accept ideea că sunt într-o țară străină, unde muncesc”
– Ai spus la un moment dat că descoperi România. Ai văzut ceva care să-ți placă în mod deosebit?
– Îmi plac Sibiul și Bucureștiul. Noi jucăm meci de meci la Râmnicu Vâlcea, așa că văd frecvent Valea Oltului, îmi dă energie de fiecare dată. Mi se pare că este fix ca-n Elveția, mă refer la peisaj, îmi place enorm. Apoi, uneori, mă mai plimb singur prin Sibiu, pentru a descoperi orașul și a mă încărca cu energie.
– Calitatea drumurilor cum ți se pare?
– Se poate și mai bine. Am fost surprins să văd că nu aveți prea multe autostrăzi. Când jucăm în deplasare, facem 4-5 ore fiecare drum, cam mult totuși.
– Și cum reziști?
– E cam dificil, nu sunt obișnuit să merg atât de mult. Dar sunt străin, trebuie să mă adaptez la ceea ce am găsit în noua țară în care-mi desfășor activitatea. Trebuie să accepți ceea ce este și să mergi mai departe. Nu sunt un tip mofturos.
„Într-un an, voi vorbi româna”
– Ai învățat ceva în limba română? Tot explorând diverse zone.
– Am învățat cuvinte simple, „dreapta”, „stinga”, „atenti”, „atenți”, „singur”, „multumesc”, „ce faci, bine, tu, cu placere”. Chestii uzuale. Probabil, peste un an, voi cunoaște mult mai multe.
– Ți se pare o limbă grea de deprins?
– Nu, cred că într-un an o să pot vorbi, dacă nu fluent, măcar mulțumitor. Nu e mult diferită de franceză, de italiană, pe care le vorbesc, de aceea o prind repede. Când antrenorul vorbește în română, înțeleg multe cuvinte, chiar dacă am un coleg care-mi explică mereu.
– Mâncarea românească?
– Nu am riscat…
– Adică?
– Adică nu m-am hazardat să încerc ceva la vreun restaurant, pentru că nu am știut exact cum este. Doar supă am încercat o dată, de două ori, foarte bună. În rest, mănânc acasă. Nu am riscat pentru că acord o mare importantă nutriției, oricum, nu accept mâncărurile grele.
Mihai Viteazul, ca Napoleon Bonaparte
– Te-ai interesat, cumva, să iei informații despre Șelimbăr?
– Noroc cu Google. Am accesat internetul, am înțeles că a fost o bătălie importantă pentru români, acum mai multe sute de ani.
– Mihai Viteazul a învins aici în octombrie 1599 și și-a deschis drumul spre prima unificare a Țărilor Române.
– Voila! Am citit și despre conducătorul de care ai auzit tu, am înțeles că este faimos pentru voi, un fel de Napoleon Bonaparte… Este interesant să ajungi la un nivel la care să vii, să trăiește într-o țară, despre care nu știai mai nimic în urmă cu un an, apoi să ajungi să cunoști oamenii, un detaliu istoric, să ai o nouă viață.