ComenteazăPoziția pe care o ocupă Ioana Petrescu la Harvard este de cercetare, adresată persoanelor care au experiență politică și practică, dar care vor să se implice în viața academică. De exemplu, chiar în centrul unde activează ea mai sunt: un fost ministru de finanțe britanic, un fost ministru de finanțe grec, o membră în Camera Lorzilor, un fost vicepreședinte al Băncii Centrale din Boston.
Libertatea a vorbit cu Ioana Petrescu despre sistemul american de învățământ, ipostaza de mentor, dar și despre ce înseamnă pentru o femeie să dețină funcția pe care a deținut-o ea în România.
– Aș vrea să vorbim un pic despre ce faceți acum la Harvard, ce înseamnă ipostaza de mentor?
– Responsabilitatea noastră aici este să interacționăm cât mai mult cu studenții, dar într-un mod organizat. Trebuie să organizăm study groups, nu există conceptul în România, în sensul de minicursuri cu studenții, pe subiectul pe care îl stăpânim cel mai bine și bazându-ne pe experiența practică. De asemenea, interacționăm cu experții pe care îi au ei și cu profesorii de aici.
– Ce înseamnă mentorat în facultățile de afară?
– Mentoratul este foarte important, pentru că universitățile americane pun foarte mult accentul pe experiența practică și atunci, evident, doresc ca studenții să învețe cât mai mult și să interacționeze cu profesorii care sunt lideri în domeniul respectiv, dar să interacționeze și cu persoane care au avut experiență practică în domeniile respective. De aceea, găsesc o modalitate să îmbine partea aceasta stric academică, cursurile obișnuite cu teste și seminarii, cu aceste tipuri de activități, astfel încât studenții să aibă o idee mult mai bună despre viața reală.
– Îmi puteți da un exemplu practic, dintr-o discuție pe care ați purtat-o cu un student.
– De exemplu, am ținut un study group chiar despre Pilonul II de pensii din România și toată saga lui. Au fost foarte interesați, pentru că nu e vorba doar despre situația din România, aici vorbim despre un fenomen care s-a întâmplat și în Ungaria, și în Polonia.
“O astfel de discuție arată foarte multe lucruri care caracterizează aceste democrații noi, modul în care politicienii se folosesc de informații să vândă un anumit tip de măsură, modul în care votanții înțeleg astfel de măsuri, cum reacționează – votează sau nu votează împotriva guvernului respectiv, acționează între cele două alegeri?”
Lucrurile astea sunt importante dincolo de România, ele caracterizează țări care sunt similare cu România, în sensul că sunt democratice, dar mai au încă mult de învățat până când să ajungă la o democrație dezvoltată, cum vedem de exemplu în Germania, Finlanda, Marea Britanie.
Pledoarie pentru atitudinea civică
Un lucru care nu se învață peste noapte este atitudinea asta civică și responsabilitatea pe care fiecare trebuie să o avem, astfel încât democrația să fie un succes. Pentru că nu depinde doar de politicieni sau de tine, care ești jurnalist, ca democrația să continue în România și să fie din ce în ce mai de succes, ci de fiecare dintre noi.
“Asta înseamnă că fiecare cetățean trebuie să fie atent la ceea ce fac politicienii, trebuie să semnaleze dacă lucrurile nu sunt cum trebuie, trebuie să facă acest lucru și între două alegeri, deci nu doar în momentul în care sunt chemați la vot, trebuie să participe la vot”.
Lucrurile astea se învață în timp și cred că din punctul ăsta de vedere mai avem de învățat.
Omul care a sfătuit-o să revină în România
– Revenind la ce faceți la Harvard și discuția despre mentorat, dumneavoastră ce mentor/i ați avut?
– Una dintre persoanele care m-au sprijinit foarte mult și când am fost aici la Harvard și după aceea a fost Martin Feldstein, a fost coordonatorul lucrării mele de doctorat și am ținut legătura cu el și cu Harvard în toată perioada aceasta, și cât am fost ministru, și după aceea. Din păcate, a murit anul trecut. Ultima mea comunicare cu el a fost chiar înainte să mă decid să mă întorc la Harvard, a fost ultima mea discuție cu el. Am fost aici, la înmormântare.
Relația mentor-student trece de porțile școlii
Vreau să spun că relația între mentori/profesori-studenți rămâne dincolo de, să spunem, porțile școlii. Pentru că m-a sfătuit și cât am fost ministru, și a fost foarte de folos, el nu numai că a fost profesor universitar, dar a fost și consilierul președintelui Reagan, deci avea și experiență politică, încât să facă asta. De asemenea, a fost și una dintre persoanele care m-au încurajat să mă întorc în România să fac ceva.
Înainte să mă întorc, în 2013, în România, am cerut sfatul mai multor persoane și el a fost printre persoanele care au insistat că ar trebui să mă întorc, o vedea el cumva de datoria mea să dau înapoi țării, României, câte ceva din ce am învățat și experiența pe care am avut-o în Statele Unite. Dar este doar una dintre multele persoane care m-au îndrumat, care m-au ajutat.
O altă persoană cu care am ținut legătura destul de aproape a fost Greg Mankiw, el a insistat acum să mă întorc, să fiu în Harvard în acești doi ani. Și Greg a fost consilier pe probleme economice al unui președinte american, și profesor aici la Harvard. Am beneficiat foarte mult de sfaturile lor.
“De asemenea, cred că odată ce ai beneficiat de acest sprijin, cred că trebuie să îl dai mai departe, să încerci să faci același lucru către persoane mai tinere și care pot să beneficieze, la rândul lor, de experiența pe care o ai”.
– Dacă ne uităm la sistemul american de învățământ, ce credeți că am putea implementa și în cel din România și ar funcționa?
– Aici se pune foarte mult accentul pe cercetare și pe calitatea cercetării, adică dacă cineva decide să avanseze în sistemul universitar, practic se uită câte articole ai publicat, dar, mai important, unde au fost publicate și care e impactul lor. În România, se pune un pic mai mult accentul pe cantitate și nu atât de mult pe calitate și cred că ăsta este un lucru pe care ar trebui să-l luăm în considerare în viitor, când ne uităm un pic la modificări care ar trebui făcute în mediul universitar.
Cred că merită spus că, cu siguranță, învățământul românesc a scos foarte multe vârfuri, dar cred că unde e problema, e că nu mai ține pasul cu ceea ce se întâmplă în restul lumii.
Aici (n.r. – în S.UA.) se pune întotdeauna accentul pe cum să educăm studenții astfel încât să fie pregătiți pentru viitor
Am avut discuții aplicate inclusiv anul trecut în centrul acesta, cu fostul președinte al Harvard, cu alte persoane implicate în ceea ce se întâmplă aici, referitor la ce aptitudini au nevoie studenții astfel încât să fie pregătiți pentru piața muncii din viitor, să fie pregătiți pentru o piață a muncii care va fi, să spunem, digitalizată complet, sau poate una în care inteligența artificială este foarte importantă.
“Lucruri pe care nu le-am văzut discutate în România și cumva aceste decalaje între ceea ce se întâmplă în universitățile din vest și țara noastră o să se adâncească, dacă nu avem aceste discuții cât se poate de repede”
Cine face regulile sistemului de învățământ
Și mai este aici ceva. Avem tot felul de organizații care elaborează metodologia, standardele, evaluează universitățile în România; ei, aș vrea să văd că în aceste organizații sunt oameni care sunt somități în materie, sunt oameni respectați în mediul universitar. Dacă nu înțelegem acest lucru și regulile nu sunt făcute de persoane care înțeleg mediul universitar, sunt respectați la nivel internațional, înțeleg ce se întâmplă la nivel internațional, nu cred că avem o șansă să prindem din urmă sistemul educațional din Vest.
Cum va arăta piața muncii din viitor
Și este extrem de important, pentru că altfel nu vom avea un capital uman care să fie competitiv în 20-30 de ani. Pentru că așa trebuie gândit, orice reformă pe care vrem să o facem în învățământ, trebuie să o facem pentru viitor, deci nu este pentru următorii 3-4 ani, ci trebuie să ne gândim că dacă este un tânăr care azi termină facultatea, o să fie pe piața muncii și în 30 de ani de acum încolo. Este el pregătit, are aptitudinile necesare? Pentru că asta ar trebui să facem: să pregătim niște oameni care să aibă cunoștințele și aptitudinile care se cer pe piața muncii, astăzi și în viitor, cu siguranță nu în trecut.
– Ce ne puteți spune despre modul în care se desfășoară școala acum, în contextul pandemiei?
– Cred că este complicat pentru toată lumea, trebuie să înțelegem acest lucru. Această mișcare care s-a făcut către școala la distanță s-a făcut peste noapte și este o schimbare profundă, e greu de crezut că se poate face bine peste noapte.
Acum, diferența este că nu s-a pornit de la același nivel. În Statele Unite, deja se făceau foarte multe cursuri online, mai ales universitățile aveau o bună parte de cursuri care se desfășurau exclusiv online. Atunci a trebuit, practic, doar să scaleze acest lucru.
În România, practic s-a pornit de la zero în martie, când s-au luat aceste decizii. Nu este simplu și aș vrea poate să înțelegem de ce. Nu e vorba doar de tablete și de a avea acces la ZOOM. Cu siguranță sunt necesare, dar nu poți să predai la fel pe ZOOM cum ai face-o cu cretă și pe tablă și fizic cu copiii în clasă. Trebuie să updatezi materia și acest lucru lucru nu s-a făcut în România.
Ar fi trebuit făcut acest lucru, să spunem, în martie, când ne-am dat seama că avem o pandemie și un vaccin nu va veni mai devreme de un an. Și să ai timp să faci acest lucru până în septembrie sau octombrie, când începe anul următor.
Apoi, e vorba de a face traininguri cu profesorii, ca să fie în stare de a preda acest lucru online. Pentru că nici acest lucru nu este simplu.
“Deci sunt mai multe lucruri care trebuie făcute la timp, astfel încât lucrurile nu să meargă perfect, ci să meargă binișor până ne adaptăm acestei noi situații”
Pandemia, ca o oportunitate, școala online – viitorul
Am văzut tot felul de știri care spun că nu se poate școală online, trebuie să fie fizic.
“Eu cred că viitorul era în direcția aceasta, adică către școală online, doar că această pandemie ne-a forțat să ne ducem în direcția aia mult mai repede și brusc. Nu cred că ar trebui să ne împotrivim, dar să facem lucrurile corect, astfel încât elevii și studenții să nu piardă acest timp și să nu rămână în urmă”.
Eu cred că este posibil și trebuie să ne adaptăm și această pandemie ar putea să fie cumva oportunitatea de a face această mișcare. Până acum, din păcate, nu se vede acest lucru, pentru că ne-a prins nepregătiți și în martie, și ne prinde nepregătiți și în septembrie. Deci lucrurile astea trebuie făcute pas cu pas. Până nu facem toate lucrurile astea, este o improvizație și, din păcate, se pare că elevii și studenții în perioada asta au avut foarte mult de pierdut.
– Vă referiți la România când spuneți că ne-a prins nepregătiți și în martie, și în septembrie?
– Da, dar să fim cinstiți, peste tot este greu. Harvard a deschis acum într-un sistem hibrid, adică anumite școli sunt total online, anumite școli au chemat studenții în campus. Dar se face testare în masă. De exemplu, doar Harvard a făcut până acum peste 31.000 de teste în interiorul universității.
– V-ați vedea predând în România?
– Da, cred că da, cu siguranță. Întotdeauna mi-a plăcut să predau și cred că este o experiență frumoasă oriunde, pentru că ai de învățat lucruri diferite și de la studenții americani, și de la studenții români, experiența este cu siguranță diferită, dar e plăcută în ambele cazuri. Am predat doar un singur curs la SNSPA, de Politici de Dezvoltare, în urmă cu vreo 2 ani, restul am predat în S.U.A.
Mâine, ce crede Ioana Petrescu despre nevoia de a avea mai multe femei în politică și în serviciul public.