Sună ca o idee cel puţin radicală – şi este. Dar, ascultându-l pe Les, îţi dai seama că multe dintre argumentele sale sunt ancorate în realitate. 80 de copii au venit pe lume de când aţi început să citiţi această pagină. Sunt 7,7 miliarde de oameni în viaţă în acest moment. Aproape un sfert de milion se vor fi născut până la finalul zilei. Iar în aproximativ 80 de ani populaţia planetei va atinge 11 miliarde de oameni – mult mai mult decât poate, realist, să susţină Pământul.

Zilele trecute, declaraţia primarului din Târgu Mureş a stârnit foarte multe controverse – şi pe bună dreptate. El cere reguli pentru familiile care fac copii, şi ar vrea ca acestea să demonstreze că au cum să îi şi crească. Extreme sau nu, ideile lui Dorin Florea pornesc de la o realitate: mulţi copii ajung pe lume fără ca părinţii lor să îşi permită să îi crească.

Les Knight, un profesor de liceu din Statele Unite, în vârstă de 71 de ani,  ia aceste argumente şi le duce la extrem: nu doar familiile sărace din România nu îşi pot permite aceşti copii, ci întreaga planetă.

Les Knight
Les Knight (FOTO: arhivă personală)
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

El spune că rasa umană oricum se va distruge în scurt timp din cauza suprapopulării, doar că vom lua cu noi şi alte specii, pe care le omorâm zi de zi. Les propune însă ca o singură specie să moară, iar odată cu ea toate celelalte să fie salvate. Iar specia asta este omenirea.

Pentru a salva Pământul nu este nevoie decât de un lucru simplu: să nu mai facem copii, până când ultimul om în viaţă va pieri.

Libertatea vă prezintă un interviu cu Les Knight:

-Reporter: Dispariţia rasei umane este pentru tine un obiectiv real sau este mai mult o viziune utopică?
-Les Knight: Ştim că nu vom apuca ziua în care nu vor mai fi oameni pe planetă, pentru că e un plan cu bătaie lungă. Dorim sincer ca specia umană să se stingă, dar ştim că e puţin probabil. E cam la fel de probabil ca a fi capabili să asigurăm resursele necesare unei populaţii de 11 miliarde de oameni în 2100, care este situaţia înspre care ne îndreptăm. Şi asta este puţin probabil.

Fiecare persoană care nu este creată astăzi va folosi planetei, dar este și în interesul său personal, pentru că nu va fi nevoită să treacă prin ceea ce noi facem planetei.

-Şi crezi că reducerea populaţiei va duce la o rezolvare a acestor probleme?
-Fiecare problemă ecologică pe care o avem se reduce la activitatea oamenilor care au intervenit asupra lumii naturale. Şi problemele noastre sociale au de a face cu creşterea noastră numerică, pentru că nu avem grijă de oamenii care trăiesc. Asta produce probleme sociale, nu doar ecologice.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Dacă vom fi mai puţini am putea să avem grijă mai bine unul de altul.

Am observat că în România rata mortalităţii este mai mare decât cea a natalităţii, deci voi mergeţi în direcţia corectă. Dar nu s-a dovedit a fi încă un beneficiu, din cauza ratei şomajului în rândul tinerilor.

„Copiii sunt trataţi ca sclavi economici”

-Noi avem şi acum o societate dezechilibrată din cauza sporului natural. Argumentul tău este să perpetuăm aceste dezechilibre încă 70-80 de ani, ceea ce ar presupune suferinţă. Nu era suferinţa aia pe care voiai să o eviţi?
-Cred că atunci când şomajul este de 20% pentru tineri e clar că a crea mai mulţi tineri nu va rezolva problema. Tinerii existenţi nu au locuri de muncă. Şi presupun că în România modul în care bătrânii sunt îngrijiţi este prin taxarea tinerilor, nu? Dacă nu muncesc, nu plătesc taxele pentru a-i susţine pe bătrâni.

Asta va fi o problemă. Pentru următorii 60-70 de ani oamenii vor îmbătrâni şi va dificil să avem grijă unii de alţii. Dar, asta este o situaţie temporară şi este una care nu va fi rezolvată prin crearea de noi sclavi economici.

Les Knight:

Nu sunt convins că avem dreptul să creăm oameni doar pentru a munci ca să ne susţină la bătrâneţe. Asta-mi sună a exploatare.

Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu
Recomandări
Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu

-Ai spus la un moment dat că a face copii acum e ca şi cum ai vinde bilete pe un vapor care se scufundă.
-Da, este din cauza mediului pe care îl creăm, cu a şasea extincţie în masă în plină desfăşurare. În special din cauza insectelor care dispar, a polenizatorilor.

Recoltele nu vor mai putea să hrănească pe toată lumea pe măsură ce insectele dispar. Este doar unul dintre multele moduri în care viitorul nu mai are legătură cu ce-a fost.

„Mi se spune să mă sinucid!”

-Mare parte a răului făcut planetei este din vina unui număr restrâns de companii şi ţări. Este moral să îi ceri unui membru al unui trib din Amazon să contribuie la moartea speciei din cauza unui european sau a unui american?
-Oamenii din Amazon, protectorii pădurilor, fac ceea ce ar fi trebuit să facem cu toţii, dar nu am făcut-o. În mod cert nu m-aş duce în Amazon să spun: Voi trebuie să încetaţi să vă mai înmulţiţi! Distrugeţi planeta! Pentru că în mod cert nu e adevărat.

Nu cred că îi va ajuta foarte mult să se înmulţească. Dar, asta este o mişcare voluntară. Nu îi spunem nimănui, nicăieri, că nu are dreptul să se înmulţească.

-Unii oameni cred că mişcarea este un fel de invitaţie la suicid sau la violenţă, alţii că este un experiment mental, pentru că nu poate fi pus în practică. Unde se situează, faţă de aceste extreme?
-Mi s-a spus de vreo 17 ori deja că dacă vreau ca oamenii să dispară ar trebui să încep prin a mă sinucide. Cred că ilustrează bine unghiul mort pe care îl avem cu privire la procreare.

Singurul mod prin care ne putem imagina ca problema densităţii populaţiei să se îmbunătăţească este prin moarte. Dar, cu toţii vom muri la un moment dat. Nu trebuie să grăbim asta. Mulţi oricum vor muri mai repede decât ar trebui. Tot ce trebuie să facem este să nu ne înmulţim. Nu trebuie să ridicăm numărul deceselor!

Les Knight:

Dacă nu avem grijă de tineri care au nevoie de noi vom putea să folosim acele resurse pentru a avea grijă de cei vârstnici.

„Reproducerea e doar o normă culturală, ca sclavia”

-Oricât de bună ar fi argumentaţia, există totuşi un imperativ biologic înspre procreare. Cum îl depăşeşti?
-Pare că dorinţa de procreare este biologică, dar e de fapt culturală. Toate societăţile au evoluat spre a fi nataliste, adică văd naşterea ca pe ceva bun, indiferent de caz, chiar dacă suntem în război sau e foamete. Tot e bine să faci copii, toată lumea zice felicitări. Când cineva anunţă că e însărcinată, ce fericire, cu toate că abia pot să aibă grijă de ei înşişi în unele cazuri.

E o îndoctrinare culturală că oamenii trebuie să se reproducă şi că e bine. Aceste lucruri pot fi depăşite. Am depăşit multe alte norme culturale de-a lungul existenţei noastre. Cum ar fi sclavia.

INTERVIU | Les Knight, omul care vrea dispariția voluntară a omenirii pentru salvarea planetei: "România merge în direcţia corectă - mortalitatea e peste natalitate"

-Nu ai încredere în progresul ştiinţific care să rezolve problemele noastre?
-Nu la nivelul populaţiei pe care îl avem acum. Vom putea să rezolvăm aceste probleme şi să nu producem atâta rău dacă suntem mai puţini, pe măsură ce ne reducem treptat numărul. Dar, chiar dacă niciun om nu s-ar mai naşte şi nu am schimba ce facem, planeta tot ar mai avea foarte puţin de oferit în 100 de ani sau chiar mai puţin.

Indiferent de toate avansurile ştiinţifice, atâta timp cât continuăm să ne naştem cu sferturile de milion zilnic, înfulecăm resurse agresiv.

-Viaţa însemană suferinţă în multe forme, chiar şi la nivelul animalelor. N-ar fi cel mai bine atunci ca un asteroid să distrugă toată planeta? Doar aşa ne-am asigura că nu ar mai exista suferinţă.
-Eu spun că nu e etic să facem copii pentru că lumea nu mai poate susţine oamenii, iar asta va fi valabil şi în viitor. Dar nu cred că oamenii au vreun drept să decidă că restul vieţii de pe planetă ar trebui sau nu să existe. Nu e treaba noastră.

Noi suntem una din 10 milioane de specii şi ne considerăm foarte importanţi, dar nu suntem mai importanţi decât toate celelalte. Multe dispar din cauza noastră. Dacă numai una dispare, noi, atunci toate celelalte pe care încă nu le-am omorât vor avea şansa să-şi revină.

„Îmi plac oamenii, mă bucură viaţa”

-Care este reacţia oamenilor când află de asta?
-A fost întotdeauna o reacţie favorabilă, dar cred că la un nivel intelectual. Spun: „Da, chiar ar fi în interesul planetei să dispărem, dar eu cam vreau să fiu bunic sau vreau să am un copil. Nu sunt mare fan al adulţilor, dar mă voi bucura de cei 20 de ani alături de el, apoi îi dau drumul pe cont propriu”.

Deci, da, e dificil pentru oameni să renunţe la ideea cu care au fost îndoctrinaţi, că scopul vieţii este să conceapă încă un om şi să-l crească.

-Cum s-au schimbat lucrurile în ultimii 30 de ani, de când vorbeşti despre asta? Ai observat o schimbare?
-Da, o schimbare fantastică, mai ales în ultimii ani. Au apărut multe articole despre oameni care preferă să nu facă copii din diverse motive. Mulţi se tem de viitor, cum va arăta viaţa dacă aduc pe cineva pe lume. Sau pur şi simplu nu vor să fie părinţi şi acum au oportunitatea să nu îşi petreacă următorii 20 de ani crescând un nou om. Sunt alte lucruri pe care ar putea să le facă şi găsesc că asta e mai acceptabil. A devenit acceptabil din punct de vedere social şi cred că va fi un efect în cascadă, pe măsură ce tot mai mulţi oameni spun că nu vor face copii.

-Şi, dacă oamenii ar dispărea, ce se va întâmpla cu opera lui Mozart, lui Shakespeare? Toată arta pe care am produs-o şi pe care am putea să o creăm de acum înainte. Nu este o perspectivă deprimantă?
-Spui că nu ar mai fi cine să aprecieze lumea? Da. Corect. Nu cred că aprecierea noastră a fost în beneficiul lumii naturale. Mai mult, nici nu cred că am apreciat-o atât de mult, având în vedere cum am tratat-o, la nivel colectiv.

Da, indivizilor le pasă de lume, dar la nivel colectiv nu demonstrăm asta, şi de aceea vedem acum a şasea extincţie în masă.

Întreabă un tigru: apreciezi aprecierea noastră a lumii? Nu cred că le pasă.

-Poate fi privită ca o viziune foarte nihilistă asupra lumii. Pare că a avea astfel de impresii te-ar împiedica să apreciezi viaţa. De unde şi întrebarea: eşti nefericit, nu te poţi bucura de viaţă?
-Absolut deloc. Nu sunt un nihilist. Sunt foarte optimist. Altfel, nu aş promova o metodă voluntară de îmbunătăţire a umanităţii şi a planetei. Mă bucur de viaţă.

Îmi plac oamenii. Curând voi pleca la serviciu, la liceu. Azi voi preda cultură civică, şi nu ştiu dacă această materie e foarte interesantă, dar voi încerca să o fac. Mâine am biologie, deci asta va fi mai distractiv.

Îmi place viaţa, îmi plac oamenii, şi dacă oamenii ar realiza cât de bine se pot simţi fără a urma stilul de viaţă prestabilit al căsătoriei şi procreării, la fel ca toţi ceilaţi, ar fi mai bine pentru toţi.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI