INTERVIU. Liderul bisericii romano-catolice din România explică gestul fără precedent al Papei Francisc: „Durerea l-a determinat să implore la Ambasada Rusiei“

Invazia trupelor ruseşti în Ucraina l-a făcut pe Papa Francisc să reacţioneze.

Vinerea trecută, Suveranul Pontif a mers la Ambasada Rusiei la Vatican pentru a-i transmite ambasadorului Moscovei îngrijorarea sa cu privire la invadarea Ucrainei. Un gest fără precedent, fiind pentru prima dată când un papă merge la o ambasadă în timpul unui conflict. 

Sâmbătă, Papa Francisc a avut un convorbire telefonică cu preşedintele Volodimir Zelenski şi a transmis „susţinerea spirituală a Sanctităţii Sale“ pentru poporul ucrainean. 

„Iisus ne-a învățat că la nesăbuința diabolică a violenței se răspunde cu armele lui Dumnezeu, cu rugăciunea și postul“, a scris pe Twitter. Duminică, le-a transmis credincioşilor să facă din ziua de 2 martie o zi de rugăciune și de post pentru pace în Ucraina. 

Am vorbit despre lupta Papei Francisc din aceste zile şi despre frontul din Ucraina cu ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscopul Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. 

Recomandări

13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE

După mai bine de 40 de ani de preoţie, ÎPS Aurel Percă a fost numit de Papa Francisc, la 21 noiembrie 2019, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, cel mai înalt post în ierarhia Bisericii Romano-Catolice din România.

Ne-a primit la sediul Arhidiecezei, așezat în capul unei mese lungi. Nu chiar precum cea de la Kremlin, devenită celebră după întâlnirea Putin – Macron, și oricum, la București s-a discutat mai mult despre pace decât despre război.

„Papa Francisc ne surprinde de multe ori prin gesturi care nu mai sunt protocolare”

Libertatea: Peste o jumătate de oră a stat Papa Francisc la Ambasada Rusiei la Vatican. Ce credeţi că l-a determinat să facă acest gest simbolic?
ÎPS Aurel Percă: Sfântul Părinte a spus clar: „Să tacă armele!“. Să tacă aceste instrumente de moarte. M-a impresionat foarte mult gestul de a merge la Ambasada Rusiei la Sfântul Scaun pentru a implora, prin intermediul ambasadorului, încetarea conflictului şi începerea unor tratative. 

Recomandări

Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii

E nevoie de o împăcare, iar acest moment nu trebuie să vină prea târziu, după ce vor fi distrus şcoli, spitale, locuinţe. Această teroare care-i cuprinde pe oameni paralizează complet. Iar viaţa trebuie să meargă înainte.

– E un gest fără precedent în istoria Bisericii Catolice…
– Papa Francisc ne surprinde de multe ori prin gesturi care nu mai sunt protocolare. Recent, ne-a surprins profund când a sărutat picioarele conducătorilor din Sudan, pentru că-i implora să se împace. 

Cred că şi acum, durerea Papei în faţa a ceea ce aude şi vede l-a determinat să implore la Ambasada Rusiei. Ştiţi, atunci când implorăm, înţelegem amestecul de durere şi de dorinţă şi de încredere. Arma noastră şi, mai ales, arma Sfântului Părinte, este să ne rugăm ca Dumnezeu să-i întărească şi să-i lumineze pe aceşti decidenţi care pot spune un cuvânt şi totul se poarte opri. 

– Suveranul Pontif i-a chemat pe credincioşi la o „zi de post şi de rugăciune pentru pace“, pe 2 martie…
– Au fost şi alte ocazii când Papa a chemat către rugăciune şi post. De pildă, în cazul conflictului din Siria. Dar iată că în acest an, „Miercurea cenuşii“ va fi pentru noi o zi tristă nu doar pentru că marchează începutul Postului Mare, ci şi pentru că, în vecinătatea noastră, oamenii se împuşcă, oamenii nu mai raţionează şi încearcă să facă dreptate cu ajutorul armelor. 

Recomandări

Câți bani au cheltuit principalii candidați la președinție pe Facebook și Instagram pentru promovare în precampania electorală

Dreptatea nu va veni însă decât dacă vor privi în sus şi vor afla că există un Dumnezeu, Tată şi al ruşilor, şi al ucrainenilor, şi al tuturor popoarelor. Dumnezeu care ne iubeşte pe toţi în egală măsură, pentru că toţi suntem copiii Lui. Aşa cum, într-o familie, tatăl asistă cu durere la certurile copiilor, la fel am putea avea imaginea unui Dumnezeu îndurerat, care vede că nişte copii, fraţi de sânge, se ceartă.

„Nu armele şi duşmănia vor fi ultimele cuvinte”

– „Nu vă temeţi!“, le-a spus Papa Ioan Paul polonezilor în 1979. Un an mai târziu, a apărut Solidaritatea, prima fisură a blocului comunist. Credeţi că mesajul de azi al Papei Francisc poate fi la fel de puternic?
– Contextul este diferit, Papa se adresa atunci unei ţări în comunism, un regim de teroare în care oamenii erau înfricoşaţi. Atunci, Papa le-a spus să nu le fie teamă, că nu împăraţii pământului vor face dreptate şi vor rezolva problemele, ci numai Dumnezeu. 

În acest sens, asociez îndemnul de altădată al Sfântului Ioan Paul al II-lea, un gând care poate slujeşte şi gândirea actualului Pontif: să nu ne fie teamă, că nu armele şi duşmănia vor fi ultimele cuvinte, ci pacea şi armonia între popoare.

Astăzi, în era comunicaţiilor, poţi induce în eroare foarte uşor pe cineva doar spunându-i o ştire falsă. Este greşit ca, după ce am citit două ştiri, să pretind că înţeleg ce se întâmplă. E nevoie să ne exersăm discernământul înainte să credem o informaţie sau alta. Nu suntem experţi în conflicte militare. Putem să-i ascultăm mai mult pe cei care sunt în măsură să aibă o opinie competentă, bazată pe argumente.

ÎPS Aurel Percă:

„Nu suntem medici, nu vindecăm prin operaţii, putem spune un cuvânt bun”

– Care credeţi că ar trebui să fie rolul unui lider spiritual în aceste momente?
– Întotdeauna, rolul preotului în mijlocul comunităţii este precum acela al unui păstor, care are grijă de turmă, care o apără şi care ştie să o pună la adăpost. Noi avem această menire de a insufla mai multă încredere în Dumnezeu, de a îndruma întotdeauna la bunătate. Această solidaritate care rezultă însumând inimi bune şi pline de iubire faţă de aproape reprezintă o forţă mult mai puternică decât ura sau decât forţa unei arme. 

Nu suntem medici, nu vindecăm prin operaţii, dar faptul că putem spune un cuvânt bun, aduce un pic de încredere.

– Ne puteţi vorbi şi despre acţiuni concrete?
– La nivelul Arhidiecezei Bucureşti şi la nivelul ţării se va face o colectă specială, distribuită prin organizaţia Caritas România. Încercăm să fim cât se poate de organizaţi, astfel încât contribuţia noastră să aibă folos. Uneori, atunci când oferim fragmentar aceste ajutoare, unii primesc ce le prisoseşte, iar alţii rămân fără. 

Impresionante mi se par însă solidaritatea voluntarilor şi sentimentele creştine care se manifestă acum la graniţă.

„Știm ce a însemnat prezenţa trupelor ruseşti în România”

– În alte cazuri, am putea spune că oamenii n-au fost atât de solidari cu persoanele care au sosit la noi în țară, deși de multe ori tot războiul fusese motivul care i-a făcut să plece. Irak, Siria, Afganistan…
– În jurul nostru se petrec atâtea evenimente şi, cu cât ele sunt mai îndepărtate, le simţim mai puţin profund. Atunci când noi avem o simţire mai apropiată faţă de cei din jurul nostru, durerea şi bucuria sunt la intensitate mai mare. Limba, cultura, tradiţiile ne unesc şi ne fac să fim mai sensibili faţă de durerea altora. În plus, noi avem şi graniţă comună cu Ucraina, ştim ce a însemnat prezenţa trupelor ruseşti în România. 

Eu mi-aş dori ca acest sentiment al apropierii să rămână chiar şi atunci când nu mai sunt conflicte. În general, lumea obişnuieşte să uite, dar eu sper că acest conflict a trezit şi mai mult conștiința noastră. Şi am învăţat, prin prisma acestei tragedii, cum trebuie să ne iubim, cum să ne ajutăm, cum să ne comportăm faţă de oameni care sunt diferiţi de noi. Creştinul se cunoaşte şi după fapte…

Am fost în Ucraina de mai multe ori şi am cunoscut oameni cu multe tradiţii asemănătoare cu ale noastre din Bucovina, din Ardeal sau din Maramureş. Gospodăriile, bisericile, cimitirele. Aceste lucruri comune ne apropie, ne fac să fim solidari.

ÎPS Aurel Percă:

„Oamenii nu pot avea o viaţă normală dacă deasupra lor zboară rachete”

– Dialogul pe care îl purtaţi cu credincioşii s-a schimbat în vreun fel în ultima săptămână?
– Sunt oameni care mă întreabă ce ne facem, cum e cu războiul. Sigur că n-am soluţia unui sfârşit imediat al conflictului. Nu pot şti ce se întâmplă pe front, cine e vinovat, care ar fi rezolvarea. Dar putem să îndemnăm la solidaritate, să ne rugăm ca Dumnezeu să facă cât mai repede lumină în inimile celor care pot să spună stop războiului. 

Oamenii nu pot avea o viaţă normală dacă deasupra lor zboară rachete, se aud împuşcături, trec care armate. Toate acestea ne tulbură. Iar cei din Ucraina văd aceste orori ale războiului de o săptămână: civili morţi, clădiri distruse, exodul femeilor şi al copiilor de la graniţele ţării.

Treceam zilele trecute pe lângă Cimitirul Eroilor Revoluţiei, sunt acolo o mulţime de oameni care au murit nevinovaţi. Mă gândesc câţi oameni nevinovaţi au căzut în aceste zile în Ucraina. E vorba şi despre copii, bătrâni, sunt grădiniţe, şcoli bombardate. Iar asta te înfioară…

ÎPS Aurel Percă:

– V-aţi fi gândit că veţi trăi aşa ceva?
– Eu, de multe ori, mă gândeam cât de linişte este în Europa, faţă de alte regiuni din lume. După cel de-Al Doilea Război Mondial, exceptând Iugoslavia, s-a aşternut pacea peste continent. Mă gândeam că popoarele au înţeles ce înseamnă colaborarea pentru binele oamenilor. 

Nici în ajunul invaziei nu-mi trecea prin minte că un asemenea conflict ar putea să se întâmple aproape de noi. O invadare fără vreo justificare. Asistăm la distrugerea unei ţări şi la nimicirea unei naţiuni! Sunt preocupat, în fiecare zi văd ce se mai întâmplă şi nu pot decât să mă gândesc când se va termina, când va fi din nou linişte. Oamenii au nevoie de pace.

Sper că acest conflict a trezit lumea şi că oamenii au înţeles că nu trebuie să stea pasivi, ci că trebuie să întărească unitatea prin acţiuni concrete. Altfel, ne întrebăm care va fi viitorul Europei. Ca atunci când arunci cu o piatră în apă, iar valurile concentrice pot deveni periculoase…

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro