INTERVIU Luciana Ghica, profesor de relații internaționale, despre situația din Israel: „Pentru a supraviețui politic, este de așteptat ca Netanyahu să vireze tot mai mult spre extrema dreaptă”

Pentru a înțelege care sunt instrumentele pe care un expert în relații internaționale le folosește pentru a evalua în termeni obiectivi situația actuală, Libertatea a invitat-o, pentru un interviu, pe Luciana Alexandra Ghica, conf. univ. dr. în cadrul Facultății de Științe Politice a Universității București. Ea explică controversele legate de nerespectarea dreptului internațional de către ambii actori, regresul democratic prin care trece Israel sub guvernarea premierului Benjamin Netanyahu și cum s-ar putea ajunge la soluția celor două state.

Luciana Alexandra Ghica a studiat științele politice și relațiile internaționale la Universitatea din București, Central European University (Budapesta) și Universitatea din Oxford, specializându-se în analiza proceselor de cooperare internațională în contexte de democratizare. A coordonat prima enciclopedie românească a Uniunii Europene și, împreună cu prof. univ. dr. Marian Zulean, primul manual românesc dedicat studiilor de securitate din perspectivă științifică modernă occidentală (Polirom 2007).

Condițiile pentru a înțelege corect conflictul israeliano-palestinian

Libertatea: Conflictul israeliano-palestinian polarizează puternic scena publică la nivel global. În acest război cu o componentă informațională puternică, etichetele denigratoare, folosite pentru a sabota argumentele celeilalte părți reprezintă de mult un obstacol în înțelegerea obiectivă a conflictului. Prin comparație de publicul obișnuit, care sunt instrumentele pe care le folosește un expert în relații internaționale pentru a face evaluări atunci când dorește să înțeleagă ce se mai întâmplă în Israel și Palestina? Mai simplu spus, la ce este atent un expert când vrea să înțeleagă ce se mai întâmplă în acea regiune, fără a trage concluzii emoționale?

Recomandări

Moartea mezzosopranei Maria Macsim Nicoară are toate șansele să rămână doar un accident casnic pe fondul consumului de alcool. Soțul artistei a refuzat să fie audiat din nou

Luciana Ghica: Există trei condiții de bază pentru ca cineva să poată comenta informat și rațional pe subiect.

În primul rând, un profesionist în domeniu trebuie să cunoască deja în profunzime contextul istoric, instituțional și legal al acestei chestiuni.

În al doilea rând, trebuie să fie la curent cu dinamicile politice, economice și sociale din zonă și să urmărească actorii locali, regionali și globali implicați în chestiune. Conflictul israelo-palestinian nu este o confruntare obișnuită, locală, între două forțe beligerante, ci unul cu ramificații globale, iar acțiunile externe, dar și politica internă a statelor din regiune au un impact semnificativ pentru modul în care se desfășoară fiecare nou episod.

În al treilea rând, trebuie să cunoască și să înțeleagă dinamicile discursive legate de acest conflict, identificând corect elementele de antisemitism sau/și islamofobie, precum și proporția în care sunt prezente atunci când acestea apar în presă, în documente ori declarații publice, sau chiar în literatura de specialitate.

Pentru a putea face toate aceste lucruri, un expert trebuie să aibă pregătire de specialitate și, dacă se poate, și ceva experiență de teren în regiune, să cunoască noutățile din literatura de specialitate, să urmărească în permanență presa internațională de calitate, să aibă contacte academice și profesionale în zonă, să identifice documente oficiale relevante și să știe cum să le verifice și să le pună în contextul adecvat.

Recomandări

Răscoala sătenilor de la Lupșa, Alba. Cum au fost deposedați de sute de hectare de terenuri și păduri prin cadastrarea sistematică a imobilelor

Trebuie însă subliniat faptul că nu este însă suficient să învățăm cum să ne selectăm sursele, să ne raportăm critic la ele și să fim la curent cu ultimele noutăți. Cea mai dificilă etapă a profesionalizării reale (inclusiv pentru că este în permanentă transformare) este cea în care ajungem să ne înțelegem propriile limite, prejudecăți, vanități și atașamente față de subiectele pe care le abordăm.

De pildă, este foarte probabil ca despre conflictul israelo-palestinian cei mai mulți dintre noi să fi auzit prima dată din presă sau de la cunoscuți, datorită unui nou episod violent în care una din părți a fost victimă, iar cealaltă agresor. De asemenea, mulți dintre noi am auzit de acest conflict pe fondul unor atitudini antisemite sau/și islamofobe în propria noastră comunitate ori în cercul restrâns al familiei și prietenilor. În acest context, este foarte simplu să avem impresia că a fi de o parte sau alta, în funcție de cine este victimă sau de cine pare mai apropiat identității și valorilor noastre, înseamnă a fi automat de partea binelui. De aceea, când apare un nou episod de violență este foarte greu să ne schimbăm opinia, pentru că ne-am simți înșelați în propria noastră evaluare.

Recomandări

Revoltă pentru pâine în România comunistă. Cum a fost reprimat cu focuri de armă protestul minerilor din Motru, în octombrie 1981

Ca să putem evita aceste capcane mentale este desigur necesar să ne dezvoltăm capacitatea de a ne actualiza cunoașterea în baza unor date noi, credibile, chiar dacă această actualizare poate fi în contradicție cu opiniile anterioare.

La fel de important este însă să putem dialoga, în termen raționali și civilizați, cu persoane care nu ne împărtășesc perspectivele. Dacă nu suntem capabili să purtăm un dialog constructiv cu alți oameni, indiferent de gradul fiecăruia de cunoaștere și implicare în chestiune, există riscul ca, indiferent de expertiza pe care o avem, să devenim parte din problemă, alimentând cercul vicios al tratării în cheie emoțională a acestei problematici.

Nu în ultimul rând, aș mai sublinia și faptul că a nu trage concluzii emoționale pe marginea unui subiect nu înseamnă a te detașa de orice emoție umană ori a fi insensibil la suferință. Nu studiem relațiile internaționale pentru a fi venerați ca genii ori mari guru ai politicii internaționale, ci pentru a putea găsi soluții la astfel de probleme și pentru a elimina suferința și injustițiile care o provoacă. Fără înțelegerea profundă a emoțiilor umane și fără empatie față de victime, indiferent de ce parte a unui conflict s-ar afla acestea, nu cred că putem fi realmente experți în nimic din ce se întâmplă în societate.

Cum a ajuns Israel să controleze Cisiordania și Gaza

– Palestinienii se află sub ocupație militară din anul 1967. Această stare profund nedreaptă pentru populație este folosită drept justificare de către Hamas pentru a recurge la acte violente împotriva israelienilor cu obiectivul de a se elibera de sub ocupația militară. Ce prevede mai exact legislația internațională referitor la acest statut de popor aflat sub ocupație militară, cum se pot elibera palestinienii, respectând în același timp legile internaționale și unde greșește Hamas când interpretează a patra Convenție de la Geneva? Ce arme le oferă palestinienilor dreptul internațional pentru a scăpa din acest regim de ocupație militară? S-au dovedit aceste prevederi legale ineficiente?

– Ceea ce astăzi reprezintă Israelul și teritoriile palestiniene erau zone sub administrație britanică atunci când nou înființatul ONU a adoptat, în 1947, rezoluția prin care ar fi trebuit să fie creat un stat israelian și un stat palestinian.

În urma conflictului israelo-arab din 1948, statul palestinian nu s-a putut materializa, teritoriile ce ar fi trebuit să îi revină acestuia fiind controlate până în 1967 de Egipt (Fâșia Gaza) și respectiv Iordania (Cisiordania și Ierusalimul de Est).

Teritoriile pe care le-a ocupat în 1967 de la Egipt (Gaza, Peninsula Sinai), Iordania (Cisiordania) și Siria (Înălțimile Golanului) au fost administrate de Israel în mod explicit militar până în 1981. De asemenea, în 1980 Israelul a anexat de facto Înălțimile Golanului și Ierusalimul de Est. În urma negocierilor diplomatice, peninsula Sinai a revenit din nou Egiptului, iar Iordania a renunțat la pretențile de control asupra teritoriilor palestiniene.

De atunci, Israelul continuă să aibă diverse grade de control asupra teritoriilor palestiniene ocupate. În 1981 Cisiordania și Fâșia Gaza au început să fie controlate de Administrația Civilă Israeliană (ACI), o structură de facto subordonată armatei israeliene și serviciilor israeline de securitate (Shin Bet). ACI continuă să administreze actualmente doar Cisiordania, din 2005 retrăgându-se din Fâșia Gaza.

În urma acordurilor internaționale, a fost înființată în anii 90 Autoritatea Palestiniană, structură reprezentând statul palestinian și care ar trebui să guverneze teritoriile palestiniene în numele acestora. Din cauza unor neînțelegeri interne care s-au acutizat în 2007, în Cisiordania majoritatea politică aparține actualmente grupării mai moderate Fatah, iar în Fâșia Gaza controlul este deținut de gruparea mai radicală Hamas, ambele sprijinite extern de diverse guverne și facțiuni islamice, aflate frecvent în concurență.

Existența Autorității Palestiniene nu înseamnă însă controlul total al teritoriului palestinian de către aceasta, chiar în forma divizată între Fatah și Hamas. Israelul are încă control exclusiv asupra unor zone din Cisiordania și solicită anumite condiții și permise pentru acces în Gaza și Cisiordania, inclusiv civililor și autorităților palestiniene.

De aceea, Cisiordania și Gaza, precum și Ierusalimul de Est sunt considerate, conform dreptului internațional, teritorii palestiniene ocupate de către Israel.

A Patra Convenție de la Geneva cu privire la protecția persoanelor civile în timp de război (1949) este un acord internațional din sfera dreptului umanitar, care are rolul de a clarifica principiile de protecție a populației civile atunci când teritoriul său este ocupat militar. Israelul a ratificat acest acord, însă nu și protocoalele adiacente. Statul palestinian a ratificat acordul cu toate protocoalele adiacente (în majoritatea cazurilor prin aceasta se înțelege că prevederile acoperă actualmente și Cisiordania, Gaza și Ierusalimul de Est).

Conform standardelor internaționale, inclusiv cele ale dreptului umanitar, Israelul este considerat putere ocupantă și de aceea are anumite obligații și responsabilități conform acestor standarde, prevăzute, printre alte, și în convenția mai sus-amintită.

Una din obligații este de a nu transfera propria populație civilă în teritoriile ocupate. Prin facilitarea și sprijinirea colonizării de către cetățeni israelieni, adesea ultraconservatori și radicalizați, a unor părți din teritoriile palestiniene ocupate, în special în Cisiordania, Israelul încalcă prevederile internaționale la care este parte.

O altă prevedere a dreptului internațional este legată de interzicerea bombardării, distrugerii proprietății, torturării sau înfometării populației civile din teritoriile ocupate. Guvernul israelian încalcă aceste prevederi, de pildă, prin acțiunile sale din Fâșia Gaza, după 7 octombrie 2023.

Dreptul internațional nu protejează însă doar populația palestiniană. Dat fiind că statul palestinian a ratificat atât Convențiile de la Geneva, cât și Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, Hamas, în calitate de responsabil pentru guvernarea Fâșiei Gaza, este obligat să respecte prevederile acestor instrumente internaționale și, în plus, poate fi judecat internațional pentru faptele sale, inclusiv pentru crime de război și agresiune.

Dreptul la autodeterminare și la autoapărare, la care fac referință adesea atât Hamas, cât și guvernul israelian, sunt drepturi esențiale pentru suveranitatea statelor, însă nicio prevedere legală internațională nu poate fi invocată pentru a lua ostatici sau pentru a teroriza populația civilă a altui stat, chiar dacă acesta din urmă este agresor.

Dreptul internațional a oferit până în prezent cel mai solid mijloc prin care palestinienii au putut obține recunoașterea internațională inclusiv a abuzurilor la care au fost victime, chiar dacă Israelul nu a ratificat toate acordurile internaționale relevante pentru speță. De asemenea, dreptul internațional oferă și Israelului mijloace semnificative de a se proteja pașnic de acte de agresiune și de a-și proteja suveranitatea. Iar o recunoaștere juridică este deja un prim pas pentru o (schimbare de) poziție politică.

Democrația din Israel, un proces în declin

– Pentru a menține susținerea statelor vestice pentru cauza israeliană, unul dintre argumentele constante folosite de Israel este că acest stat reprezintă singura democrație din Orientul Mijlociu. Este Israel o democrație?

– După cel de-Al Doilea Război Mondial, când putem începe să vorbim despre regimuri democratice în sens modern, au existat procese de democratizare în toată zona Orientului Mijlociu. În nici un stat din lume, inclusiv din regiune, aceste procese nu au fost liniare ori constante ca ritm – în unele au fost mai lente, în altele mai rapide, uneori au stagnat, alteori tendințele democratice au fost inversate.

În același timp, trebuie să amintim faptul că majoritatea statelor din Orientul Mijlociu și-au căpătat independența cel puțin un deceniu după crearea statului Israel, iar unele populații, inclusiv cea palestiniană care ar fi trebuit să aibă propriul stat conform acordului internațional ce a permis crearea Israelului în 1948, nu beneficiază nici în prezent de dreptul la autodeterminare.

Așadar, vorbim de contexte de statalitate diferite, ceea ce face comparația privind nivelul de democrație limitată din anumite puncte de vedere.

În ceea ce privește strict Israelul, deși la mulți indicatori încă stă mai bine decât majoritatea vecinilor săi, se poate observa în ultimii ani un declin al culturii și instituțiilor democratice.

În general, alegerile din acest stat sunt în continuare libere și corecte, iar electoratul nu este constrâns să voteze într-un anumit fel de către grupuri de interes din afara sferei politice. De asemenea, există mai multe partide care sunt în competiție reală, ceea ce nu se întâmplă în majoritatea statelor din zonă.

Democrația nu se limitează însă doar la momentul alegerilor ori la sistemul de partide, ci este în mare parte și despre exercitarea zilnică a drepturilor și libertăților individuale, despre separarea puterilor în stat, despre echitate socială, despre reprezentare a tuturor grupurilor din societate și despre identificarea și negocierea politică a unor soluții pașnice și constructive la problemele societății.

În ultimul deceniu au fost adoptate o serie de modificări ale legislației israeliene care diminuează capacitatea opoziției și a puterii judecătorești de a controla sau contracara potențiale acțiuni abuzive ale guvernului. De asemenea, accesul la informația de interes public este adesea limitat atât legal, cât și în practică mai ales în domenii în care au fost identificate deja multe cazuri de corupție, inclusiv la nivel înalt. Astfel de modificări slăbesc instituțiile democratice.

Actualmente, nu toți cetățenii israelieni se bucură în mod egal de exercitarea drepturilor politice și oportunităților electorale, iar unele restricții sunt de dată recentă. Există încă partide care exclud femeile de pe listele de candidați. Populația arabă cu cetățenie israeliană este în continuare discriminată politic, neavând în general acces la poziții semnificative de conducere în aparatul de stat. Cetățenia israeliană și dreptul de reședință sunt acordate aproape exclusiv imigranților de etnie evreiască. De asemenea, în general, soțului/soției unui cetățean israelian nu i se acordă cetățenia israeliană sau dreptul de reședință dacă soțul/soția sunt ori au fost rezidenți ai Cisiordaniei sau Fâșiei Gaza. În ultimii ani, invocându-se erori de înregistrare a datelor cu caracter personal datând de decenii, unui număr semnificativ de beduini din zonă li s-au revocat cetățenia israeliană.

Deși în Israel peisajul mass-media este unul matur și divers, accesul la informații este adesea limitat de autorități și cenzura (inclusiv autocenzura) sunt practicate în mod curent în chestiuni ce țin de domeniul securității. Nu toată presa străină are drept de acces pentru a putea investiga independent, iar unii jurnaliști, în special străini, sunt hărțuiți de autoritățile israeliene datorită modului în care au prezentat diverse episoade din conflictul israelo-palestinian.

De asemenea, în mare parte, presa israeliană nu este independentă economic și de aceea, pe anumite teme, inclusiv cele legate de conflictul israelo-palestinian, reflectă uneori interesele private ale proprietarilor. În plus, au existat și continuă să existe tentative din partea actualului guvern de a limita independența și de a controla prin mijloace legislative și economice conținutul editorial al instituțiilor publice de presă.

Dreptul la libertatea de opinie și la viață privată sunt ocazional încălcate de autorități, iar forțele de ordine au uneori acces disporporționat și necontrolat la conversații private și date cu caracter personal, fapt ce permite abuzuri și fapte de corupție. De pildă, în ultimii ani a ieșit la iveală faptul că poliția israeliană a supravegheat prin mijloace electronice ilegale oameni politici, funcționari publici și oameni de afaceri, fără ca aceștia să aibă măcar calitatea de suspect în vreun dosar. Recent, după atacul Hamas din octombrie 2023, sute de oameni au fost deținuți în mod abuziv, adesea fără dovezi suficiente, pentru postări în social media care exprimau dorința de pace între israelieni și palestinieni, ori condamnau acțiunea violentă împotriva populației civile palestiniene.

Nu în ultimul rând, trebuie amintit că în Israel persoanele suspecte de infracțiuni legate de chestiuni de securitate pot fi ținute în detenție administrativă până la 6 luni fără li se prezinte în mod oficial acuzațiile pentru care sunt ținute în starea de arest și li se poate nega dreptul la un avocat până la 21 de zile, chiar dacă nu există dovezi suficiente pentru a fi suspectate. Aceste prevederi au dus frecvent la abuzuri, în special în cazul persoanelor de origine palestiniană, inclusiv asupra minorilor.

Poziția Israelului față de convențiile internaționale privind „discriminarea rasială”

– Promovează leadershipul politic de la Ierusalim o politică de apartheid față de palestinieni?

– Apartheid se referă la o politică de discriminare și segregare rasială care permite dominarea și oprimarea sistematică a unui grup de către alt grup prin acțiuni și mijloace ce au ca scop menținerea acestui regim discriminatoriu. Primul instrument major internațional ce definește termenul este Convenția internațională asupra eliminării și reprimării crimei de apartheid (1973). Israelul nu este parte nici a acestei convenții, nici a Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale (2002) prin care crima de apartheid este inclusă în lista crimelor împotriva umanității.

Discriminarea rasială din definiția crimei de apartheid nu este însă legată exclusiv de conceptul de rasă, în sine problematic din punctul de vedere al analizei sociale. De pildă, conform Convenției internaționale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (1965), instrument internațional la care Israel este parte, „expresia «discriminare rasială» are în vedere orice deosebire, excludere, restricție sau preferință întemeiată pe rasă, culoare, ascendență sau origine națională sau etnică, care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoașterea, folosința sau exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale în domeniile politic, economic, social și cultural sau în oricare alt domeniu al vieții publice”.

De peste două decenii rapoarte ale unor reputate organizații nonguvernamentale internaționale din domeniul drepturilor omului, precum Human Rights Watch și Amnesty International, continuă să documenteze în detaliu acțiuni în teren și măsuri legislative ale autorităților israeliene împotriva populației palestiniene care se pot încadra definițiile convențiilor menționate mai sus. De asemenea, în 2017, un raport al Comisiei Economice și Sociale pentru Asia de Vest a Organizației Națiunilor Unite afirma explicit faptul că unele acțiuni ale Israelului față de populația palestiniană sunt echivalente crimei de apartheid și discriminării rasiale, în baza definițiilor din documentele mai sus-amintite.

Guvernul israelian actual consideră că toate aceste rapoarte și evaluări ar fi în mod necesar o manifestare a antisemitismului, însă majoritatea comentatorilor independenți califică o asemenea reacție, mai ales în fața faptelor dovedite din surse independente, drept o încercare disperată a autorităților israeliene de a nega existența sau relevanța unor abuzuri pe care le-au comis. În același timp, este adevărat că după publicare astfel de rapoarte sunt uneori folosite de diverși actori pentru a ataca Israelul în termeni antisemiți, chiar dacă rapoartele în sine nu manifestă astfel de tendințe. În loc însă să denunțe exclusiv antisemitismul celor care îl practică, guvernul israelian utilizează eticheta antisemitism pentru a ignora critici adesea întemeiate, dar și pentru a alimenta intern impresia de cetate asediată și de a discredita ori diminua încrederea populației evreiești din Israel în orice alt actor sau organizație, atitudine care menține la putere și consolidează legitimitatea politică a forțelor extremiste și ultraradicale din societatea israeliană.

– Despre Federația Rusă există aproape unanimitate în rândul specialiștilor în relații internaționale că, sub regimul lui Vladimir Putin, Rusia este un stat care agresează dreptul internațional. În ceea ce privește Israel, există mult mai multă îngăduință, deși nici Israel nu a respectat, de-a lungul timpului, decizii ONU importante sau alte prevederi de drept internațional. De ce credeți că se întâmplă această eroare cognitivă? De ce Israel nu este criticat la fel de dur pentru că nu respectă dreptul internațional, așa cum este criticată Rusia?

– Lectura noastră este frecvent distorsionată de sursele pe care le avem, de interesul pentru subiect în spațiul public și de proximitate cu regiunea.

Și în curricula școlară și în presă există încă o preocupare mult mai mare pentru actori care par mai importanți/puternici și ignorăm adesea noutățile despre actorii sau zonele care nu ni se par relevante, deși ne pot afecta. De pildă, în general, știm mai multe despre politica internă din SUA decât despre politica sau societățile statelor cu care ne învecinăm.

În spațiul românesc, Rusia ne preocupă mai frecvent în comparație cu Israelul, în special în termeni de securitate, cel puțin datorită distanței geografice și potențialului de amenințare. Despre Rusia, reprezentată frecvent ca inamic din cauza acțiunilor sale istorice ori actuale din regiune, inclusiv asupra României, putem vorbi public cu mai multă ușurință. În schimb, parțial din cauza faptului că actele de antisemitism din societatea românească a secolului XX nu sunt încă suficient de bine cunoscute și condamnate, despre Israel se vorbește puțin, uneori și cu temerea de a nu fi acuzat implicit de antisemitism. Această atitudine se regăsește și în alte state europene, în special în cele în care există un trecut antisemit semnificativ.

În același timp, în timpul Războiului Rece, în comparație cu Rusia, Israelul a părut o societate mult mai cosmopolită și mai avansată cultural, inclusiv pentru că a beneficiat de un număr însemnat de migranți cu un nivel ridicat de educație din diverse state europene, care apoi au devenit cetățeni, dar și datorită asocierii cu diaspora din statele occidentale, inclusiv SUA, a cărei parte mai progresistă a fost ceva mai vizibilă și activă. Chiar dacă actualmente Israelul se confruntă cu o fugă a creierelor, un număr semnificativ de medici și reprezentanți ai altor categorii profesionale de înaltă calificare alegând să părăsească țara în ultimii ani din cauza degradării instituțiilor democratice și creșterii gradului de radicalizare și ultraconservatorism din societatea israeliană, imaginarul acesta format în timpul Războiului Rece este încă prezent.

Deși nu pare așa privind din România, Israelul a fost și continuă să fie criticat dur în multe părți ale lumii pentru nerespectarea dreptului internațional. De pildă, pentru ocuparea militară și colonizarea teritoriilor palestiniene. Din păcate, așa cum am menționat deja, o parte din criticile întemeiate sunt uneori amestecate cu elemente de antisemitism, pierzând astfel din legitimitate. Iar această pierdere de legitimitate se reflectă uneori și asupra celor care nu manifestă niciun strop de antisemitism, doar pentru că discuția legată de critici ajunge să se poarte în termeni frecvent emoționali. De aceea poate părea că aceste critici nu ar exista sau ar fi mult mai puține, mai ales în spațiul occidental, unde antisemitismul este mai frecvent condamnat (cum de altfel trebuie să și fie).

– De-a lungul timpului, Israel a sabotat constant ONU. Una dintre cauzele pentru care ONU nu se mai bucură de prestigiul de altădată este și pentru faptul că discursul politic al leadershipului politic israelian a fost unul virulent anti-ONU. Ba chiar s-a ajuns în situația în care programele umanitare ale ONU pentru refugiații palestinieni să fie criticate dur de către Israel pentru că prin ele s-ar finanța (și) terorismul Hamas. Cum vedeți această controversă? Ați urmărit acest scandal în timpul actualului război din Gaza?

– Israelul este un actor activ și în general constructiv în comunitatea internațională, inclusiv în cadrul ONU.

Însă, pe măsură ce spațiul politic israelian a ajuns să fie dominat de agenda dreptei extremiste și a ultraconservatorilor, orice observator independent și orice organizație internă sau externă Israelului care nu se aliniază poziției guvernului actual au început să fie privite ca potențial dușman.

În acest context, ONU este mai degrabă una din victimele colaterale mai vizibile internațional ale creșterii gradului de radicalizare și polarizare în politica internă a Israelului.

Rolul SUA în conflictul israeliano-palestinian

– În literatura de specialitate există critici privind rolul de mediator pe care și l-au asumat Statele Unite pentru soluționarea acestui conflict. Deși își asumă rolul de mediator neutru, în fapt, Statele Unite au susținut, de a lungul istoriei, mult mai puternic cauza israeliană, în detrimentul celei palestiniene. Poate fi asta o una dintre cauzele care explică eșecul soluției celor două state?

– SUA nu sunt și nu au fost niciodată singurul actor internațional implicat direct sau indirect în negocieri diplomatice legate de acest conflict. Guvernele statelor europene și ale statelor din regiune și dinamicile lor interne ori relațiile dintre ele sunt cel puțin la fel de relevante în istoria de aproape opt decenii a chestiunii. De asemenea, China este prezentă de aproape douăzeci de ani în zonă, iar recent a mediat semnarea la Beijing a unei declarații de unitate între diverse facțiuni palestiniene.

SUA au avut și continuă însă să aibă un rol important ca aliat al Israelului pentru a contrabalansa tendințe pe care le-a considerat problematice pentru obiectivele lor de politică externă așa cum și le-au definit în timpul Războiului Rece și care, în contextul lipsei tot mai acute de leadership și inovare la nivel global, dar și datorită faptului că în esență dinamica din Orientul Mijlociu nu s-a schimbat semnificativ, au rămas în mare aceleași.

Cheia rezolvării acestui conflict în sensul soluției celor două state cred că se se află mai degrabă în normalizarea relațiilor dintre Israel și țările arabe. SUA și alți actori democratici din afara regiunii pot încă juca un rol important în acest proces pentru a contrabalansa tendințe antisemite și pentru a susține legitimitatea existenței statului israelian (fapt contestat de unele facțiuni radicale arabe), dar dacă nu se implică în egală măsură (și în mod vizibil) și în combaterea islamofobiei vor fi priviți cu neîncredere de partenerii din țările arabe, ceea ce poate întârzia sau devia procesul de pace.

– Atacul terorist din octombrie 2023 a atins un punct negativ istoric privind deteriorarea relațiilor dintre israelieni și palestinieni. La acest moment din prezent, greu mai poate fi prevăzută soluția celor două state. Totuși, în relansarea negocierilor pentru pace, UE ca actor de politică externă își menține în continuare poziția potrivit căreia Israel ar trebui să revină la granițele de dinaintea anului 1967, iar un acord privind frontierele celor două state să fie convenit numai prin acceptul ambelor părți. UE va recunoaște modificările aduse frontierelor de dinainte de 1967, inclusiv în ceea ce privește Ierusalimul, numai în cazul în care părțile sunt de acord. În contextul actual, considerați realist ca, din punct de vedere diplomatic, să mai ceri Israelului să revină la granițele de dinaintea Războiului de Șapte Zile?

Respectarea sistemului internațional bazat pe norme ne păzește pe toți cel mai bine de abuzuri și reprezintă fundamentul pentru negocieri pașnice privind o soluție echitabilă pentru părțile aflate în conflict.

Poziția Uniunii Europene reflectă acest principiu. De asemenea, subliniază faptul că modul în care vor arăta exact granițele negociate la masa tratativelor trebuie să fie decizia comună a reprezentanților israelieni și palestinieni, nu arbitrajul unor terțe părți.

Această poziție nu este doar una de consecvență privind anumite principii, ci și una extrem de realistă – fără un acord acceptabil pentru ambele părți, în limitele și cu respectarea dreptului internațional, pacea nu poate dura, iar excesul de istorie din zonă va continua să amenințe securitatea întregii lumi.

– Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), cea mai înaltă instanţă a ONU, a calificat într-un aviz consultativ, drept „ilegale” coloniile israeliene din teritoriile palestiniene ocupate din anul 1967 şi a declarat că toate statele ar trebui să coopereze pentru a pune capăt conflictului israeliano-palestinian. Cât de importantă este această decizie a instanței ONU venită în timpul războiului din Gaza? Cum catalogați strategia îndelungată a premierului israelian Benjamin Netanyahu de a contesta orice decizie sau rezoluție ale ONU care defavorizează status-quo-ul actual, impus de Israel?

– Curtea Internațională de Justiție nu este prima structură a ONU care a adus argumente în acest sens bazate pe date și standardele dreptului internațional, dar faptul că formulează în termeni clari această poziție ar trebui să coaguleze mai mult presiunea internațională actuală asupra guvernului israelian în a se abține măcar de la viitoare abuzuri împotriva populației palestiniene.

Trebuie remarcat în acest context și dezvoltările recente de la Curtea Penală Internațională (CPI) care îl pun pe Netanyahu într-o lumină extrem de nefavorabilă. Israelul nu este parte a Statutului de la Roma, însă Autoritatea Palestiniană este și, la solicitarea acesteia din urmă, CPI a început o investigație privind situația din zonă în urmă cu aproape un deceniu. Ca parte a acestei investigații și ca urmare a celor ce s-au întâmplat în Gaza începând din 7 octombrie 2023, procurorul CPI a anunțat în mai 2024 că a întocmit cereri pentru emiterea mandatelor de arestare pentru crime de război și crime împotriva umanității, atât pentru trei din cei mai importanți lideri Hamas (unul din ei aparent asasinat în aceste zile), cât și pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și un general israelian.

Pentru a supraviețui politic, este de așteptat ca Netanyahu să continue să mute tot mai mult spre extrema dreaptă și agenda ultraconservatoare, discursul și acțiunile legate de acest conflict. În acest context, contestarea oricărei decizii a unei instituții ONU sau asociată sistemului de drept internațional este o măsură consecventă cu strategia care îl menține la putere.

Un prim pas pentru ieșirea din impas: schimbarea liderilor radicali cu unii mai moderați

– Credeți că mai există soluții pentru ieșirea din impasul actual și revenirea la negocieri diplomatice constructive privind soluția celor două state?

– Întotdeauna există posibilitatea negocierilor diplomatice constructive. Pentru asta este nevoie însă de voință politică.

Una din cele mai simple modalități de a putea purta negocieri diplomatice când se ajunge la un asemenea impas este schimbarea liderilor radicali cu unii mai moderați.

Israelienii au încă această posibilitate prin vot, însă cu cât spectrul politic israelian se mută mai spre dreapta extremă și ultraconservatorism și cu cât instituțiile democratice sunt mai slăbite, cu atât instituția votului va deveni mai lipsită de conținut și mai puțin eficientă pentru a putea găsi o soluție.

În acest moment, pentru palestinienii din Gaza votul nu este suficient pentru a putea produce schimbări efective. Palestinienii din Gaza au nevoie de alternative moderate la Hamas și la alte facțiuni radicale, dar și de resurse pentru a putea supraviețui și de consolidarea drepturilor civile, politice, economice și sociale. Momentan, populația civilă din Gaza este dublă victimă – captivă Hamas și aliaților săi, precum și ținta bombardamentelor israeliene. Iar victimele, mai ales cele care au îndurat abuzuri traumatice pentru un timp îndelungat, nu pot să se pună pe picioare fără sprijin.

Pentru palestinienii din Cisiordania, instituția votului nu este nici ea suficientă. Cu cât bombardamentele israeliene continuă să producă victime în Gaza cu atât mai mult populația palestiniană din Cisiordania va simți că o abordare moderată nu e suficientă și va începe să prefere și ea lideri mai radicali.

Pentru a nu periclita și mai mult situația din zonă și pentru a da o șansă păcii și democrației, este necesară încetarea imediată a bombardării Gazei și tragerea la răspundere a tuturor celor vinovați de acte violente, de ambele părți. Avem instrumentele juridice, instituționale și politice – locale și internaționale – pentru a putea face acest lucru.

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News