„Azi-dimineață la ora 7 eram într-o benzinărie și am văzut o bombă explodând, apoi două explozii, trei explozii de bombe în fața ochilor mei. În fața ochilor mei”, întărește femeia. E pe holul City Central Hospital și răsuflă greu când își amintește evenimentele pe care le-a trăit în urmă cu câteva ore. „A fost cel mai oribil lucru pe care l-am văzut vreodată în viața mea. Cerul s-a făcut negru, a fost o experiență îngrozitoare.”

Se îndrepta spre spital când au avut loc exploziile. „A fost înfiorător pentru mine”. Și-a continuat drumul și a început să se organizeze, împreună cu colegii ei. 

În această dimineață, Rusia a atacat Ucraina cu rachete, tancuri și tiruri de artilerie. Puteți urmări aici cum evoluează conflictul armat. 

Echipa de medici din spitalul în care lucrează Ivanna Didik

Au organizat o secție specială pentru victimele atacurilor armate

„Acum, departamentul nostru de primiri urgențe este pregătit să primească pacienți cu răni cauzate de război”, spune medicul. Aceasta a explicat pentru Libertatea că echipa medicală a împărțit spitalul unde lucrează în trei departamente: unul în care vor trata victimele atacurilor armate, unul în care vor trata pacienții care au nevoie de îngrijiri medicale din alte cauze și unul în care se vor ocupa de pacienții COVID. 

Toți colegii au venit de acasă, de la familiile lor, ne pregătim să avem grijă de victime. Suntem pregătiți să supraviețuim și ne vom salva pacienții.

Medic în Ucraina:

„La spital avem stocuri suficiente, nu ne lipsește nimic momentan. Avem nevoie însă de sprijin din partea celorlalte țări, avem nevoie de rugăciuni și de speranță. Avem nevoie ca oamenii să se roage pentru națiunea noastră”, mai spune ea.

City Central Hospital

Familia i-a spus să plece din țară

„Întreaga mea familie trăiește în Statele Unite și m-au sunat cu toții – mama, tata, fratele – azi dimineață. Erau foarte îngrijorați și speriați, mi-au spus să plec din țară. Tata m-a rugat să-mi fac bagajele și să plec. Este o situație foarte periculoasă acum în Ucraina, nu ne-am gândit niciodată că vom fi atacați.” 

Le-a răspuns părinților că nici nu se gândește să părăsească Ucraina. 

„Fiind doctor, sunt ca un soldat la război și nu o să plec de aici. Eu nu îmi părăsesc pacienții, colegii, spitalul, țara. Voi rămâne și îmi voi oferi tot sprijinul pacienților care au nevoie de mine.”

Urmărește-ne pe Google News