INTERVIU Mircea Cărtărescu: „Iohannis nu a avut nicio contribuție pozitivă la mediul politic românesc”. Ce se poate întâmpla în „alegerile pe care le așteptăm cu angoasă, cu toții” 

Coperțile scrierilor lui Mircea Cărtărescu sunt în vitrinele magazinelor celebre de cărți ale lumii, de la „Librería La Mistral” din Madrid și până la „City Lights” în San Francisco. Autorul declară că „m-am așezat pe literatură ca principală îndeletnicire”. Dar rămâne o voce în spațiul public. 

Mircea Cărtărescu a fost unul dintre invitații speciali ai ediției din acest an a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere, desfășurat la Iași între 18 și 22 octombrie. 

Cu această ocazie, scriitorul a acordat un interviu pentru cititorii Libertatea, în care a acceptat să converseze despre actualitate, despre scena politică din România, creșterea polarizării și a extremismului în țară, dar și în Europa, precum și valul de ură adus la suprafață de războiul Israel-Gaza. 

O perioadă de mediocritate politică

Libertatea: Spuneați în 2014 că „politica românească a ajuns pe mâinile unor indivizi care dau foc lumii ca să scape de pușcărie.” Acum, în 2023, cum s-a schimbat situația de pe scena politică din România? 
Mircea Cărtărescu: M-am schimbat eu, în primul rând, de atunci și nu mai sunt chiar atât de virulent. M-am așezat pe literatură, ca principală îndeletnicire a mea. Nu prea mai sunt atent la ce se întâmplă în politica românească decât ca orice cetățean. După părerea mea, față de perioada Dragnea, trecem acum printr-o perioadă de mediocritate politică. Nu mai e vorba de un pericol, de o amenințare, de ceva virulent, ci de ape călduțe, deloc în sensul bun al cuvântului. 

Recomandări

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare

Partea cea mai neplăcută este că nu se întrevede un viitor. Sigur, avem și niște forțe cu adevărat democratice care vor niște schimbări, dar ele sunt din diverse motive destul de discrete în politica românească.

Lipsa de lideri ai USR și pericolul extremelor

– În sensul că nu au o voce puternică? 
– Da, din păcate, ceea ce lipsește USR-ului este leadershipul. USR nu a fost niciodată lipsit de idei, dar a fost lipsit de oameni carismatici. Nu spun niște lucruri nemaiauzite, dar îl deplâng pentru că eu am votat cu USR întotdeauna, am fost pentru progres și social, şi politic. Dar după ce Dacian Cioloş s-a retras propriu-zis din politica noastră, nu am mai văzut un lider adevărat care să fi apărut în ultima vreme. Sunt câțiva oameni interesanți și credibili, dar nu știu câtă pondere poate avea acest partid, mai ales în următoarele alegeri. Pentru că, de fapt, următoarele alegeri vor despărți într-un fel apele de uscat.

– E și cam târziu să apară un actor politic nou pentru 2024.
– E cam târziu, într-adevăr. Actorii au apărut în partea cealaltă, unde era de așteptat să apară personalități accentuate, care au și mai mare vizibilitate, și mai mare „appeal” la un anumit public. Eu aș accepta până și această mediocritate politică a noastră, dacă nu e un pericol de extremă dreaptă, sau de extremă populistă mai bine zis, care mă sperie și pe mine, ca pe orice cetățean. 

Recomandări

Vladimir Putin, primul discurs după ce Ucraina a folosit rachete ATACMS ca să lovească Rusia. Avertisment pentru Occident: „Întotdeauna va exista un răspuns”

Cum l-a dezamăgit Klaus Iohannis

– Ne apropiem și de finalul celui de-al doilea mandat al președintelui Klaus Iohannis. Trăgând linie, cum arată moștenirea sa politică? 
– Nu am o părere foarte bine precizată din punctul ăsta de vedere. Cred că Klaus Iohannis a avut o pondere pozitivă, mai ales în politica externă. În politica internă, față de președintele-jucător care a fost Traian Băsescu, Iohannis a fost un președinte absent. Nu a exercitat asupra lumii românești influența pe care o așteptam cu toții când l-am votat cu foarte mare entuziasm acum 8 ani.

– În ce sens, puteți detalia? 
– Eu m-am așteptat să facă ceea ce a spus, adică să aducă un sprijin democrației românești adevărate, să sprijine partidele politice, persoanele politice adevărate, care doresc o schimbare. Eu cred că Klaus Iohannis nu a făcut această schimbare. Pur și simplu, era mandatul său, era lucrul pe care noi i l-am cerut de la început, pentru că el a spus-o. 

După opt ani se vede că el nu a avut o acțiune de niciun fel în privința mediului politic românesc. Nu a contribuit pozitiv la acest mediu. Proiectele lui, ca România Educată, au fost niște glume. Nu s-a făcut nimic, ba chiar aș spune că s-a făcut pe dos față de declarațiile pompoase pe care le-a avut.

Recomandări

Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele războiul. De la HIMARS la ATACMS, reușite și eșecuri I Analiză

„Scăderea IQ-ului este planetară în momentul acesta”

– Care sunt consecințele acestui fapt? Cât de departe suntem de România Educată astăzi și ce efecte poate să aibă asta? 
– Cred că orice om care privește peisajul politic și social românesc își dă seama că România devine din ce în ce mai puțin educată. Din ce în ce mai puțin. Nu e vorba numai de eşecul unui proiect, ci e vorba și de o tendință universală. Scăderea IQ-ului este planetară în momentul acesta şi se știe din ce motive, tehnologice și așa mai departe. Cu toate acestea, instituțiile care ar trebui să asigure educația cetățenilor nu și-au făcut datoria. Nici învățământul, nici cultura, nici alte instituții nu au contribuit la ridicarea culturală și intelectuală a românilor – și acest lucru se vede și cu ochiul liber.

„Cetățenii sunt cuprinşi de un val de apatie”

– Recent, discursul lui Zelenski în Parlamentul României a fost anulat din cauza scandalului promis de senatoarea Diana Șoșoacă. E un episod care arată că suntem destul de departe de o normalitate politică.
– A fost o manifestare cam de lumea a treia. Mai vedem încăierări prin parlamente, în anumite locuri din lume și ne mirăm ca de o panaramă politică. O avem și noi pe a noastră, ce să zic? 

Zelenski, care este marele meu erou politic în acest moment și nu m-a dezamăgit nicio clipă de la începutul războiului, ar fi trebuit să aibă voce în Parlamentul României. Faptul că nu a avut este o anomalie absolut regretabilă.

– În ce măsură considerați că temele care sunt în prim-plan în dezbaterea politică reflectă cu adevărat ceea ce-i interesează pe cetățeni? 
– Cetățenii sunt cuprinşi de un val de apatie. Comparația este cu perioada în care, în vremea lui Dragnea, au ieșit în număr foarte mare, în piețele, în locurile publice, în care se manifestau protestul și indignarea oamenilor față de lumea politică românească. Poate pentru că oamenii au observat că nimic nu s-a schimbat după acele masive proteste, poate acest fapt i-a determinat să nu mai creadă în nimeni și nimic și să se retragă fiecare în mica sa viață.

Participarea românilor în momentul acesta la viața politică românească este minimă. Este minimă în istorie, aș zice. Niciodată indiferența nu a fost mai mare.

Acest lucru înseamnă să exerciți vechiul sport național al nostru: furatul căciulii. Ne furăm căciula, realmente, fiind conștienți de faptul că lipsa noastră de protest ne va târî tot mai departe pe acest drum. 

„Populismul, deocamdată, este unul la nivelul galeriilor de fotbal”

– Chiar dacă sărăcia a scăzut statistic în România, a crescut foarte mult polarizarea socială. Cum capitalizează diferiți actori politici această polarizare? 
– România s-a schimbat foarte mult de la intrarea în Uniunea Europeană. Nu se poate să nu vezi progresele care s-au făcut din multe puncte de vedere. Suntem OK din punct de vedere internațional, suntem membri fideli ai NATO și în Uniunea Europeană, suntem pe o linie bună a democrației în privința relațiilor internaționale. De asemenea, economic, România a crescut, este una dintre țările europene aflate în creștere. Cu toate acestea, fără îndoială, acele mari zone defavorizate, care au fost mereu Moldova și Oltenia, au rămas defavorizate. Concentrarea bogăției s-a făcut în locurile în care ea exista deja, adică în București, în Cluj, în alte locuri din acestea care sunt peste medie, chiar peste media europeană, însă au rămas mari zone de sărăcie, mari probleme sociale. 

Problema romilor nu s-a diminuat, ei rămân o etnie defavorizată și discriminată. Și numeroase alte probleme sociale sunt prezente în continuare.

– Cum capitalizează actorii politici această polarizare?
– Actorii politici populiști vin pe o moștenire istorică. Noi am avut un astfel de populism foarte virulent și foarte violent, criminal până la urmă, în perioada interbelică, mă refer la legionari, o mișcare politică de extremă dreaptă. Firește, acum, populismul, deocamdată, este unul la nivelul galeriilor de fotbal, adică unul cu o foarte mică zestre de înțelegere a lumii. Este o subcultură la care, din păcate, România aderă foarte mult. Aici se reunesc tot felul de mișcări conspiraționiste, antivaccinismul, antieuropenismul, moștenirea ceaușismului și așa mai departe. Este un amalgam, care, din punctul meu de vedere, este foarte suspect.

„România încă e pe o linie politică proeuropeană”

– Sunt mai multe țări în Europa care au alunecat spre radicalism, Ungaria, Slovacia, Italia și poate și România la următoarele alegeri. Ce înseamnă asta pentru proiectul european și pentru România?
– România încă nu este acolo, după părerea mea. Rămâne de văzut ce forță politică are AUR. Nu știu dacă această forță va avea impactul de care noi ne temem. În Polonia, în Ungaria și în Cehia, s-a văzut că aceste forțe antieuropene, pentru că sunt împotriva Uniunii Europene, au fost însemnate și, uneori, au venit la putere, ca în Ungaria, în mod foarte bizar. Deocamdată suntem pe o linie proeuropeană în politica noastră. Rămâne de văzut cum se va schimba spectrul politic după alegerile pe care le așteptăm cu angoasă, cu toții. 

Noi ar trebui să fim imens recunoscători că facem parte din Europa. De fapt, noi ne-am schimbat din momentul în care am intrat în Europa. Comparația o putem face cu țările din fosta Iugoslavie, cu cele care nu au intrat în Europa. Diferența este colosală. Până de curând, noi ne uitam la ei de jos în sus, la Iugoslavia, în perioada comunistă, și apoi la alte țări, până la războaiele de acolo. Astăzi ei se uită de jos în sus la noi. Asta este o realitate. 

„Mimăm foarte mult concepte occidentale, dar slavă Domnului că le mimăm”

– După 34 de ani de la Revoluție, ce credeți că ne-a mai rămas de învățat despre democrație?
– Democrațiile sunt și ele graduale. Nu putem spune aici e democrație, aici nu e democrație. Sunt tot felul de grade de democrație. Democrația din epoca de aur grecească nu era democrația contemporană. Era altfel de democrație. De asemenea, există tot felul de nuanțe între alb şi negru.

Există griul acesta al „democraturilor”: jumătate democrație, jumătate dictatură sau conducere cu mână de fier. Nu poți să spui că ai democrație chiar într-o țară avansată, când ai restricții judiciare absolut limpezi, restricții în privința drepturilor omului, cum s-a întâmplat în Polonia, până la aceste alegeri.

Și noi avem mult de învățat în privința democrației. Noi avem faimoasele forme fără fond ale lui Maiorescu, care sunt eterne la noi. Noi mimăm, de fapt, foarte multe concepte occidentale, dar, slavă Domnului, bine că le mimăm și pe alea. Ar putea fi și mai rău.

Eu cred că târâş-grăpiș, mergem și noi pe calea democrației și sper că această cale să nu fie luxată de mișcări parademocratice.

– De pericolul extremismului?
– De pericolul extremismului. Acum vreo 15 ani, după ce a dispărut mișcarea aceea a lui Vadim Tudor, România nu mai avea un partid extremist. Existau laturi extremiste ale PSD-ului, dar noi nu aveam propriu-zis un partid despre care să poți să spui că vehiculează idei extremiste. Astăzi avem un asemenea partid și e păcat. Și se află în ascensiune. 

„Busolele morale nu mai sunt la modă în societatea românească”

– Avem suficiente modele sănătoase în societatea românească? Oameni care să dea un soi de busolă morală? 
– Busolele morale nu mai sunt la modă în societatea românească. Ele au fost importante și puternice în momentele de mare criză. S-a văzut și cu aşa-zişii „intelectuali ai lui Băsescu”. Au intervenit și în alte momente. Au existat și mai există încă aceste modele, însă aura lor s-a diminuat nu din vina lor, ci din vina acestui abandon al vieții sociale de către români. Au abandonat nu doar politica românească și idealurile de toate felurile, dar au abandonat și aceste modele. 

Modelele nu mai sunt intelectualii umaniști, nu mai sunt oamenii de cultură, ci sunt vedete de toate felurile care apar la televiziune, în emisiuni populare, vloggerii… Ei sunt vedetele unei lumi aflate în schimbare continuă. Este o lume care, sub influența tehnologiei mediatice, se duce către altă zonă, nimeni nu știe ce se va alege de noi.

„Dimineața îmi deschid ochii, întind mâna spre ochelari și spre mobil și citesc știrile”

– Pandemia și războiul au testat foarte mult încrederea oamenilor în jurnalism. Ce rol mai joacă presa astăzi? Mai e presa a patra putere în stat?
– Presa noastră e ca și cea din toată lumea. Eu încerc să mă informez. Dimineața îmi deschid ochii, întind mâna spre ochelari și spre mobil și citesc știrile. Citesc știrile din toate zonele. Presa este subminată în momentul acesta foarte puternic de dezinformare și de știrile, de războiul dezinformării, de războiul mediatic care se duce pe internet în primul rând, pentru că presa scrisă nu mai este decât o mică parte a informațiilor. 

Credibilitatea, nu numai a presei, credibilitatea tuturor experților, credibilitatea omului de știință, credibilitatea politicianului, a omului de presă, sunt subminate și erodate în fiecare clipă. Nimeni nu mai crede în nimic. Toți oamenii se iau după toate steagurile. Este o scenă în Dante, în primul cerc al infernului, în care oamenii sunt dezorientați după toate steagurile. E o mișcare haotică totală. Asta se petrece în lume și în România în momentul acesta. Nimeni nu mai crede în nimic. 

Israel-Gaza, o acumulare de ură fără margini

– Odată cu escaladarea războiului din Israel și Gaza, au ieșit și mai mult la iveală ura latentă, antisemitismul, islamofobia. Cum pot fi oprite?
– Da, acest război este, de fapt, un război etern. Nu este decât un episod nou într-un foarte vechi război, unul milenar, pentru că poporul israelian a fost în luptă cu poporul filistenilor, palestinienii de astăzi, de mii de ani, din vremurile biblice. Este acolo un război nesfârșit. „Un război al sfârșitului lumii”, cum ar zice Mario Vargas Llosa. Fără soluție și fără perspectivă de viitor, după părerea mea. 

Cred că, în episodul actual, Israelul a fost atacat violent, fără o vină, într-un mod barbar. Înțeleg, într-un fel, această extraordinară stare de presiune în care se află Israelul acum. Pe de altă parte, și situația civililor din Gaza e o situație foarte complicată. 

Istoria a ce s-a întâmplat acolo este extraordinar de complicată. Este un nod gordian. Nimeni nu-l va putea dezlega vreodată. 

Sigur că sunt soluții, dar ele par mai curând utopii. S-a vorbit încă de după Al Doilea Război Mondial de crearea unui stat palestinian alături de cel israelian şi care să aibă relații decente. Nu s-a reușit, deocamdată, realizarea acestui proiect – deşi președintele Biden a vorbit și de data aceasta despre soluția cea rațională. Sigur, este o soluție rațională, dar tot ce se petrece acolo este irațional.

Cel puțin pe termen scurt și mediu, nimeni nu are o soluție în privința a ce se întâmplă în Israel, Gaza, acolo, pentru că acolo este un buboi pe pielea lumii. Este o acumulare de ură, de o intensitate fără limite, fără margini. Şi de-o parte, și de cealaltă.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro