Cea mai sudică localitate din Republica Moldova a ajuns, joi, cunoscută în lumea întreagă după ce autorităţile proruse din Herson au ameninţat cu „lovituri de răspuns” ale armatei lui Vladimir Putin.

„Vă transmit un salut călduros: noi cunoaștem coordonatele podurilor din Odesa, ale podului Giurgiulești, care a fost în componența Ucrainei, dar acum îi aparține Republicii Moldova. Toate coordonatele noi le cunoaștem”, a spus, într-un mesaj video, Vladimir Saldo, guvernatorul rus al regiunii Herson. Acesta a ameninţat cu „lovituri de răspuns” asupra zonelor indicate, după ce ucrainenii au atacat podul Ciongar, care leagă Peninsula Crimeea de regiunea Herson.

Libertatea a vorbit despre aceste ameninţări şi despre felul în care ele se resimt în mica localitatea moldoveană cu Tatiana Gălăţeanu, primăriţa satului Giurgiuleşti, aleasă pe listele Partidului Democrat din Moldova: 

Tatiana Gălăţeanu, în biroul de la Primăria Giurgiuleşti

„Suntem îngrijoraţi şi înţelegem că dacă Ucraina nu va putea menţine războiul pe teritoriul ei, vom fi afectaţi şi noi. Ce putem face? Nu putem să facem chiar nimic. Suntem doar foarte îngrijoraţi. Astăzi, din cei cu care am reuşit să discutăm, şi din echipa noastră de la primărie, şi dintre cetăţeni, toată lumea este într-o alertă neînţeleasă. Neînţeleasă pentru că nu ştim ce ne-aşteaptă. Îmi dau seama bine că toată lumea e speriată de chestia asta”.

19

km sunt între Giurgiulești (Moldova) și Galați (România)

De ce este podul Galaţi-Giurgiuleşti vizat de proruşi? Explicaţiile unui primar

Giurgiuleşti, un mic sat cu mai puţin de 3.000 de locuitori, aflat în raionul Cahul, este localitatea care face legătura feroviară şi terestră între România, Republica Moldova şi Ucraina. De Giurgiuleşti aparţine şi singurul port funcţional al Moldovei. Portul Giurgiuleşti are statut de zonă economică liberă până în anul 2030, adică aici pot fi introduse mărfuri fără aplicarea restricţiilor tarifare ale regimului vamal. Portul este capabil să primească atât nave fluviale, cât şi nave maritime. La 7 kilometri distanță, spre sud, se află portul ucrainean Reni, care nu e funcţional la capacitate maximă din motive de securitate.

Podul Galați-Giurgiulești | Foto: midr.gov.md

„E un punct strategic”, explică primăriţa Tatiana Gălăţeanu. „Am bănuit că podul acesta va fi o temă în război, pentru că este un nod de comunicare între Moldova şi Uniunea Europeană, prin România. Avem două puncte vamale, unul spre Ucraina şi unul spre România. Aici se leagă toate, la noi, la Giurgiuleşti”, mai spune femeia.

Tatiana Gălăţeanu crede că importanţa strategică a localităţii pe care o administrează a adus-o în atenţia ruşilor. În plus, Giurgiuleştiul este un punct de tranzit pentru combustibilul care ajunge, din România, în Ucraina sau Republica Moldova.

Bănuiam că, undeva, pe harta ruşilor, există o steluţă în dreptul localităţii noastre. De când s-a declanşat războiul, este o mişcare continuă aici, şi pe calea ferată, şi terestru. Sunt camioane, trenuri cu combustibil. În port, avem concentrate rezervoare de combustibil, deşi acelea nu sunt vizate pentru război. Nu cred că se trece cu muniţie pe aici, dar cu combustibil se trece.

Tatiana Gălăţeanu, primăriţă în Giurgiuleşti, Republica Moldova:

Tatiana Gălăţeanu a fost prezentă pe 21 mai, la Chişinău, la Adunarea Naţională Moldova Europeană

Tatiana Gălăţeanu spune că nu a fost contactată încă nici de Chişinău, nici de Bucureşti. A urmărit ştirile, a văzut şi ea declaraţiile oficialilor, dar acestea n-au fost însă suficiente pentru a-i tempera îngrijorarea. 

„Astfel de declaraţii la adresa Republicii Moldova şi care vizează şi o parte a teritoriului României, aliat NATO, sunt inacceptabile”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe din România pe Twitter. Iar Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene din Republica Moldova a adăugat că un astfel de limbaj îndreptat împotriva ţării nu va fi tolerat şi l-a convocat pe ambasadorul Rusiei, Oleg Vasneţov, pentru explicaţii.

Cel mai sumbru scenariu: „Dac-ar fi să fie, ar fi un război, Doamne fereşte!”

Tatiana Gălăţeanu spune că i-a avertizat pe locuitorii Giurgiuleştiului cu privire la această declaraţie pe Facebook. „Doar ca să ştie lumea, să fie informată. Nu vrem să băgăm frica în oameni, că oricum deja suntem cu toţii afectaţi de război”, explică primăriţa.

În cazul în care ruşii vor transforma ameninţările în atacuri, unica speranţă a primarului din satul Giurgiuleşti trimite la politica internaţională a ţării sale. „Sinceră să fiu, la relaţiile pe care le avem în ultima perioadă cu România, noi acolo ne punem toată nădejdea. Mulţumim statului român pentru grija pe care o are de ţara noastră. Singurul lucru care mă linişteşte e că România e ţară UE şi NATO şi nu cred că dânşii vor lăsa ruşii să facă acest pas. Şi mai vreau să cred că această declaraţie va rămâne la nivel de narativ. Dac-ar fi să fie, ar fi un război, Doamne fereşte!”, spune Tatiana Gălăţeanu.

Mai multe investiţii în regiune

Podul care leagă oraşul Galaţi de satul Giurgiuleşti din Republica Moldova a fost construit în anul 1949 şi a fost reabilitat la finalul anului 2021. În vara anului trecut a fost redeschisă şi linia ferată cu ecartament larg, ce leagă portul Galaţi de Giurgiuleşti, după un proiect al CFR Infrastructură al cărui scop era ca trenurile de marfă care vin din Ucraina cu cereale să descarce direct în portul Galaţi, fără să mai aibă nevoie de transbordare la frontieră.

Şi în zona din apropierea punctului de trecere a frontierei au fost făcute investiții în ultima perioadă. De exemplu, în urma unui proiect al Consiliului Judeţean Galaţi şi al Companiei Naţionale de Drumuri, va fi realizată o şosea modernă care va lega vama Giurgiuleşti de podul peste Dunăre de la Brăila.

De asemenea, la finalul lunii iulie, este aşteptată finalizarea lucrărilor de reabilitare a drumului național M3 Chișinău-Giurgiulești, făcute cu ajutorul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Urmărește-ne pe Google News