INTERVIU. Profesorul rus de istorie care prezice dezintegrarea Federației Ruse: „La fel ca Imperiul Austro-Ungar și Uniunea Sovietică”

• Despre războiul din Ucraina: „Rușii nu au nimic de împărțit în Ucraina în afară de orgoliul puterii care se dă rănit”.
• Despre inegalitate economică: „Acum este un nivel-record de inegalitate, mai mare decât în timpul țarilor”.
• Despre resurse naturale și politică: „Răul provine din acele resurse care sunt distribuite cel mai inegal pe suprafața pământului. Sunt mai ușor de monopolizat, interferează cu comerțul liber, se poartă războaie pentru ele, iar sclavia devine necesară pentru ele”.
• Despre corupție: „Navalnîi a înțeles corect că aceasta este principala problemă a regimului. Iar o astfel de inegalitate nu poate fi apărată decât prin forța armelor”.

Alexander Etkind este profesor de istorie, specialist în relațiile Rusiei cu Europa. Predă în Italia, la European University Institute. Cu studii de psihologie la Leningrad, un doctorat la Universitatea din Helsinki și cu specializări în istorie, în problema memoriei, economiei și colonialismului, domenii de cercetare aplicate pe Rusia. 

Etkind a predat la Universitatea din Cambridge, a fost profesor invitat la Universitatea din New York, Universitatea Georgetown și rezident la Harvard, Princeton, Woodrow Wilson Center sau Wissenschaftskolleg din Berlin, lista este lungă.

Recomandări

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Vasile Ernu, autorul interviului, axează dialogul pe două cărți scrise de Alexander Etkind, pe care le consideră fundamentale pentru a înțelege Rusia actuală și cauzele războiului. Înainte de a intra în dialogul purtat cu reputatul profesor, Ernu prezintă, pe scurt, cele două lucrări:

• „Internal Colonization: Russias Imperial Experience” (2011) – E o carte despre natura Imperiului Rus – Imperiul care se colonizează pe sine. Alexander Etkind descrie modul în care Imperiul Rus a cucerit teritorii străine și și-a dezvoltat propriile teritorii, colonizând multe popoare, inclusiv pe ruși.

• „Natures Evil: A Cultural History of Natural Resources” (2021) – E o carte despre natura politică a resurselor. Istoria are nevoie de actori, iar aici actorii sunt: cânepa, zahărul, mirodeniile, fierul, blana și petrolul. Adică resursele ca motor al comerțului, care au condus la acumularea de bogăție, dar și la creșterea inegalităților, la dezvoltarea lumii, dar și la dezastre.

Recomandări

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

„Nu mă pot lăuda că am prezis acest război, i-am explicat condițiile și cauzele”

Vasile Ernu: În două cărți – „Colonizarea interioară. Experiența imperială a Rusiei” și „Natura răului. Resursele naturale și statul” – cred că ați schițat viitorul Rusiei și natura statului rus. Cum apreciați războiul actual?
Alexander Etkind: Nu mă pot lăuda că am prezis acest război, ci mai degrabă că i-am explicat condițiile și cauzele. Este un război imperialist, dar de un tip special. Este, de asemenea, un război revanșard. 

Diferența constă în faptul că Rusia nu invadează pământuri noi și necunoscute, ci pe cele despre care conducătorii săi cred că le-au aparținut cândva. Iar economia bazată pe exploatarea resurselor naturale le permite să facă acest lucru, le oferă bani și oameni pentru a face acest lucru. Aceasta este natura răului.

– Să începem cu prima carte. Care este diferența fundamentală între colonizarea internă și cea externă?
– Anexarea Crimeei, a Donbasului, iar acum și a Hersonului și Zaporojie: este vorba de colonizare externă sau internă? Diferența este în primul rând una de ordin juridic: colonizarea internă are loc în interiorul granițelor recunoscute ale unui stat, în timp ce colonizarea externă are loc în afara acestora. Odată cu expansiunea imperială, granițele se mută și ceea ce era în afară devine înăuntru. 

Recomandări

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

În acest caz, este invers: ceea ce era înăuntru a devenit afară, iar colonizarea internă a devenit externă. De fapt, mecanismele lor sunt similare sau chiar identice: în exterior sau în interior, este vorba de același colonialism, exploatare, orientalism și, adesea, genocid. 

Acesta a fost scopul cărții mele, publicată în urmă cu peste un deceniu. Și mecanismele de decolonizare sunt similare. În cazul colonizării externe, este vorba de retragerea unui imperiu, cum a fost cazul britanicilor din India. 

În cazul colonizării interne, este vorba de prăbușirea imperiului. Acesta este modul în care s-au dezintegrat Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Rus. Acesta este modul în care s-a dezintegrat Uniunea Sovietică. Același lucru se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu, și cu Federația Rusă. 

„Istoria Rusiei nu este mai unică decât alte istorii imperiale”

– Eu sunt din Basarabia, fostă gubernie imperială. Ca om de la periferia imperiului, unde Rusia este prezentată ca un „colonizator extern”, vreau să întreb: în ce măsură dezvoltarea Siberiei, a regiunii Volga, a Caucazului, a Asiei Centrale, a teritoriilor ucrainene, a Moldovei a fost o colonizare internă a „propriului popor”? Ce anume definește „proprietatea” unui popor? Era, să zicem, țărănimea moldovenească sau ucraineană mai puțin „stăpânită” decât cea din Tver? A funcționat procesul de colonizare internă în aceste teritorii în același mod?
– Mulți factori se combină în aceste definiții: identitatea, limba, culoarea părului sau a pielii, religia, structura economică, îmbrăcămintea, moda și multe altele. Toate acestea trebuie studiate de la caz la caz. De exemplu, în Moldova: cum se deosebesc moldovenii de români, ucraineni sau ruși? 

Cartea mea nu explică toate acestea, ci le ia ca pe un dat: da, moldovenii sunt diferiți în multe privințe față de alte popoare din imperiu. Țăranii din Tver diferă și ei de cei din Tula. Dar toate popoarele se aflau sub un regim imperial comun. Unii au ieșit din asta, alții nu. Dar există oameni și instituții puternice care vor să îi aducă pe toți acești oameni înapoi în imperiu. Unele mecanisme funcționează, altele nu. Cartea mea este despre aceste procese.

– Cât de originală este colonizarea internă rusă despre care scrieți? S-a întâmplat ceva similar în imperiile occidentale? Unde altundeva a mai fost colonizat propriul popor? Sau istoria Rusiei este, în acest sens, unică?
– Nu, istoria Rusiei nu este mai unică decât alte istorii imperiale. Combinația dintre colonizarea externă și cea internă – asemăn acești doi vectori de expansiune statală cu cele două capete de pe stema vulturului rusesc – a fost caracteristică atât imperiilor terestre, cât și celor maritime, în anumite momente ale istoriei. 

Există, desigur, foarte multe analogii, în special între dezvoltarea Rusiei și a Americii în secolul al XIX-lea; mulți au scris despre aceste analogii, iar eu am scris despre ele în cartea mea. La fel ca în Rusia, trecerea frontierei americane în Vestul Sălbatic a lăsat în urmă o întindere uriașă și, de asemenea, sălbatică și care s-a dovedit a fi mai greu, mai costisitor și mai lent de stăpânit decât frontiera însăși atunci când a ajuns la oceanul vestic. 

Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman și, bineînțeles, China au avut probleme diferite, dar parțial similare. Acum, mi se pare că o Europă unită se confruntă cu dificultăți similare în zonele sale centrale.

„Imperiile nu știu cum să se oprească”

– Procesul de colonizare internă din Imperiul Rus seamănă foarte mult cu procesul de colonizare internă din Franța, atât de bine descris de Eugen Weber. Credeți că există o diferență între colonizarea internă ca și crearea statului național unitar (Franța) și crearea imperiului multinațional și plurireligios?
– Diferența nu constă în scopuri, ci în mijloace; nu în mecanisme, ci în succesul obținut. Dar nici Franța nu a realizat totul. Vă amintiți că și Algeria a fost declarată parte a Franței. Dar ceea ce a funcționat cu Gasconia nu a funcționat cu Algeria. Aceasta este problema oricărui imperiu. Imperiile nu știu cum să se oprească.

„Un nivel-record de inegalitate, mai mare decât în timpul țarilor”

– În timpul unei prelegeri, ați spus că Petru cel Mare, prin tăierea bărbii boierilor, a creat o ierarhie a puterii pe criterii rasiale, în care purtătorii puterii erau aparent diferiți de popor. În opinia mea, este un exemplu de stabilire politică a distincției, diferențierii (conform lui Bourdieu). În acest caz, pe ce principiu se bazează ierarhia modernă a puterii?
– Vorbesc despre asta în detaliu în carte. Iar ierarhia modernă se bazează pe inegalitatea economică. Acum este un nivel-record de inegalitate, mai mare decât în timpul țarilor. 

Dar, spre deosebire de ordinele feudale, această inegalitate este ilegitimă: nu este consacrată de tradiție. De aici și ceea ce se numește corupție. Navalnîi a înțeles corect că aceasta este principala problemă a regimului. Iar o astfel de inegalitate nu poate fi apărată decât prin forța armelor. De aici atâta violență, de asemenea, nelegitimă.

– După cum bine știți, se vorbește mult despre „proiectul comunist” ca despre o formă de modernizare accelerată, cu toate problemele grave care au urmat. În calitate de autor care a scris despre spațiul URSS, aș vrea să întreb: putem susține că proiectul sovietic a fost și o variantă de „colonizare internă”?
– Da, bineînțeles. Colectivizarea nu poate fi înțeleasă altfel. Consecințele sale, cum ar fi Holodomor (foametea organizată a ucrainenilor – n.r.), sunt forme de genocid colonial, tipic pentru imperii. Raphael Lemkin, care a văzut Holodomor-ul din Lviv și Varșovia, a înțeles perfect acest lucru.

– În carte spuneți despre conducătorii Rusiei că s-au temut timp de secole, dar nu de inamicul extern, ci de „diversitatea supușilor săi, ruși și alte popoare”. Modul în care autoritățile ruse de astăzi prezintă în mod activ o luptă împotriva Occidentului „fără suflet” și a unei Europe „pline de păcate” este și o consecință a acestei temeri, un joc cu poporul de care se teme?
– Toate acestea sunt atât de tradiționale pentru ruși și pentru autoritățile rusești, încât nici măcar nu sunt interesante. Trebuie doar să înțelegeți că politica fricii a dus întotdeauna – sub Nicolae I și al doilea, sub Stalin și Brejnev – la sacrificii imense și la înfrângeri grele. 

Cred chiar că aceia care fac această politică astăzi, în cele mai bune momente ale lor înțeleg unde duce, au studiat și ei în universități. Iar când se gândesc la Războiul Crimeei, la sfârșitul Primului Război Mondial și la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, la Molotov-Ribbentrop, le este și mai frică, iar sub influența ei iau decizii și mai proaste.

„Răul provine din acele resurse care sunt distribuite cel mai inegal”

– Cealaltă carte se numește „Natura răului”: chiar considerați că anumite tipuri de materii prime sunt sursa răului în sens social și politic? 
– Cartea mea se referă la faptul că toate resursele sunt diferite: petrolul are proprietăți politice diferite de cele ale cărbunelui; cerealele au proprietăți diferite de cele ale metalelor; fierul are proprietăți diferite de cele ale cuprului etc. Acesta este motivul pentru care cartea este atât de mare: există o mulțime de materiale. 

Iar răul provine din acele resurse care sunt distribuite cel mai inegal pe suprafața pământului. Sunt mai ușor de monopolizat, interferează cu comerțul liber, se poartă războaie pentru ele, iar sclavia devine necesară pentru ele.

Modelul este clar pentru mine: cu cât extracția unei resurse are nevoie de mai puțină muncă intensivă, dar care are o valoare mai mare, cu atât șansele la război și violență cresc, pentru că sunt asociate cu controlul extracției sale. Priviți diamantele sau petrolul în acest sens.

– Vorbiți despre statul-resursă, despre „Petromacho”, care vine la putere în Rusia. Menționați că se produce „mecanismul de demodernizare într-un stat bogat în resurse”. Este acest mecanism specific țărilor bogate în resurse sau vorbim, din nou, despre „calea specială a Rusiei”? În ce constă acest mecanism?
– Economistul și politologul Michael Ross enumeră patru caracteristici ale veniturilor din petrol:

• sunt mari;
• cea mai mare parte a trezoreriei nu depinde de impozitele cetățenilor, ci de veniturile directe din proprietatea statului;
• veniturile sunt instabile, deoarece depind de prețurile mondiale ale petrolului și de condițiile naturale;
• sunt opace și secrete. 

Toate acestea fac din veniturile din petrol o modalitate optimă de îmbogățire a elitei. Datorită nevoii scăzute a muncii în cazul petrolului, petro-statele sunt independente de populație: nu au nevoie în mod special de ea, atât timp cât nu o deranjează.

De aceea, astfel de state se caracterizează prin structura de clasă – o diviziune rigidă între elită, care trăiește în lux, bine protejată, și populație, care nu s-a îndepărtat prea mult de economia de subzistență. Elita și-a justificat întotdeauna existența prin abilitățile sale manageriale și prin grija față de oameni. Într-adevăr, aceasta poate redistribui o parte din superveniturile sale către populație.

Numai petrolul este capabil să genereze genul de fluxuri financiare care înlocuiesc impozitarea unor state întregi. Petrolul îi pune pe aproape toți într-o poziție de dependență. Nu este chiar sclavie, dar nici libertate. Apar două clase de cetățeni: o minoritate privilegiată, care extrage, protejează și comercializează resursa valoroasă, și toți ceilalți, al căror trai depinde de rentele redistribuite din acest comerț.

„Din punctul de vedere al unui stat care trăiește din exporturi de petrol, populația însăși este inutilă”

– Practic, resursa nu mai este un motor de accelerare a dezvoltării, ci o frână?
– În mod ideal, o astfel de țară ar fi transformată într-o corporație de petrol și gaze, care să furnizeze direct materii prime consumatorilor externi și să fie responsabilă de producția, transportul și exportul în condiții de siguranță. Dar nu este așa.

Două treimi din gazul și un sfert din petrolul extrase în Rusia sunt cheltuite pentru consumul intern, iar guvernul caută modalități de a reduce aceste cheltuieli. 

Din punctul de vedere al unui stat care trăiește din exporturi de petrol, populația însăși este inutilă. Acest lucru nu înseamnă că oamenii ar trebui să sufere sau să moară; statul va avea grijă de ei, dar numai în formele pe care le alege. În loc să fie o sursă de bogăție națională, populația este transformată de stat într-un obiect de caritate.

În Rusia, Iran, Venezuela și Nigeria vedem un cerc vicios al dependenței de resurse. Prin extragerea materiilor prime și prin faptul că nu reușesc să controleze veniturile, aceste societăți distrug capitalul uman. 

Confruntându-se cu o lipsă de competență, cu o productivitate în scădere și cu instituții care se prăbușesc, ei sunt și mai dependenți de o resursă naturală. 

Pe măsură ce trec de la o criză la alta, aceste societăți contaminează mediul natural și uman. Rezultatul dezvoltării inverse este demodernizarea – pierderea nivelurilor atinse de educație și egalitate, paralizia progresivă a societății și arbitrariul statului. Rusia, cu bogățiile sale în resurse, drepturile de proprietate nesigure, autoritarismul politic și nivelurile-record de inegalitate, este un exemplu.

– Dacă înțeleg bine, toate aceste venituri imense nu au dus la prosperitate, ci la o imensă inegalitate?
– În secolul XX, valoarea moștenirilor a crescut mai repede decât salariile, iar proprietarii de bunuri s-au îmbogățit mai mult decât managerii. Descoperit de Marx și confirmat de economistul francez Piketty, acest proces este cauza creșterii inegalităților în lumea occidentală. Doar războaiele mondiale, inclusiv Războiul Rece, au oprit temporar creșterea inegalității.

Piketty și coautorii săi analizează în mod special inegalitatea în Rusia. În ciuda unei balanțe comerciale foarte ridicate, tipică pentru întreaga perioadă postsovietică, nu se observă o creștere corespunzătoare a activelor. Datorită exporturilor de petrol și gaze, timp de 18 ani, țara a exportat în medie cu 10% mai mult decât a importat. Aceasta înseamnă o creștere cumulată mult mai mare de 200%, dar activele publice și private au crescut mult mai lent. 

Motivul a fost fuga de capital. Averea offshore deținută de stăpânii ruși se ridică la 800 de miliarde de dolari, adică 75% din venitul național anual. Plasată în străinătate, această bogăție este egală cu toate activele financiare plasate în interiorul granițelor Rusiei. Cu alte cuvinte, actorii activi din punct de vedere economic, inclusiv guvernul, corporațiile și cetățenii, dețin jumătate din capitalul lor în străinătate și jumătate în interiorul țării.

Estimarea agregată a lui Piketty este că 1% dintre ruși controlează un sfert din venitul național. Conform acestei estimări, inegalitatea din Rusia este aproximativ egală cu inegalitatea din SUA, mai mare decât inegalitatea din Franța și aproape de două ori mai mare decât inegalitatea din China. 

Un raport din 2015 al Credit Suisse a estimat că inegalitatea din Rusia este chiar mai mare: în Rusia, 10% din gospodării dețin 87% din toată averea națională; în Statele Unite, 76%; în China, 66%. 

Forbes estimează că cei o sută de miliardari din Rusia au o avere mai mare decât restul populației. În fiecare an, cei mai bogați supuși ai Coroanei britanice erau foști cetățeni ruși.

– Dacă pornim de la cărțile dumneavoastră, care sunt extrem de actuale, ce tip de război duce Rusia împotriva Ucrainei? Război imperialist, război colonial, război pentru resurse?
– Un război imperialist și revanșard. Resursele sunt importante pentru că, fără ele, nu ar exista puterea și mijloace de război. Dar aceste resurse se află în Siberia de Vest, nu în estul Ucrainei. Rușii nu au nimic de împărțit acolo în afară de orgoliul puterii care se dă rănit.

Urmărește-ne pe Google News