Psihologul Dragoș Iliescu, profesor universitar, demontează un mit din psihologie: „Inteligența emoțională are un impact ridicol de redus asupra performanței profesionale”

Totuși, cum este definită inteligența emoțională în mod corect și care sunt miturile false care planează asupra ei?

Dragoș Iliescu, profesor universitar doctor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, este un psiholog care a studiat această aptitudine și explică de ce inteligența emoțională nu ne ajută în performanța academică.

– Inteligența emoțională este un concept care a fost popularizat de scriitorul și psihologul Daniel Goleman. El este cel care consideră că această aptitudine are un rol covârșitor în succesul oamenilor în viața profesională, atât la nivel individual, cât și în leadership. Cât de valide mai sunt observațiile sale, ținând cont de ultimele studii în psihologie? Este Daniel Goleman un scriitor care ține cont de rigurozitatea științifică atunci când popularizează noțiuni de psihologie?
– Popularitatea conceptului de inteligență emoțională i se datorează în mare măsură lui Daniel Goleman, fără doar și poate: este un scriitor excelent și a reușit să transmită cu forță un mesaj foarte consonant cu spiritul anilor ʼ90. Însă Daniel Goleman nu este unul din oamenii de știință care să fi studiat conceptul. 

Recomandări

Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor

Abordarea sa principială și metodele sale sunt mai degrabă jurnalistice decât investigative. El însuși se definește ca un comunicator de știință ori jurnalist de știință. De altfel, premiul (Career Achievement Award) primit din partea Asociației Psihologilor Americani nu este pentru știință, ci pentru jurnalism… și aș putea continua. 

Spun asta nu pentru a știrbi cu ceva meritele sale, ci pentru a fundamenta un pic ceea ce voi spune acum: chiar dacă teza sa principală – anume aceea că aptitudinile non-cognitive sunt (mult) mai importante decât cele cognitive pentru succes, în special profesional – sună bine și ne-am dori să fie adevărată, lucrurile nu stau deloc așa. Cercetările serioase arată că, dimpotrivă, inteligența emoțională are un impact ridicol de redus asupra performanței profesionale, iar acest lucru este valabil atât pentru rolurile comune, cât și pentru rolurile manageriale.

Recomandări

Live Text – Alegeri prezidențiale în Republica Moldova, turul 2. Sute de oameni la coadă, la o secție de votare din București

“Inteligența emoțională este o aptitudine” 

– Cum definim inteligența emoțională? Ce înseamnă să fii inteligent emoțional?
– Inteligența emoțională este o capacitate, o aptitudine. Anume, aceea de a percepe cu ușurință și corect emoțiile proprii și ale altora, de a le identifica, de a le modela sau gestiona și de a le utiliza în rezolvarea de probleme. Atunci când este definită în acest fel, ca aptitudine, cu răsunătorul “inteligență” atașat, presupune că este o capacitate adaptativă a individului la un context sau mediu specific.

– Dacă suntem inteligenți emoționali, în mod obligatoriu ne controlăm/gestionăm mai ușor emoțiile? 
– Da, inteligența emoțională ridicată presupune că un individ percepe ușor propriile emoții, le identifică, le gestionează în mod conștient și, evident, le controlează, pentru a rezolva o problemă sau a atinge un scop formulat explicit.

– Se poate măsura ea cu instrumente obiective, așa cum este măsurată inteligența?
– Da, se poate măsura și chiar se măsoară. Există două abordări majore (și divergente), din această perspectivă.

Prima privește inteligența emoțională ca preferință comportamentală (un conglomerat de trăsături de personalitate). Testul psihologic care reprezintă standardul de aur în această abordare este EQ-i (Emotional Quotient Inventory).

Recomandări

Victimele inundațiilor, căutate de scafandri în cea mai mare parcare subterană din Valencia: „E un cimitir” | VIDEO

A doua privește inteligența emoțională ca aptitudine, iar testul psihologic care are rolul de standard de aur în această abordare este MSCEIT (Mayer-Salovey-Caruso Emotional Intelligence Test).

Acestea nu sunt însă singurele teste. Pentru fiecare abordare mai există câteva, apoi mai sunt teste care încearcă o combinare a celor două abordări – așa-zisele modele mixte.

Însă acestea sunt “Gold Standards”.

Inteligența emoțională are un efect mai degrabă minor asupra capacităților de leadership

Psiholog Dragoș Iliescu

– Ne ajută să fim lideri mai buni? Să gestionăm mai agil relațiile cu oamenii?
– Datele științifice arată că inteligența emoțională are un efect mai degrabă minor asupra capacităților de leadership sau a performanței în roluri manageriale. Este asociată cu o putere scăzută spre medie cu diverși indicatori care țin de relațiile interpersonale.

Ce încerc să spun este că da, conceptul stă în picioare (în anumite modele și abordări, nu în toate!) și că e ceva acolo. Însă impactul său asupra aproape oricărui fenomen psihologic sau comportament uman este scăzut spre mediu.

Oricum, este o așteptare nerealistă aceea de a găsi un panaceu în acest concept – un singur concept care să poată prezice masiv cele mai importante comportamente umane – nu există așa ceva! Comportamentul uman este mult prea complex pentru a putea fi cuprins în mod relevant prin prisma unui singur fenomen psihologic.

– Care sunt cele mai frecvente mituri false care circulă despre acest concept?
– Uff… de mituri e plin și le credem deseori cu prea mare ușurință! Cel mai des vehiculat și mai greu de dărâmat în acest context cred că este acela că inteligența emoțională e principalul predictor al performanței în variile sale forme, în mod special a celei în leadership.

“Persoanele cu inteligență emoțională ridicată par să trăiască vieți mai fericite”

– Ne ajută ea în performanța academică?
– Nu, nu ajută în performanța academică. Sau nu ajută în mod direct.

– Până la urmă, la ce ne ajută această aptitudine?
– Inteligența emoțională pare a fi un contributor masiv la sănătatea mintală și bunăstarea psihologică a unei persoane. Persoanele cu inteligență emoțională ridicată par să trăiască vieți mai fericite, mai împlinite, să se bucure mai mult de ele, de realizările lor, de prietenii lor, de viață în general. Starea de bine psihologică pare a fi unul din resorturile cele mai importante de reziliență psihologică în fața stresului în toate formele sale și nu e de mirare că este asociată masiv cu calitatea vieții (la anumiți autori, cele două chiar se confundă).

Din perspectiva asta, este adevărat că inteligența emoțională poate ajuta în diverse contexte de performanță, dar nu pentru că este o aptitudine direct implicată, ci pentru că oferă reziliență psihologică în fața adversităților.

“Definirea riguroasă a inteligenței emoționale ca aptitudine ar spune că nu este corelată cu trăsăturile de personalitate”

– O persoană sociabilă, comunicativă, extrovertă este în mod obligatoriu o persoană inteligentă emoțional? Un introvert este mai puțin inteligent emoțional?
– Nu, deloc. Sociabilitatea, extraversiunea, preferința de a comunica ușor… toate acestea sunt trăsături de personalitate. Definirea riguroasă a inteligenței emoționale ca aptitudine ar spune că nu este corelată cu trăsăturile de personalitate.

– Se poate cultiva inteligența emoțională? Din inteligenți emoționali, printr-un spirit autodidact, să devenim mai inteligenți? 
– Întrebare bună. Răspunsul e complicat, depinde de felul în care definim inteligența emoțională. Dar dacă o definim ca aptitudine (așa cum e măsurată de MSCEIT), atunci răspunsul e foarte clar “Da”.

Da, este o aptitudine, o capacitate, deci, ca atare, poate fi dezvoltată într-o oarecare măsură de o persoană care dedică energie acestui proiect personal.

– De ce a fost prins acest concept în literatura de popularizare? Faptul că a fost legat de performanța în leadership și de psihologia organizațională a fost un șiretlic de marketing? 
– Nu știu dacă a fost un șiretlic de marketing. Știu sigur că acest trend a fost speculat de fel de fel de consultanți. În continuare sunt destui care fac bani din propovăduirea acestui panaceu, dar asta nu e neapărat de mirare, nu? Adică, știm bine cum e această lume a “serviciilor profesionale” și că este mult mai important gardul vopsit decât leopardul dinăuntru.

Sigur, e deranjant: poate că acum 20 de ani, când știința nu adusese încă destule dovezi în defavoarea conceptului, acest lucru era ușor de înțeles. Acum este… să zicem, inadecvat să împingi înainte constructul ca fiind un fundament al leadershipului.

Psiholog Dragoș Iliescu

De ce a prins totuși? Cred că a venit la momentul corect, a fost foarte consonant cu “spiritul timpului”, cu spiritul anti-meritocratic și egalitarian al acelor timpuri.

A fost și o reacție, poate, la ceea ce știm acum – și știam și atunci – că este, de fapt, predictorul principal și covârșitor al performanței în orice context, adică inteligența (cognitivă), care e incorectă cu egalitarismul societății contemporane.

Inteligența (cognitivă) are o foarte puternică bază genetică și ce nu e dat de gene e dat de copilăria timpurie. La vârstă adultă mai poți face extrem de puține pentru a dezvolta această aptitudine.

Din păcate, fix atunci te apucă dorul de “a te dezvolta” – și îți face bine să auzi că lucrul pe care nu îl mai poți influența nu este, de fapt, atât de important. 

– “E mai important «să fii om» și e mai important cum te porți cu ceilalți… Nu e un mesaj frumos?”
– Cu toții am vrea să îl credem, dar, ca om de știință, cu cât vreau să cred mai mult un lucru, cu atât sunt mai sceptic față de el și îl verific cu mai multă atenție.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro