INTERVIU | Regizorul Bobi Pricop: „Rolul teatrului este și a fost dintotdeauna să spună povești relevante”

La 38 de ani, Bobi are producții la București, unde anul ăsta a regizat și Gala UNITER, dar și la Craiova, unde, încă din 2014, este regizor artistic în cadrul Teatrului Național „Marin Sorescu”. În același timp, din 2022, este la catedra masteratelor de regie și actorie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

„Teatrul va rămâne mereu o invitație la empatie, toleranță, deschidere, întâlnire cu celălalt și, mai ales cu noi înșine”, zice el, nu fără a sublinia cum de fiecare dată caută să găsească „drumul cel mai scurt spre o emoție exprimată pe scenă, iar dacă tehnologia poate fi un vehicul în acest sens, cu atât mai bine”. 

Bobi Pricop este maestru în a integra new media în producțiile sale, iar pe 12 aprilie, în cadrul MINA (primul spațiu imersiv din România și cel mai mare centru de new media art din Europa de Sud-Est), a avut premiera (IN BETWEEN), un spectacol inedit, unde regizorul propune publicului o experiență care îmbină dansul contemporan, acrobațiile și noile tehnologii.

Am stat de vorbă cu el despre modul în care-și alege piesele și proiectele, rolul teatrului în societatea românească, dar și afinitatea noii generații către acest domeniu și așteptările pe care le au de la el.

Recomandări

PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

„Cred că orice ți se întâmplă în viață te influențează”

Bobi Pricop s-a născut la Piatra Neamț și povestește cum drumul lui în lumea teatrului a început odată cu intrarea în trupa liceului. „Am făcut spectacole împreună, am participat la festivaluri din toată țara, mi-am făcut prieteni pe care i-am regăsit apoi în lumea teatrului și cu care am lucrat ca regizor, a fost o experiență formatoare, foarte valoroasă”, zice el. La acea vreme a văzut și primul spectacol de teatru – „Împăratul muștelor“, făcut de Ada Lupu, cu o distribuție exclusiv feminină. „Mi-a rămas în minte și m-a marcat destul de mult, la fel ca întâlnirea cu Teatrul Tineretului din Piatra și spectacolele pe care le-am văzut acolo. Au urmat facultatea de actorie, facultatea și masterul de regie. Cam așa a pornit totul”, explică Bobi.

Libertatea: Vii dintr-un mediu artistic, familia și copilăria ta au avut un cuvânt de spus în parcursul tău profesional? 

Bobi Pricop: Cred că orice ți se întâmplă în viață te influențează – nu am fost neapărat îndrumat înspre teatru sau zona asta artistică, dar cred că am simțit destul de devreme rolul pe care îl poate avea arta în a te ajuta să dai un sens lumii, realității. Mai ales pornind de la muzică, pentru că are puterea asta de a te însoți, de a te face să nu te simți singur, și probabil de aici a început totul – am descoperit cât de important e să spui povești, indiferent de mijloacele de expresie și asta continui să fac și acum. Apropo de familie, sunt foarte mândru de mama mea care și-a regăsit la pensie pasiunea pentru pictură din adolescență, și a mers la o școală populară de artă unde a învățat să picteze în ulei acum mai bine de zece ani. Pictează zilnic, își vinde tablourile sau le face cadou prietenilor și cunoscuților, e foarte activă pe rețelele sociale și primește foarte multe aprecieri. Modul în care se cufundă în pictură și se încarcă din activitatea asta a devenit o adevărată inspirație pentru mine. 

Recomandări

Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală

– De la „Jocuri în curtea din spate“, primul spectacol pe care l-ai regizat, și până în prezent – cum simți că a evoluat viziunea ta în teatru? Ai urmat un fir roșu de-a lungul anilor?

– M-a interesat întotdeauna să fiu sincer cu mine însumi, orice ar însemna asta, iar dacă eu m-am schimbat de-a lungul timpului, ceea ce e și sănătos să se întâmple, probabil că și modul în care văd teatrul s-a transformat. Însă „firul roșu“ rămâne fără îndoială acesta – onestitatea artistică, umană, nevoia de a spune o anumită poveste, indiferent de tehnologiile pe care le am sau nu la dispoziție. Important e să nu mă îndepărtez de mine prea mult. 

„Îmi place că pot să experimentez diferite moduri de a fi în lume și în teatru”

– Ești prezent și la București, și la Craiova, unde ești regizor artistic, dar și la Cluj, unde încă predai. Care este relația ta cu aceste orașe, atât la nivel afectiv, cât și profesional?

– Mi se pare foarte important pentru orice artist să nu se ancoreze într-un singur spațiu, cultural, emoțional sau geografic, ci să aibă deschiderea asta spre mai multe zone, care să-i dezvăluie mai multe despre el, dar și despre lume. Studenții mei de la masteratele de regie și actorie ale UBB din Cluj au venit în ultimii doi ani la Teatrul Național din Craiova pentru a construi câte un spectacol sub mentoratul meu. La Craiova mă simt ca acasă, sunt regizor acolo de zece ani deja, la București locuiesc și am tot felul de colaborări, așa cum am și în teatrele din toată țara, îmi place că pot să experimentez diferite moduri de a fi în lume și în teatru și, mai ales, că am tot felul de întâlniri, cu oameni din toate generațiile.

Recomandări

Pensionarii din Ucraina, nevoiți să se întoarcă la lucru din cauza lipsei forței de muncă | VIDEO

– Noile media și tehnologia sunt prezente în spectacolele tale – crezi că este un parcurs firesc al teatrului din prezent, cum vezi lucrurile?

– Teatrul poate fi în foarte multe feluri și cred că spațiul gol, străbătut de un actor, despre care vorbea Peter Brook, va rămâne mereu cea mai puternică definiție pentru această artă a efemerului. Nu folosesc new media sau tehnologii superavansate în toate spectacolele mele, dar de fiecare dată caut să găsesc drumul cel mai scurt spre o emoție exprimată pe scenă, iar dacă tehnologia poate fi un vehicul în acest sens, cu atât mai bine.

Mă interesează aspectul ăsta, pentru că trăim într-o lume în care ecranele sunt o parte importantă din existența noastră cotidiană, nu cred că teatrul trebuie să se ferească să integreze elemente care ne definesc realitatea, dar e important să facă asta cu sens. Niciodată nu am folosit noile media sau videoproiecțiile ca efect în sine, ci o cale spre emoție, spre ce nu se vede, indiferent de cât de puternic luminat ar fi drumul într-acolo.

„La teatru au început să vină tot mai mulți tineri”

– Care simți că este rolul teatrului în societatea de acum?

– Rolul teatrului este și a fost dintotdeauna să spună povești relevante. Nu s-a schimbat nimic, doar mijloacele prin care spunem aceste povești, dar teatrul va rămâne mereu o invitație la empatie, toleranță, deschidere, întâlnire cu celălalt și, mai ales cu noi înșine.

– Ai spus la un moment dat „e o responsabilitate să faci teatru pentru tineri“ – cum simți afinitatea noii generații față de teatru? Ce-și doresc de la spectacole și cu ce mesaje se identifică?

– La teatru au început să vină tot mai mulți tineri și cred că asta e extraordinar. Sunt teatre precum Excelsior, care are un repertoriu gândit special pentru adolescenți și tineri adulți, care atrag un public foarte numeros și interesat de spectacole care le vorbesc despre ei și experiențele lor, dar tot mai multe teatre au deschiderea asta spre publicul tânăr. Și asta se simte. Cred că-și doresc să fie văzuți, să vadă pe scenă povești despre ei și lucrurile pe care le trăiesc, iar teatrul nu are cum să se decupleze de la experiențele acestor generații tinere care vin cu un suflu și cu o energie nouă și foarte bogată în lume, o generație crescută cu un tip de acces la tehnologie pe care noi nu l-am avut și pe care poate nu-l înțelegem întotdeauna. Dar pe care trebuie să-l adresăm.

– Și dacă tot vorbim de tineri, unde vezi teatrul în raport cu ei și ce impact poate avea asupra lor? Ai în vedere și generația Z când alegi un spectacol?

– Atunci când aleg un text, am în minte publicul căruia i se adresează, dar asta ține și de cum e gândit spectacolul, de teatrul în care montez. Însă întotdeauna m-a preocupat relația celor foarte tineri cu teatrul și în ce măsură teatrul este relevant pentru ei, dacă se simt văzuți, ascultați, înțeleși și reprezentați de oferta artistică actuală. 

Și chiar am făcut două spectacole care au în centrul lor Gen Z – e vorba despre „#acedesiguranță“, o coproducție între mai multe teatre din România, gândită să funcționeze pe două planuri în sala de teatru, ca instalație performativă, și online, pe TikTok. Și acolo erau poveștile a șapte liceeni, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, care dau voce experiențelor lor, legate de anxietate, identitate, relații, vulnerabilitate.

De asemenea, cu studenții masteranzi ai Facultății de Teatru a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în cadrul rezidenței în Teatrul Național „Marin Sorescu“ din Craiova, am făcut „gen. Snowflake“, despre body shaming, identitate online sau inadaptare socială. Amândouă sunt spectacole colaborative, create împreună cu ei, despre și pentru ei și au fost amândouă două experiențe foarte puternice și importante pentru mine.

„Orice spectacol de teatru este și un fel de mărturisire biografică”

– Apropo de asta, cum îți alegi piesele și care sunt elementele pe care le cauți sau care te conving să o pui în scenă?

– Mă interesează textele și autorii care propun ceva nou, care trec dincolo de convențiile clasice și testează alte zone dramaturgice, performative, pentru că mi se pare important să riști, ca artist, să nu te mulțumești cu ceea ce știi deja, ci să explorezi teritorii necunoscute. De-asta, uneori, în spectacolele mele, aleg să colaborez cu oameni care nu fac parte din sfera teatrului, poate nici măcar a artei, pentru că mă îndrumă spre direcții noi, în care nu m-aș fi gândit să merg.

– Care e legătura între spectacolele pe care le faci și omul Bobi Pricop – ce din tine și lumea ta interioară se regăsește și în arta pe care o pui pe scenă?

– Cred că se regăsește mai mult decât mi-aș dori uneori: Orice spectacol de teatru este și un fel de mărturisire biografică, ori a gândurilor, anxietăților, preocupărilor mele din acel moment. Dar am grijă, de fiecare dată, să ne reprezinte pe mine și pe colegii mei din echipa artistică, dar să vorbească mai ales despre și pentru cei din sală.

– Ivan Vîrîpaev este un favorit în sensul ăsta, spre exemplu – ce te-a cucerit la dramaturgul rus și de ce-l consideri relevant?

– Vîrîpaev e dramaturgul pe care l-am montat cel mai mult, într-adevăr. Dar nu aș spune că urmăresc neapărat ce piese noi a mai scris sau ce piese de-ale lui nu am citit încă. Se întâmplă să caut foarte mult, înainte oricărui nou proiect – citesc foarte mult teatru, caut texte care să mă intereseze, iar Vîrîpaev, la fel ca Tim Crouch, propune un fel de teatru valoros pentru mine, la care mă întorc de fiecare dată – amândoi provoacă regulile, convențiile, preconcepțiile despre dramaturgie și despre limitele ei. Mai ales la Vîrîpaev e combinația asta între ironie, poezie, spiritualitate, (auto)ficțiune și alteritate, care mi se pare că poate fi explorată foarte autentic într-un spectacol de teatru, pentru că dă mereu, în piesele lui, o voce nouă, deloc comodă, dar mereu entertaining, tuturor anxietăților sau nevrozelor noastre.

„Nu m-a interesat niciodată să fac un spectacol pentru a spune lumii ce cred eu despre un anumit subiect”

– În „Neliniște” (n.r. – spectacol care se joacă la Teatrul Odeon din București) apare și tema political correctness-ului (cu controversele de rigoare), iar asta poate genera discuții în public după – vrei ca spectacolele tale să genereze discuții între oameni?

– Nu doar că vreau, dar mi se pare esențial ca teatrul să facă asta – să pună întrebări și să se ferească de la a da răspunsuri, să provoace în oameni dorința de a reacționa, de a interacționa, de a participa. Nu neapărat prin a lua atitudine sau a se implica într-un demers social, ci printr-un gând nou, printr-o curiozitate, prin chestionarea propriilor certitudini. Nu m-a interesat niciodată să fac un spectacol pentru a spune lumii ce cred eu despre un anumit subiect sau să impun vreun punct de vedere. Evident că, prin alegerea unui anumit text, a unui anumit dramaturg, a unei anumite teme, spun că m-ar interesa să deschidem o conversație despre ceva ce mă preocupă pe mine într-un anumit moment. Dar apoi, publicul e cel care hotărăște în ce direcție merge această conversație și ce relevanță poate să aibă, pentru societate sau pentru viața fiecăruia dintre noi. Modul în care evoluează astfel de discuții mă face inclusiv pe mine să regândesc tema de la care am pornit când am făcut spectacolul.

– De fapt, crezi că teatrul din prezent ar fi bine să aibă și obiectivul de a genera astfel de discuții sau de a trage un semnal de alarmă asupra unor anumite subiecte?

– Pentru mine, da, este necesar și valoros, nu neapărat ca teatrul să fie un semnal de alarmă, ci mai ales un semn de întrebare pentru anumite subiecte la care ni se pare că avem toate răspunsurile. Teatrul are darul ăsta de a nuanța, de a oferi mai multe perspective, la fel de valabile, de a anula sentințele definitive. (Aproape) totul poate fi interpretat, reevaluat, discutat și recontextualizat. Însă teatrul nu trebuie să fie într-un singur fel – poate fi și un spațiu de evadare din prezent, un fel de fantasy land în care să te refugiezi câteva ore – poate undeva departe de discursul public al momentului. Dar, indiferent unde te-ar duce și în orice călătorie te-ar purta, teatrul trebuie să te țină conectat și atent la tine, la ce se întâmplă în tine, în relație cu spectacolul sau propunerea artistică.

„[IN BETWEEN] este o experiență senzorială cu totul specială, la limita (supra)naturalului”

– [IN BETWEEN] – primul spectacol de dans imersiv – spune-mi despre el – cum a apărut ideea și ce-ți dorești de la el? Care-ți sunt așteptările?

– Sunt mai multe proiecte pe care îmi doresc să le fac în colaborare cu Muzeul MINA, iar [IN BETWEEN] este primul dintre ele. Mi-a plăcut foarte mult ideea asta de a explora moduri noi în care poți experimenta artele performative, moduri noi de a interacționa cu spațiul, cu tehnologia, iar dansul are o dinamică specială, care se leagă foarte bine și interacționează cu tot ce ține de designul video și de animație. [IN BETWEEN] a devenit o experiență imersivă fascinantă, care îmbină dansul contemporan, acrobația, pole dance-ul, cu niște proiecții spectaculoase, într-un spațiu sonor care te conectează pe deplin la întâlnirea dintre aceste două lumi, reală și virtuală, lumi între care trăim și încercăm să ne negociem viața zi de zi. M-aș bucura ca oamenii să intre cu multă curiozitate și deschidere în acest univers aflat la granița dintre ecran și realitate, undeva pe tărâmul spectaculosului, pentru că [IN BETWEEN] este o experiență senzorială cu totul specială, la limita (supra)naturalului.

– În cât timp l-ai pus cap la cap, cum ai ales dansatorii, muzica, decorul?

– A fost o perioadă în care ne-am gândit la mai multe direcții în care puteam dezvolta acest proiect, la ce povești ne doream să spunem, cum să arate, cum să sune, să fie o experiență complet nouă, care să combine artistic, surprinzător, toate aceste zone performative – vizuală, coregrafică, sonoră, teatrală. Și așa am ajuns, în câteva săptămâni de repetiții, la [IN BETWEEN], care a pornit de la un concept gândit și regizat de mine, minunat coregrafiat de Filip Stoica, asistat de Simona Dabija, pe muzica lui Alexei Țurcan și într-un univers vizual digital creat de studioul de animație MINA Studios, Generative & Interactive Design realizat de AV Noir și costume de Atelier Foarte Frumos, Iolanda Mutu. Sunt zece dansatori și acrobați incredibili care ne ghidează în această călătorie performativă, iar întâlnirea cu întreaga echipă a fost una extrem de valoroasă, în care cred că am descoperit împreună multe noi direcții importante de expresie artistică.

– M-am bucurat foarte tare de existența unui astfel de spectacol în București – care ți-ar plăcea să fie scopul lui în ochii privitorilor? Cu ce să rămânem în urma celor 45 de minute?

– Mi-ar plăcea foarte mult ca oamenii să vină deschiși pentru o experiență artistică nouă. MINA propune moduri noi de a experimenta arta, iar [IN BETWEEN] duce această misiune și mai departe. Este un performance care te poartă într-o călătorie senzorială absolut palpitantă – propune o dinamică interesantă a situațiilor, a spațiului, a poveștilor multimedia pe care le conectezi ca într-un puzzle și care n-ar exista fără tine, călătorul/spectator care participă dincolo și dincoace de granița dintre artiști și public, dintre tehnologie și umanitate.

Ne-am dorit să fie o experiență „wow“, care să fascineze, care să captiveze, să uluiască, să te ducă într-o atmosferă, într-o stare, într-o lume spectaculoasă, pe care s-o „locuiești“ de-a dreptul pentru 45 de minute, redescoperind-o și reconfigurând-o mult după ce ai ieșit din muzeu. [IN BETWEEN] este despre necunoscutul digital și minunata lume nouă, dar este, mai ales, despre întâlnirea, dintre artiști și spectatori, dintre oameni și ecrane, dintre noi și noi.

„Mă interesează zona asta de interdisciplinaritate, dintre teatru și tehnologie”

– E un drum pe care vrei să-l continui – sau să extinzi colaborarea cu MINA și pentru alte spectacole, te-ai gândit deja la asta, cum vezi lucrurile?

– Sigur că da, mă interesează foarte mult zona asta de interdisciplinaritate, de întâlnire dintre artă și noile media, dintre teatru și tehnologie. Am deja mai multe proiecte în gând, unele se vor concretiza curând, dar nu este acum momentul să vorbesc ele. 

Însă cu siguranță colaborarea cu MINA va continua – consider că rolul lor în tot ce înseamnă crearea unei noi relații/interacțiuni cu arta, pentru publicul de toate vârstele din România, este esențial, deja au deschis niște drumuri noi și sper să explorăm împreună tot felul de direcții.

– Simți că publicul a fost/este receptiv la genul ăsta de spectacol?

– Cu siguranță! Am avut parte de reacții extrem de bune, de oameni surprinși de întâlnirea cu acest tip de demers performativ într-un muzeu, de întâlnirea asta dintre arte și artiști și cred că e un punct de pornire foarte important pentru alte proiecte care să îndrăznească, să riște. Asta mi se pare cel mai valoros la un proiect artistic, să deschidă o conversație, să trezească mirare și curiozitate. Iar [IN BETWEEN] cred că e genul ăsta de proiect care încearcă să reformuleze niște granițe, niște convenții, niște obișnuințe. Aștept cu mare interes reacțiile celor care au fost la spectacol și care vor veni de-a lungul lunilor în care va fi programat la Muzeul MINA.

– Ce urmează, la ce lucrezi și la ce să fim atenți în continuare?

– După [IN BETWEEN], am avut premiera cu „Frumoasa și bestia“ la Teatrul Țăndărică din București. Tot în acest an, am regizat și Gala UNITER, unde s-au întâmplat niște schimbări importante, cred eu, atât legate de cum a arătat și s-a văzut gala, cât și de noile categorii de premii introduse, care caută să pună în valoare munca mai multor tipuri de artiști. Totodată, am mai multe proiecte în pregătire, atât în București, cât și în țară, dar le voi anunța pe parcurs. Voi aminti acum de TNT – Theatre Networking Talents, festivalul internațional de teatru pentru tineri regizori pe care îl coordonez și care se desfășoară la Craiova, între 2-5 iulie. Este un festival dedicat noii generații de creatori teatrali, dar la care participă și o mulțime de artiști consacrați, din toate domeniile artelor spectacolului, specialiști în teatru, teoreticieni și pasionați. E o șansă extraordinară să-i descoperim pe tinerii regizori și să fim acolo, martori la debutul lor. Așa că vă aștept la festival care înseamnă, pe lângă teatru și concerte, instalații, performance-uri, mai ales un spațiu de întâlnire și de reconectare.

Foto: Cătălin Asanache

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro