INTERVIU EXCLUSIV. Sir David MacMillan, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 2021, pledoarie tulburătoare pentru știință și riscul de a o îngropa în ură

• Provocat de Libertatea la un interviu mai puțin obișnuit, pe tema pierderii încrederii oamenilor în știință, cercetătorul David MacMillan a tresărit, spunând: „Tema e crucială. Oamenii de ştiinţă sunt percepuţi acum ca fiind de-o parte a polarizării societății. E foarte periculos. E ca şi cum ai spune că o bibliotecă plină de cunoaştere aparţine unui partid politic”.
• „Cred că trebuie să arătăm publicului larg că oamenii de ştiinţă sunt oameni cărora le pasă de toată societatea, că îşi petrec toată viaţa lucrând în beneficiul tuturor, nu pentru un partid. E important să ne întoarcem la acest mod de a gândi”.
• „Toată lumea crede că ar trebui să avem instant cunoașterea, dar nu așa funcționează știința, ci ia timp”.
• Chimistul crede că, pentru a salva planeta și civilizația, trebuie să ne concentrăm nu doar pe a polua mai puțin, ci și pe scoaterea carbonului din atmosferă! Așa am câștiga timp. „Trebuie să scoatem carbonul din atmosferă și există multe studii în derulare care au exact acest scop. Sunt cumva încrezător că vom ajunge acolo”.
• Un dialog despre ce lăsăm copiilor noștri, celor care vin după noi.

În octombrie anul trecut, David MacMillan, 54 de ani, a primit Premiul Nobel în chimie – împărțit cu germanul Benjamin List- pentru munca sa în dezvoltarea unui proces complex numit „organocataliza asimetrică”. 

Recomandări

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Se folosește din medicină în industria cosmeticelor

Procesul descris de cei doi chimiști le permite oamenilor de știință să creeze și să construiască molecule organice mici ce pot genera reacții chimice. Aplicațiile descoperirii lor sunt nemărginite și se regăsesc în mai multe industrii, de la parfumuri la plastic reciclabil. 

Avantajele țin de costurile de producție reduse, dar și de impactul favorabil asupra mediului. Cel mai important, cataliza organică asimetrică a dus deja la dezvoltarea unor noi medicamente pentru cancer, boli de inimă sau Alzheimer.

Un scoțian îndrăgostit de fotbal și de chimie

David MacMillan s-a născut într-o familie de muncitori dintr-un oraș mic din Scoția. Fratele lui mai mare a fost primul din familie care a plecat la facultate, în ciuda scepticismului părinților. Câțiva ani mai târziu, David l-a urmat. Abia în anul doi, a descoperit chimia și, când a realizat că iubește o parte din ea la fel de mult ca fotbalul, n-a mai privit înapoi. 

Recomandări

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

Când a primit vestea că a câștigat premiul Nobel, a crezut inițial că e o glumă. După ce s-a lămurit că e adevărat, el și soția lui au decis ca banii care au venit odată cu premiul, undeva la 840.000 de lire, să intre într-o fundație menită să sprijine studenții dezavantajați. „Am vrut să-i dăm spre o cauză bună. Ne-am gândit că oricum nu aveam acești bani înainte, deci nu le vom duce lipsa”, spunea el într-un interviu pentru BBC Scotland.

Acum o lună, Regina Marii Britanii l-a numit cavaler pe MacMillan, pentru serviciile sale în slujba științei. 

La sfârșitul lunii iunie 2022, Sir David MacMillan, în prezent profesor la Universitatea Princeton, se afla la Lindau, în Germania, unde a participat la a 71-a Întâlnire a Laureaților Nobel, un eveniment menit să aducă împreună câștigători ai prestigiosului premiu cu tineri cercetători din toată lumea. 

Cu această ocazie, David MacMillan a acordat un interviu în exclusivitate pentru cititorii Libertatea. 

Carantinat în hotel, pentru că a făcut COVID după primele zile în Germania, scoțianul se trata cu un medicament creat de unul din doctoranzii săi. El ne-a răspuns, prin zoom și cu umor, la întrebări despre premiul Nobel, cum ar trebui predată chimia în școli, Trump vs cercetători sau Sir Alex Ferguson. 

Recomandări

LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO

„Am crezut că este o farsă”

Libertatea: Să începem cu întrebarea evidentă. Cum v-aţi simţit când aţi aflat că ați câștigat Premiu Nobel?
Sir David MacMillan: E o poveste un pic ciudată. Ei încercau să dea de mine prin telefon şi nu reușeau. Apoi, celălalt laureat al premiului m-a sunat şi am vorbit cu el. Sincer, am crezut că este o glumă, pentru că grupul meu de cercetare îmi face farse tot timpul, aşa că pur şi simplu m-am culcat la loc. Când m-am trezit, am coborât şi am intrat pe laptop, pe site-ul New York Times să văd cine a câştigat Nobelul pentru chimie. 

Când am deschis articolul – știţi că oamenii de la Nobel fac aceste desene cu câştigătorii – am văzut numele meu sub unul din desene. 

A fost unul dintre momentele cele mai bizare şi mai suprarealiste. Nu puteam să procesez. A fost foarte neaşteptat, şocant. M-am holbat la ecran timp de 15-20 de secunde.

Cum laptopul meu e conectat la telefon, dintr-odată au început să intre pe ecranul laptopului toate aceste mesaje: bam bam bam. O nebunie. Sute de mesaje. Atunci am înțeles că nu e o glumă, aşa că am urcat înapoi în dormitor să-i spun și soţiei mele. Chiar şi azi totul mi se pare bizar, dar într-un sens bun.

– Aţi făcut nişte fact-checking întâi. De ce această neîncredere?
– Sincer, eu cred că grupul meu face cercetare foarte bună. Suntem foarte respectaţi în domeniul nostru, dar, în acelaşi timp, premiile Nobel vin, de regulă, când oamenii au deja 70-80 de ani; vin mai târziu în cariera ta. Eu aveam 53 de ani. Pur şi simplu nu îmi puteam imagina, în acel punct al carierei mele, ceva de genul ăsta. Credeam că ceea ce arătasem noi era valoros, dar nu mă gândeam că va câştiga un Nobel. 

„Nicio persoană pe care o știam noi nu mergea la facultate”

– După fratele dumneavoastră, sunteţi doar a doua persoană din familie care a urmat studii superioare. Cum pleacă cineva de acolo şi ajunge apoi să fie laureat Nobel?
– Ha, ha. Nici eu ştiu cum. Să merg la facultate a fost un pas mare. În primul meu an la facultate a fost atât de greu, pentru că veneam din clasa muncitoare. Nicio persoană pe care o ştiam noi nu mergea la facultate. Iar când am devenit student, am dat de toţi aceşti oameni foarte de treabă, dar care veneau din familii de succes. Unii acum sunt printre cei mai buni prieteni ai mei, dar nu eram obişnuit să mă aflu printre astfel de oameni, aşa că mă simţeam incomod. Primul an a fost foarte, foarte greu pentru mine.

După ce am trecut peste asta, restul nu a mai părut aşa dificil. Am plecat apoi în America, părea un pas rezonabil. După asta, mă gândeam: dacă am făcut asta, ar trebui să încerc şi asta, apoi şi asta. 

Mergeam pe scara asta, pe care începusem să urc când am plecat la facultate. La un moment dat, te simţi aşa de norocos să fii pe scară că nu mai pare aşa o nebunie să ţinteşti la nivelul următor, şi apoi la următorul. Îți spui: de ce nu? De ce să nu încerc?

Revelația că poți iubi atât de mult știința

– Când v-aţi gândit prima oară că vreți să deveniţi cercetător?
– În al doilea an la facultate. Nu eram încă sigur ce vreau să fac, dar am început să studiez această parte a chimiei. Toate celelalte părţi din chimie erau extrem de dificile pentru mine. Încă sunt foarte dificile, ha, ha. Însă această latură a chimiei nu era ușoară, dar îmi venea foarte natural, în timp ce altor colegi de an li se părea foarte complicată. Și cu cât studiam mai mult, cu atât simțeam asta mai pronunțat.  Pentru mine nu mai era ceva de studiat, devenise un hobby, o pasiune. 

Mie îmi place fotbalul foarte mult și, când mi-am dat seama că îmi plăcea această parte a chimiei la fel de mult ca fotbalul, am știut. Aceasta a fost revelaţia: că poţi iubi o parte a ştiinţei atât de mult. Pentru mine, acela a fost momentul când m-am decis că vreau să fiu om de ştiinţă

– Chimia nu e cea mai accesibilă materie pentru elevi, știu mulți oameni cărora le-a provocat coșmaruri. Cum aţi prezenta chimia unui elev, urmează să o studieze, e abia la început şi e foarte descurajat? Cum l-aţi face să devină interesat?
– Cred că i-aș spune: dacă te uiţi în jurul tău, totul e făcut dintr-o reacţie chimică. Toţi credem la început că toate aceste reacţii chimice sunt deja stabilite, deja bătute în piatră. Şi nu e adevărat. De fapt, astăzi, tu şi cu mine am putea să inventăm o reacţie chimică complet nouă și ar putea fi una care să aibă un impact mare asupra lumii. Cred că asta e foarte incitant. 
Oamenii cred probabil că e foarte greu să inventezi o nouă reacţie, dar nu e. E unul din lucrurile pe care le fac și cu elevii de liceu, și cu studenții la licență:  îi pun să scrie şi să facă o reacţie nouă, să inventeze molecule care nu au fost inventate. E fantastic să vezi un elev de liceu realizând că tocmai a creat o moleculă care, din ce ştim noi, n-a mai existat niciodată, și că practic poate să fie chiar la frontiera științei. 

Când un tânăr descoperă asta, devine mult mai interesat – când realizează că se poate implica şi poate să aibă un impact destul de rapid. Cred că aceasta e bucata pe care încă nu suntem buni să le-o explicăm celor tineri

„Trebuie să schimbăm felul în care predăm chimia în școli”

– Aţi schimba felul în care ştiinţa e predată în şcoli?
– Clar. Facem multe lucruri din cauza tradiţiei. Am predat ştiinţa în acelaşi mod în şcoli de decenii, pentru că o predăm aşa cum am fost învăţaţi şi noi. E convenabil să o predăm aşa, dar, doar pentru că e la îndemână, nu e cel mai bun mod. 

Fata mea are 16 ani, face chimie pentru prima dată în liceu şi vine la mine cu întrebări la care eu nu ştiu să răspund. Pentru că îi învaţă lucruri care nu sunt, de fapt, relevante -și le predau așa, pentru că asta e tradiţia.

În cazul ei, mă asigur că poate învăţa lucruri la frontieră şi iubeşte asta. Clar aș preda mai ales chimia de liceu într-o mod diferit, ca să putem ajunge foarte repede la părţile incitante şi relevante pentru lumea noastră azi.

Știința nu are carnet de partid

– Cum vedeţi rolul ştiinţei într-o societate din ce în ce mai polarizată? 
– Este o întrebare incredibil de importantă. Societatea devine extrem de polarizată în atât de multe ţări. Locuiesc în America, am crescut în Scoţia, unde tocmai am fost de curând. Scoţia devine polarizată, Marea Britanie e foarte polarizată, America, la fel.

Oamenii de ştiinţă sunt percepuţi acum ca fiind de-o parte a polarizării societății. E un lucru foarte periculos. E ca şi cum ai spune că o bibliotecă plină de cunoaştere aparţine unui partid politic, dar nu şi altui partid politic

Dacă începem să mergem pe acel drum, vom avea un segment tot mai mare de oameni care nu cred în cunoaştere, nu cred în a învăţa. Asta e cea mai problematică moştenire pe care o putem lăsa copiilor noştri, celor tineri: să îi lăsăm să creadă că ştiinţa, cercetarea, cunoaşterea sunt parte din politică. Nu sunt. 

Trebuie să muncim mult la a convinge toţi politicienii să pună preţ pe ştiinţă, dar şi că e foarte periculos să polarizeze ştiinţa într-o situaţie politică. 

Spuneam în trecut că cercetătorii reprezintă o elită, iar cuvântul „elită” a căpătat o conotaţie foarte negativă. 

Cred că trebuie să arătăm publicului larg că oamenii de ştiinţă sunt oameni cărora le pasă de toată societatea, că îşi petrec toată viaţa lucrând în beneficiul tuturor, nu pentru un partid. E important să ne întoarcem la acest mod de a gândi

Vă dau un exemplu. Dacă cineva merge la spital pentru că nu se simte bine, nu se gândește la acel medic care îl tratează ca fiind parte dintr-un partid politic. Se gândește doar că e cineva acolo care vrea să îi ajute. Lumea trebuie să înţeleagă că asta e valabil pentru toţi cei din ştiinţă: că suntem acolo să ajutăm pe toată lumea. 

Cum ne-ar vedea un extraterestru

– Ce impact credeţi că a avut pandemia asupra încrederii oamenilor în ştiinţă şi a felului în care văd cercetătorii?
– E o nebunie. Dacă ai ajunge pe Pământ de pe altă planetă şi te-ai uita ca un observator la rasa umană, ai zice: OK, ați avut o pandemie, au venit aceşti oameni de ştiinţă şi au introdus vaccinurile, care au redus enorm numărul de decese şi numărul de îmbolnăviri grave, te-ai aştepta ca astăzi societatea să aibă un respect mai mare pentru ştiinţă. 

Din păcate, pentru că guvernele au trebuit să introducă tot felul de restricții, totul a devenit o problemă politică. Multe aspecte ştiinţifice au fost politizate, ceea ce, din nou, e problematic. Putem vedea că problemele din politică duc la schimbări în felul în care vedem ştiinţa, prin extensie. E foarte periculos

Pe măsură ce timpul trece, cred totuși că oamenii vor vedea că ştiinţa e incredibilă. 

Vă mai dau un exemplu: acum stau în hotel, nu la conferinţă, pentru că am făcut COVID la începutul săptămânii. Am început să iau un antiviral pentru COVID. Medicamentul a fost inventat de cineva care şi-a luat doctoratul chiar în  grupul meu de cercetare, ceea ce e o coincidenţă uimitoare.

Aproape că nu am simptome deloc, pentru că iau această tabletă care a fost inventată de un om de ştiinţă. Persoana aceea locuieşte în altă parte a lumii, a inventat ceva fantastic şi acum toată lumea poate să ia acel medicament şi să nu aibă aproape deloc simptome. Cred că e un exemplu foarte bun despre cât de valoroasă e ştiinţa. 

Acum 100 de ani, nu am fi avut nimic din lucrurile astea. 

Cred că uneori luăm de bune descoperirile științifice şi uităm ce puternică şi benefică poate fi ştiinţa.

– Pandemia a fost şi un teren fertil pentru mituri şi preconcepţii despre ştiinţă. De ce credeţi că s-a întâmplat asta și cum am putea stopa asta?
– Eu iubesc sociologia, citesc sociologie în timpul meu liber. Dacă ne uităm de-a lungul istoriei, mereu a existat un anumit segment din populaţie care pur şi simplu nu crede în nimic. Însă până acum nu au avut niciodată o platformă şi un fel să ştie unii de alţii, să se adune și să devină mai puternici împreună. 

Probabil aţi mai auzit asta de multe ori: social media a schimbat totul. Acum oamenii de orice fel de credinţă se pot regăsi şi îşi pot întări unul altuia acele credinţe

Acest mecanism e relativ nou, din punct de vedere istoric. În plus, din cauză că pandemia a avut dimensiunile uriaşe pe care le-a avut, a permis acestor oameni să îşi dezvolte şi mai mult acele credinţe. 

Știm inclusiv cazuri cu laureaţi ai Premiului Nobel care sunt antivaccinişti. Oamenii cred că persoanele care câştigă premiul Nobel ştiu totul – şi asta clar nu e adevărat. Sunt oameni care au atins un nivel foarte înalt într-o zonă foarte specifică de expertiză, dar nu înseamnă că au aceste cunoştinţe largi în orice domeniu științific. Trebuie să fii atent să nu supraestimezi pe nimeni doar pentru că a câştigat premiul Nobel. 

„Trump a încurajat oamenii care nu înțeleg știința să o respingă cu totul”

– Lucraţi de mult timp în cercetarea din Statele Unite. Care a fost moștenirea administrației Trump din perspectiva rolului pe care îl joacă știința în dezbaterea publică din SUA?
– SUA au fost mereu – nu fantastice, dar – destul de bune la finanțarea științei. Administrația Trump a încercat să reducă nivelul de finanțare pentru știință, dar a eșuat și până la urmă a reușit opusul. Practic am primit mai multe resurse, pentru că ei nu înțelegeau ce făceau. 

– Asta dacă ne referim la finanțare și infrastructura pentru cercetare. Dar cât de mult joacă știința un rol în dezbaterea publică și cât e integrată în politicile publice?
– În dezbaterea publică, cred că Trump a încurajat oameni care nu înțeleg știința să o respingă cu totul. Cum spuneam mai devreme, mereu a existat un procent al populației care crede ce vrea, dar înainte nu exista ceva care să îi agrege, să îi unească. 
Oameni ca Trump și acea administrație, la fel ca social media, le-au permis acestor oameni să păstreze și să dezvolte acele credințe opuse științei. Fără îndoială, asta e extrem de periculos și problematic – ca aproape tot ce a avut legătură cu administrația Trump. 

„Știința greșește tot timpul, dar e foarte bună la a se corecta rapid”

– Ce credeți că lumea înțelege greșit despre procesul științific?
– Cred că toată lumea ar trebui să înțeleagă că și cercetătorii sunt oameni, nu sunt roboți. Și oamenii fac greșeli tot timpul, oamenii au ego-uri, sunt competitivi. Toate aceste lucruri care se întâmplă în alte domenii profesionale se întâmplă și în știință – pentru că suntem oameni. 

Societatea crede că știința ar trebui să aibă mereu răspunsurile corecte, dar nu așa funcționează. De obicei, știința greșește foarte mult, dar evoluează continuu pentru a corecta și repara aceste greșeli. Asta face știința.

De exemplu, la începutul pandemiei, comunitatea științifică din America spunea că nu avem nevoie de măști. Apoi și-au dat seama că, de fapt, avem nevoie. A fost o greșeală și e în regulă. Greșelile apar. Însă foarte mulți oameni s-au enervat așa de tare. 

Trebuie să înțelegi că vor fi greșeli de-a lungul drumului, iar scopul ultim e să ajungi în locul corect. Știința e incredibilă la a se corecta rapid. Am avut vaccinuri, medicamente. Pentru mine, asta e o demonstrație grozavă despre succesul științei.

– Oamenii caută adevăruri absolute și știința nu le poate promite asta. Unii nu înțeleg acest proces prin care știința se autocorectează și poate că de aceea își pierd încrederea în știință, cum s-a întâmplat și în pandemie, când aveam de-a face cu un virus despre care la început nimeni nu știa mai nimic.
– Exact. Toată lumea crede că ar trebui să avem instant cunoașterea, dar nu așa funcționează știința, ci ia timp. Să sperăm că, în timp, oamenii vor înțelege în timp ce muncă incredibilă au făcut atâția cercetători ca să ne treacă prin pandemie.  

Iubește naționala Scoției, deși „sunt îngrozitori”

– În prezentarea de pe site-ul conferinței de la Lindau, v-ați descris drept dependent de sport. Există lecții din sport pe care le aplicați în cercetare?
– Da, multe. Sunt un fan uriaș al fotbalului. 

– Ce echipă?
– Iubesc naționala Scoției. Sunt îngrozitori, dar îi iubesc. Dar dacă te uiți la orice echipă de fotbal din lume, sunt jucători foarte creativi, jucători care muncesc foarte mult, unii foarte puternici, iar alții minunați la finalizare, la înscris golurile. Și în orice echipă științifică ai nevoie de toate acele feluri de oameni: oameni creativi, oameni care muncesc mult, oameni care știu să finalizeze.

Știința nu e făcută de indivizi, ci de grupuri, la fel ca fotbalul. O echipă bună va conta mereu mai mult decât un individ sau altul. Messi într-o echipă foarte proastă nu ar avea niciodată succes. Sigur că ar îmbunătăți mult echipa, dar niciodată nu ar avea cu adevărat succes. Îți trebuie echipă

Sunt foarte multe lecții pe care le poți învăța din sport, despre jucat în echipă sau de ce ai nevoie de un manager bun. Fără un manager bun, nu o să te descurci prea bine nici în știință.

În același timp, trebuie să fii competitiv și în știință. Intri în competiție pentru finanțare, pentru a fi publicat în jurnalele bune, pentru atenția comunității științifice.

„Prima oară când m-a sunat Sir Alex Ferguson, era să ies de pe carosabil”

– E adevărat că Sir Alex Ferguson v-a sunat să vă felicite după ce ați câștigat Premiul Nobel?
– Da, m-a sunat, m-a felicitat și apoi m-a invitat la cină la el acasă, ceea ce a fost minunat. Și chiar ieri mi-a dat un mesaj să mă felicite că am fost făcut cavaler. (îmi arată mesajul) Am început să vorbim și o să vină la Princeton să ne viziteze.
Când m-a sunat prima dată, eram la volan și aproape că am ieșit de pe carosabil. E un erou al meu de multă vreme și e un tip minunat. 

– Recent, jurnalistul rus Dmitri Muratov, care câștigase Premiul Nobel pentru Pace, a decis să-și scoată la licitație medalia pentru a ajuta refugiații ucraineni. Cum vi s-a părut decizia lui?
– Îl admir enorm pentru acest gest. Pentru cineva care a câștigat Nobelul pentru Pace, e o declarație uimitoare și nu aș putea să am mai multă admirație pentru altcineva din lume. Cel mai important e să acționezi în acord cu credințele tale și el a făcut asta. 

Numește filmul Dont look up „o reprezentare realistă”

– Filmul „Don’t look up” a fost un fenomen uriaș în România și nu numai. Un mare hit Netflix, reflectă o înfricoșătoare non-reacție a societății față de criza climatică. În film, oamenii de știință par într-o poziție disperată, pentru că oamenii nu îi ascultă. Ați empatizat cu cercetătorii din film și cu felul în care e reprezentat răspunsul la criza climatică globală?
– A fost o reprezentare realistă și cred că ne putem identifica. Acum sunt multe resurse disponibile pentru cercetarea privind schimbările climatice. Avem resursele disponibile și, ca societate, cred că înțelegem că e ceva ce trebuie să reparăm. Problema este cum și cât de repede vom reuși să facem asta. Eu nu sunt un expert, dar înțeleg un pic această problemă și este destul de clar că întâi de toate trebuie să eliminăm carbonul din atmosferă. Nu cred că putem schimba infrastructura: să trecem de la combustibili fosili la surse regenerabile, într-o fereastră de timp care să permită inversarea suficient de rapid. Nu e vina unui guvern anume, dar durează foarte mult timp să schimbi o infrastructură globală. 

„Să scoatem carbonul din atmosferă”

– Ce putem face?
– Trebuie să scoatem carbonul din atmosferă și există multe studii în derulare care au exact acest scop. Sunt cumva încrezător că vom ajunge acolo.
E doar o problemă de durată: de cât de rapid vom ajunge acolo și în ce măsură vom schimba mediul la nivel global în acea fereastră de timp. Acestea sunt întrebările mari, dar sunt destul de încrezător că oamenii de știință vor dezvolta metode care să ne permită eliminarea carbonului din atmosferă.

– Ce ar trebui să se întâmple însă ca societatea să trezească și să acționeze de azi? Pentru că, fiind o problemă pe termen lung, tindem să o amânăm de la o generație la alta, să nu o considerăm urgență. Ce va aduce declicul?
– Omul mediu poate să aibă cele mai bune intenții, dar nu poate funcționa decât în lumea din jurul lui. Asta înseamnă, de exemplu, că trebuie să folosească electricitate zi de zi. Omul mediu nu decide de unde vine electricitatea. Poate să spună: o să folosesc mai puțină electricitate, dar diferența creată de gestul lui nu va avea un impact semnificativ în cantitatea de carbon generată în atmosferă. 

Sunt doar două lucruri pe care le putem face. Întâi, e vorba de eliminarea carbonului din atmosferă, și sunt câteva ipoteze prin care am putea ajunge acolo. Va fi nevoie de multă muncă să deslușim exact cum, dar perspectiva mea e că e absolut o problemă rezolvabilă.

„Timp mai lung pentru a face tranziția spre mașini electrice”

– Și al doilea?
– Celălalt lucru important e să ne îndepărtăm de combustibilii fosili. Interesant e că, dacă am soluționa prima problema, timpul necesar pentru a o rezolva pe a doua nu ar mai fi așa de mic. 

Trebuie să găsim cea mai bună variantă pentru a stoca energia solară și sunt mai multe căi pentru a face asta. Chiar dacă facem asta, următoarea întrebare e cum scoatem toate mașinile care folosesc combustibili fosili de pe străzi, în următorii doi-trei ani? Pur și simplu nu poți face asta. Va fi nevoie de un timp mai lung pentru a face tranziția spre mașini electrice. Cred că în cele din urmă toate mașinile vor fi electrice – se discută și alte opțiuni, dar eu cred că va fi electricitate. Pentru a ajunge acolo, trebuie să poți capta energia solară și multă lume lucrează la asta. 

Procesul implică și cataliza, motiv pentru care cred că în următoarele decenii cataliza va fi unul din cele mai importante procese. Din nou e o problemă solvabilă, contează cât de repede o putem rezolva.

Sincer, nu cred că e vorba de ce face fiecare individ, ci de ceea ce vom face ca societate pentru a schimba felul în care captăm energia și cum eliminăm carbonul din atmosferă. Asta va fi critic.

„Cineva pune o fundație, altcineva construiește pe ea”

– Și ca să încheiem într-o notă optimistă, dintre aplicațiile catalizei organice asimetrice, care a fost cea mai importantă schimbare pe care a adus-o descoperirea dumneavoastră?
– De exemplu, am văzut recent două medicamente diferite care au fost dezvoltate folosind cataliza organică – unul pentru migrene – cred că 3% din populația lumii suferă de migrene și un medicament pentru cancer, care va apărea curând. Și cred că e minunat. 

Un alt lucru pe care l-a făcut cataliza organică e că a dus la dezvoltarea acestui nou domeniu, în care noi suntem fericiți că suntem implicați: cataliza fotoredox, care, în câteva cuvinte, înseamnă folosirea luminii pentru a face chimie. Astăzi fiecare companie farmaceutică din lume folosește cataliza fotoredox pentru a descoperi noi medicamente, din nou un lucru foarte valoros. Nu e vorba doar de ce a reușit cataliza organică, ci și de căile deschise spre dezvoltarea altor domenii. Așa se întâmplă mereu în știință: cineva pune o fundație, altcineva construiește pe ea.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro