ComenteazăO parte din miile de refugiați ucraineni cărora omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi le-a oferit cazare gratuită în tranzitul lor prin România sau spre alte orașe din țară nu au venit singuri. Și-au luat cu ei și animalele de companie – câini, pisici sau alte patrupede mici. Mandachi le-a deschis și lor ușa, mai ales că este la rându-i un frenetic iubitor de animale. „Peste 800 de câini şi pisici au trecut prin hotelul nostru”, spune Mandachi.
În interviul pentru Libertatea, Mandachi povestește unde a cazat o parte din câinii și pisicile refugiaților, povestește cum a fost scos din minți de unul dintre câinii săi și explică și care este una dintre dorințele sale cele mai mari. O țară fără animale abandonate.
Libertatea: Cum v-aţi ocupat de animalele refugiaţilor?
Ștefan Mandachi: Din prima, am spus că au prioritate bătrânii, femeile, copiii. Nu ştiam că nu vor putea intra bărbaţii. Deci femeile, bătrânii, copiii, dar cu câini şi pisici. Ăsta a fost primul anunţ, am scris şi în engleză, şi în ucraineană. S-a dus vestea imediat în Ucraina. Îmi scriu pe profil direct. Oamenii habar n-aveau cum vor fi trataţi în România. Şi apoi, băi, mai vin şi cu un câine, mai vin şi c-o pisică, o cutie, ce-or zice oamenii ăia? Care-i statutul meu de refugiat?
– Unde aţi cazat patrupedele?
– Dacă erau mici, dormeau cu ei. Pentru cei mari, am avut ţarcuri făcute sau îi duceam la mine acasă, că am un ţarc foarte generos pentru câinii mei. Îi lăsam pe ai mei în curte şi îi puneam pe-ai lor acolo. Am nouă câini, două pisici şi doi porci. Sau le găseam mai departe unde să stea, să aibă confort. A venit o familie cu şapte labradori, mi-au trimis poze după ce au ajuns în Germania. Momentul ăla, când îi vedeam cât sunt de transformaţi, când se regăsesc cu rudele… O fost o satisfacţie de nedescris. Nu pot să-ţi explic. N-am trăit aşa ceva. Este ceva de film dramatic.
Anul trecut, Mandachi a povestit pe Facebook că a dat în judecată statul român pentru că nu a rezolvat problema animalelor abandonate și chinuite și că un judecător i-a dat dreptate, în prima instanță, acordându-i daune de… 100 de lei.
„Atât de mult am urât câinele ăla”
– De ce ajuţi animalele?
– Pentru că le iubesc. Pentru că oferă iubire necondiţionată. Sunt mai sincere decât noi, oamenii. Eu pe câinele meu oricât l-am certat… Pentru că mi-a mâncat un motan. Aveam un motan pe care-l chema Tom. Cu ăla scriam, cu ăla făceam actele-n firmă, stăteam seara…
– Era de rasă?
– Nu, numai maidanezi am. Şi am plecat din ţară. Dar între timp am adoptat un câine de pe stradă pe care-l iubea mama. Şi mama o murit, am aflat unde-i câinele, îl dusese la un adăpost, m-am dus şi l-am luat acasă. Roşchi. Roşchi, nebun, nebun de legat. Chiar că trebuia legat. Şi eu zic nu-l iau de pe stradă şi-l leg, nu am legat niciun câine, niciodată, hai să las că s-a-mprieteni. Şi am plecat, şi i-am lăsat pe toţi acasă. Şi Tom o ieşit din casă şi l-o prins Roşchi şi mi l-o mâncat.
Acuma, când am venit acasă, oamenii care au grijă de casă nu ştiau cum să-mi spună. Unde-i Tom? Dădeau din fanta-n cola, câr, că mâr, nu ştim unde-i, nu l-am mai văzut de câteva zile. Spuneţi-mi unde-i Tom? L-o mâncat Roşchi. Vai de mine, am ieşit afară, nici nu mi-l înmormântaseră pe Tom. L-au dus pe câmp, încolo. M-am dus să-l caut. Tom era putrezit deja, oale şi ulcele, numai muşte pe acolo, pe lângă el. L-am luat, l-am îngropat în curte. I-am pus piatră funerară. Când mă duc la Roşchi şi-l văd… Aveam o ciudă pe el, efectiv nu puteam să-l sufăr. Atât de mult am urât câinele ăla. El venea şi se gudura pe lângă mine. Cu atâta dragoste mă privea.
Câinele nu e pizmaş, nu poartă ranchiună, ce poate să-ţi ofere: te protejează cu propria viaţă şi te iubeşte. Asta-mi oferă câinii, ce nu-mi oferă oamenii: iubire necondiţionată, respect, devotament, loialitate, fidelitate.
Ștefan Mandachi:
– În ce fel crezi să sunt importante animalele într-o societate?
– Dacă e să îmi doresc ceva, e să fim o ţară în care să nu mai fie câini fără stăpân. Am găsit numai anul trecut familii pentru 200 de câini. Am sterilizat sute. Dar asta ar trebui să facă autoritatea. Să prevină suferinţa, să sterilizeze. Nu să fac eu şi alţi încă vreo mie în toată ţara. Şi ceilalţi să zică: dă-i încolo, că sunt animale, muşcă. În Spania, câinii sunt consideraţi fiinţe de care trebuie ţinut cont la divorţ. La noi, câţi oameni opresc când e un câine lovit pe şosea? În faţa mea s-a dat unul jos, zic: uite, vrea să-l ia, să-l ducă rapid la veterinar. Câinele era la 2 metri şi se zvârcolea acolo, rupte ciolanele-n el. Şi el s-o dus să se uite la bară. Mai avea şi-un hârb de maşină.