Judecatoarea Claudia Berevoescu a aprobat cererea avocatului Adrian Cuculis, ca doi dintre studenții răniți să fie examinați de medicii de la Institutul Național de Medicină Legală (INML), pentru a se constata dacă au suferit vreo infirmitate permanentă. 

Rezultatul expertizelor va conta în stabilirea cuantumului daunelor morale, dar și a încadrării juridice a acuzațiilor lui Vlad Pascu, care ar putea primi 6 luni în plus la pedeapsă, în cazul în care va fi condamnat.

Pentru că efectuarea expertizelor medico-legale durează, următorul termen al procesului va fi abia în ziua de 14 august.

Pe 19 august anul trecut, la ora 5.20 dimineața, Vlad Pascu a intrat cu mașina într-un grup de tineri care mergeau pe marginea șoselei, din Vama Veche spre 2 Mai. În urma impactului, trei tineri au fost răniţi, iar doi au murit. 

Roberta Dragomir avea 20 de ani, iar Sebastian Olariu, 21 de ani. Ambii erau studenţi la Facultatea de Geografie din Bucureşti. 

Tată lui Sebi: „Vom merge la CEDO neapărat”

Părinții lui Sebi Olariu sunt nemulțumiți că procesul, care a început la Judecătoria Mangalia în februarie 2024, durează atât de mult, fără ca lor să li se facă dreptate. 

„Chiar am dorit să-i spunem să facă (procesul – n.r.) pe data de 19 august”, a declarat tatăl lui Sebi, la ieșirea de la proces, pentru Libertatea. „Noi oricum parastasul îl vom face pe data de 27 iulie, pentru că fata noastră pe 10 august împlinește 18 ani și am zis să nu fim foarte aproape de… Și așa, de-abia am convins-o să-și facă ziua. E o zi chiar specială pentru ea, și Sebi, și ea și-au dorit ca să iasă ceva frumos, Acum, Sebi va fi doar în tablou… (plânge – n.r.), lângă noi… Este foarte greu”.

Motivele invocate de judecători pentru care Laura Crișan și complicii săi au fost eliberați din arest în dosarul asasinatului cu bombă de la Arad
Recomandări
Motivele invocate de judecători pentru care Laura Crișan și complicii săi au fost eliberați din arest în dosarul asasinatului cu bombă de la Arad

Libertatea: Durează foarte mult procesul. La un de la accident, nu vom afla nici măcar primul verdict.
Valentin Olariu: Sincer, am așteptat ca să se dea cât mai repede un verdict, ca să facem apel. Să știți că fiecare zi care trece pentru noi este un chin.

– Pentru dumneavoastră, e o suferință în plus, pentru că știți că nu se face dreptate…
– Și știu că nu se va face dreptate în acest caz! Am văzut și în cazul Iorgulescu, care deja era (condamnat – n.r.)…

– Cum ați primit decizia de ieri, din cazul lui Mario Iorgulescu?
– Avea o decizie care era definitivă și acum am auzit că se rejudecă. Oamenii cu bani fac legea în țara asta și nu putem să-i oprim deloc. Nu există așa ceva!

– Atunci, sunteți pesimist și în cazul dumneavoastră.
– Da, chiar nu mai am nicio speranță, v-am spus, așteptăm cât mai repede să se dea un verdict în acest caz, și apoi vom merge la CEDO neapărat. 

– La CEDO ca să reclamați ce, că n-ați avut parte de un proces echitabil?
– Da, eu cred că avem toate probele care arată că la noi în țară nu ne putem face dreptate.

– Deci, nu vă așteptați la un verdict care să vă mulțumească?
– Nu, sub nicio formă. Aveam 50% speranțe când doamna judecător s-a schimbat, acum, după decizia pe care a luat-o dânsa, în legătură cu schimbarea încadrării, nu mai am nicio speranță.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea - Alegeri prezidențiale: Ce cred românii despre dezbaterile electorale
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: Ce cred românii despre dezbaterile electorale

Pe 14 iunie, judecătoarea Claudia Berevoescu a respins cererea formulată de familia Olariu, prin avocat, de schimbare a acuzațiilor lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat. 

Schimbarea acuzaţiilor ar fi însemnat o pedeapsă mult mai mare pentru Vlad Pascu: omorul calificat e pedepsit, prin lege, cu detenția pe viață sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani, în vreme ce, pentru ucidere din culpă, Pascu ar putea primi între 2 ani şi 7 ani de închisoare, pentru că și-a recunoscut faptele.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (9)

cataliin72   •   22.06.2024, 08:11

Intr-o alta tara parintii victimei ar fi lasat justitia sa si faca treaba fara sa apara zilnic in presa si sa critice actul de justitie...Cu toata compasiunea pentru pierderea suferita dar d-nul doreste un proces la foc automat la fel ca procesele de pe vremea Tribunalului poporului....

fredi73   •   22.06.2024, 07:42

La noi in tara legile sunt făcute pentru cei bogați! Cei săraci nu sunt băgați în seamă. Asta este Romania.a fost.este și va fi o țară de Corupti. Hoți și Mafioți!!!

    Traiminromania..   •   22.06.2024, 13:12

    fredi73   •  22.06.2024, 07:42

    La noi in tara legile sunt făcute pentru cei bogați! Cei săraci nu sunt băgați în seamă. Asta este Romania.a fost.este și va fi o țară de Corupti. Hoți și Mafioți!!!

    In tot westul capitalistic e asa nu doar la noi pupători de oua

UnuldinSpania   •   21.06.2024, 22:55

Salut.Oare stim sa ne educam copii,sa fie responsabili,sa se caiasca pentru greselile si pacatele lor sau nu au simtul raspunderii pentru ca asa i-am crescut?(le-am oferit totul sa nu sufere saracii,ca noi)?Nu cumva noi(parintii) suntem la fel de vinovati?El ca tata vrea sa-l scape mergand pe premisa ca" pina la Dumnezeu te maninca sfintii" dar nu uitati cu totii Judecatorul e unul singur: DUMNEZEU!!!Nu judecati pentru ca cine nu are pacate sa ridice piatra primul.Sa criticam e cel mai usorsi intre timp NI S-A DISTRAS ATENTIA DE LA RAZBOI! AVETI MARE GRIJA FRATI ROMANI,IESITI IN STRADA SI NU PERMITETI NIMANUI SA VA VINDA!ASTA ESTE PREOCUPAREA MEA CEA MARE: VOI!!!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Meseria bănoasă spre care au început să se îndrepte multe cupluri de români. „În cel mai rău caz, 4.000 de euro”
Știrileprotv.ro
Meseria bănoasă spre care au început să se îndrepte multe cupluri de români. „În cel mai rău caz, 4.000 de euro”
Wow! Cum și-au făcut apariția părinții Danielei Iliescu la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan! Superba mamă a blondei a atras toate privirile cu ținuta ei
Viva.ro
Wow! Cum și-au făcut apariția părinții Danielei Iliescu la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan! Superba mamă a blondei a atras toate privirile cu ținuta ei
Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
Libertateapentrufemei.ro
Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
Băutura pe care trebuie să o consumi înainte de culcare. Îmbunătățește considerabil calitatea somnului
FANATIK.RO
Băutura pe care trebuie să o consumi înainte de culcare. Îmbunătățește considerabil calitatea somnului
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Anca Dimancea dezvăluie zodiile care vor fi pe val în noiembrie 2024. Nu ar trebui să apară deloc probleme pentru acești nativi
FANATIK.RO
Anca Dimancea dezvăluie zodiile care vor fi pe val în noiembrie 2024. Nu ar trebui să apară deloc probleme pentru acești nativi
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Cum să facem investiții inteligente fără risc major. De ce nu este bine să riscăm totul pentru un randament mare
Observatornews.ro
Cum să facem investiții inteligente fără risc major. De ce nu este bine să riscăm totul pentru un randament mare
Horoscop 29 octombrie 2024. Capricornii au în față o zi pe care ar fi bine să o ia ca atare, fără să încerce să schimbe ceva
HOROSCOP
Horoscop 29 octombrie 2024. Capricornii au în față o zi pe care ar fi bine să o ia ca atare, fără să încerce să schimbe ceva

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI