La 40 de ani de la aurul olimpic la kaiac de la Montreal, Vasile Dîba își spune povestea de acasă, din Deltă: “Am fost primul și ultimul campion. Sportul ăsta e pe cale de dispariție!”

”Olimpiada Nadia Comăneci” – așa a numit presa internațională Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, după ce gimnasta româncă, pe atunci în vârstă de 14 ani, a obținut primul 10 perfect. A fost o competiție de la care România a plecat cu patru medalii de aur, dintre care trei la gimnastică, ale ”zeiței din Onești”.

Cea de-a patra a fost cucerită de Vasile Dîba, la proba simplă de kaiac.

”Nu se așteptau. În 1974, am ieșit dublu campion mondial, dar în 1975 n-am luat nicio medalie și au zis că gata, m-am lăsat de sport. Dar s-au trezit că, hopa, a venit Dîba. Au început să aibă frică de mine. Am plecat bine din start. Am plecat primul și primul am ajuns”, rememorează Vasile Dîba momentul în care și-a depășit adversarii la linia de sosire.

Acum, fostul sportiv s-a retras în comuna natală, în Jurilovca, din Delta Dunării, care a dat României zeci de campioni ai sportului pe apă. De la kaiac, Dîba a trecut la grădinărit, la gătit ardei cu hamsii și acum promovează, prin diverse acțiuni, alături de Ivan Patzaichin, sportul cu kaiacul și canoe.

Recomandări

Candidații pentru funcția de președinte al României care au luat cele mai puține voturi. Ce record deține Ion Iliescu

S-a răsturnat în apa rece și a fugit acasă după două luni de antrenamente

Vasile Dîba s-a născut în 1954 și și-a început cariera sportivă în 1970, la clubul sportiv Delta din Tulcea, proaspăt înființat de antrenorul Igor Lipalit. Avea doar 15 ani.

„Domnul profesor ne-a selecționat pe ăștia mai înalți pentru caiac și pe ăștia mai mici pentru canoe. În martie deja ne-a scos pe apă puțin. M-am răsturnat de vreo două-trei ori, apa era rece, a doua zi iarăși m-am răsturnat. Că n-ai echilibru pe apă”, a povestit campionul într-un interviu pentru Libertatea.

Ne-a primit într-un foișor din curtea casei sale abia terminată, în liniștea din Jurilovca, unde s-a mutat definitiv alături de familie.

Își amintește bine primele experiențe cu kaiacul și cum apa rece l-a speriat și a vrut să renunțe. A fugit de la antrenamente și s-a întors acasă. De rușine, nici nu le-a spus părinților că a renunțat la sport, ci i-a mințit că a primit liber de la antrenor.

Dar minciuna are picioare scurte și nici la Dîba nu a ținut prea mult. După câteva zile, antrenorul Lipalit l-a căutat personal acasă.

Recomandări

Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C

Mi-a fost rușine să-i zic tatălui meu că am fugit. Tata i-a zis antrenorului: ”Îmbarcă-l în mașină și până nu scoate o medalie să nu mai vină acasă!”

Vasile Dîba:

De cinci ori campion mondial și de patru ori pe podium la olimpiade

Primele medalii le-a obținut la Snagov, la Campionatele Europene de juniori din 1971. A câștigat două medalii de argint la proba de kaiac de 500 de metri pentru două persoane, și la kaiac de patru persoane la 500 de metri.

”E greu la început. Eram și grăsuț, nu aveam condiție fizică, trebuia să slăbesc. Trebuia să alerg. Alergam juma de lac, nu mai puteam. Ziceam că gata, mă las de sport. Condiție fizică de unde? Sportul ăsta cere multe sacrificii: forță, rezistență – mai ales rezistență”, spune fostul sportiv.

Trei ani mai târiziu, Dîba a ieșit dublu campion mondial în Mexic, la proba simplă de kaiac 500 de metri și la canoe – ștafetă, alături de Atanase Sciotnic din Mila 23, Pavel Erast din Slava Rusă, un sat tot din județul Tulcea, și Mihai Zafiu din București.

Recomandări

Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea

Surpriza de la Montreal

Când a ajuns la Jocurile Olimpice de la Montreal, tânărul Dîba avea doar 22 de ani. În șapte ani de când a urcat prima dată în kaiac, avea câteva concursuri la activ, reușita din Mexic fiind cea mai importantă de până atunci.

La Montreal, însă, concura cu cei mai buni sportivi, iar adversarii cei mai puternici erau din Germania, Ungaria și Rusia.

”Rüdiger Helm mai ales, din Germania democratică. Era tare băiatul ăla. Nu-l bătea nimeni”, își amintește campionul.

Nu știe ce l-a ajutat să câștige atunci, poate ambiția, ridică tulceanul din umeri la peste 40 de ani de când a devenit primul și singurul român campion olimpic la kaiac.

„Nu mă așteptam să câștig, pentru că în clipele alea te gândești că oricând te pot prinde ceilalți din urmă”, spune fostul sportiv.

O pungă întreagă de medalii și de amintiri

Pe masa din foișorul din curtea casei, Vasile Dîba răstoarnă o pungă întreagă cu medalii. Sunt cele câștigate la olimpiade și la campionatele mondiale, mai mici și mai mari, de aur, argint și bronz.

Vrea să le agațe de niște cercuri olimpice lipite pe padela cu care a început, la 15 ani, să vâslească într-un kaiac, iar padela să o monteze în foișor.

Dincolo de valoarea în sine a medaliilor, ele sunt amintiri dintr-un trecut plin de reușite sportive, o perioadă în care a adunat premii cu care România s-a mândrit la acea vreme.

Râde când își amintește că niște cunoștințe i-au propus să vândă medalia de aur de la Jocurile Olimpice din 1976 unui colecționar, ca să „mai ia niște bani”. Nu ar fi putut face asta. La fel cum nu a putut renunța la pozele vechi, alb negru, de la competiții, în care apare alături de colegii săi, și ziarele și revistele vremii.

Le ține pe toate într-o valiză și ni le arată pe rând, prezentându-ne fiecare fost sportiv de la Clubul Dinamo. Puțini mai trăiesc, iar unii au plecat de multă vreme din România, refăcându-și viețile în alte țări.

Își amintește bine de ei și de zilele de antrenamente de la Cumpăna, dinainte de mondiale. „Acolo prindeai doar canalul 2 la radio, restul nimic”, râde el.

O dată pe săptămână mai prindeau niște fime cu cowboy, pe care le aducea cineva mai pe ascuns.

„Ne întreba: de dragoste vă aducem? Ziceam: nu, nu, nu, nu ne trebuie, alea de dragoste sunt pentru fete, noi vrem filme cu bătăi!”, râde Dîba.

Frigiderul Zill cumpărat din banii câștigați la o competiție

Vasile Dîba spune că nu a fost niciodată tentat să plece din România, deși țara sa nu stătea prea bine la premierea sportivilor în comparație cu alte state.

La mondialele din 1977, a primit, povestește el, 10.000 de lei pe o medalie. Din acești bani și-a cumpărat un frigider Zill, rusesc, la modă în vremea comunismului.

„Mă întâlnesc în 1978 cu un suedez, care zice: Dîba, Ceaușescu cât ți-a dat? Îi zic: 12.000, din care 2.000 la stat. Zice: dollars? Nu, lei. El a venit pe locul al doilea la mondiale, i-a dat ultimul tip de mașină în Suedia și bani, plus sponsori. Locul 2!”, povestește Dîba.

Acum se plătește bine, dar nu prea câștigă medalii. Nici nu se califică pentru mondiale sau olimpiade. Nu mai sunt sportivi.

Vasile Dîba:

”În sportul ăsta nu se investește”

Tulcenii sunt născuți în barcă, spune Dîba, iar sportivii cei mai buni de aici sunt. Sau au fost, pentru că, din păcate, spune el, s-a cam terminat cu kaiacul.

„Gata, se termină, nu mai vin sportivii. Aici e turismul. Omul cumpără o barcă cu motor și îi plimbă pe turiști de colo colo, câștigă un ban. Dar sportul ăsta? În sportul ăsta nu se investește”, spune fostul sportiv, cu regret.

”Am fost primul și ultimul campion olimpic”

Kaiacul pe cale de dispariție? Da. Canoe ce se mai mișcă, dar kaiacul gata, s-a terminat. O să fie sport de masă, cum e ping pongul.

Vasile Dîba:

Vasile Dîba s-a retras din sport în 1987 și a lucrat, până în 2001, în poliţia judiciară a Sectorului 2 din Bucureşti, de unde a ieșit la pensie.

Și-ar fi dorit să fie antrenor măcar o perioadă, dar ar fi însemnat să-și piardă gradul militar și să devină civil. Acum, la vârsta pensionării, nu se mai gândește la asta. „Acum sunt cu grădina, cu peștii”, râde el.

– Credeți că mai prindeți un campion olimpic?
– Nu. Am fost primul și ultimul. Eu sper, dar nu ai de unde.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro