,,Sunt un puternic susținător al aderării României la spațiul Schengen. Fac acest lucru de mai mulți ani. Am realizat inclusiv o campanie prin care am adunat peste 50.000 de semnături, care au fost depuse oficial la Parlamentul European, care, în urmă cu trei ani, a generat un prim răspuns ferm din partea Comisiei Europene că noi respectăm toate criteriile”, a arătat Negrescu.

Ministrul Afacerilor Europene a precizat că România a dorit de peste 20 de ori să supună la vot intrarea noastră în Schengen, dar a renunțat de fiecare dată de teamă că nu există consens european. Acum însă, guvernul vrea să meargă până la capăt și să ceară un vot în JAI, anul acesta sau la începutul anului viitor.

,,Lucrăm la o strategie. Doamna prim-ministru a anunțat ideea unei strategii ca să gândim exact ce avem de făcut, pentru că impedimentele sunt pur politice. Avem un drept, care nu este respectat și avem limitări politice. Avem nevoie anul acesta, poate la începutul anului viitor, de un vot pentru a ști care este realitatea și a adera la acest spațiu, lucru care reprezintă un drept. Eu cred, din discuțiile care s-au purtat cu omologii din state membre, dar mai ales cu cei din partea țărilor un pic mai precaute, că ne referim la Olanda sau la alte state, că există premisele unui răspuns pozitiv. Dar pentru acest lucru trebuie să fim mai proactivi, mai prezenți. Dacă mergem la vot, mergem cu siguranța că vom obține un vot pozitiv”, a spus ministrul.

,,Personal, cred că România are capacitatea de a supune la vot”, a subliniat el.

Spațiul de liberă circulație Schengen trece în acest moment printr-o criză existențială, mai multe state au reintrodus în utlimele luni controale la graniță din cauza crizei migrației.


Citește și:

Juncker, avertisment pentru Parlament și coaliția PSD-ALDE: ”Dacă legile justiției rămân în această formă, discutăm în alți termeni despre Schengen și MCV”

Urmărește-ne pe Google News