ComenteazăAdolescenţă cu arma-n mână
1944. Se inspira praf de puşcă în loc de aerul curat dat de pădurile dese ale Moldovei. Armata Română se recupera greu după înfrângerea zdrobitoare de la Cotul Donului. Batalioane întregi au fost decimate, într-o luptă imposibil de câştigat contra sovieticilor. Anii grei ai războiului şi-au pus amprenta pe generaţii întregi. Foametea cuprindea zona Moldovei, iar bolile erau din ce în ce mai greu de controlat. Ioan Moroşanu avea atunci doar 18 ani. A trăit un momentul în istoria noastră: întoarcerea armelor împotriva lui Hitler. A fost chemat la război pentru că era nevoie de oameni. Sovieticii plănuiau să cucerească Berlinul, să-i dea lovitura de graţie celui mai disprețuit om de pe planetă. Nimeni nu putea să prevadă cât avea să mai dureze războiul dintre Aliaţi şi Axă.
„Eram pregătiți pentru război, că doar de-asta ne-au luat. Cum a fost atunci? Rău, Doamne. Greu. Nu știți războiul. Bombardamente. Armata amestecată. Nemții cu rușii. A fost un fel de măcel de nu se mai știa nici de sus, nici de jos ”, spune veteranul de război.
Ioan Morosanu, pe prispa casei/ Foto: Dragoş Sasu
Caporalul în retragere Moroşanu a ajuns la vârsta de 92 de ani. Face parte dintr-o categorie de oameni pe cale de disparţie. Martorii din prima linie a celui mai sângeros conflict mondial dispar. În comuna Vorona, satul său natal, mai are un camarad , dar a căzut la pat, nu se mai poate deplasa.
Pe nea Ioan l-am găsit în faţa casei. Mătura covorul de frunze uscate pe care toamna târzie îl aduce zilnic în faţa casei sale. Are o energie care nu-i arată vârsta. Veteranul de război a fost bucuros să ne primească. A acceptat să rememoreze câteva dintre ororile războiului.
„ Ce ne-a fost mai greu? Foametea. Și nu era îmbrăcăminte. Hainele rupte. Regimentele rămâneau fără haine, care nu mai ajungeau pentru că trenurile erau bombardate. Nemții au fost buni cu noi atunci, după care s-au despărțit de noi. Începeau să tragă în noi. Apoi ne-am aliat cu sovieticii. Numai al dracu și pe ruși și pe toți. Și rușii cum erau? Rușii s-au purtat o parte bine, dar o parte tot rău ”, îşi aminteşte Ioan Moroşanu.
Ioan Moroasnu, veteran de razboi, matura la poarta/ Foto: Dragoş Sasu
Anul în care caporalul în retragere Ioan Moroşanu a început să-şi servească ţara a fost unul extrem de încărcat. În octombrie 1944, generalul Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a Române, a pornit ofensiva pentru eliberarea orașul Carei. Era ultima bucată de pământ aflată sub ocupație maghiară. Tot în octombrie, trupele românești au trecut în Ungaria, pe frontul de vest.
Ion Moroşanu îşi amintește că a plecat spre Berlin : „Mergeam și unde cădeam ne suiau în mașină. Am rezistat. Am putut rezista, așa mititel cum am fost, de statură mai joasă. Nu am stat trântit pe jos. Ați tras cu arma atunci? Am tras.”
„Cât de greu o fi, să trăim în pace, că putem trăi”
La 92 de ani, veteranul de război din Vorona poate să redea în detaliu ce a trăit în zilele apăsătoare ale războiului. Povesteşte că se ascundea în cele mai periculoase locuri pentru ca inamicul să fie descurajat să caute sau să tragă în acele direcții. A fost la un glonţ distanţă de moarte, nu o dată, ci aproape în fiecare minut petrecut pe front. Şi-a văzut colegii murind. A trecut prin oraşe distruse şi a cunoscut sute de familii dezbinate.
Veteranul de război Ioan Moroșanu stând de vorba cu reporterii Libertatea
„Războiul să nu se mai întâmple. Să nu mai fie războaie. Cât de greu o fi, să trăim în pace, că putem trăi. Dumneavoastră știți ce este un război, noi, generația tânără…Nici să nu știți ce este războiul. Ferească Dumnezeu și Maica Domnului de războaie. Nu știi de unde vine și de unde se duce și cu cine să te mai legi ”, spune, pe un ton ridicat, veteranul de război Ion Moroaşnu.
Urmărește ce se întâmplă în lume. Gesturile făcute de unii lideri mondiali i-au reamintit că pacea poate să atârne de un fir subțire de ață, mai ales atunci când sunt aduse în discuție armele nucleare:
„Să dea Dumnezeu să le vină minți și să nu folosească armamentul care este pentru distrugere în masă. Încolo, lasă să se lupte la brațe, la puști, dar să nu folosească armamentul care se aude periculos. Arma chimică. Nucleară. Arma nucleară, mai cu seamă. Atomul ”, exclamă veteranul de război, cu o privire încruntată.
Ion Moroşanu se preocupă de cei din jur pentru că a învătat ce însemnă să trăieşti cu sentimentul extincţiei. Trăieşte dintr-o pensie modestă, dar spune că şi-a lăsat copii şi nepoţii asiguraţi, fiecare la casa lui şi cu o bucată de pământ la Vorona. Privirea lui arată că nu doar amintirile, ci şi alte lucruri îl apasă.
Veteranul de război Moroşanu – portret/Foto: Dragoş Sasu
Caporalul (r) Moroșanu a pierdut multe în timpul războiului, dar şi acum, la bătrâneţe.„ Baba m-a lăsat, a murit. Are trei ani de zile. Am lăsat la nepoți în scris casa și aici am dat la o nepoată care este în Italia. O să vină și o să facă și ea casă aici.”
Până atunci, se luptă cu singurătatea. Povestește senin că poate să suporte asta, un sentiment incomparabil cu trăirile din timpul războiului.
Citeşte şi: