ComenteazăÎntr-un interviu acordat Libertatea, teologul romano-catolic Wilhelm Tauwinkl vorbește despre superstiții, despre particularitățile trăirii religiei în România, dar și despre modul în care ar trebui sărbătorit Paștele în aceste zile de restricții din cauza epidemiei de coronavirus.
Libertatea: În primul rând, aș vrea să vă întreb: care a fost intenția dumneavoastră când ați scris această carte?
Wilhelm Tauwinkl: Am vrut să scriu o carte ușor de citit și pe alocuri distractivă, atractivă pentru toți cei care vor să știe ce este important în religie, dar și ce lucruri sunt mai puțin importante și, să zicem, nu atât de necesare.
Vă referiți, mai degrabă, la superstiții asociate credinței?
Mă refer mai ales la faptul că oamenii consideră important dacă cineva își face cruce într-un fel sau altul, li se pare că felul în care parastasul se face într-o anumită regiune a țării, diferit de București, să zicem, atinge esența religiei și încep să își pună întrebări. Eu, în cartea mea, vreau să atrag atenția asupra lucrurilor care sunt centrale în religie.
Care sunt acelea?
Păi, vorbim despre aprofundarea Bibliei, a Crezului, a celor Șapte Taine, a moralei creștine și a spiritualității.
Vorbim despre un soi de ghid?
Cartea pe care am scris-o are mai multe roluri. Poate fi și un ghid, de aceea este structurată după capitolele pe care vi le-am spus adineauri, ca un catehism – un catehism este un ghid al credinței. Însă, am tratat mai pe larg anumite particularități ale trăirii religiei la noi în țară care mi se pare că deturnează atenția spre lucruri neimportante și care, în loc să îi apropie pe oameni, de fapt, cred că îi îndepărtează.
„Dacă poți primi pâinea sfințită sau nu, mi se pare un amănunt”
Ce părere aveți despre dezbaterea din aceste zile referitoare la felul în care ar trebui ortodocșii să celebreze Paștele?
Eu, nefiind ortodox, nu vreau să îmi dau cu părerea despre ce ar trebui să facă ortodocșii, nu e treaba mea să le dau sfaturi, dar pot spune la ce m-am gândit cu privire la asta.
Oricât de frumoase ar fi aceste simboluri, al pâinii sfințite și al luminii care trece din mână în mână și se aprinde – lumina este un simbol pascal foarte frumos, când se împarte la atâția oameni și nu scade, nu se împuținează, ci crește, este simbol al luminii divine -, ele nu sunt esențele acestei sărbători, nu vorbim despre esența Învierii. După părerea mea, din moment ce oamenii sunt împiedicați să participe la Liturghia de Paște, care este cea mai importantă slujbă, dacă poți primi pâinea sfințită sau nu, mi se pare un amănunt. E drept, depinde de fiecare.
Cea
mai importantă parte este slujba, Liturghia, dar majoritatea
oamenilor nu stau la această slujbă – primesc lumina și merg
acasă când începe slujba. Eu cred că, dacă primim lumina și
pâinea sfințită sau nu, asta reprezintă un detaliu. Cred că este
același lucru dacă fiecare își aprinde lumânarea acasă.
Repet:
este un simbol foarte frumos și grăitor pentru ideea de înviere și
de răspândire a credinței, dar este, totuși, un detaliu față de
lucrurile mai importante.
Care este, în opinia dumneavoastră, rolul religiei în educația morală a oamenilor?
Din păcate, creștinii nu iau prea mult în serios rolul ăsta – vedeți că, la noi, sunt 90 și ceva la sută creștini – majoritatea ortodocși și, totuși, e o țară în care criminalitatea, să zicem, e la nivel mediu în Europa. Dacă am considera că religia are un mare succes în educarea oamenilor, ar trebui ca la noi să fie pușcăriile goale. Asta înseamnă că, totuși, creștinii nu iau în serios acest rol. Dar, dacă citim Evanghelia, vedem că mesajul lui Iisus Hristos avea o parte morală importantă – dacă vrei să trăiești veșnic, iar viața veșnică începe de acum, din viața asta -, trebuie nici măcar să nu întorci răul primit, să îți iubești dușmanul și multe altele. Dar, vedeți dumneavoastră, educația morală are un efect, dacă aceia care o răspândesc sunt ei înșiși demni de crezare, dacă sunt chiar ei exemple morale. Deci, creștinii care spun că e bine să nu furi, să fii cinstit, dacă ei înșiși nu fac asta, nu vor fi convingători față de cei din jur.
Creștinii pot îndeplini acest rol dacă dau chiar ei exemplu, trăind mai întâi tot ce a spus Iisus Hristos în materie de morală, iar cei din jur, văzându-le exemplul, s-ar putea să îl urmeze.
Când lumea este obligată să stea mai mult acasă, e un moment bun de aprofundare a Bibliei
Să vorbim despre cea mai importantă carte religioasă – Biblia. Ce credeți că ar trebui să reprezinte Biblia pentru un creștin?
Biblia are de spus câte ceva fiecăruia – chiar și unor oameni care nu merg la biserică sau pe care nu îi interesează foarte mult credința, chiar și pentru ei este util să cunoască Biblia, mai ales Noul Testament, pentru că altfel nu pot înțelege cultura europeană. Cineva care nu cunoaște Biblia nu poate înțelege majoritatea tablourilor din muzeele europene – pentru că multe au teme biblice -, nemaivorbind despre motivele religioase din literatura europeană. Deci, Biblia este o lucrare care are și valoare culturală.
Pentru
creștini, este o hrană spirituală. Ideal este ca toți creștinii
să citească, din când în când sau regulat, pasaje din Biblie.
Acum, când lumea este obligată să stea mai mult acasă, acesta
este un moment bun de aprofundare a Bibliei. Pentru cineva care
citește prima dată Biblia, sunt multe dificultăți, multe lucruri
de demult, despre care nu mai știm nimic, dar există dicționare,
comentarii biblice care pot ajuta la înțelegerea unor pasaje. Deci,
cu niște materiale ajutătoare, se poate înțelege ce reprezintă.
Cum se împacă, în zilele noastre, rațiunea și credința? Credința în Înviere, de pildă, depășește rațiunea.
Credința în Înviere este esența creștinismului. Există un pasaj de la Sfântul Apostol Pavel care a zis că, dacă Hristos nu a înviat, credința noastră e zadarnică – fără această credință, creștinismul se năruie ca un castel din cărți de joc. Este, desigur, un aspect care nu poate fi înțeles rațional. Aici, nu avem ce să discutăm și ce să spunem. Cine crede, crede. Cine nu, nu. Nu putem demonstra rațional că a fost sau nu Înviere. Credința în Înviere este un dar.
Însă,
există mulți oameni care nu acceptă rațional Învierea ca fapt
real, dar care văd în Înviere altceva – un mod prin care mesajul
lui Iisus Hristos trăiește mai departe, răspândit celorlalți
oameni, prin intermediul creștinilor. Și pentru creștini e
adevărat acest lucru, dar este adevărat și faptul că toți
oamenii vor învia la un moment dat. Deci, vedeți, modul în care
percepem Învierea poate fi diferit de la caz la caz.
Unii percep Învierea mai rațional, alții mai mistic – cumva fiecare înțelege ceva, dar toată lumea poate spune: “Hristos a Înviat!”, chiar dacă înțelege prin asta lucruri diferite.
*Wilhelm Tauwinkl este conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Romano-Catolică, a Universității București. Este specializat în Teologie dogmatică. Volumul său, „Nici toate ale popii. Religie fără stres”, a apărut la Editura Humanitas.
foto: Hepta