de Florinela Iosip
Dacă în 2017 aproximativ 13.000 de copii n-au promovat clasa a VIII-a, în anul 2018 numărul lor a crescut cu peste 9.000. Asta înseamnă că unui număr de 22.000 de copii până în 14 ani sistemul de învățământ le-a spus că nu pot merge mai departe.
Laura Greta Marin, președinta Human Catalyst, spune că asta
se întâmplă din cauza orgoliului conducerii școlii și a cadrelor didactice de a
avea rezultate “bune” pe hârtie. Astfel, copiii ajung să fie lăsați corigenți
sau repetenți intenționat. “Este absurd. Pe parcursul celor opt ani profesorii
îi trec clasa de fiecare dată, iar la sfârșit, brusc, le taie aripile”.
«Fenomenul
Brăila» se extinde
Totodată, președinta asociației afirmă că zecile de
mii de copii lăsați în urmă sunt victimele unei practici mai extinse, adică “Fenomenul
Brăila“. Acesta a intrat în atenția spațiului public în primăvara anului
trecut, după ce Human Catalyst a prezentat un studiu care arată că 18,7% dintre
elevii de clasa a VIII-a n-au intrat în Evaluarea Națională în anul școlar
2016-2017. Cea mai mare rată a elevilor care nu s-au înscris, de 36,3%, a fost
în județul Brăila. De aici a fost dat și numele fenomenului care marginalizează
copiii cu rezultate scăzute.
“Anul trecut, la începutul lunii mai, asociația a făcut publică problema și, din fericire, mass-media a rostogolit masiv această informație. Numai că asta a avut drept efect schimbarea tacticii dascălilor la sfârșitul anului școlar. Unii dintre profesori nu doar că i-au intimidat verbal pe elevi să nu se mai înscrie la Evaluarea Națională, ci i-au lăsat direct corigenți sau repetenți, ca să nu poată fi acuzați că au limitat dreptul copiilor de a participa la examen”, explică Laura-Greta Marin.
Câți elevi de
clasa a VIII-a au fost excluși de la Evaluarea Națională în 2019
La simularea Evaluării Naționale 2019 au participat peste
164.000 de elevi, potrivit datelor Ministerului Educației. Dintre aceștia,
aproximativ 155.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși automat,
conform noii metodologii aprobată de instituție. Așadar, peste 9.000 de copii
s-au pierdut din start doar printr-o simplă procedură automatizată (au fost excluși
cei cu repetenție, corijențe și abandon școlar). Apoi, s-au mai pierdut 9.000,
pentru că doar 146.000 s-au prezentat la prima probă scrisă, cea la limba
română.
Deși încă nu avem o statistică la nivel național pentru 2019
cu numărul de elevi corigenți/repetenți, putem observa câteva cazuri
particulare în care un număr mare din totalul de școlari nu trece clasa, deci
nu poate intra în Evaluarea Națională.
“Această metodă are un potențial disruptiv mai mare pentru
educația viitoare a acestor elevi. Pe de o parte, aceștia nu s-au mai putut
înscrie nici în licee. Pe de altă parte, repetenția este puternic corelată cu
abandonul școlar/ părăsirea timpurie a școlii”, se mai arată în același studiu.
La Liceul Tehnologic Victor Mihăilescu Craiu din Belești,
județul Iași, au fost înscriși la începutul anului în clasa a VIII-a 59 de
elevi, dintre care doar 28 au absolvit clasa a VIII-a și tot 28 au fost
înscriși la Evaluarea Națională.
În același județ, la Școala Petru Rareș, Hârlău, din cei 83
de elevi înscriși în clasa a VIII-a, doar 60 au absolvit și numai 57 au dorit
să participe la Evaluarea Națională. Cei care n-au vrut au invocat “motive
personale“, potrivit conducerii unității de învățământ.
Școala spune una, părinții elevilor
susțin altceva
Iar la Școala Gimnazială Ion Neculce, din cei 28 de copii înscriși în clasa a VIII-a, au absolvit 22 și numai 13 au ajuns pe lista celor care au intrat în examen, deși aveau acest drept. Motivul pentru care n-au vrut să participe 9 dintre cei care au promovat: “La solicitarea părinților se înscriu la școala profesională“, susține conducerea școlii.
Aura Ciobotaru, unul dintre reprezentanții grupului civic “Părinții
cer schimbare”, spune că i s-au plâns părinți din teritoriu de faptul că li s-a
sugerat să nu-și trimită copiii la examen, chiar dacă au fost incluși la
înscrierea automatizată. “Vorbim de copii cu rezultate mai scăzute, dar care
totuși au absolvit clasa a VIII-a. Ei bine, în cazul unora dintre părinții lor
li s-a spus foarte direct că e mai bine să nu se prezinte la examen ca să nu
tragă în jos media școlii”.
Dintr-o
clasă de 21 de copii, doar 10 au intrat în Evaluarea Națională
Cazuri similare au fost semnalate și în Botoșani de către
filiala locală a Asociației Partida Romilor Pro Europa. De pildă, aceștia
reclamă că la Școala nr. 8 din orașul Dorohoi din totalul de 21 de elevi doar
10 au fost promovați și au putut susține Evaluarea Națională.
Copiii care n-au intrat în examen sunt, în multe cazuri, de
etnie romă sau cu cerințe educaționale speciale, mai punctează același studiu.
Problema este cu atât mai gravă în privința elevilor romi, pentru că locurile
alocate special pentru copiii din această etnie la licee se dau numai la prima
repartiție. Așadar, dacă se înscriu la a doua repartiție, nu mai au dreptul la
un astfel de loc.
Astăzi vor fi afișate rezultatele la Evaluarea Națională și
cel mai probabil rata de note peste 5 va din nou comentată și dezbătută în
spațiul public. Numai că discuțiile ar trebui să-i includă și pe cei cel puțin
18.000 de copii care au pierdut din start o bătălie pentru liceu și pentru un
viitor mai bun.
Ministerul Educației «a luat la
cunoștință»
Reprezentanții Ministerului Educației Naționale (MEN) au transmis, în cadrul unei întâlniri oficiale cu cei de la Asociația Human Catalyst, că au luat cunoștință de studiul făcut de ONG și că vor analiza situația. La rândul lor, cei de la asociație i-au comunicat ministerului trei posibile soluții: ordin de ministru pentru interzicerea Fenomenului Brăila, monitorizarea județelor unde rata de neparticipare la examenele naționale depășește media pe țară, investigarea școlilor de către ISJ-uri unde rata de elevi corigenți/repetenți depășește un anumit procent, care ar urma să fie stabilit în prealabil de MEN.
Citește și:
REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2019. Notele vor fi afișate marți pe EDU.RO
REZULTATE EVALUAREA NAȚIONALĂ 2019. Cum se notează lucrările și care sunt regulile la contestații
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!