Incidentul a avut loc luni, pe o stradă din Craiova. Tânăra de 21 de ani a fost luată cu forța de pe stradă și bagată într-o mașină.

„Țipetele și răcnetele de disperare ale femeii au fost însă auzite de patrula de ordine publică, formată din colegul nostru, Marian, din cadrul Secției 5 Poliție și jandarmul Gabriel, care se aflau pe o stradă adiacentă. Colegii noștri s-au deplasat ghidați de strigăte și au ajuns în dreptul autoturismului cu pricina”, a relatat Sindicatul Europol, într-o postare pe Facebook.

În același mesaj scria că șoferul a încercat să demareze, însă polițiștii „au reuşit să o extragă pe femeie din interiorul autoturismului prin geamul portierei care era deschis”.

Ce s-a întâmplat la secție

După ce a fost scoasă din mașină, tânăra de 21 de ani a fost dusă la secție pentru audieri. Acolo, a spus că nu a fost vorba despre o tentativă de răpire, că nu a fost victima vreunei infracțiuni și că nu dorește să depună plângere.

„În urma audierilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că între o tânără de 21 de ani, din Dăbuleni și un bărbat de 32 de ani, din Moreni, județul Dâmbovița, pe de o parte și familia tinerei, respectiv mama, fratele, sora și soțul surorii acesteia, pe de altă parte, a izbucnit un conflict verbal”, se arată în comunicatul IPJ Dolj transmis pentru Libertatea.

Totodată, polițiștii au stabilit că neînțelegerile dintre persoanele în cauză ar fi pornit de la faptul că familia tinerei nu ar fi fost de acord ca aceasta să aibă o relație cu bărbatul respectiv.

Tânăra amendată cu 1.000 de lei

Verificările în cazul tinerei, dar și în cazul bărbatului au scos la iveală că cei doi trebuia să fie în carantină, deoarece abia reveniseră din Elveția, precizează și sindicatul Europol în mesajul de pe Facebook.

Cei doi au fost amendați cu câte 1.000 de lei pentru încălcarea carantinei.

„Aceasta este doar una din situațiile în care munca polițiștilor poate fi în zadar, doar pentru că „legile” interne ale unor grupări au întâietate față de legile țării”, acuză sindicatul Europol.

Foto: IPJ Dolj

Urmărește-ne pe Google News