În urmă cu un an, la 24 august 2011, şoferii oftau resemnaţi încă o dată în faţa unei ştiri inevitabile: Petrom, cel mai mare producător de combustibil, a scumpit iar carburanţii! Eram în plină criză, cu salariile tăiate, în timp ce toate preţurile creşteau. Realitate cruntă care ne chinuie de câţiva ani buni, de altfel… Aşadar, la acea dată, un litru de benzină ajungea să coste 5,21 de lei, iar unul de motorină, 5,24 de lei. Zilele trecute, la aproape un an, după nenumărate majorări, dar şi reduceri, minuscule ce-i drept, o altă ştire a ridicat tensiunea şoferilor. Iar s-au scumpit carburanţii! De această dată, preţul unui litru de benzină a ajuns la 6,18 lei, iar unul de motorină, la 6,23 de lei. Aşadar, în 2011, pentru un plin de benzină (50 de litri), şoferul achita 260,5 lei şi pentru diesel, 262 de lei. Acum, pentru un plin de benzină, şoferul scoate din portofel 309 lei şi pentru unul de motorină, 311,5 lei.
La un plin de benzină rezultă o diferenţă de 48,5 lei, iar la diesel, 49,5 lei. Veniturile noastre? Neschimbate, bineînţeles!
Într-un an, scumpirea carburanţilor ne-a dus la disperare. Plătim 50 de lei în plus la un plin de rezervor

Ce poţi face cu 50 de lei

Cu 50 de lei, românii îşi pot cumpăra un abonament de metrou pe toată luna, cu 62 de călătorii. Tot cu 50 de lei se poate cumpăra mâncare pentru o zi, într-o familie cu 6 persoane:

Consiliile Județene au cheltuit peste 2 milioane de euro pe servicii juridice în ultimii cinci ani. Mai mult de jumătate din sumă a ajuns la trei mari case de avocatură
Recomandări
Consiliile Județene au cheltuit peste 2 milioane de euro pe servicii juridice în ultimii cinci ani. Mai mult de jumătate din sumă a ajuns la trei mari case de avocatură

  • Doi pui – 20 de lei
  • Un litru lapte – 4 lei
  • Un kg brânză – 13 lei
  • Două kg de cartofi – 3 lei
  • Trei pâini – 3 lei
  • Un kg mere – 3 lei
  • Opt ouă- 4 lei

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Viva.ro

Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Leguma din România care a fost înregistrată la OSIM. Costă în jur de 4 lei per kilogram, are gust dulceag și se cultivă doar în această localitate
FANATIK.RO
Leguma din România care a fost înregistrată la OSIM. Costă în jur de 4 lei per kilogram, are gust dulceag și se cultivă doar în această localitate
Surpriză! Mario Fresh este în Bali alături de o bombă sexy care nu este deloc străină de luminile reflectoarelor. Imaginile au ajuns imediat virale
Unica.ro
Surpriză! Mario Fresh este în Bali alături de o bombă sexy care nu este deloc străină de luminile reflectoarelor. Imaginile au ajuns imediat virale
Escrocheria de pe WhatsApp care îţi lasă prietenii fără mii de lei. Cazul Livianei, care a fost păcălită să dea click pe un link
Observatornews.ro
Escrocheria de pe WhatsApp care îţi lasă prietenii fără mii de lei. Cazul Livianei, care a fost păcălită să dea click pe un link
Horoscop 11 ianuarie 2025. Berbecii ar fi bine să evite complicațiile de orice fel, chiar și pe cele pe care le provocă pentru că le fac plăcere
HOROSCOP
Horoscop 11 ianuarie 2025. Berbecii ar fi bine să evite complicațiile de orice fel, chiar și pe cele pe care le provocă pentru că le fac plăcere

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI