Mai întâi trebuie înființată compania de asigurări, iar aceasta trebuie să aibă capital suficient, conducere, sediu și personal și abia apoi aceasta poate demara procedurile de autorizare. Conform experților, o astfel de operațiune durează între 6 și 9 luni.
Proiectul privind intrarea CEC pe sectorul de asigurări există de mai mulți ani, dar acesta a bătut pasul pe loc.
BNR „a pus frână”
Potrivit unor surse din sectorul financiar, Banca Națională a României (BNR) „a pus frână” proiectului în trecut, îngrijorată că intrarea CEC Bank în domeniul polițelor RCA ar urma să erodeze capitalul acesteia și, mai departe, să perturbeze activitatea sa bancară.
„BNR a transmis că trendul european este de separare a grupurilor financiare în bănci și asigurări”, spune o sursă din domeniul bancar. Aceasta a dat ca exemplu separarea grupului olandez ING între partea bancară și cea de asigurări, care activează acum sub numele NN.
Însă BNR nu poate bloca intrarea CEC pe piața de asigurări, arată sursa. „Maxim, cei de la BNR le pot spune să vină cu capital suplimentar”. Iar de acolo este treaba statului, ca acționar al CEC, să majoreze capitalul social al băncii.
Nici CEC-ul nu este entuziast
„Pe de altă parte, nici CEC-ul nu este prea dornic să intre pe această piață. Ei știu că nu sunt pregătiți, nu au personal, iar această activitate necesită mulți bani și energie. Este o măsură impusă (de stat – n.r.)”, mai spune sursa.
„Și Banca de Dezvoltare este înființată, dar practic ea nu funcționează. Are nevoie de mulți bani”, punctează bancherul.
O altă sursă din domeniul bancar a precizat că mai întâi CEC trebuie să aibă societatea de asigurare înființată, iar aceasta trebuie să aibă o conducere numită de stat și care să fie aprobată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Abia apoi această subsidiară trebuie să depună la ASF un plan cu privire la activitatea din domeniul asigurărilor, cum o să se capitalizeze, ce polițe are de gând să vândă, cu ce costuri și cum are de gând să adreseze riscurile, arată sursele.
Coșea: „Nu trebuie să avem statul pe piață”
Profesorul de economie Mircea Coșea, fost ministru al privatizării, spune că termenul dat de ministrul finanțelor nu poate fi respectat.
Nu numai că nu e realist, dar nici nu este o idee bună. Nu trebuie să avem statul pe piață. Pe piața europeană nu este așa.
Mircea Coșea, economist și fost ministru al privatizării:
Acesta avertizează că guvernarea PNL-PSD încearcă să controleze tot mai multe piețe, fie că este vorba de asigurări, alimente sau energie.
„Ideea nu este binevenită și îmi ridică semne de întrebare cu privire la intențiile acestei guvernări. Intrarea CEC pe piață provine dintr-o idee la nivelul Guvernului de a controla piața, indiferent că e vorba de piața de asigurări, alimente sau energie. Este o idee mai veche, ea a fost respinsă întotdeauna, statul nu are ce căuta în asigurări. În trecut, statul a avut Asirom și a privatizat-o pentru că statul nu e un bun administrator”, amintește Mircea Coșea.
Profesorul de economie spune că CEC Bank „nu are ce căuta” în asigurări, neavând nici personal de specialitate, nici experiență în domeniu.
Potrivit lui Coșea, un proces de autorizare durează între 6 și 9 luni în Polonia.
Soluția unui consultant
Consultantul fiscal Emilian Duca spune că statul ar putea intra rapid pe piața asigurărilor, „dacă va gândi out of the box (în afara normelor – n.r.)”. Între soluțiile sale sunt preluarea activelor City Insurance de la lichidator sau preluarea altor companii mici de asigurări care au deja toate autorizațiile.
- Statul român activează deja în sectorul asigurărilor, prin EximAsig, companie deținută de Eximbank. Aceasta nu vinde însă polițe RCA.
„Înființarea unei companii noi nu rezolvă nimic”
„Dar dacă o fac de la zero, termenul nu se poate respecta”, punctează Duca.
„Înființarea unei societăți noi nu rezolvă nimic pe piață. CEC-ul abia își trage răsuflarea, face profit mult mai mic decât băncile private. Dai bani și ăsta e ajutor de stat, pentru că statul ajunge să intervină pe piață”, arată acesta.
CEC Bank a anunțat recent un profit net de 446,8 milioane de lei pentru anul 2022.
Spre comparație, Banca Transilvania – cea mai mare din România – a anunțat un profit net la nivel de grup de 2,48 de miliarde de lei, din care cel al băncii de 2,1 miliarde.
Activele Băncii Transilvania se situează la 140,5 miliarde de lei, în vreme ce acelea ale CEC Bank la 61,8 miliarde de lei.
„Conducerea ASF ar fi trebuit să își dea demisia de onoare”
Consultantul fiscal consideră că după falimentul Euroins, al patrulea în care liderul de piață de pe segmentul RCA capotează, conducerea ASF ar fi trebuit să își dea demisia de onoare.
„Dar ce onoare să aibă? Sunt tot felul de pușculițe de partid acolo”, acuză consultantul fiscal.
Coșea recomandă aducerea de specialiști străini la ASF
Și Coșea crede că este o problemă în modul în care ASF funcționează. Acesta crede că ar trebui ca România să aducă, pentru o perioadă determinată, specialiști străini la conducerea reglementatorului.
Ce s-a întâmplat (falimentul Euroins – n.r.) este o consecință a faptului că ASF a fost tot timpul politizat. Nu au experiență, iar asigurările sunt un domeniu sensibil. Când s-au prezentat în Parlament, a fost jenant. Trebuie puși oameni cu competență. Poate sunt la nivelurile doi, trei, dar la vârf e politizat. Eu cred că la ASF, pe o perioadă limitată, trebuie să aducem specialiști străini.
Mircea Coșea, economist și fost ministru al privatizării:
Avem prea multe accidente
Consultantul fiscal Emilian Duca aduce în discuție încă o problemă pe care România trebuie să o rezolve, dacă vrea ca firmele de asigurări să nu mai dea faliment: reducerea numărului de accidente.
„Problema de fond de pe piața asigurărilor este că penalizarea celor care fac accidente nu există sau nu este îndeajuns de mare. Și așa costurile ajung să penalizeze restul de șoferi. Avem indisciplină în trafic, sistemul de control al traficului nu există. Nu avem radare fixe, nu se aplică probele video în justiție. Și așa se ajunge la reparații și apoi la falimentele companiilor de asigurări”, conchide Duca.
Potrivit datelor Statista, România a avut în 2021 și 2020 cele mai multe accidente mortale pe șosele din Uniunea Europeană. În 2021, în România se înregistrau 93 de decese în accidente rutiere la milionul de locuitori. Cea mai sigură este Malta, cu 17 decese la milion, urmată de Suedia, cu 18 decese la milionul de locuitori.
Media europeană este de 45 de decese la milionul de locuitori, de două ori mai puțin ca în România.